URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 August 2010, 10:09

Ferice de el! Cum a scăpat ca prin minune băieţelul cu un lemn înfipt în cap

Ferice de el! Cum a scăpat ca prin minune băieţelul cu un lemn înfipt în cap ÎNAINTE. Deoarece şi pentru ei a fost o imagine nemaivăzută, medicii care l-au operat pe Adrian i-au făcut o fotografie înainte de intervenţie. Imaginea poate înspăimânta cu uşurinţă pe oricine. Şi e bună de învăţătură de minte!
Ferice de el! Cum a scăpat ca prin minune băieţelul cu un lemn înfipt în cap DUPĂ. Adrian va purta mereu cu el un semn care îi va aduce aminte că a primit o a doua şansă în viaţă: cicatricea în formă de semicerc, ce a rămas în urma intervenţiei chirurgicale
Ferice de el! Cum a scăpat ca prin minune băieţelul cu un lemn înfipt în cap ULUIT. Deşi cu o experienţă vastă în neurochirurgie, doctorul Dumitru Mohan (foto) n-a mai văzut un obiect atât de mare înfipt într-un cap atât de mic. Tocmai de aceea a decis să păstreze bucata de lemn la loc de seamă în colecţia personală de... obiecte scoase din capetele oamenilor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un părinte poate înţelege perfect ce a fost în sufletul soţilor Bonchiş când şi-au lăsat copilul - în comă şi cu un lemn înfipt în cap - în mâna medicilor.

N-au avut ce face, decât să-şi pună nădejdea în priceperea doctorilor şi să se roage la Dumnezeu să le salveze micuţul. Şi uite că ruga le-a fost ascultată...

Din joacă

03 Florin Bonchis.jpgTragedia s-a petrecut miercurea trecută, în curtea familiei Bonchiş din satul Ferice, comuna Bunteşti. "Se juca cu mai mulţi copii în şopron, la înălţime, când nu ştiu cum a alunecat sau ce-a păţit, şi a căzut", povesteşte Florin Bonchiş (foto), tatăl lui Adrian, pacientul care i-a uluit pe medici cu ce a "cules" în cap.

De la circa 3 metri înălţime, băiatul de 9 ani a căzut între nişte resturi de lemne, lovindu-se cu capul direct de o bucată de scândură de circa 10 centimetri lungime şi 2,5 centimetri diametru.

Ajunşi de urgenţă în Ferice, medicii SMURD s-au văzut puşi în faţa unei scene scoase parcă dintr-un film de groază: micuţul zăcea, aproape de inconştienţă, cu bucata de lemn înfiptă în ţeastă. "A fost o situaţie deosebit de gravă", povesteşte Hadrian Borcea, şeful SMURD.

În comă

Echipajul l-a transportat pe Adrian la Spitalul Judeţean din Oradea, internându-l iniţial la Unitatea de Primire a Urgenţelor pentru investigaţii. Apoi, băiatul a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie, unde joi dimineaţa doctorul Dumitru Mohan, şeful Clinicii, a luat decizia să-l opereze.

Mohan.jpg"Era în stare de comă când a ajuns la mine", spune medicul. Adrian avea, cam la 5 centimetri deasupra urechii drepte, pielea, scalpul şi cutia craniană perforate. "Cutia craniană era fracturată în trei părţi şi a comprimat creierul", povesteşte Mohan (foto). Din fericire însă, creierul copilului nu fusese străpuns. Norocul lui Adrian a fost că lemnul i-a intrat prin partea laterală a capului, căci dacă impactul ar fi fost mai aproape de mijloc, mai mult ca sigur i-ar fi perforat şi creierul.

Risc post-operatoriu

Echipa condusă de conferenţiarul Dumitru Mohan şi formată din medicii Clement Miron şi Aurel George Mohan, asistenta Mariana Vesa şi anestezistul Marcel Negrău, l-a operat pe copil, intervenţia durând mai bine de o oră. "Am făcut o craniectomie temporo-parietală dreaptă şi eschilectomie parţială. Adică am toaletat profund plaga, unde erau smocuri de păr, pentru că tot ce a întâlnit lemnul în cale i-a împins în cap, şi am eliberat bucata de lemn", explică Mohan.

Deşi a fost o operaţie cu pretenţii, întrucât în cazul pacienţilor-copii pierderea de sânge e mai periculoasă, nu s-au petrecut complicaţii. "Există un risc post-operatoriu, supra-infectarea zonei, că doar lemnul ăsta n-a fost steril când a intrat", zice Mohan, precizând că pentru a preveni infectarea, lui Adrian i se administrează antibiotice. Totuşi, neurochirurgul speră că micuţul nu va rămâne cu sechele după această păţanie.

Bucurie pentru părinţi

La o zi de la intervenţie, Adrian s-a trezit, a vorbit cu părinţii săi şi a mâncat. Nu îşi aduce aminte nimic din ce s-a întâmplat şi nu a înţeles de ce se află în spital. "M-a întrebat când plecăm la munte, că i-am promis dinainte de accident că-l duc", spune tatăl micuţului.

Bărbatul nu-şi încape în piele de bucurie că îşi vede fiul cum îşi revine, mai cu seamă că medicii i-au zis că Adrian nu va mai rămâne multă vreme la Terapie Intensivă şi va fi mutat în secţia de Neurochirurgie. Însă în spital va mai sta câteva săptămâni, până se pune pe picioare.

"Noi avem nădejde în Dumnezeu. Ni s-a oferit elicopter să ducem copilul în alt oraş, dar am zis că mâna lui Dumnezeu e şi aici, între aceşti medici. Şi aşa a fost", spune Florin Bonchiş. Bărbatul e recunoscător şi are şi de ce. Băiatul lui s-a născut a doua oară...


COLECŢIONARUL
Lemnul rămâne la Mohan

Medicul Dumitru Mohan va păstra bucata de lemn scoasă din capul lui Adrian şi o va aşeza pe raftul din biroul său din spital, alături de zeci de alte borcane şi cutii ce conţin obiecte strânse din capetele pacienţilor săi. "Am aici, de pildă, pietre de polizor sau granit dintr-o explozie de mină, scoase de la pacienţi". În faţa tuturor acestor borcane, neurochirurgul ţine alte cinci, cu tumori extirpate. Le-a strâns în întreaga sa carieră şi le păstrează, pentru a-şi aduce aminte de fiecare reuşită. De altfel, fiecare în parte a fost o provocare...


UPDATE: Adrian a fost transferat de la Terapie Intensivă în Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean, unde este sub tratament medicamentos pentru a evita complicaţiile. "Copilaşul se simte foarte bine. Merge singur, mănâncă. Va rămâne, însă, sub observaţie strictă încă 7-10 zile, pentru a evita unele complicaţii, un eventual edem cerebral ori meningită, care se pot ivi după intervenţiile de acest gen" a declarat BIHOREANULUI dr. Carmen Pantiş, directorul Spitalului Judeţean.

Potrivit acesteia, după scurgerea perioadei respective, medicii vor şti sigur şi dacă băieţelul va rămâne cu sechele de pe urma accidentului. "Deocamdată nu are nicio problemă, vorbeşte coerent, nu are pierderi ale cunoştinţei, dureri. Sperăm că va fi bine", a mai spus Pantiş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Doamne fereste
este nemaipomenit nu stiu cum a putut sa scape bietul copil eu sunt din buntesti .
Postat 10 Februarie 2011, 16:52 de deea
nu se aduc oamagii spirituale decat familiei
Felecitari medicilor care lau ajutat pe baiat sa traiasca! ar fi culmea ca medicul sa l ucida premeditat, medicii nu salaveaza vietii isi fac datoria investimcurent financiar in ei, sunt obligati conform juramantului sa ne salveze vaita in rest fac crime ca oricare alt CETATEAN,
Postat 08 Septembrie 2010, 16:13 de dan oradeanul!!!!!!!
s a trezit dobitocul...chemati pompierii e in flacarii
batii!!!!! umflat in cap te a facut maica ta, nu te certa cu mine dobitocule negociaza cu cel de sus sa ti mai lase ceva sa traiesti si tu ca oamenii nu ca animalele cum gandesti si te exprimi te reprezinta...ANIMALULE si ne prestata sau prestata schimba mazaul ca nu te priveste persoana mea din nefericire pentru un DOBITOC.
Postat 30 August 2010, 14:57 de @unu
multa sanatate baiatului
Multa sanatate baiatului si liniste familiei care au trecut prin clipe foarte grele!Felecitari medicilor care lau ajutat pe baiat sa traiasca!
Postat 30 August 2010, 14:55 de ciprian
anca esti retardata
anca tu in orice post batii campii cu atata inversunare.....esti chiar asa de ne..prestata?idioata site-ului .
Postat 30 August 2010, 11:14 de unu
extraordinarrrr
cata putere spirituala cata dragoste a acumulat acest copil incat a luptata sa si vada mama si tatal, FELICITARI! fara baza spirituala si multa dragoste castigata in suflet copilul nu supravietuia, singur a luptata sa traisca=VOINTA de a simti si darui DRAGOSTE, sunt invidioasa pe puterea spirituala pe care au acumulat o ca familie prin multa dragoste , FELICITARI!
Postat 30 August 2010, 10:42 de anca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON