URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2018, 08:02

Fuga la Budapesta! Preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a mers pe banii bihorenilor la congresul Fidesz

Fuga la Budapesta! Preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a mers pe banii bihorenilor la congresul Fidesz PENTRU TRANSILVANIA. "Erdély jelen van!" - "Transilvania este prezentă!" - jubila preşedintele CJ Bihor Pásztor Sándor (foto) la Congresul Fidesz, unde s-a pozat cu alţi trei omologi din România, toţi reprezentanţi UDMR. Întrebarea e câţi contribuabili transilvăneni, indiferent de etnie şi de convingeri politice, acceptă ca banii lor să fie cheltuiţi în folosul unui partid, şi încă din Ungaria
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Degeaba eşti şef peste o instituţie dacă nu eşti şef pe banii ei! Cam asta pare "ideologia" politicienilor din România, de "dreapta" sau de "stânga", regăţeni ori ardeleni.

Şefii Consiliului Judeţean Bihor nu fac deloc excepţie. BIHOREANUL a dovedit-o anul trecut, când a dezvăluit că vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea s-au deplasat pe banii instituţiei la reuniunile PSD şi respectiv ALDE. Preşedintele Pásztor Sándor a comis-o, însă, şi mai rău: a petrecut două zile la Budapesta, la congresul partidului de guvernământ din Ungaria, trecând cheltuielile de transport, cazare şi chiar banii de buzunar, diurna, pe nota de plată a bihorenilor.

Administraţie la secret

De peste un an CJ Bihor a devenit la fel de transparent ca o unitate militară. Imediat după instalarea în funcţii, cei trei şefi, preşedintele Pásztor Sándor şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea, au umplut cu clientelă de partid pseudo-agenţia de ştiri News Bihor şi biroul de presă, au uns chiar şi un "responsabil cu transparenţa", ba au schimbat inclusiv site-ul instituţiei cu unul mai colorat.

Cu toate astea, au ascuns cu străşnicie datele elementare despre cheltuirea banilor, pe produse şi servicii, dar şi deplasări, deşi alte instituţii, cum sunt cele ce ţin de Primăria Oradea, le publică din oficiu pe site-uri. În această situaţie, BIHOREANUL s-a folosit de modalitatea clasică de a le obţine, formulând cereri de furnizare a lor în baza Legii privind liberul acces la informaţii de interes public.

Poli(tico)turiştii

Răspunsurile pe care, cu chiu, cu vai, CJ le-a dat unei asemenea solicitări ce viza comunicarea cheltuielilor pentru deplasările angajaţilor şi conducerii în luna iunie a anului trecut au confirmat bănuielile că şefii Bihorului folosesc banii publici ca şi cum ar fi ai lor.

În acea lună, CJ a tocat 23.974 lei (peste 5.000 euro) pe 31 deplasări, din care 7.747 lei pentru cele făcute de Mang şi Bodea la Bucureşti, şi de Pásztor la Bruxelles. Dacă scopul vizitei acestuia din urmă în capitala Belgiei a rămas nedesluşit, BIHOREANUL a remarcat, analizând datele drumurilor făcute de primii doi că ele s-au suprapus fix cu datele la care au avut loc reuniunile Comitetului Executiv al PSD şi Biroului Permanent al ALDE în ajunul răsturnării Guvernului Grindeanu.

În acte, însă, ambii vicepreşedinţi au trecut ca destinaţii două ministere: pe cel al Dezvoltării Regionale şi pe cel al Sănătăţii. De altfel, Mang a şi recunoscut, parţial, spunând că s-a dus în Capitală atât pentru treburi de partid, cât şi administrative, dar că numai o parte din bani i-a luat de la CJ: "Am decontat doar avionul, cazarea mi-am plătit-o singur".

Globe-trotter

BIHOREANUL a repetat experienţa, pe 7 decembrie solicitând informaţiile despre cheltuielile pentru deplasările în intervalul septembrie-noiembrie. Şi, surpriză: pe lângă numărul mare al drumurilor la Bucureşti ale celor doi vicepreşedinţi, şi care au costat nu mai puţin de 17.285 lei (peste 3.700 euro), a ieşit la iveală şi că preşedintele s-a dus, tot pe banii instituţiei, la trei "comemorări" în străinătate şi un "congres", tot peste hotare.

Răspunsul transmis de CJ abia pe 8 ianuarie, arată că Pásztor a decontat pentru cele trei "comemorări", în Slovenia, Italia şi Ungaria, suma totală de 5.398 lei, iar alţi 2.170 lei pentru "congresul" de la Budapesta desfăşurat în zilele de 11 şi 12 noiembrie, sumă din care 263 lei a costat benzina pentru "autoturismul personal", 1.388 lei cazarea şi 518 lei diurna. În lista de cheltuieli, CJ nu a specificat la ce "congres" a mers şeful instituţiei, pentru a ascunde că este vorba de cel al Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria, condus de premierul Viktor Orbán.

N-a fost politică

BIHOREANUL i-a cerut lui Pásztor să explice de ce a cheltuit bani publici pentru prezenţa la un eveniment politic, şi încă nici măcar nu în ţară, cu care administraţia judeţeană nu avea nicio legătură şi de pe urma căruia nu va avea niciun avantaj, acesta a motivat că prezenţa sa la congresul Fidesz "n-a fost o reprezentare politică, pentru că nu am reprezentat UDMR", fiind invitat ca şef al CJ, la fel ca omologii din celelalte patru judeţe conduse de UDMR (Satu Mare, Mureş, Covasna şi Harghita) şi ca edilii din trei municipii reşedinţă de judeţ, tot UDMR-işti (Satu Mare, Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc).

"De la UDMR Bihor n-a fost invitat nimeni, numai eu, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, deci ca autoritate locală", s-a apărat Pásztor Sándor, ca şi cum ar fi îndeplinit o sarcină administrativă. Că nu este deloc aşa o demonstrează totuşi faptul că Fidesz n-a chemat niciun şef de judeţ de la alte partide, ci exclusiv de la UDMR. Formaţiune ai cărei reprezentanţi, iată, transformă fără jenă leii bihorenilor în forinţi cheltuiţi peste graniţă în scop şi politicianist, şi etnicist...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
@anonimusz
Roaga-ti stapanii sa iti explice punctele de la inceputul frazei ce inseamna. Am totusi dubii ca ai intelege ceva... Cat despre numele propriu ce clamezi ca l-am scris cu litera mica......nu e nume propriu. E doar titulatura stapanului tau, de pastor . Asa ca pan troglodites....mop, galeata, tara asta te accepta asa * cum esti.
Postat 17 Ianuarie 2018, 16:44 de feedback
feedback
daca tot te deranjaza :) ... ai inceput cu litera mica o propozitie si ai scris numele unei persoane cu litera mica, se pare ca tu esti semianalfabetul. sincer nu am de gand sa ma cert, sa fii sanatos si te rog ca in continuare sa-ti pastrezi aberatiile pt tine !
Postat 17 Ianuarie 2018, 15:26 de User anonimizat
UDMR: partid sau ONG?
Sa na amintim si ca UDMR e finantat atat din Ungaria de guvernul de acolo, cat si de guvernul Romaniei, fiind considerat un ONG cultural; apoi mai candideaza si primeste bani si ca partid politic prezent in parlament. Dubla-finantare din bani publici. Dar tot nu au destui bani pt a participa la congrese, asa ca mai eludeaza niste fonduri publice pe unde au functii.
Postat 17 Ianuarie 2018, 15:09 de unu
@anonimusz
...ceea ce faci tu se numeste deturnarea atentiei, abaterea de la problema de fond prin crearea uneia false. Dar cum esti sluga faci doar mimetism, ca un pan troglodites. PS Propozitiile incep cu litera mare, se foloseste virgula, acordul dintre subiect si predicat e obligatoriu in limba romana. Roaga-ti stapanii sa te trimita sa termini 4 clase. Pana atunci insa ramai la mop si galeata, vine pastorul tau acasa, trebuie sa-l pupi in dos si sa cureti in urma lui.
Postat 17 Ianuarie 2018, 14:17 de feedback
Buna asta cu primarul!
Eu am spus si repet: dpdv al onestitatii nu exista nicio diferenta intre mang, pasztor sau birtinez! De aia nu i-am votat pe niciunul si nici pe candidatii propusi de ei.
Postat 17 Ianuarie 2018, 13:38 de pinonel
feedback
tu zici de sovinisme ? daca s-ar face o colectie din comentariile tale stupide s-ar aduna de o carte , isusi tribunul Vadim ar fi mandru de prestatia ta de sovin.
Postat 17 Ianuarie 2018, 12:37 de User anonimizat
@anonimusz
....nu are primaria nimic cu banii cheltuiti de incompetentul tau pastor. ... te victimizezi si tu si natia din care faci parte intr-un mod abject si gretos. ...
Postat 17 Ianuarie 2018, 09:21 de feedback
@anonimusz
in ACEST articol, NU este vorba de "milioanele cheltuiti de primar". De ce draq' sa platim noi excursia pupincurista a lu' pasztor ?Nu are cumva udmr sau pasztor bani sa-si plateasca excursiile ? Nu vrea cumva sa-i platim si vizitele la c@rve ?
Postat 17 Ianuarie 2018, 08:54 de Citizen
@anonimusz
de ce sunt penibili? ti se pare normal sa plateasca din banii nostri aceste cheltuieli? sovini de ce? tot asa au scris si de mangleala sau bodega. ti-a adus atingere la demnitatea ta de ungur acest articol? esti penibil tu cu acest comentariu. avelo bahtalo.
Postat 17 Ianuarie 2018, 08:51 de User anonimizat
AnonimuSZ
Nu te da prea HUNgur. Fii mai Roman si tu.
Postat 17 Ianuarie 2018, 08:50 de Sandu1201
sunteti penibili
"Pastor a fugit la Budapesta din banii bihorenilor":), vai de capul vostru de sovini stupizi . de milioanele cheltuiti aiurea de primar nu prea ziceti nimica, va legati de delegatiile de doi bani a celor de la CJ. sunteti penibili ...
Postat 17 Ianuarie 2018, 08:30 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON