URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Februarie 2014, 14:27

Dreptate pentru Bella: Şefii DGASPC au vrut să interneze la "nebuni" o tânără cu handicap, torturată de părinţi

Dreptate pentru Bella: Şefii DGASPC au vrut să interneze la "nebuni" o tânără cu handicap, torturată de părinţi MAMA OANA. Martoră a progreselor pe care le-a făcut an de an, psihopedagogul Oana Tuduce (foto) afirmă că, în ciuda sălbăticiilor la care a fost supusă, Bella poate fi recuperată
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap e inuman, risipeşte resursele şi nesocoteşte legile, denunţă un angajat al Consiliului Judeţean. Psihopedagog la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea, creat de CJ pentru recuperarea tinerilor cu handicap, Oana Tuduce a refuzat să-i fie complice, denunţând abuzurile cărora le-a căzut victimă o tânără de care se ocupă încă de când îi era elevă în clasa I.

"Bella avea şanse la o viaţă apropiată de normalitate dacă nu ar fi fost maltratată de angajaţii DGASPC şi dacă birocraţii Direcţiei nu ar fi încercat s-o «îngroape» la Neuropsihiatrie", acuză psihopedagogul care, pentru a o salva, a luat fata la ea acasă.

Ursitoare bete

Bella a fost părăsită încă de la naştere, în 1991, în Maternitate, împreună cu sora sa geamănă. Primii opt ani i-a trăit în Leagănul de Copii, în 2000 fiind mutată într-un centru de plasament de tip familial, Casa Noastră, amenajat de DGASPC în zona Gutenberg.

"Din cauza fondului genetic, alcoolismului, malnutriţiei mamei în timpul sarcinii, dar şi carenţei afective, Bella suferă de deficienţă mintală severă, instabilitate emoţională şi sindrom hiperchinetic cu deficit de atenţie", spune psihopedagogul Oana Tuduce. Pe înţelesul tuturor, "Bella e un copil cuminte, dar cu retard mintal. Dacă e lăsată, învârte ore întregi un beţişor între degete, şi nu se poate concentra într-o activitate mai mult de 15 minute. Totuşi, în general e voioasă, a învăţat să comunice şi chiar să scrie, şi răspunde la ce i se cere, mai ales dacă activitatea îi face plăcere".

Copil sau câine?

După ce în primii patru ani de şcoală a făcut progrese promiţătoare, la începutul clasei a V-a copilul parcă se sălbăticise: lovea alţi copii şi educatoarele. Vocabularul îi era tot mai sărac, iar tonul răstit. Oana avea să afle motivul ulterior: "La Casa Noastră era supusă unui tratament incredibil, iar comportamentul ei era consecinţa bătăilor aplicate de părinţii sociali, Ionică şi Adriana Şorca, şefii centrului.

Ceilalţi copii i-au spus că "acasă" bătaia era la ordinea zilei. "Într-o vară, de pildă, Bella a fost îmbrăcată cu pulovăr, palton şi cizme, scoasă în curte, legată în lanţ cu mâinile la spate, iar câinele a fost asmuţit asupra ei. Nimeni n-a avut voie să se apropie, s-o ajute. Era pusă la colţ, bătută, obligată să doarmă în baie, ţinută nemâncată sau hrănită cu bucăţi de pâine aruncate pe jos, ca la animale".

"Permisii" tăiate

În februarie 2006, Oana a sesizat conducerea DGASPC, dar inspectorii Direcţiei au concluzionat că Bella era agresivă doar la şcoală, iar în Casă era "cuminte". Efectul? Au fost pedepsite: s-au redus vizitele pe care fata i le putea face. "În week-end-uri, o luam la mine, ne plimbam, mergeam la cofetărie şi în vizită la părinţii mei. Îi plăcea să mă ajute în bucătărie, să se joace la calculator, să asculte muzică, să deseneze. Când îi ieşea ceva bine, insista să o laud «lui tati». Dar când se apropia momentul s-o duc înapoi devenea tăcută şi tristă".

Starea fetei s-a înrăutăţit în toamna lui 2008, când a fost înscrisă la Şcoala de Arte şi Meserii Ion Bococi, pentru ca după o lună să fie retrasă, pe motiv de agresivitate. Deşi psihopedagogul a cerut "respectarea dreptului minorei la educaţie", singura consecinţă a fost reducerea şi mai strictă a vizitelor, pe care Bella i le mai putea face doar duminica. "Îi era greu să înţeleagă de ce nu are voie mai mult", spune Oana.

În flagrant

O investigaţie serioasă la Casa Noastră a avut loc abia după trei ani, în iulie 2009, când o comisie a DGASPC a şi găsit-o pe Bella bătută, ascunsă sub o păturică, pentru că nu mai suporta nici lumina zilei. Cei doi părinţi sociali au fost în sfârşit daţi afară şi Parchetul a fost sesizat. Ceilalţi angajaţi, deşi au asistat la bătăi fără să intervină, au scăpat de concediere dând toată vina pe soţii Şorca.

Tot atunci, Comisia pentru Protecţia Copilului din cadrul CJ, alcătuită din specialişti, a decis încetarea măsurii de plasament a Bellei în centrul de tip familial, hotărând ca tânăra, care împlinise 18 ani, "să fie asistată în continuare într-un centru de reabilitare pentru adulţi".

"La nebuni"

06_Carmen_Soltanel_bihoreanul.jpg"Hotărârile Comisiei sunt executorii şi pot fi anulate doar prin hotărâre judecătorească", spune preşedintele Comisiei, Carmen Soltănel (foto). Totuşi, decizia în cazul Bella n-a fost niciodată pusă în aplicare de DGASPC, care a ţinut-o tot la Casa Noastră! În februarie 2010, i s-a făcut o carte de identitate pe adresa din Cherechiu a părinţilor naturali, deşi aceştia nu ţinuseră legătura cu fata, "probabil ca să se arate că s-a încercat inserţia în familie", crede Oana.

Cert e că o comisie a Consiliului Local Cherechiu a constatat că mama fetei nu avea condiţii s-o îngrijească şi a propus internarea fetei la Centrul Medico-Social din Nucet, ceea ce DGASPC a şi făcut, punând această "recomandare" mai presus de hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului. Aşa că, în baza unui document nedatat, fără număr de înregistrare şi fără semnătura şefului Direcţiei, Bella a fost dusă la Nucet, întâi la Centrul Medico-Social, apoi la Spitalul de Neuropsihiatrie.

Ping-pong

Internarea contravenea nu doar hotărârii Comisiei, ci şi recomandării psihologului DGASPC, care atesta că fata era "sociabilă şi prietenoasă" şi avea nevoie de "terapie cognitiv-comportamentală şi suport socio-afectiv". "Pacientul primeşte la Neuropsihiatrie doar medicamente, dar Bella avea nevoie de terapie şi îndrumarea unui psiholog", explică Oana.

Nevrând ca fata să devină o "legumă", psihopedagogul a obţinut curatela ei, încercând apoi să facă ea treaba celor de la DGASPC. I-a căutat un loc într-unul din cele cinci centre de reabilitare pentru adulţi din judeţ dar, fără colaborarea Direcţiei, a reuşit s-o plaseze doar într-un centru din Suceava. Cât a stat acolo, Bella a făcut din nou progrese. În decembrie 2011, însă, centrul sucevean a fost desfiinţat, iar fata adusă la Oradea şi, în ianuarie 2012, internată din nou la Nucet. După o lună, Oana a scos-o, pe proprie răspundere, şi a luat-o acasă. Până toamna trecută, a mai făcut câteva încercări de integrare a fetei într-un centru pentru adulţi cu handicap, dar fără rezultat.

Fiat Justitia!

Ajunsă la capătul răbdării, în decembrie 2013, împreună cu reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice (ONG-ul care a dezvăluit bătăile din Centrul pentru Copii cu Probleme Psihosociale), Oana a depus la Parchetul Oradea o plângere împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi pentru situaţia Bellei.

Primii indicaţi sunt foştii părinţi sociali Ionică şi Adriana Şorca, nici acum traşi la răspundere penală, deşi trimiterea lor în judecată "ar fi un gest de minimă dreptate pentru un om, e adevărat, cu handicap, dar totuşi om, care a suferit nouă ani cele mai oribile tratamente". Reclamate sunt şi conducerile DGASPC (asigurate succesiv de patru directori - Ioan Groza, Koncsek Zita, Szarka Arpad şi Călin Puia), care nu au pus în aplicare hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului, neasigurându-i Bellei asistenţa într-un centru specializat unde "trebuia şi putea fi ajutată".

Silenzio stampa

Deşi încă de luna trecută a cerut actualei conduceri a DGASPC să motiveze de ce şi-a încălcat vreme atât de îndelungată obligaţiile faţă de tânăra cu handicap, încercarea BIHOREANULUI a rămas în zadar. Sub semnătura directorului Călin Puia, adjunctului Szarka Arpad, şefelor de serviciu Mirela Abrudan şi Adina Tamaş şi juristei Marieta Stanciu, răspunsul remis redacţiei susţine că informaţia n-ar fi de interes public, fiind sub incidenţa Legii privind protecţia datelor cu caracter personal!

"În acest context, datele solicitate cu privire la un fost beneficiar de servicii sociale nu le putem furniza. În cazul în care există plângeri penale împotriva DGASPC vom răspunde organelor de anchetă", zic semnatarii. Ce altceva puteau spune dacă nici până acum n-au răspuns, de fapt, pentru nimic?!


RECHIZITORIU
Un sistem bolnav

Psihopedagogul Oana Tuduce consideră că modul în care DGASPC a gestionat cazul Bella relevă incompetenţa, lipsa de omenie şi ineficienţa instituţiei. "Care e eficienţa unui sistem care a cheltuit cu Bella circa 500.000 lei pentru ca apoi s-o arunce la gunoi, la psihiatrie? Câte miliarde se cheltuie pentru servicii sociale şi cât de protejaţi sunt de fapt copiii crescuţi în sistem care sfârşesc într-un centru medico-social sau pe stradă, fără niciun efort de a fi inseraţi social?", se întreabă Oana. "Sunt interesaţi doar de hârtii, nu de soarta fiinţei umane. Cazul Bella e tipic pentru acest sistem închis şi fără transparenţă. Bella e condamnată tocmai de sistemul care a crescut-o. Ar fi normal ca acesta să-i ofere o protecţie reală chiar şi acum, ca reparaţie morală, să-i dea o şansă într-un centru de recuperare pentru adulţi. Dacă trimiterea ei la Nucet a fost «corectă», cum se explică faptul că în ultimii patru ani i-a fost bine, fără să fie internată la psihiatrie?".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
sa stie toata lumea
DUPA CE A PRELUAT CP2 DOBITOCUL ORDINAR DE POCAIT SAMUIL MITRA CA SA NU PLATEASCA DENTIST PT EXTRACTII LA COPII MICI A ADUS IN BUCATARIA CP2 IN JEGUL ALA POCAITI PRACTICANTI CARE AU FACUT EXTRACTII LA COPII UNDE LI SAU FACUT RAU LI S-AU UMFLAT CAPUL LA COPII MICI A FOST NECESAR SI SA CHEMAT SALVAREA SE POATE VERIFICA ASTA PRIMAVARA 2013 MAI MULT MEDICUL PE CARE IL ARE NICI NU II CUNOASTE PE TOTI COPII ACEST DOBITOC ORDINAR DE SAMUIL MITRA SPALA BANI IN PROSTIE DUPA 80 BENEFICIARI UNDE SINT CONTROALELE CINE IL CONTROLEAZA FURA BANI PUBLICI
Postat 02 Martie 2014, 11:00 de mihai
vaisamar
CE MAI CAUTA ACEASTA FUNDATIE COPII FAGADUINTEI CONDUSA DE DOBITOCUL ORDINAR DE SAMUIL MITRA IN CURTEA DGASPC LA CP 2 CU GRAVIDE CU INCALZIREA TAIATA CU UN JEG SI O IGRASIE IN BAI TAVANELE SINT VERZI DE MUCEGAI CU BUCATARIA UNDE FIERBE SI MINCARE LA AMARITII DE COPII CINE LA LASAT SA FACA ASTA ACOLO ESTE O MIZERIE MAI RAU CA LA PORCI ARE SI SOBOLANI CONDITII DE NEIMAGINAT UNDE ADAPOSTESTE ALIMENTELE LA SUBSOL INTRE SOBOLANI CUM TRANSPORTA COPII LA SCOALA LA GRAMADA CITE 30-40 CU MICROBUZ DE 16 LOCURI CUM II PLASEAZA IN WEEKEND COPII LA POCAITI PENTRU CA ANIMALUL DE POCAITSAMUIL MITRA SA NU CHELTUE CU EI CUM ARE UN SINGUR EDUCATOR NOAPTEA LA 30-40 DE COPII SI CUM DOBITOCUL DE SAMUIL MITRA URMARESTE DE PE CAMERE DE LUAT VEDERI CE SE INTIMPLA IN CP2 IN LOC SA SE OCUPE DE ACESTI COPII PLATITI DIN BANII NOSTRI A CETATENILOR SE VAD REZULTATELE SA AJUNS LA RELATII SEXUALE IN CP2 CHIAR MINORE GRAVIDE PINA CIND----------
Postat 27 Februarie 2014, 20:38 de bert
Ca de la Jr. la Jr.
Motivul pentru care nu s-a pus in aplicare o hotarare o Comisiei pentru protectia copilului nu este o informatie care sa fie sub incidenta legii privind protectia datelor cu caracter personal, ea fiind mai bine o fapta sub incidenta Codului Penal. Tuturor celor enumerati le-ar sta mai bine dand explicatii in fata procurorilor. Domu director mai bine ramaneai la Drumuri judetene pentru ca acolo faceai ce sti mai bine si anume sa dai in gropi de prostalau, In alta ordine de idei felicitari Oanei pentru atitudine si implicare in destinul Bellei dar si celor care se ocupa in continuare de ceea ce a devenit din pacate la nivel national CAZUL DGASPC BIHOR . Succes in continuare.
Postat 27 Februarie 2014, 01:20 de Popa
Multumire
Multumesc redactorilor pentru faptul ca m-au scutit de a-l mai vedea in poza pe distinsul conducator al mult mediatizatei institutii din pacate doar cu teme reflectand extraordinara capacitate manageriala a celor care s-au aventurat la ciolanul asistentei sociale manati de vanturi politice de diferite culori. Acest fapt este benefic si pentru ratacitul de la drumuri judetene plantat ,, sa faca treaba " de fratele Tarle si mentinut de Conu Popa, deoarece ar crede ca este in presa pentru ca el este bun si toti ceilalti sunt de vina, sunt rai sau ar avea ceva cu el ceea ce trimite la un diagnostic dintr-o ramura a medicinei numita psihiatrie. Apoi poate o vizita la Parchet, tot cu Dusterul din dotare nu numai la sala de Gym .
Postat 27 Februarie 2014, 01:05 de Louis Daguerre
Multumire
In numele inventatorului fotografiei va multumesc ca nu ati postat poze cu eminenta conducere ca in precedentele articole. Tot mai bine arata D-na Soltanel. Nu de alta dar poate ca Calinu ( o cacofonie binevenita) ar crede ca chiar este bun in ceea ce face din acest motiv este mediatizat de vreo trei luni. Apropo Domnu Popa mai puteti, mai puteti? nu va este greu sa-l carati in spate pe animal. A, sau mai rezistati un pic pentru ca omul s-a pus pe slabit si poate poate pana la alegeri da jos soricul. Daca tot vrei sa slabesti de ce nu mergi pe jos sau mai comod este cu masina din dotare pe care o abuzez in interes personal.
Postat 27 Februarie 2014, 00:53 de Louis Daguerre
Respect Oana
Avem in fata un exemplu de ceea ce inseamna responsabilitate, implicare dezinteresata si calitate umana. A, nu nu ma refeream la cei enumerati in articol ca fiind reprezentanti ai institutiei in frunte cu .... imi este greu sa-i gasesc o calitate ( vorbeam de ospatar- scuze pentru ofensa adusa celor care-si castiga piinea muncind in aceasta breasla dar juristu nici ca ospatar nu a fost bun si a ajuns sef la drumuri apoi in asistenta sociala iar ambitiile sunt mari de tot. Nu stiu cum de s-a multumit doar cu un Duster, nu taticu cel putin un BMW da?) Felicitari si investigatiei DGASPC dar mai cautati ca este loc de exemplu gravidele din CP2 palmate dupa o reteta crestina, nu frate Sami?
Postat 27 Februarie 2014, 00:41 de Reynolds
P de la penali
Felicitari pentru consecventa cu care mentineti lupa pe ceea ce se intampla in DGASPC. Pentru serialele urmatoare va recomant sa puneti intrebari privind marea gaselnita a lui Tarle de a drena bani publici prin ceea ce ei numesc externalizarea serviciilor sociale, mai exact contitiile in care s-a derulat simulacrul licitatiei, monitorizarea respectarii conditiilor din contract, a standardelor de calitate etc. Daca sapati mai adanc veti putea constata si artizanii. Cazul Popesti deja discutat, Asteldorf, si mai ales CP2 din Oradea cireasa de pe tortul directiei cu dedicatie speciala de la Tarle pentru fratele Mitrea Samuil, in rolurile principale fiind actualii sefi ai institutiei plus eminentele cenusii ( fara referire la materia cenusie)
Postat 26 Februarie 2014, 23:59 de Bella
BRAVOOOOOO!!!
Bravo acestei doamne psihopedagog.Bravo ca a avut curajul sa lupte cu sistemul romanesc,un sistem de c...at.De acest tip de om avem nevoie in toate institutiile statului,nu de gunoaie numite politic. Bravo doamna,ai tot respectul meu!!!
Postat 26 Februarie 2014, 20:28 de Alin
BRAVOOOOOO!!!
Bravo acestei doamne psihopedagog.Bravo ca a avut curajul sa lupte cu sistemul romanesc,un sistem de c...at.De acest tip de om avem nevoie in toate institutiile statului,nu de gunoaie numite politic. Bravo doamna,ai tot respectul meu!!!
Postat 26 Februarie 2014, 20:27 de Alin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON