URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Aprilie 2018, 11:07

„Cine m-a schilodit?”: O orădeancă a rămas invalidă după şase operaţii și acuză de malpraxis trei ortopezi

„Cine m-a schilodit?”: O orădeancă a rămas invalidă după şase operaţii și acuză de malpraxis trei ortopezi ŞI MUTILATĂ, ŞI AMENINŢATĂ. Iuliana Ţernea (foto) s-a împiedicat în opritorul metalic al uşii blocului şi a căzut pe mâna stângă. Deşi a ajuns în aceeaşi dimineaţă la Spitalul Judeţean, expertul care i-a „judecat” plângerea de malpraxis i-a imputat că a mers la medic cu „întârziere de trei săptămâni” şi că după primele operaţii s-a dus pentru controale la cabinetul privat al acestuia, de parcă nu chiar doctorul i-ar fi cerut-o, ca s-o taxeze în plus. De necrezut, femeia a fost admonestată chiar şi că riscă închisoarea, pentru că a acuzat un chirurg de „lezarea integrităţii corporale”
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iuliana Ţernea e un „nimeni”, o oarecare care a vrut doar să-şi câştige pâinea, să fie nevastă şi mamă. Nimic mai mult. O simplă muncitoare la UAMT, cu două fete, măritată cu un jandarm pensionat prematur din cauza unei invalidităţi „de serviciu”: urmărind doi hoţi, a escaladat un gard şi, la aterizare, a nimerit într-o bucată de fier care i-a distrus piciorul drept.

Ca într-un blestem, după 12 ani Iuliana a ajuns şi ea pensionară, la 47 de ani, tot în urma unui accident stupid. A căzut pe mâna stângă, pe care, după şase operaţii, n-o mai poate folosi: i-a rămas deformată şi o doare la orice mişcare mai largă. Deşi fractura fusese banală şi la fel trebuia să fie şi repararea ei, niciunul dintre medicii care au tratat-o fără s-o vindece n-a fost găsit responsabil de eşec. Ba un expert afirmă că tot ea e vinovată, fiindcă nu le-a acordat destulă încredere doctorilor şi i-a... schimbat.

Din ghips în ghips

„După căzătură am leşinat de durere, am fost dusă de SMURD la Urgenţe”, povesteşte Iuliana despre incidentul din dimineaţa de 17 ianuarie 2017, când voia să meargă la serviciu, dar a căzut în uşa blocului, după ce s-a împiedicat de opritorul metalic al acesteia.

La UPU i s-a explicat că un os îi era rupt deasupra încheieturii şi i s-a făcut o anestezie ca să-i fie pus la loc. „Mi-au pus ghips şi mi-au spus că trebuie să mă întorc a doua zi pentru operaţie. Până atunci să merg acasă”. Pe 18 ianuarie, a revenit la spital, fiind preluată de dr. Călin Hozan (foto), şeful secţiei Ortopedie I, care a băgat-o în sala de operaţie.

Biletul de ieşire din spital consemnează că suferise o „fractură epifiză distală radius stâng cu deplasare” şi că „după o prealabilă pregătire preoperatorie se practică reducerea ortopedică a fracturii şi imobilizarea în aparat ghipsat”. La externare, pe 19 ianuarie, medicul i-a prescris antialgice contra durerilor şi „repaos în poziţie proclivă”, cu mâna îndoită din cot. „Evoluţia este favorabilă. Se face externarea”, arată documentul, sec.

„Sunteţi bine”

Conform programării dr. Hozan, Iuliana s-a prezentat la control pe 30 ianuarie la clinica privată Ortotrauma, dar acesta plecase în concediu, aşa că a preluat-o un coleg al său, dr. Călin Magheru, care a internat-o în spital. „Pacienta se internează acuzând durere, cu impotenţă funcţională relativă. Se efectuează reducere ortopedică a fracturii şi imobilizare în aparat ghipsat sub control radiologic. Evoluţia este favorabilă. Se face externarea”, a scris medicul pe biletul de ieşire din spital, în 1 februarie 2017.

La următorul control, pe 27 februarie, femeia a fost chemată tot la Ortotrauma, unde dr. Magheru i-a scos ghipsul, adăugând în fişa de observaţie şi menţiunea „varice hidrostatice”, adică umflarea mâinii. I-a recomandat „aplicaţii reci, faşă elastică în timpul zilei, kinetoterapie, mişcări active ale mâinii, aplicaţii cu Rivanol”, şi a asigurat-o că nu avea nevoie de concediu medical. „Zicea că sunt bine şi pot merge la muncă”, povesteşte Iuliana.

„Vicios consolidată”

Mâna a continuat totuşi să i se umfle, s-a înnegrit şi avea dureri mari. „Scăpam şi felia de pâine din palmă”, explică femeia de ce l-a căutat din nou pe doctorul Hozan. „A constatat necesitatea unei noi intervenţii, iar pe 16 iunie m-a reoperat. La externare, diagnosticul a fost de fractură epifiză distală radius stâng cu deplasare vicios consolidată”. Pe 26 iunie, la un nou control, tot la Ortotrauma, când i-a scos firele, Hozan a asigurat-o că evoluţia era bună şi pe 10 iulie i-a eliberat o fişă de consultaţie cum că fractura era „în curs de consolidare”.

Dar n-a fost. „Aveam dureri îngrozitoare, iar mâna era deformată”, spune Iuliana, care a apelat la dr. Viorel Corbu, de la spitalul privat Pelican. Pe 13 iulie, acesta a operat-o pentru a i-o îndrepta şi a-i permite s-o mişte, printr-o osteotomie. Practic, i-a luat 5 centimetri din vârful unui alt os şi i l-a prins cu o broşă metalică în osul fracturat. „Evoluţia postoperatorie este bună, se externează cu recomandări: poziţie proclivă, mobilizarea (n.r. - mişcarea) degetelor, păstrarea imobilizării ghipsate 30 de zile”, arăta şi dr. Corbu în biletul de externare.

„La o săptămână după operaţie, am început kinetoterapia la cabinetul privat al dr. Corbu, dar după încă o săptămână broşa mi-a ieşit prin piele. Când m-am plâns de durere, mi-a dat trei luni de concediu medical”, zice femeia.

Operaţie cu aşchii

Un cunoscut a îndrumat-o apoi la Spitalul Militar, unde un alt medic, dr. Florin Blaga, i-a diagnosticat „intoleranţă la materialul de osteosinteză”. Ca atare, a operat-o să-i scoată grefa, spunându-i apoi că i-a găsit aşchii de os şi că va avea nevoie de o nouă operaţie, pentru care i l-a recomandat pe un confrate de la Pelican, dr. Sergiu Dejeu.

Pe 9 noiembrie, femeia s-a întors la spitalul privat, unde investigaţia imagistică a confirmat existenţa a „multiple artefacte postoperatorii osoase în părţile moi din jurul epifizei distale”. În fine, pe 25 noiembrie, dr. Dejeu a supus-o unei noi intervenţii, scoţând aşchiile.

„După şase operaţii am suferit traume mari, fizice şi psihice, şi un dezechilibru financiar al familiei. Am cheltuit pe intervenţii şi recuperare multe mii de lei, şi oficial, cu chitanţă, şi la negru, cu bani la plic”, spune Iuliana, care pe 28 august 2017 s-a adresat Colegiului Medicilor acuzându-i de malpraxis pe trei dintre medicii care s-au ocupat de ea: dr. Hozan şi dr. Magheru de la Spitalul Judeţean, şi dr. Corbu de la Pelican. Primii doi ar fi greşit operaţiile, iar al treilea i-ar fi „amputat” o bucată de os pentru grefare fără acordul său.

Până acum, însă, n-a primit niciun răspuns. „Săptămâna aceasta vom face prima audiere, a doctorului Hozan”, a explicat săptămâna trecută BIHOREANULUI preşedintele CM Bihor, dr. Carmen Pantiş (foto).

Pacientă penală

Pe 21 noiembrie, Iuliana a sesizat şi Comisia de Malpraxis a DSP Bihor, care a încredinţat „judecarea” cazului unui expert gălăţean, dr Nicolae Gogulescu, care şi-a dat „verdictul” anul acesta, pe 16 februarie. Previzibil sau nu, însă, n-a găsit niciun alt vinovat decât pacienta însăşi!

În analiza plângerii, expertul acuză femeia că „nu arată în concret vina celor trei pârâţi”, că „a folosit termeni meniţi să stârnească compasiunea” şi „nu motivează ce a determinat-o să schimbe atât de des medicul curant”, singura motivaţie fiind... „neastâmpărul pacientei”.

Mai mult, expertul afirmă că orădeanca riscă „închisoare de la 6 luni la 3 ani” fiindcă acuza de „amputare” a osului adusă dr. Corbu echivalează cu „lezarea integrităţii corporale”, fără a fi întemeiată, deoarece medicul nu i-a făcut „îndepărtarea unui segment” al mâinii, ci o rezecţie, cu acordul ei, semnând un angajament că „nu am nici acum, nici pe viitor, faţă de medicul curant vreo pretenţie materială şi nici de un alt fel, fiind înştiinţată asupra riscurilor, complicaţiilor şi situaţiilor neprevăzute ce pot interveni”.

„Nu există o legătură directă”

Pe de altă parte, expertul a dat dovadă de superficialitate, susţinând, contrar evidenţei, că Iuliana ar fi suferit accidentul pe 8 ianuarie şi s-ar fi prezentat la spital abia pe 16 ianuarie, ceea ce l-a făcut să concluzioneze că „la peste trei săptămâni de la accident, orice tentativă de reluare a reducerii ortopedice este inutilă”. Mai mult, cu cinism, îi reproşează femeii chiar şi faptul că, deşi în biletele de ieşire din Spitalul Judeţean dr. Hozan i-a scris să se prezinte pentru controale la policlinica unităţii, ea s-a dus la cabinetul privat al acestuia de la Ortotrauma. „Dar oricine a fost operat ştie că medicii te cheamă apoi în privat”, zice Iuliana.

Singurul medic scos explicit din culpă este dr. Corbu, în legătură cu intervenţia căruia expertul afirmă că a acţionat corect şi „de bună credinţă” pentru a-i corija deformarea mâinii. În rest, ortopedul gălăţean susţine că în fracturile de felul celei suferite de Iuliana riscul de nereuşită este de 20% şi conchide: „Din datele aflate la dosar nu pot evidenţia o legătură de cauzalitate directă între acţiunile medicilor şi rezultatul nesatisfăcător. Raportul de cauzalitate îl pot presupune ca aparţinând ambelor părţi. Nu am găsit la dosar dovezi ale neglijenţei medicilor. Se constată lipsa de unitate şi continuitate în tratament, care nu sunt justificate nici de petentă, nici de medici”.  

Corb la corb nu scoate ochii

În timp ce ortopedul gălăţean încă îşi pregătea raportul de expertiză, pe 18 ianuarie 2018 Comisia de expertiză a Casei de Pensii Bihor a constatat că Iuliana Ţernea are „capacitatea de muncă pierdută la cel puţin jumătate”, nemaiputându-şi folosi mâna stângă, încadrând-o în gradul II de invaliditate, cu o pensie de 520 lei, cât are, de altfel, şi soţul său. „Va trebui din 1.040 lei să ne creştem fetele şi să trăim tot restul vieţii”, spune femeia, care a angajat un avocat, decisă să deschidă un proces de malpraxis în justiţie.

„Raportul de expertiză este o ruşine. Doctorii îşi acoperă unii altora greşelile, se protejează reciproc, iar concluzia că n-a greşit niciunul e inacceptabilă”, spune avocatul Rafael Marin (foto), care speră că „vindecarea” clientei va veni măcar moral, din partea judecătorilor.

Chiar dacă procesul se anunţă la fel de anevoios şi de dureros...


NU-MI PIERD TIMPUL!
„Nu operezi un om la mână când are probleme cu capul”

BIHOREANUL i-a căutat pe cei trei medici pe care Iuliana Ţernea îi acuză de malpraxis, nereuşind să-l găsească pe dr. Călin Magheru, iar dr. Călin Hozan refuzând orice discuţie pe acest subiect. „Nu-mi pierd timpul!”, a replicat acesta.

În schimb, dr. Viorel Corbu (foto) a acceptat să ofere explicaţii, spunând că în momentul când femeia a ajuns la el, la o jumătate de an după accident şi după trei intervenţii ale altor medici, avea mâna deformată, el încercând să i-o „îndrepte” prin autogrefa de os. În ce priveşte prestaţia colegilor de la Judeţean, dr. Corbu s-a abţinut de la comentarii. „Daţi-mi voie să nu mă pronunţ. Nu comentez de ce a ajuns pacienta în acea stare la mine”, a spus el, apreciind însă că ceilalţi doi doctori, care au intervenit după el, nu ar fi procedat nici ei tocmai corect. Dr. Blaga de la Spitalul Militar fiindcă i-a scos grefa, iar colegul de la Pelican, dr. Dejeu, pentru că i-ar fi sugerat pacientei că a „curăţat” fragmente osoase „uitate” de el în mână. „I-am şi spus colegului: "Tinere, nu operezi un om la mână când are probleme cu capul!"”...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Pericol public!
Dr Hozan e un pericol pentru toti cetatenii acestui judet care au cele mai mari sanse sa cada pe mainile lui incompetente. Din pacate coruptia dkn aceasta tara e prea mare sa ia masurile necesare inlaturarii acestor gen de medici de pe posturi, dar poate,poate putem gasi o solutie impreuna cu ziarul ,sau daca reunim mai multe cazuri esuate si facem plangere colectiva impotriva acestui măcelar. Orice persoana care ajunge la ortopedie Judetean risca sa ramana cu handicap pe veci daca ajunge pe mana acestui incompetent care am auzit din surse apropiate lui ca "s-a plictisit de operatii"
Postat 04 Septembrie 2020, 09:56 de M9202
Pericol public!
Dr Hozan e un pericol pentru toti cetatenii acestui judet care au cele mai mari sanse sa cada pe mainile lui incompetente. Din pacate coruptia dkn aceasta tara e prea mare sa ia masurile necesare inlaturarii acestor gen de medici de pe posturi, dar poate,poate putem gasi o solutie impreuna cu ziarul ,sau daca reunim mai multe cazuri esuate si facem plangere colectiva impotriva acestui măcelar. Orice persoana care ajunge la ortopedie Judetean risca sa ramana cu handicap pe veci daca ajunge pe mana acestui incompetent care am auzit din surse apropiate lui ca "s-a plictisit de operatii"
Postat 04 Septembrie 2020, 09:56 de M9202
Așa e!
Buna ziua, suntem un caz identic cu cel povestit aici de doamna Iuliana, din ianuarie 2020 sotul meu a ramas mutilat pe veci din cauza domnului dr Hozan, care a procedat ad literam si cu noi cum a procedat cu doamna Iuliana. Saptamanal aud cazuri identice de oameni nenorociti pe veci de acest medic incompetent. As vrea sa ajung cumva sa dau de doamna Iuliana daca se poate . In cazul in care cititi acest mesaj va rog anuntati-ma aici printr-un comentariu. Sau redactia Bihoreanul daca ne poate ajuta. E inacceptabil ce se intampla. Sotul meu la 30 de ani a fost lasat handicapat pe veci de coruptia si incompetenta care il inconjoara pe dr Hozan Calin. L-a operat orbeste ,fara RMN,fara CT fara film fara nimic. I-a lasat oasele rupte ,iar la control ne-a spus ca totul e bine . Sa ajungem dupa 6 luni pana si in ungaria la medici sa aflam ca nu se mai poate face nimic , a fost mutilat mult prea rau
Postat 04 Septembrie 2020, 09:54 de M9202
Așa e!
Buna ziua, suntem un caz identic cu cel povestit aici de doamna Iuliana, din ianuarie 2020 sotul meu a ramas mutilat pe veci din cauza domnului dr Hozan, care a procedat ad literam si cu noi cum a procedat cu doamna Iuliana. Saptamanal aud cazuri identice de oameni nenorociti pe veci de acest medic incompetent. As vrea sa ajung cumva sa dau de doamna Iuliana daca se poate . In cazul in care cititi acest mesaj va rog anuntati-ma aici printr-un comentariu. Sau redactia Bihoreanul daca ne poate ajuta. E inacceptabil ce se intampla. Sotul meu la 30 de ani a fost lasat handicapat pe veci de coruptia si incompetenta care il inconjoara pe dr Hozan Calin. L-a operat orbeste ,fara RMN,fara CT fara film fara nimic. I-a lasat oasele rupte ,iar la control ne-a spus ca totul e bine . Sa ajungem dupa 6 luni pana si in ungaria la medici sa aflam ca nu se mai poate face nimic , a fost mutilat mult prea rau
Postat 04 Septembrie 2020, 09:52 de M9202
da
@Maricel: Așa este! De aceea le tot schimb! Spre insatisfacția multora, nu sunt bolnav! Doar mă mai verific!
Postat 16 Aprilie 2018, 17:38 de dani-e-let
Din Cluj pana la Oradea....
Se poate un rand de oameni numai din Oradea care sa ajunga din Cluj pana la Oradea, numai din persoane care au trecut pe la ortopedie la judetean si sunt cu probleme grave. Ortopedia de la judetean e formata din imbecili, clar. Asistentul sau ce o fi acel individ, el ghipseaza, nu medicul, medicul e in repaos constant, niste imbecili. Cunosc o gramada de persoane care au avut fracturi si la nici una nu a fost pus la loc osul. Despre Dr. Corbu nu am auzit nimic de rau pana in acest articol, cred ca e important sa nu se ajunga prea tarziu la Dr Corbu, nu am nici un interes sa il laud, dar de obicei de la judetean se ajunge la Corbu si se rezolva problema cat mai este posibil. Evitati ortopedia de la jundetean, altfel o sa regretati amarnic, acolo se lucreaza doar in scarba, si stai la coada pana lesini, pt ca la domnii doctori l-i se rupe ciontu de pacienti, nu e stres ca ei si-l pun in ghips gratis, chiar daca o sa stea tot mai stramb.
Postat 16 Aprilie 2018, 16:01 de detectiv
dani-e-let
Laboratoarele de distrugere in masa, pe bani grei. Si mai ia in calcul, o baza de date care confirma ''bolile''.
Postat 16 Aprilie 2018, 15:05 de Maricel
dr. de oradea
medicina oradeana asigurata de o adunatura de dr.inchipuiti, plini de ei, dar fara cunostinte in ale profesiei foarte trist
Postat 16 Aprilie 2018, 11:59 de saruman
So, what ?
Pe sistemul “ corb la corb nu-și scoate ochii “, taman acum va sări madam Pantiș ? Și eu am făcut în urmă cu niște ani o sesizare, tot dumneaei era în fruntea Colegiului dar, ce era să se întâmple ? NIMIC ! Bine, nici nu era o chestie gravă , mă rog, mă plângeam de felul în care lucrează unele laboratoare de analize ( în sensul că te duci azi la un laborator, iese într-un fel iar a doua zi, la alt laborator, cu totul altceva ! Unii au zis că analizele reflectă momentul ! De acord, dar diferențe substanțiale nu pot fi …. ). Deci ?
Postat 16 Aprilie 2018, 11:24 de dani-e-let
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON