URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Decembrie 2000, 14:47

Doamna Maricica

Doamna Maricica Maria Bondici, patroana Restaurantului Oradea: "Ţin prea mult la meserie ca să-mi bat joc de ea"
Doamna Maricica Construit în 1900, odată cu Teatrul, Restaurantul Oradea era, la acea vreme, o renumită cafenea, "Royal", parte a unui complex format din actualul hotel "Crişul Repede" şi fostele Băi Publice construite de Rimanóczy Kalman senior. Restaurantul păstrează şi astăzi decoraţiile interioare de acum un secol.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă e să dea sfaturi în meserie, doamna Maricica are sacul doldora. Ochii i se măresc însufleţiţi şi îţi explică, plină de convingere, cum a ajuns maestră de ceremonii. "Nu există nu se poate!", pare a fi deviza ei.

De la Gheorghiu-Dej încoace, patroana Restaurantului Oradea i-a hrănit cam pe toţi mai-marii zilei. Oameni politici, artişti ori literaţi, oameni de toate rangurile şi din toate regimurile.

Le-a descoperit gusturile şi le-a satisfăcut preferinţele culinare. Odată cu ele, le-a aflat şi secretele. Şi le-a păstrat cu discreţie. Aceeaşi discreţie pe care o impune şi celorlalţi cînd vine vorba de viaţa ei personală... 

Primul VIP, primul bacşiş

Dacă ar fi să întoarcă timpul, la fel ar proceda. Dintr-o familie de oameni modeşti, Maria Bondici a avut şansa să facă în viaţă ce i-a plăcut. A intrat la Şcoala Comercială Arad în '60 şi a absolvit cursurile de ospătari cu 10, doi ani mai tîrziu. Îi era dragă meseria. "Ştefan Hirsch era mentorul nostru. Gură de aur. <<Uită-te la client în ochi cînd iei comanda>>, zicea tot timpul. <<Nu te îmbufna dacă nu primeşti bacşiş sau dacă îţi cere doar un pahar cu apă>> Mi-am însuşit lecţia".

Mai apoi, a înţeles cît de important e să fii curat şi aranjat. Fără parfumuri tari ori unghii netăiate. Cînd a ajuns în echipa de protocol a şcolii, Maricica a primit confirmarea: stăpînea arta servitului. Atunci a întîlnit întîia oară un om important şi a avut parte de primul bacşiş gras. "Venise la vila din Arad o delegaţie condusă de Ioan Gheorghe Maurer. Vizitaseră nişte uzine şi acum trebuiau să ia masa. Eram patru ucenici şi tremuram de emoţie. La sfîrşit, Maurer ne-a pupat pe frunte şi ne-a lăsat cîte 25 de lei la fiecare. 50.000 de lei în banii de acuma. Cum să luăm? Ne era frică. Pînă la urmă ne-a convins Hirsch bacsi că urît ar fi să refuzăm, nu să primim". 

Maestra de ceremonii 

În 1962, Maricica s-a angajat, prin repartiţie, la Restaurantul Oradea şi, ambiţioasă, a făcut Liceul Economic în paralel. Cînd a plecat să lucreze la Dacia, avea deja 10 ani de experienţă în breaslă, într-un restaurant cu ambient clasic. "Oradea" a rămas preferatul ei, motiv pentru care s-a întors în 1980 la vechea sa iubire, cu o nouă calificare: cursuri de şef de sală la Bucureşti.

Din noua poziţie, a reuşit să imprime localului un nou rost. "Veneau aici oameni de cultură. Scriitori, poeţi, sculptori, muzicieni, actori. Restaurantul ăsta a fost şi este lăcaş de cultură", spune, cu mîndrie, Maricica.

Din 1980, în Cartea de onoare a localului au semnat oameni importanţi. Actori, ca Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu sau Radu Beligan, scriitori şi poeţi ca Alexandru Andriţoiu, Marin Sorescu, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu, politicieni, de la Adrian Năstase şi Ion Iliescu pînă la Meleşcanu, cîntăreţi precum Sofia Vicoveanca ori Corina Chiriac, înalte feţe bisericeşti, în frunte cu Teoctist. Unii, ca Albulescu, chiar au cooptat-o, drept recunoştinţă, pe Maricica în spectacolele lor. Tuturor le-a admirat creaţiile şi le-a dăruit flori cînd apăreau pe scenele orădene, iar pentru unii mergea pînă în Capitală. Şi toţi au onorat-o cu cîteva rînduri de apreciere. 

Amintiri scumpe

"Sînt bucuros că există în Oradea un loc unde distinsa doamnă Maricica se dovedeşte a fi o amfitrioană extraordinară...". Maricicăi îi place să citească din cînd în cînd din Cartea de onoare. Ştie textele aproape pe de rost. "Sorescu. În martie 1986, venise cu soţia la Festivalul Teatrului Scurt. Doamna a insistat să-i dăm pui şi vită, că Sorescu avea probleme cu stomacul. La fel mînca şi Radu Enescu. Uite ce îmi scria în '87: << Îi mulţumesc doamnei Maricica pentru că se îngrijeşte de biata mea fiinţă fizică spre a putea scrie cărţi (cine nu consumă, nu poate crea)>>. Lui Enescu, de fapt, îi plăcea ciolanul cu fasole, da' eu îi dădeam de regim. Maestrul Beligan, cînd a venit, m-a pupat pe frunte şi i-a zis lui Bradu: <<Vezi, Mircea, o adevărată profesionistă. N-a uitat ce-mi place>>. Pregătisem murături asortate, ciupercuţe cu mămăliguţă şi clătite ca la mama acasă. Preferatele lui. Ţin minte ca ieri".

Cel mai impresionant festin a fost însă în 1995, cînd l-a avut ca oaspete pe patriarh. "Eram disperată. Nu ştiam ce îi place Prea Sfinţiei. Securistă m-am făcut, m-am dat peste cap şi tot am aflat.  Perişoare cu sos de mărar". 

Familia Maricicăi 

Maricica nu vorbeşte nici de vîrsta pe care o are, nici de viaţa personală: "Ceea ce contează e numai munca mea". Şi are şi de ce fi mîndră de ea. Ştie, ca nimeni alta, să întîmpine un descendent al casei de Habsburg cu trei lalele negre. Să uimească un preşedinte, propunîndu-i din start meniul preferat. Şi să-i ungă la suflet pe meseni cu muzica adecvată ori cu dedicaţii pline de tîlc.  Ştie că meseria ei e o artă şi o practică după toate rigorile ei. Aşa le-a învăţat şi pe angajatele ei. Aşa face de-o viaţă.

Seară de seară, Maricica închide singură restaurantul. După revoluţie, s-a privatizat, iar administrarea e pe umerii ei. De trei ani o ajută Max, un ciobănesc german pe care îl creşte de la cîteva luni. El păzeşte localul şi tot el îi ţine Maricicăi de urît. Cînd stă cu Max, uită de necazuri şi de astmul care o chinuie cînd plouă afară... E prietenul ei, campionul ei. Singura ei familie... 


În genunchi în faţa sinistrei 

Nu o dată experienţa Maricicăi s-a transformat în aventură, mai ales cînd ajungea să-i servească pe Ceauşeşti, veniţi la vînătoare la Balc. "Trebuia să-i servesc cucoanei ceaiul de la ora 5. Problema era că stătea cu însoţitoarele pe canapele şi se uita la televizor. Prin spatele lor nu aveam loc să mă strecor, prin faţă i-aş fi obturat privirea. I-am spus colegei să facă la fel ca mine: le-am servit în genunchi. Ca japonezele. Ceauşeasca s-a uitat la mine mirată. <<Tovarăşă Elena Ceauşescu, i-am spus, altfel nu mai vedeţi la televizor". A fost plăcut impresionată şi a întrebat cine sînt. Mă remarcase!"


Caise glazurate

"Pe la 11 seara mă sună Petre Blajovici, prim-secretarul. Acum 15 ani. <<Maricică, pregăteşte masa, vin cu ministrul de externe. Fă-ne tort de clătite, cu fructe>>. De unde fructe? Era şi seară şi miezul iernii. Dar tovarăşilor nu le puteai spune niciodată <<nu am>>. Erai şmecher şi ziceai <<am ceva şi mai bun>>. Am făcut tortul şi, cum nu aveam fructe, am luat din compot nişte piersici din alea mari, pe care le-am tras în caramel şi le-am flambat. S-a lins ministrul pe degete, de-a ieşit prost bucătăreasa lor, de la Bucureşti, că nu le făcuse niciodată aşa ceva".


Dirijorul vienez Kurt Schmit, recunoscător pentru modul în care a fost tratat de Maricica, a compus o mazurcă în cinstea patroanei

 

 

 

Ion Iliescu a păşit prima oară în restaurant în 1986, ca invitat al poetului Alexandru Andriţoiu. Ultima oară, luna trecută, în campania electorală (foto)

 

 

 

Olivia Steer
(decembrie, 2000)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4131 RON
  • 1 EUR = 4.78 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON