URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.

Directorul spitalului TBC conduce singur-Cuc

Directorul spitalului TBC conduce singur-Cuc RUŞINOS. Înscăunat cu scandal, managerul Spitalului TBC, Octavian Cuc (foto), s-a remarcat până la momentul promovării printr-un anonimat cenuşiu într-un birou de inspector la Sanepid. Nu vrea să iasă în evidenţă nici după ce a bulversat activitatea unităţii, astfel că şi de obiectivul BIHOREANULUI s-a ascuns ca unul care se ruşinează de propriile fapte
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă ceva merge bine, de ce să nu facem o "reformă"? Aşa a procedat şi noul manager al Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea, cotat până anul trecut ca fiind unitatea cu cele mai bune servicii medicale şi totodată singura din judeţ fără datorii la furnizorii de medicamente, echipamente şi utilităţi.

Octavian Cuc, fost funcţionar la Sanepid, plantat la şefia spitalului de către directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Marius Pîrcioagă, a reuşit ca în numai patru luni să-şi ridice în cap salariaţii, de la medici până la infirmiere, din cauza modului în care le-a bulversat activitatea. Primul pas a fost s-o demită, abuziv, pe directoarea medicală, pentru ca apoi, rămas singur "la butoane", să decidă de capul lui atât în privinţa medicamentelor şi a materialelor sanitare, cât şi a negocierilor pentru finanţare cu Casa Asigurărilor de Sănătate. Dar şi să dicteze, în condiţii nelegale, o listă de prestaţii medicale pentru care bolnavii sunt obligaţi să plătească din propriile buzunare.

Semne rele anul are

Conflictul dintre manager şi salariaţii Spitalului TBC mocneşte încă de la instalarea lui Octavian Cuc. Pe 4 ianuarie 2010, fostul birocrat de la Sanepid era scos din biroul pe care îl ocupase până atunci şi, graţie proptelor PDL asigurate de şeful DSP, Marius Pîrcioagă, paraşutat la conducerea spitalului. La vremea respectivă, Cuc era întâmpinat de medici şi asistente cu un miting de protest motivat de faptul că în fruntea lor era adus un "corp străin" care nu avea multe în comun nici cu activitatea medicală, nici cu cea managerială.

"O vreme, lucrurile au mers din inerţie", spune unul dintre doctorii care, de teama represaliilor, preferă să nu-i fie divulgat numele. Situaţia s-a înrăutăţit însă rapid, încât spitalul a ajuns să acumuleze datorii şi să treacă la economii de medicamente şi de materiale sanitare care pun în pericol viaţa pacienţilor.

Persona non-grata

06 Lavinia Davidescu.jpgSingura salariată care îşi asumă deschis opoziţia faţă de manager e doctoriţa Lavinia Davidescu (foto), pe care Cuc a demis-o din funcţia de director medical. Conflictul poate părea unul personal, dar efectele se resimt asupra întregii activităţi, iar asta întrucât directorul medical e cel care, potrivit legii, conduce Consiliul Medical al spitalului. Or, în lipsa acestuia, managerul a pus monopol pe decizii, arbitrar şi contrar atât cadrelor medicale, cât şi bolnavilor.

"În luna martie, pentru că managerul ignora Consiliul Medical, i-am cerut să precizeze care ar mai fi rolul meu. Nu puteam fi o plantă, să am funcţia, dar să n-o exercit", explică Davidescu. În loc să intre în normalitate, managerul a înlăturat-o printr-un artificiu. "Deşi contractul de administrare dintre mine, ca director medical, şi managerul spitalului era încheiat pe trei ani în 5 mai 2008, Cuc a pretextat că am fost numită prin concurs în martie 2007, aşa că mi s-au scurs cei trei ani de mandat", spune doctoriţa. "Dar potrivit legii directorul medical nu poate fi scos din funcţie decât dacă îi expiră contractul, dacă devine incompatibil cu funcţia, se pensionează, moare sau e condamnat penal". În cazul doctoriţei Davidescu nu era îndeplinită nicio asemenea condiţie.

Manager-jucător

Directoarea mazilită afirmă că, în lipsa Consiliului Medical, managerul a început să conducă spitalul discreţionar. "La începutul lunii aprilie, a trimis şefilor de secţii o notă internă, născocită de el cu directorul financiar, prin care se impunea medicilor "să se încadreze strict" în anumite consumuri. Documentul e aberant, căci încalcă drepturile pacienţilor şi este o ingerinţă în activitatea profesională a medicilor", spune doctoriţa.

Pus la dispoziţia BIHOREANULUI, documentul relevă că, dacă până în aprilie bugetul pentru medicamente al unei secţii se ridica la 60.000 de lei lunar, din acel moment a fost scăzut la doar 33.000 de lei. "Asta deşi numărul de pacienţi a rămas la fel de mare, iar medicamentele nu s-au ieftinit, ci dimpotrivă. Astfel, în termeni reali vorbim de o scădere cu circa 75% a bugetelor".

Economie cu orice preţ

Prin acelaşi act, managerul a limitat şi analizele medicale, iar de acest lucru se plâng şi alţi medici. "Decizia managerului e iresponsabilă. A ordonat să nu mai facem decât maxim 10 analize CT (Computer Tomograf) şi fiecare caz să fie aprobat de şeful de secţie sau de el personal deşi, neavând nicio specializare, nu are competenţa să decidă dacă un CT e necesar sau nu", spune un doctor, adăugând: "Numai pe vremea lui Ceauşescu se mai băgau nepricepuţii în treaba specialiştilor!".

"Până şi la seringi ne pune la economii aiurea. Ne ia la rost de ce folosim la o injecţie două sau patru seringi. Ce fel de doctor o fi dacă nu ştie că, înaintea unor tratamente, trebuie testată reacţia pacientului, sau că la unii bolnavi se administrează substanţe combinate şi fiecare se scoate din fiolă cu seringă separată?...", se miră un asistent.

Până şi infirmierele sun supărate. "Nu pot zice că nu mai cumpără materiale sanitare, dar ni se cere să le drămuim la sânge. Aşa riscăm infecţii intraspitaliceşti, iar pacienţii pe care doctorii îi vindecă de TBC se pot îmbolnăvi de Clepsiela sau de Pseudomonas", zice o îngrijitoare.

Taxă pe boală

Angajaţii afirmă că, din unitatea-model de până acum doi ani, instituţia a ajuns să se bazeze pe banii pacienţilor. Aşa se face că, în martie, managerul a instituit coplata, deşi aceasta nu a fost încă aprobată de Ministerul Sănătăţii. Cuc a instituit tarife pentru tot felul de proceduri, de la radiografii şi ecografii până la spirometrii şi consultaţii. De pildă, un bolnav care se prezintă la un medic primar ar urma să scoată din buzunar 30 de lei, iar unul care ajunge la un medic specialist 25 de lei.

"Şi "mercurialul" e tot arbitrar, pentru că nu are girul Consiliului Medical. În plus, managerul invocă un articol dintr-o lege din anul 2006, dar legea se referă la cu totul alte proceduri decât cele supuse tarifării", spune fosta directoare medicală. Legea arată, de fapt, că pacienţii pot plăti servicii medicale după accidente de muncă şi sportive, servicii de înaltă performanţă, tratamente stomatologice, condiţii hoteliere de înalt confort sau operaţii estetice. "Nu e cazul spitalului nostru. Atunci de ce să plătească pacienţii, mai ales că majoritatea sunt oameni săraci?", se întreabă Davidescu.

Negocieri la secret

Fosta directoare afirmă că, pe lângă greşelile de până acum, managerul a comis o alta care poate produce daune pe viitor. "Conform regulilor, înainte ca reprezentanţii unui spital să se prezinte la CAS ca să negocieze finanţarea, trebuie întocmită aşa-numita documentaţie de contractare, care trebuie aprobată de conducerea colectivă a spitalului. În cazul nostru, domnul Cuc a mers la negocieri fără să se consulte cu noi".

Astfel, medicii nu ştiu cu ce argumente s-a "înarmat" managerul pentru a convinge conducerea CAS să aloce o finanţare pe măsura nevoilor spitalului. Iar o eventuală subfinanţare, foarte probabilă date fiind atât lipsa de experienţă a lui Cuc cât şi lipsa de fonduri a Casei, poate condamna spitalul la o sumă care să nu acopere valoarea prestaţiilor medicale.

Nevinovat

Octavian Cuc.jpgManagerul Octavian Cuc (foto) se declară totuşi convins că deciziile sale sunt perfect legale. Contractul de administrare al directoarei medicale, spune el, l-a desfăcut întrucât legea prevede că termenul de valabilitate nu e de fix trei ani, ci de "maximum" trei ani. Iar motivul pentru care spitalul nu are alt director medical de peste o lună nu lui îi poate fi imputat. "Am trimis hârtiile la DSP şi la Minister pentru altă numire, iar DSP-ul o să propună alt director medical", s-a spălat el pe mâini. Ca şi cum nu de la spital ar trebui să pornească propunerile, ci de la birocraţii care l-au promovat şi pe el din afara unităţii.

Mai greu i-a fost managerului să explice de ce a introdus coplata, mai ales că nu a emis niciun act care să precizeze cine încasează banii de la pacienţi şi cine le-ar emite chitanţe. "Aveam de gând să stabilim amănuntele mai târziu", oferă el o scuză moale. La fel, nici în privinţa asumării negocierilor cu CAS n-a putut argumenta de ce s-a dus singur la discuţii, fără să consulte Consiliul Medical. Singura apărare este că "în mod sigur o să obţin mai mulţi bani ca anul trecut; în 2009 spitalul a primit de la CAS 1,65 milioane de lei pe lună, iar acum o să primim 1,8 milioane". Adică beţie cu apă chioară, fiindcă preţurile de anul acesta sunt mai mari decât cele de anul trecut.

Cât despre economiile de medicamente impuse, managerul are o singură replică. "Minciuni!", spune el, ca şi cum medicii, asistentele şi infirmierele s-ar fi decis să conspire împotriva sa. Fără niciun motiv, fireşte...


SABOTOR
Anti-descentralizare

Săptămâna trecută, managerul Spitalului TBC a fost dat ca exemplu negativ şi de primarul Ilie Bolojan, care consideră că situaţia unităţii e nepermis de proastă, având în vedere că până în ianuarie era singura fără datorii în tot judeţul. "Domnul manager a vrut să fie popular în rândul angajaţilor, dar nu are bani de medicamente pentru pacienţi şi nici să plătească utilităţile", a remarcat primarul.

Ce-i drept, Cuc nici nu avea cum să rămână netaxat, nu doar pentru proasta administrare a spitalului, ci şi din cauza opoziţiei sale faţă de perspectiva descentralizării. BIHOREANUL a aflat că, întrucât de la 1 iulie Consiliul Local va avea inclusiv dreptul să numească managerii de la spitalele din subordinea sa (TBC, Maternitate, Municipal şi de Neurologie), Cuc a trimis, tot fără acceptul Consiliului Medical şi al Comitetului Director, o scrisoare către DSP şi Ministerul Sănătăţii, cerând ca spitalul să rămână în subordinea Direcţiei de Sănătate Publică, chiar şi ca viitoare secţie a falimentarului Spital Judeţean, deşi astfel medicii vor pierde sporul pentru condiţiile de lucru, iar pacienţii vor fi cu siguranţă mai nemulţumiţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
oribil
usurel nenica coleg@actor cu vidanja la gura. sper ca nu astia sunt sustinatorii lui foncea@davidescu ca deja situatia scapa de sub control. devine patologica situatiunea. panica, jale dar cu masura fratilor.
Postat 17 Mai 2010, 17:27 de oradean
pt 'coleg' & 'actor'
cei doi pt care ma adresez sunt niste visatori si chiar papa-paie ....unii se lupta sa ramana in picioare o institutie pe care altii (multi nene da' multi) - si numar aci si pe p**zdotenia aia de MARILENA cum e trecuta la buletin si nu 'marlene' cum are pretenitia sa fie 'pupata' - o vor la mana doar ca sa aibe salar gros cat ul sanatos; sau functie cu aferent. aviz lingailor ca limbile umflate de materiile fecale vor trebui puse pe spalat intens cu tinctura de 'nu mai fac'. dar noi nu vom crede as ca se va recurge la taiatul limbii ori la spalatul curului spre a nu mai mirosi in zona a cacat imprastiat
Postat 16 Mai 2010, 23:02 de tot cetatean
sforait
e adevarat ca davidescu impreuna cu foncea isi fac clinica de sforait? foncea ar vinde, spune gura targului, aparate de studiat sforaitul.a cumparat si spitalul doamnei vreo trei. serviciile se pare ca se intorc. nu mai merge din bani publici. zile grele oameni buni pentru impostorii astia.
Postat 16 Mai 2010, 20:56 de coleg
esti o perversa
nu ti-e rusine sa apari in presa cu astfel de acuzatii?se incearca sa se faca economii peste tot fraiero,nu vezi ce se intampla in tara?se iau banii de la saraci si tu vrei sa te imbogatesti pe banii statului?esti moarta fara medicamentele dupa care primesti bani grei.nu te intereseaza pe tine spitalul si nici macar bolnavii,ne crezi fraieri pe toti?vezi ca o sa te pedepseasca Dumnezeu
Postat 16 Mai 2010, 14:57 de pentru davidescu
regie
subiectul asta a devenit un adevarat serial mai ceva ca ELODIA. titlul filmului: pierdut functia de director. ofer rcompensa. actori principali: foncea si davidescu. actori secundari: stau ascunsi in culise. comisari: otilia sandor inlocuita cu adrian cris. cu aceasta ocazie s-a schimbat si locatia de filmare. regia??? recunoasteti ca astia au ratat de putin cannes. dan diaconescu direct nu te sesizezi? doi ani ai audienta si show maxim. urmarim cu interes urmatoarele episoade.
Postat 15 Mai 2010, 21:12 de actor
blonda
de doi ani nu auzim decat de foncea si davidescu. niste impostori. sper. ma gandesc sa nu aiba grave probleme la mansarda ca ar fi periculos de-a dreptul. mai usor mai fratilor ca rade lumea de voi.
Postat 15 Mai 2010, 18:50 de angajat
impostura
sunt unul din colegii distinsei. se joaca zdravan la cacealma in ce o priveste pe aceasta imorala dupa un scenariu deja cunoscut. am sentimentul ca in spitalul asta n-o sa fie liniste niciodata. domnule manager, scapati de indivizi precum popa mircea care sunt de o incompetenta crasa. care trateaza pacientii cu ghiara de pisica, si matraguna. asta face echipa cu davidescu si saboteaza nu spitalul ci viata bolnavilor. atasati spitalul judeteanului. si lucrurile se vor schimba. veti vedea.
Postat 15 Mai 2010, 01:14 de medic
bolnavi psihici
femeia asta chiar are o problema. de ani de zile isi bate joc de banii publici. chiar nu se sesizeaza nimeni? chiar nu o intreaba nimeni de ce isi bate joc de banul public? nu raspunde in fata nimanui pentruca impreuna cu un alt jalnic au adus spitalul in faliment? chiar nimeni nu poate stabili cine a facut datoriile? bolojan, inteleg ca esti politician, dar sper ca nu esti fraier. ar fi pacat sa mori de gat cu davidescu. chiar nu se merita. incearca sa afli parerile angajatilor despre aceasta individa. iti garantez ca vei fugi de asociere.
Postat 15 Mai 2010, 01:07 de angajat
boule
Bou e si Cuc, bou e si Filip cu toata adunatura de lingai! Si bou e si autorul primului comentariu.
Postat 15 Mai 2010, 00:02 de al lll-lea cetatean
foncea
Foncea, tu ai scris articolul, asa-i?
Postat 14 Mai 2010, 17:54 de anonimus
BOULE !
ce articol scris la comanda ...cand din "singura unitate fara datorii" ajunge in postura de a nu-si mai putea plati datoriile. multi lauda conditiile si profesionailsmul personalului de acolo. din pacate tu esti ala vizat si ai fost pus politic. ori esti chiar dl ca sa nu spun prostul director ori esti apropiat de-al lui. inca odata BOULE !
Postat 14 Mai 2010, 17:26 de alt cetatean
articol scris la comanda
Articolul asta miroase (ca sa nu spun "pute") de la o posta, ca e scris la comanda. Va dati si voi seama la comanda cui.
Postat 14 Mai 2010, 16:53 de cetatean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON