Farmaciile Oradiei: Rețeaua farmaciilor din oraș are „strămoși” vechi și renumiți (FOTO)

Vechimea medicamentelor datează de cel puțin 2500 de ani, din antichitate. Prima farmacie din lume a apărut în Bagdad, în anul 754, deschizând drumul către experiment și crearea diferitelor remedii. Industria farmaceutică s-a născut în Germania, prin fabrica Bayer, ceea ce a dus mai apoi la extinderea rețelelor de farmacii în întreaga lume.

Oradea n-a făcut excepție, orașul fiind mai mereu la zi cu cele mai proaspete inovații farmaceutice. BIHOREANUL vă spune povestea farmaciilor orădene...

Doftorii în Cetate

Istoria farmaciei are, în Oradea, peste patru secole. Farmaciile medievale, precum şi cele din epoca modernă, erau adevărate laboratoare unde „apotecarii” şi „spiţerii” preparau tot felul de leacuri. În 1598, în epoca sa de glorie, Cetatea Oradiei găzduia o încăpere specială pentru farmacie, numită în latinește „domus specierum et aromatorum”, unde se păstrau plantele și condimentele necesare fabricării medicamentelor, spațiul fiind dotat cu mojare, vase și cuptoare. Tot în cetate funcționa și un spital.

Pe la 1700, medicii erau încă puțini, așa că tratamentele le făceau diverși vraci. „Leacurile” preferate de oameni erau, încă, descântecele. Cu timpul, însă, tratarea bolilor a ajuns şi la știință, iar calitățile medicinale ale plantelor au devenit tot mai cunoscute. O categorie aparte de „specialiști” o formau bărbierii-chirurgi, care, de pildă, preparau leacuri şi făceau „lăsări de sânge”, pentru subţierea acestuia. Personalul medical de meserie era organizat în bresle, existând inclusiv un chirurg „al orașului”.

Odată cu extinderea acestuia în afara zidurilor Cetății, au apărut noi farmacii, atât ale Bisericii Catolice și ale ordinelor călugărești (iezuit, premonstratens, mizericordian), cât și particulare. În 1854, Oradea avea 5 farmacii la cei circa 20.000 locuitori.

Rețea în creștere

După 1860, urbea a cunoscut o perioadă de dezvoltare puternică, susținută prin creșterea industriei. Calitatea vieții a fost impulsionată de dezvoltarea medicinei, extinderea spitalului orășenesc deja înființat în 1806 și apariția unor noi unități medicale publice, confesionale și private.

Potrivit istoricului Alexandru Pop (foto), în 1880 Oradea avea 6 farmacii publice, care se dovedeau insuficiente. Abia după 11 ani a apărut a şaptea, iar apoi câte una la un interval de 5 ani. Cea mai rapidă extindere a avut loc în perioada 1907-1912, când rețeaua a ajuns la 16 unități. Cum oraşul avea 68.500 de locuitori, o farmacie deservea, în medie, 4.280 persoane.

Majoritatea farmaciilor funcţionau în centrul orașului, 6 dintre ele pe ruta actualei pietonale Republicii - Piața Unirii - strada Alecsandri. Locuitorii cartierelor mărginaşe apelau la cele din proximitatea Cetății, la cea din Velența ori la cele două din apropierea Palatului Baroc.

Farmaciștii erau obligați să respecte prescripțiile medicilor, să fie serioși, onești, decenți și respectuoși. În cazuri urgente, din cauza lipsei de medici, practicau şi activitatea acestora.

De faimă

Una dintre cele mai vechi farmacii particulare a fost Crucea de Aur, înființată în 1742 în Piața Mică, Piaţa Unirii de azi. În apropiere, în 1798, a apărut şi farmacia Vulturul de Aur. Pe strada Mare, acum Republicii, în 1752 fusese înființată farmacia Coroana (Coroana Maghiară), apoi Rodia. După 1800 s-a mai deschis farmacia Leul, în zona actualului Parc 1 Decembrie.

Farmaciile își schimbau rar denumirea şi amplasamentul. Aveau mai multe încăperi, cea în care erau expuse medicamentele - oficina - fiind cu acces public. Oficina era mobilată cu dulapuri masive din lemn de cireș ori stejar, cu sertare şi vitrine. Rafturile erau pline cu vase pentru păstrarea medicației, iar servirea clienților se făcea la o masă unde se aflau ustensilele de măsurat.

Alte încăperi erau destinate păstrării materiilor prime și a produselor finite. În pod se ţineau plante uscate, iar în subsol lichide. Un alt spațiu era laboratorul, unde farmacistul și asistenţii săi (de regulă 3-4) preparau medicamentele. Farmaciile dispuneau și de mici biblioteci cu cărți de specialitate.

După 1900 s-au înființat farmaciile Șarpele (după Șarpele lui Esculap, în Piața Ferdinand, vizavi de Teatru), Madonna (pe actuala stradă Magheru) și Salvatorul (la colțul străzilor Primăriei și Decebal, unde și azi există o farmacie). O altă unitate, farmacia Diana, funcționa în 1915 într-una din casele demolate mai târziu pentru a se face loc blocului Cicero, de lângă Piața Cetate.

În pas cu lumea

Până la jumătatea anilor 1800, medicamentele erau preparate în farmacii. Către 1900 acestea ofereau, în schimb, tot mai mult produse industriale, aduse în general din Budapesta, Viena şi Berlin. La nivel local, unele articole erau realizate la fabrica de spirt Moskovits (Calea Clujului de azi), la fabrica de eter Aurora (actuala zonă Voltaire) și la Vesta, strămoașa Sintezei de mai târziu.

Oferta era din cea mai diversă: creme de față, pastă de dinți, săpun, medicamente gastrice, vitamine, analgezice, unguente, prafuri pentru albirea dinților, pentru tratarea reumatismului, suplimente alimentare precum untura de pește și chiar... lipitori. În perioada Primului Război Mondial, pe lângă săpun de rufe și de vase ori soluții contra râiei, farmaciile furnizau deja şi sprayuri contra insectelor și paraziților.

Lista mai conţinea diverse materii prime pentru prepararea în laborator a unor medicamente: șofran, levănțică, mac, nablă, rozmarin, oțet, ulei de măsline. Existau și substanțe puternice, precum opiul sau vomitivele, dar puteau fi vândute doar de către farmaciști de mare încredere.

La apogeu

Varietatea maximă a fost atinsă în perioada interbelică și până în 1949. În 1933, în Oradea existau 20 de farmacii, iar în 1948 numărul crescuse deja la 29, deservind 84.000 oameni. Raportul de o farmacie la 2.900 locuitori era între cele mai bune din țară.

Deschiderea unei farmacii era aprobată de Ministerul Sănătății și de Primărie, doar farmaciștilor cu studii universitare. Farmaciile se puteau înstrăina, iar altele se moșteneau, cum a fost cazul celei a familiei Molnár (Vulturul de Aur). Oradea era, totodată, și un important centru de aprovizionare cu medicamente a Transilvaniei.

La fel ca în anii premergători Marii Uniri, proprietarii erau evrei sau maghiari. Farmacii precum Crucea de Aur, Coroana, St. László dominau piaţa, dar apăreau şi altele noi, cele mai multe tot în centrul orașului. Locuitorii noului cartier Ioșia, de pildă, aveau cea mai apropiată farmacie în zona actualei Imprimerii de Vest, iar în Râtul Comandantului (azi Dorobanților) nu exista niciuna.

În schimb, în 1933, în Piețele Unirii și Ferdinand erau 6 farmacii, ca de exemplu Minerva (Piața Unirii, în locul Crucii de Aur), Cleopatra (pe strada Avram Iancu), denumită apoi Providența Divină. Crucea de Aur s-a mutat la parterul Palatului Moskovits, ultimul său proprietar, Masznyik Géza (foto), continuând să lucreze acolo şi după naţionalizarea aplicată în 1949. În perioada comunistă toate farmaciile particulare au intrat în proprietatea statului, denumirile iniţiale fiind înlocuite cu o simplă numerotare.

Farmaciile particulare au revenit după 1989, în prezent unele dezvoltându-se până la nivelul unor rețele naționale. În 2010 Oradea a ajuns la 102 farmacii, numărul fiind limitat prin lege la maximum una la 3.500 de locuitori, dar acoperind, în sfârşit, toate cartierele. Firesc, pentru că medicamentele sunt tot mai accesibile, oferta de o bogăţie de neimaginat acum un secol, iar pofta de profituri, aşijderea...

DE TOP

Farmacişti, negustori, politicieni

Farmaciile din Oradea modernă erau conduse de persoane școlite şi extrem de apreciate în societate. Un exemplu a fost Nyiri György (foto), care a condus farmacia Coroana vreme de 45 de ani. Născut la Săcuieni în 1832, a absolvit facultatea de farmacie la Viena şi a preluat farmacia Coroana în 1862, după căsătoria cu fiica proprietarului de până atunci, Lápossy Lajos. Atât el, cât și farmacia sa, aveau faimă în tot oraşul. A format numeroși discipoli, a făcut parte din Consiliul Municipal și s-a numărat între fondatorii Societății de Medicină, Farmacie și Științele Naturii din Bihor.

Un alt absolvent al facultăţii de Farmacie din Viena a fost Molnár Lajos, patronul Vulturului de Aur între 1873 și 1907, membru şi el în Consiliul Municipal și în Societatea locală de Medicină şi Farmacie. Farmacia sa era cunoscută în toată Ungaria, unitatea fiind ornată cu tablouri ce-i reprezentau pe medicii trecuți ai oraşului.