URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Greu la deal! Proiectul grădinii publice de pe Dealul Ciuperca s-a schimbat fundamental faţă de cel iniţial

Greu la deal! Proiectul grădinii publice de pe Dealul Ciuperca s-a schimbat fundamental faţă de cel iniţial SCHIŢA VS. PROIECT. Adio cascadă, podgorie, lac cu nuferi! Proiectul final al Dealului Ciuperca (stânga) este mult simplificat faţă de varianta propusă în faza studiului de fezabilitate (dreapta), fiind diminuată cu aproximativ 10.000 mp inclusiv suprafaţa ce urmează să fie amenajată
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timp de doi ani, orădenilor li s-a promis că unul dintre cele mai importante repere ale oraşului va fi pus - în sfârşit - în valoare, după decenii de neglijare, iar marile atracţii vor fi o podgorie cu soiuri tradiţionale de viţă-de-vie, o cascadă în trepte şi un lac cu nuferi.

În cele din urmă, însă, Dealul Ciuperca va arăta cu totul altfel! Fără vreo dezbatere publică, aleşii au votat un proiect tehnic care nu mai conţine niciunul din aceste elemente din studiul de fezabilitate, ele fiind scoase... din raţiuni financiare, de risc natural sau estetice.

Idei de... SF

Din "valul" de proiecte europene iniţiate de Primăria Oradea în 2011-2012 face parte şi cel cu fonduri transfrontaliere pentru revitalizarea Dealului Ciuperca, estimat la 1,7 milioane euro, din care 735.000 nerambursabili. Depus spre evaluare în ianuarie 2012 împreună cu studiul de fezabilitate (SF), planul era prezentat ca vizând 4,7 hectare de teren şi având ca puncte principale de atracţie o cascadă în trepte, un lac artificial cu nuferi albi şi o podgorie întinsă pe 9.000 mp.

Scopul acesteia din urmă era revigorarea unor soiuri tradiţionale de viţă-de-vie, cultivate pe vremuri pe dealul Kalvaria, precum Bacator alb, Riesling italian, Chassellas şi Muscat de Hamburg. În completare, era plănuit şi un punct de informare turistic-viticol, unde vizitatorii ar fi degustat vinuri de soi, un amfiteatru cu 240 de locuri, dar şi arbori şi flori din numeroase specii.

La începutul lunii aprilie, însă, fără o dezbatere publică prealabilă, consilierii locali au aprobat un proiect final mult transformat. "La faza de SF s-au propus nişte soluţii, dar proiectul tehnic presupune studierea tuturor aspectelor în detaliu. De aceea au intervenit modificări", explică Marius Moş, directorul Direcţiei de Proiecte din Primărie.

Ca lacu-n drum

08-Daniel-Tivadar_bihoreanul.jpgNoua grădină publică se va întinde pe doar 3,7 hectare şi nu va mai avea elementele de impact scoase în faţă timp de doi ani de autorităţi. "Suprafaţa a fost redusă deoarece, în urma studiului de risc natural, s-a constatat că amenajarea unei suprafeţe destul de întinse din partea dreaptă este periculoasă", explică arhitectul Daniel Tivadar (foto), de la firma Poliart, responsabilă atât pentru elaborarea SF-ului, cât şi a proiectului final.

În ce priveşte scoaterea cascadei în trepte, explicaţia este că aceasta nu se "potrivea" estetic cu drumul expres care va trece pe la baza dealului. "Exista şi o problemă de structură. Acea cascadă avea o succesiune de bazine şi orice alunecare a dealului o punea în pericol. Se vor face lucrări de stabilizare, dar nu în procent de 100%", zice proiectantul.

Ca urmare, a dispărut şi lacul artificial cu nuferi. "Lacul implica amenajarea unei subtraversări a căii ferate pentru o aducţiune de apă, iar asta ar fi însemnat costuri mult prea ridicate", spune Tivadar. Cât de ridicate, nu ştie să mai spună. Ştie, în schimb, că nu exista garanţia că nuferii ar fi rezistat în lacul artificial.

Cât mai natural

În fine, nici podgoria de 9.000 mp, însoţită de o cramă, nu-şi va mai avea locul pe deal, iar viţa-de-vie se va regăsi doar decorativ deasupra pergolelor de odihnă. "Întreţinerea podgoriei ar fi implicat costuri mari", spune Marius Moş. Din nou, cât de mari nu spune nimeni. S-a ales oricum soluţia uşoară: renunţarea la încă unul dintre punctele forte ale proiectului.

Ca urmare a modificărilor, Primăria pregăteşte acum achiziţia de lucrări pentru un proiect ce cuprinde cinci puncte de belvedere, cu băncuţe, pergole şi alte zone de odihnă la întâlnirea aleilor, şi un amfiteatru al cărui capacitate a fost redusă de la 240 la 130 de locuri, considerată "suficientă" de arhitectul Tivadar.

08-local_bihoreanul.jpgÎn partea de sus a dealului va fi amenajat un bar iluminat arhitectural (foto), la care să poată ajunge uşor, din strada Graurilor, inclusiv persoanele cu dizabilităţi. Acesta va fi acoperit cu o terasă verde, iar dedesubt va avea o mini-cascadă pe pietre. Tot acolo vor fi şi 7 toalete publice, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. "Structura punctului de alimentaţie publică e singura făcută cu beton. Restul amenajărilor vor fi din gabioane de piatră şi lemn plastifiat, rezistent la intemperii", precizează Tivadar.

Tobogane pe deal

Aleile care vor coborî şerpuit dealul vor fi acoperite cu pietriş decorativ şi răşină poliuretanică, precum cele din Parcul Cetăţii, în timp ce treptele vor fi făcute din piatră. La îmbinarea dintre alei, copiii vor putea să-şi întreacă părinţii coborând pe nişte tobogane speciale. La poalele dealului, plimbăreţii vor fi întâmpinaţi cu o zonă de relaxare cu mici arteziene şi panouri iluminate din spate, care vor prezenta profile ale clădirilor reprezentative din Oradea.

Funcţiunea de grădină publică îi va fi conferită Dealului Ciuperca de plantarea mai multor specii de arbori (precum pin negru şi silvestru, tise, magnolii, tei argintii, arţari şi gutui japonezi), arbuşti (levănţică, iasomie, jnepeni şi liliac de vară), dar şi plante perene (crini, bujori, stânjenei şi dediţei). Din propunerile iniţiale au dispărut copacii sequoia gigant, care ar fi putut rupe solul. Suprafeţele mari de gazon vor avea şi ele vegetaţie plantată. Ca urmare a reducerii suprafeţei amenajate, şi costurile totale ale proiectului s-au redus la 1,6 milioane euro.

Accesul la deal se va face printr-o zonă verde de circa 1.800 mp, cu panouri informative, amenajată lângă strada Olteniei. De aici, orădenii vor traversa pasarela CFR şi apoi, pe o trecere de pietoni, drumul expres ce va lega Dragoş Vodă de Episcopia. Şoseaua, care va "tăia" amenajarea, e un mare inconvenient al proiectului, căci poate fi riscantă pentru vizitatori. Nermaivorbind de faptul că orice grădină îşi cam pierde din farmec dacă pe la poale-i trec maşini la greu...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Re: NC
Muta-te tu caraghiosule cat mai departe, ca acusi ajunge DNA si la fundul pe care il pupi, ca sa intelegi si tu ce s-a facut, cu cat s-a facut si in ce scop.
Postat 04 Mai 2014, 09:41 de Strattera
Nu s-a schimbat fundamental ci a fost înlocuit cu totul !?!
Este sloganul sub care zace mandatul primarului care face "Ordine în Oraş şi Curăţenie în Primărie", că invers nu a reuşit nimic în acest sens !?! "Vorbărie multă pe ideile predecesorilor şi fapte puţine la aleşii de azi" ar fi un slogan mai potrivit !?!
Postat 04 Mai 2014, 09:39 de Carp III
Comentarii fara sens!
Da mutati-va in alt oras daca nu va convine ce face d-l Bolojan. Macar acum se face treaba in orasul asta si progresul se vede. Ce s-a vazut cat a fost Filip la conducerea orasului sau celalalt la care nici macar numele nu i-l retin? Pastrati-va comentariile pentru voi!
Postat 04 Mai 2014, 00:07 de NC
vandalism ala la Bolojan
cit de ipocrit si iresponsabil trebuie sa fii, asta ca sa nu zic altfel, incit sa amenajezi soseaua aia nenorocita de drum expres linga Ciuperca? O nebunie...
Postat 03 Mai 2014, 19:29 de drum expres
Raliu la iarba verde
o da ... drum express si trecere de pietoni ... pe dealul ciuperca vom amenaja o scena sa se poata admira smogul si macelul de pe sosea ... toate idei geniale by Bolovan
Postat 03 Mai 2014, 02:40 de Bolovan Vijelie
Oras condus de vandali
O porcarie fara margini, probabil cel mai placut loc din oras va fi ciuntit, va deveni o zona zgomotoasa si poluata. Mi-e sila de derbedeul care conduce Primaria, e vandalul numarul unu al orasului!
Postat 02 Mai 2014, 15:14 de AB
ei, si ce?
"Noua grădină publică se va întinde pe doar 3,7 hectare şi nu va mai avea elementele de impact scoase în faţă timp de doi ani de autorităţi". Mai, da lasati naibii(cei din Primarie) cuvantul IMPACT! Inlocuiti-l cu altul! Exista variante! Cat despre REEVALUARE, Bolojan este specialist! 5 ani zice una dupa care in cateva zile zice altceva! DNA, vezi Tranzactia si HCL 651/09.09.2013! Macar atat, draga DNA: e un nebun care o tine langa cu asta, hai sa-l intrebam! Eu ma duc cu voiosie la DNA! Sa DECLAR! DAR CHEMATIM-MA DRA...LUI! VA ROG, VA ROGGGGGGGGGGGGGGGGGG!
Postat 01 Mai 2014, 15:08 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON