URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2019, 08:09

Chef... a-ntâia! Moda serbărilor costisitoare de final de an şcolar a ajuns la clasele pregătitoare

Chef... a-ntâia! Moda serbărilor costisitoare de final de an şcolar a ajuns la clasele pregătitoare SERBARE SAU CHEF? Elevii uneia dintre clasele pregătitoare ale Colegiului Naţional Iosif Vulcan (foto) erau cât pe ce să-şi ia rămas bun de la cursuri într-un restaurant din Felix unde părinţii voiau să-i ducă la serbare. Directoarea Simona Martin (medalion) a intervenit, la sesizarea unui părinte, cerându-le învăţătoarelor să rămână în şcoală. „Trebuie să avem o măsură în toate”, zice directoarea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vechea tradiţie a serbărilor şcolare garnisite cu cântece şi poezii, ţinute de elevi în sălile de clasă, a apus demult. La Colegiul Naţional Iosif Vulcan din Oradea, pentru finalul clasei pregătitoare, părinţii şi învăţătoarea au pregătit serbarea la un restaurant din Băile Felix, cu mâncare şi băutură, ba chiar şi o formaţie de muzică populară.

Pentru că i s-a părut o exagerare inutilă, părintele unui elev a reclamat situaţia la conducerea şcolii. Directoarea Simona Martin i-a dat dreptate şi a interzis organizarea serbărilor în afara şcolii, reinstaurând normalitatea...

Chef de chef

În mod tradiţional, serbările de final de an şcolar, organizate pentru ca elevii din clasele primare să fie premiaţi pentru rezultatele obţinute, se ţin chiar în sălile de clase, unde micuţii şi-au dat silinţa pentru rezultate bune. Aşa se întâmplă în majoritatea şcolilor orădene, iar părinţii, elevii şi profesorii sunt mulţumiţi cu acest lucru.

Pentru un grup de părinţi de la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, însă, ar fi fost prea puţin. Dornici să le ofere copiilor care se pregătesc să termine clasa pregătitoare o zi de neuitat la sfârşitul primului an şcolar, ei au plănuit, împreună cu învăţătoarea, un chef în toată regula.

„La şedinţa cu părinţii m-am îngrozit să aflu că vor să mergem la o pensiune din Felix, unde după serbarea propriu-zisă urma să mâncăm, să bem, să înotăm în piscină şi să dansăm. Pentru că au vrut să aducă şi o formaţie...”, zice un tată nemulţumit.

Nu-şi dă numele, nu pentru că s-ar ascunde de ceilalţi părinţi, care deja ştiu ce părere are el, ci ca să nu se afle identitatea învăţătoarei. „Nu vreau să spună că o denigrez, pentru că din punct de vedere didactic n-am absolut nimic să-i reproşez. În schimb, îi reproşez că a încurajat aceste excentricităţi”, zice bărbatul.

Organizare pe WhatsApp

Planurile de petrecere au pornit pe un grup de WhatsApp al părinţilor şi învăţătoarei, unde câteva mame au anticipat că părinţii şi bunicii care vor merge la serbare vor fi înghesuiţi în sala de clasă. Soluţia a oferit-o chiar învăţătoarea, spunându-le că în alţi ani a mers cu elevii la o pensiune din Băile Felix care are restaurant şi piscină.

„Doamna s-a şi oferit să vorbească cu patroana, pentru că o cunoştea. Unii părinţi au răspuns rapid că sunt de acord, că este şi un prilej de socializare, aşa că s-au pus pe organizat”, povesteşte bărbatul.

Învăţătoarea i-a informat pe părinţi ce costuri presupune distracţia: chiria localului era de 175 de lei pe oră, urmând ca mâncarea, băutura şi o formaţie de muzică populară, anume aleasă pentru eveniment, să le plătească separat. „Nu s-a făcut un calcul total pe elev, dar ar fi costat cel puţin 100 de lei pentru un copil. Pentru mine dublu, că am gemene. Dar nu banii erau problema, ci evenimentul în sine, gândit doar ca să epatăm”, zice orădeanul.

Cel mai mult l-a deranjat că petrecerea urma să aibă loc pe 13 iunie, într-o zi de joi, cu începere de la ora 15. „Ca să fim la acea oră în Felix, înseamna că ar fi trebuit să-mi iau o zi de concediu de la muncă. În plus, pentru că am gemene, nu puteam să duc bunicii cu maşina şi trebuia să găsesc o soluţie ca să vină şi ei. Dacă serbarea era la şcoală, veneau singuri”, zice el.

Majoritate vehementă

La prima şedinţă organizată pentru pregătirea serbării, desfăşurată pe 13 mai, omul s-a dus hotărât să se opună organizării petrecerii:  „Le-am spus că este prea mult fast pentru o serbare la final de clasă pregătitoare. Eram penibili...”.

Bănuind că riposta sa va provoca o dispută, a înregistrat şedinţa cu telefonul mobil, iar înregistrările confirmă că ceilalţi părinţi au ţinut morţiş ca serbarea să aibă loc în Felix. „Minoritatea se supune majorităţii”, i-a replicat iritată o mămică. Ce-i drept, a fost singurul care a îndrăznit să se împotrivească.

Învăţătoarea a încercat să-l convingă: „Pentru mine, ar fi foarte uşor să le dau diplomele în sala de clasă. Dar gândiţi-vă că nu e aşa de plăcut”, a insistat femeia. Mai mult, l-a avertizat că dezacordul său îi va priva copilele de bucuria serbării. „Nu e obligatoriu să participaţi la petrecere, dar dacă nu doriţi, ar fi bine să-mi spuneţi, să nu le includ pe fete în serbare”, a conchis învăţătoarea. Aşadar, aveau dreptul să se bucure de serbarea şcolară doar elevii ai căror părinţi erau dispuşi să „decarteze” şi la chef.

Normalitatea, regulă!

După şedinţă, bărbatul a fost exclus din grupul de WhatsApp, aşa că nu ştie cum au continuat discuţiile organizatorice. În schimb, convins de nefirescul situaţiei, a contactat-o pe directoarea Colegiului, Simona Martin, care i-a împărtăşit nemulţumirea. „Mi-a dat dreptate, a spus că se exagerează fără rost, că a mai întâlnit problema asta şi la alte clase, şi mi-a promis că va interveni”, povesteşte părintele.

Directoarea s-a ţinut de cuvânt şi a convocat toate învăţătoarele, cerându-le să renunţe la serbările cu fast. „Le-am recomandat să organizeze serbările doar în incinta şcolii. Desigur, dacă părinţii doresc, ulterior pot face o petrecere oriunde doresc, chiar îi încurajez să socializeze, dar serbarea trebuie să aibă loc la şcoală”, a confirmat BIHOREANULUI Simona Martin.

Directoarea precizează că n-a vrut să intervină în relaţia dintre părinţi şi învăţătoare, dar a simţit că trebuie să dea un semnal de normalitate. „Dacă la finalul clasei pregătitoare fac un banchet fastuos, ce vor face la finalul clasei a VIII-a sau când termină liceul? Trebuie o măsură în toate”, consideră profesoara.

Culmea e că intervenţia directoarei n-a potolit-o pe învăţătoarea zeloasă, ba dimpotrivă, a stârnit în ea dorinţa de răzbunare. „Doamna mi-a transmis, prin soţie, că nu va mai ţine serbarea deloc”, zice tatăl celor două gemene. Uitând că, la urma urmei, bucuria ar trebui să fie nu a adulţilor, ci a micuţilor...


PRECEDENTUL GOJDU
Părinţi scăpaţi de sub control

Situaţia de la Colegiul Naţional Iosif Vulcan nu este singura dovadă că unii părinţi exagerează când vine vorba să-şi arate recunoştinţa, de fapt, faţă de cadrele didactice. Anul trecut, BIHOREANUL a provocat un adevărat scandal când a dezvăluit că părinţii elevilor din clasele de-a XII-a de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu le-au pregătit profesorilor cadouri consistente, constând în carduri bancare alimentate cu sume de până la 800 de lei!

În plus, părinţii erau hotărâţi ca, pe lângă florile, mâncarea şi băutura de la banchet, să deconteze şi taxiurile profesorilor. Pentru asta, fiecare ar fi plătit câte 700 de lei, o sumă usturătoare, care a determinat o mamă să se adreseze ziarului, furnizând inclusiv tabelul în care părinţii din comitetul de organizare au înşirat cheltuielile.

După dezvăluirea BIHOREANULUI, gojdiştii au negat vehement derapajul etic. Directorul Florin Nicoară (foto) s-a declarat chiar deranjat şi a reproşat ziarului că a făcut publică o intenţie, ignorând că materializarea ei n-a mai avut loc doar pentru că planurile au fost făcute publice...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
24 Comentarii
acelasi amant
cele doua Martin si Mihincau aplicau acelasi tip de serbare...Mihincau venea cu idei si astalalta le aplica....dar amantul comun le-a separat....:(((((((
Postat 05 Iulie 2019, 22:10 de omulet545
Mihincau o invata pe Martin
Aceasta e o practica veche de cand era baiatul dnei Martin la Mihincau in clasa...dar cum lantul de iubire s-a rupt intre cele doua nu mai o apara acum,,,,de fapt asta e fata lui Mihincau.
Postat 05 Iulie 2019, 22:08 de onuta
D-na Miri
D-na Miri,citind ceea ce ati scris, trag concluzia ca sunteti un om educat si inteligent. Eu nu sunt, sunt un om simplu, fara prea multa scoala, dar as vrea sa va spun ca pentru mine scoala si educatia primita in scoala este cel mai de pret lucru din viata, dupa dragostea familiei mele. Niciodata nu as sfida aceasta institutie. Niciodata nu am facut-o si niciodata nu as face-o. Pe de alta parte, consider ca si autoarea acestui articol si directoarea scolii au sfidat parintii celorlati copii din clasa in momentul in care a fost luat in considerare doar cuvantul acestui individ, fara a fi intrebati in aceasta chestiune. De ce doamna directoare nu ne-a chemat sa ne ofere varianta unei sali de festivitati si sa ne ceara sa renuntam la ce aveam de gand? De ce redactorul acestei stiri nu a verificat si din alta sursa informatia primita? Pentru mine asta e sfidare. Ps. Sunteti prima persoana in viata mea care ma acuza de snobism.
Postat 07 Iunie 2019, 15:44 de Kote
Moderația e mama sănătății
Că îți iubești copilul și te străduiești să îi oferi condiții bune - înțeleg, sunt și eu părinte. Că îți dorești să vadă toți cei dragi ție că ai primit diplomă - înțeleg, am fost și eu elev. Dar... 1. Reacția doamnei director e firească și demonstrează că minoritatea de data aceasta a fost cea echilibrată în gândire. 2. Festivitățile școlare se numesc așa pentru că sunt la școală și au ca protagoniști copiii în calitatea lor de elevi. 3. Hai să nu exagerăm și să invocăm drobul de sare și SMURD-ul lângă drob. Nu cred că ar fi fost singura generație de elevi care să fi ținut festivitățile în sala de clasă, iar de situații de urgență care au necesitat intervenția SMURD încă nu am auzit. În plus, dacă sala era mică, orice școală are sală festivă sau chiar curte. Existau variante, dacă într-adevăr problema era spațiul mic și nu grăuntele de snobism (cu riscul de a se supăra doamna Kote, dar asta e realitatea, estetizată cu doza maximă de diplomație). Poate o fi exagerat articolul, poate nu a existat suficientă informare, dar un lucru e cert: este nefiresc ca festivitatea de premiere să se realizeze în alt loc decât școala, pentru că acest lucru înseamnă în primul rând sfidarea școlii ca loc de acumulare a cunoștințelor și de obținere a rezultatelor pentru care se primesc diplome. Dar mai știi, poate orele din timpul anului s-au ținut tot la localul unde urma să se desfășoare și festivitatea de premiere și atunci era firesc să se acorde respectul cuvenit locului unde au evoluat elevii.
Postat 07 Iunie 2019, 14:07 de Miri
Aberatii
Mama... da' ce te-ai pornit pe scris... Sper ca nu in timpul orelor de serviciu, ca pe alea noi, astia de rand le platim. Dar despre ce aberezi? Copii astia sunt clasa pregatitoare, nu se dau inca note. Nu inteleg de unde ai reusit sa ghicesti eventualul comportament viitor al parintilor... Cat despre psiholog, eu iti recomand direct psihiatru. Ma indoiesc ca te mai poate ajuta un psiholog. Din nefericire, nu-ti pot recomanda unul, deoarece nu cunosc. Dar vad ca ai timp destul, asa ca incepe sa cauti...Cat mai repede
Postat 07 Iunie 2019, 10:48 de Kote
Ileana
Nu amenint, dar stai dreacu in fata pentru ce scoti pe gura. Nu ma acuzi pe mine de furt si inselatorie, stii si matale legea? Parerea ti-o spui dar constient ca poate trebuie sa o sustii si in alte circumstante. Scoala e loc public, pe strada cand mergeti in concediu cereti acordul oamenilor care va intra in cadru daca faceti o poza? Vi se cere acordul cand sunteti la primarie si au loc si nunti? Vi se cere acordul la sistemele cctv din locatii publice sau private? Nu mai aberati pe aici ca stiu mai bine ca dvs cu ce se mananca astea, nu degeaba astea imi pun pâinea pe masa. Nu am "dat" in copii, departe gandul, ci in parintii care ar fi bine sa isi vada valoarea copiilor si sa ii modeleze pt cetateanul de maine, nu sa il supraevalueze, culmea, din clasele primare. Problema e parintele/tutorele care nu mai e un model.pt copilul de azi pentru ca nici adultul nu cunoaste ce e aia eticheta (nu, nu aia de pe coperta), si atunci ce transmite copilului? Sau obsesia cu note, notele sunt iscalituri care nu reflecta deloc capacitatea de asimilare si cunoastere a copilului. Fostii mei colegi de clasa, ca exemplu, aia cu note mari si cu parinti prin politie, directori de banci, etc, acuma fie sunt prin belgia sau spania, altii in anglia... Nu, nu profeseaza in relatii internationale, mai fac taximetrie, curierat si altele. Eh eu pruncu de 6 si maxim 8 stau acuma si le explic unde s-a gresit cu ei. Si da, ma vad cu ei si ma bucur cand imi zicea tata sa nu plang pentru note. Mi-au trebuit 20 de ani sa pricep, si tata e om simplu care si-a muncit si ultimul leu si pentru care scoala era sa te invete sa gandesti nu sa aduci acasa note, medii si diplome. Si cu asta nu imi mai pierd timpul cu voi aici, ca sedintele sunt pe bani. Mergeti la un cabinet si va explica psihologu. Coloja e si el pe aici, ii fac reclama cu drag!
Postat 06 Iunie 2019, 21:43 de poiu
Doamna Maria
In legatura cu serbarea, fiecare dupa propriul buzunar. Poate ca unii nu-si permit cheltuieli prea mari. E si asta de inteles. Salariile sunt asa cum sunt.
Postat 05 Iunie 2019, 16:53 de 232
Pentru Poiu
In primul rand nu cred ca e cazul sa amenintati aici, sa avem grija ce scriem, etc. Fiecare are dreptul sa isi spuna parerea, asa cum ati facut-o si dvs. Problema e a parintilor vis-a-vis de acest individ, care pe langa ca a inregistrat acei oameni intr-o institutie publica(de unde trebuia sa ceara acordul ), a inregistrat parintii si fara acordul lor, dupa care a mers la presa cu niște minciuni grosolane si cu acuzații nefondate. A montat inregistrarile dupa bunul sau plac. Nu cred ca e cazul sa faceți referire la cum sunt educați copiii, deoarece ei nu au nici o implicare. Din contra, părinții lor au dorit sa le ofere cateva ore de distractie, in aer liber, nu la locurile de joaca inchise si suprapopulate deja. Petrecerea era privata, nu vad de ce l-a deranjat atat de mult. Nu dorea sa mearga, sa nu mearga.
Postat 05 Iunie 2019, 16:50 de Ileana
Doamna Maria
:) La cati mincionosi si frustrati anonimi (suna ca si la anonimii alcoolici) comenteaza pe aici, cel mai inteligent lucru e sa le dati "ignore".
Postat 05 Iunie 2019, 16:46 de 232
comentarii
"Directoarea Simona Martin i-a dat dreptate şi a interzis organizarea serbărilor în afara şcolii, reinstaurând normalitatea..." Ma intreb daca este normal ca 30 copii si 60 de parinti, bunici sau alti adulti(care doresc sa vada serbarea copiilor lor) sa stea intr-o sala de clasa de maxim 40mp... Poate as risca daca SMURD-ul ar fi la usa. De ce as vrea sa-mi vad copilul la serbare intr-un loc civilizat? Si daca asta costa, pai asta e... macar stiu pentru ce platesc. Pentru confort. "„Minoritatea se supune majorităţii”" - asta e foarte adevarat, nu-i asa? Si parlamentul tarii asteia este ales tot prin majoritate. Sau gresesc? "După şedinţă, bărbatul a fost exclus din grupul de WhatsApp" - aste a perfect legal, nu-i asa? Nu inteleg problema domnului. E obligatoriu sa fie in acel grup? Eu ii propun sa faca altul si sa-i invite pe ceilalti parinti in grupul lui. " a înregistrat şedinţa cu telefonul mobil" - asta insa mi-e greu sa cred ca e legal. Oare ceilalti parinti il pot da in judecata? Ma intreb daca ar avea castig de cauza... "a stârnit în ea dorinţa de răzbunare. „Doamna mi-a transmis, prin soţie, că nu va mai ţine serbarea deloc” " Razbunare? Eu zic ca e pentru sanatatea copiilor si parintilor si bunicilor... Repet cele scrise in primul comentariu "Dar nu banii erau problema, ci evenimentul în sine, gândit doar ca să epatăm”, zice orădeanul." - Epatezi printr-un meniu la un restaurant si distractie in piscina pentru copii? Eu zic ca epatare era daca se tinea serbarea pe malul marii Mediteraneene... Si la sfarsit si o intrebare pentru doamne Adriana Totorean : ati verificat informatiile si cu doamna directoare si cu ceilalti parinti? Ca din experienta mea, adevarul e intotdeauna la mijloc. Depinde care parte o asculti. Dumneavoastra doamna, care parte ati ascultat-o? Toate?
Postat 05 Iunie 2019, 15:50 de Kote
Doamna
Era sedinta in scoala sau nu? E scoala spatiu privat cumva? De furat nu am furat in viata mea nimic, atata mi-e venitul in mediu privat cu capital in afara romaniei daca va ajuta asta cu ceva. Emigrarea e penteu cei slabi, copilul te face sa treci peste multe pentru a-i face un viitor. Acuzele dvs cu furtulnsi înșelăciunea va pot costa scump, stimata doamna, stiti ca nu suntem anonimi iar eu cu asta ma ocup, de-anonimizarea credulilor internetului. Dar sa inteleg ca va doare mesajul meu, asa-i? Nici un bai, eu sunt direct si mai dur de felul meu. Vorbim si de legi daca vreti, vreti sa vedem cum outeti intra la dare de mita cu petrecerea de nici doseanu nu va scoate? Aveti un nume aici, il confirmam si pot sa va arat cosmarurile si urmarile actiunilor voastre. Doar ca nu imi pierd timpul, am pierdut destul prin a va raspunde. Ca sfat de final, grija ce scrieti dracului pe aici si ce acuze aduceti ca nu vreti sa vedeti ce înseamnă ceea ce presupuneți acolo. Pana atunci evaluati-va copiii real si nu pe note ! Si da, asta o aplic si pe copilul meu!
Postat 05 Iunie 2019, 15:42 de poiu
Domule poiu
Dacă sunteți atât de deștept(și bogat) nu știi ca este interzis sa înregistrezi pe cineva fără acordul lui, și mai mult ca sigur sa dai doar părți care îți convin din acea înregistrare. As fii foarte curioasa sa știu unde lucrează aceel domn și dacă a avut vreo data de aface cu legea. Iar dumneavoastră nu înțeleg de ce nu ați plecat din tara dacă va tot plângeți... A... acolo nu puteți fura sau înșela... pentru a avea un salariu cu atâtea cifre
Postat 05 Iunie 2019, 15:22 de MariaIancu
Off-topic?!
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6-5/scoala-de-tampiti-un-universitar-oradean-arata-de-ce-produce-scoala-romaneasca-tampiti--106458.html
Postat 05 Iunie 2019, 15:15 de Maricel
Uite si parintii frustrati mai jos!
Auziti, si eu am copil si l-as muta pe loc din scoala respectiva sa fiu in aceasta situatie. Puteti sa va uitati la cer si sa spuneti ca nu aveti asteptari de pe urma acelei "petreceri"? Si de ce s-ar da diplomele in cadrul petrecerii? Si de ce invatatoarea cunostea conducerea pensiunii? asa prosti ss fiti? Alea fac parte din actul educational ce se desfasoara in clase, si este un drept dat de lege pentru fiecare copil. Incultilor, voi faceti bisericute. Aveti si voi acolo un venit cumulat de vreo 1000 de euro pe luna si va credeti bogati, huh? Sa va credeti asa cand va bate salariul 5 cifre, NET. Eu as cere DNA sa faca niste verificări intre cadrele care sunt partase la aceste "petreceri" ca se pot incadra la foloase necuvenite si cu o ancheta buna intra si la luare de mita. Si parintii partasi sa intre la dare. Atata ii intereseaza sa aiba copilu note, nu ca e prost bata. Fiecare cioara isi lauda puiul, zice o vorba din popor, dar trebuie sa va vedeti valoarea reala a copilului, nu aia din carnet, care face exact ZERO! E usor sa fii parinte, dai din buci si iese copilul, e greu sa fii mentor si indrumator pentru copilul tau. Nu va mai mintiti atata ca o sa va zgariati ochii cand nu or sa faca altceva decat munca de palmas pe plantatii sau Happy Meal la McDonalds. Scoala e scoala, acolo incepe si se termina anul scolar. Cu diplome cu tot (o alta prostie ca la materia predata azi, alea sunt apa pe sub pod), cu teze si raspunsuri orale. Felicitari directoarei, pe jumatate, cred ca stia de ceva vreme dar a asteptat un imbold. Cand imi vine randul o sa ma asigur ca scoala copilului meu (daca va fi in romania) nu se va preta la asa ceva. Asta e un alt motiv pentru care prefer emigrarea, copilul sa nu imi fie supus la asemenea tratamente preferentiale. Repet, nu sunteti bogați, doar prosti, altii castiga cat nu stiti voi numara.
Postat 05 Iunie 2019, 14:59 de poiu
Flori de mucigai
Frumoasa poezia, putreda situatia din sistemul educational.Dupa tot scandalul de anul trecut, cam pe vremea aceasta, nu am invatat absolut nimic.Acelasi"mucigai", doar ca la clasa I.Nu inteleg de ce dascalii accepta sa fie cumparati cu cadouri, petreceri, favoruri.....Chiar nu-si pot face meseria fara astfel de atentii?Ne mai miram ca la sfarsitul liceului cer carduri cu bani?Eu personal,ii consider pe acesti parinti dornici de atentii niste frustrati care n-au realizat multe in viata.Iar, conducerea scolii este complice la tot acest "fenomen".
Postat 05 Iunie 2019, 14:48 de adevarat
I N T E R Z I S !
Astfel de serbări trebuie interzise. Cadourile trebuie interzise. Florile trebuie interzise. Activitățile școlare se fac la școală fără fast, cadouri, flori și alte prostii. Cine vrea petreceri n-are decât să le organizeze în afara școlii și fără profesorii implicați în actul educativ.
Postat 05 Iunie 2019, 13:38 de Shogun
adevar? neadevar???
Va rog sa verificati sursele inainte sa publicati un articol. La publicarea acestui articol s-a tinut cont doar de informatiile aflate de la un parinte- in mare parte scoase din context si neadevarate. Un jurnalist de valoare trebuie sa publice adevarul, sa verifice datele, nu sa faca acuzatii fara baza. Initial la sedinta din 13.05.2019 s-a dorit ca serbarea sa se tina in afara scolii. Intrucat acel parinte (singurul) nu a fost de acord, in cadrul unei alte sedinte cu parintii (20.05)la care doamna invatatoare nici macar nu a participat, s-a decis ca festivitatea de premiere sa se faca in cadrul programului scolar, pe teritoriul scolii, urmand ca mai apoi, parintii doritori(toti fara unul) sa organizeze o petrecere privata, la care doamna invatatoare urma sa fie invitata. PS: Cheltuielile fixe cu organizarea petrecerii private urmau sa se ridice la 35 lei pe copil. De unde ati scos peste 100 lei???? Formatie de muzica populara???? de unde le mai scoateti??? Ce frumos suna povestea aceasta spusa de un jurnalist, dar din partea parintilor pare anosta. exista procese verbale si martori de la sedintele cu parintii care pot demonstra cele de mai sus
Postat 05 Iunie 2019, 13:38 de Carmenn
bravo lor
Nu stiu de ce se face atata tam-tam, deoarece fiecare clasa din fiecare scoala face acest lucru. Chiar nu aveti cu ce sa va umleti spatiile din ziar? Nu avem stiri mai importante in tara asta? Daca parintii au dorit sa faca o petrecere pentru copii, nu vad ce e asa gresit???? E infara scolii, el nu e obligat sa isi duca copiii daca nu vrea si gata!!! Mi e mi se pare un lucru laudabil ca vor sa fie toti impreuna, ca o familie, sa socializeze, sa se simta bine, nu sa fie bisericute, cum sunt in fiecare colectiv. RUSINE acestui individ!!!!
Postat 05 Iunie 2019, 12:38 de Ileana
Știre de 2 bani
Din câte am citit era vorba de o întâlnire pentru copii, pentru a se juca și a se bucura unii de alții în afara școli, nu vad ce e rău în asta...un articol prost în urma unei nemulțumiri ale unui frustrat de om care nu are ce face în timpul liber!!!
Postat 05 Iunie 2019, 12:22 de MariaIancu
Felicitări
Felicitări pentru gândirea deschisă.Cineva se gândește și la copilasi și la părinți și la doamnele învățătoare pentru o mai buna comunicare.Bravo.In aceasta Scoala îmi voi înscrie și eu copilul.Consider că , copilul meu merita mai mult de 175 de lei.Si cei cu gândirea închisă care merg in parcuri și le spun copilașilor “ dar nu am bani” cum este și ei fumează de le stinge!!Eu gândesc pentru fericirea copiilor mei.Si pentru ei muncesc și in fundul lor am sa bag toți bani nu in țigări și alcool.
Postat 05 Iunie 2019, 12:13 de Karina3
sorin
oameni buni sa ne intelegem aceste chefuri petreceri nu se fac pentru acei copilasi care vorba aia de ce sa nu invete bautura si tigara la varste fragede. Aceste petreceri se fac pentru parintii inbuibati de mancare si bautura pana plang saraci copilasi . Hai tati acasa sa mergem ca mi e somn.! am trait aceste momente penibile si credeti ma asa este.
Postat 05 Iunie 2019, 11:55 de oradea
fără număr
Bine că la chefuit avem bani, chiar și în stil fără număr, iar după aceea ne trezim fără... Sau să-nțeleg că românii totuși nu sunt așa de săraci precum se pretind?!
Postat 05 Iunie 2019, 09:59 de Timea
RUSINE
@scortosul - ai dreptate! este oribil si comportamentul unor astfel de dascali, lacomi si disperati dupa populism! astfel de persoane ar trebui excluse din invatamant! daaaa, asa ar fi corect si legal! astfel de deraiati nu pot sa se ocupe de educatia copiilor in mod cuviincios si responsabil. am facut un apel si anul trecut la parinti sa nu mai duca bani si cadouri profesorilor pt ca de acolo se impute treaba! li s-au marit salariile, in meseria asta ar trebui sa ai har, ca la preoti, insa din pacate multi sunt interesati strict de profit si avantaje de toate felurile. RUSINE INVATATOARELOR SI PROFESORILOR CORUPTI SI LACOMI! RUSINE PARINTILOR CARE INCURAJEAZA MITA SI NON-VALOAREA!
Postat 05 Iunie 2019, 09:49 de roger
Dureros este faptul....
Dureros este faptul ca tot mai des copilasii sunt imbracati tot mai sexi si pusi sa danseze tot felul de dansuri cu miscari lascive. Caraghios, grotesc. Din pacate tot mai direct si tot mai incisiv, de la varste fragede sexul este impus ca o practica educationala. E scarbos sa vezi copii de 4-6 ani dansant(si la TV) cu miscari"provocatoare", lascive,..... scarbos. Asta este noua tendinta educationala. Scarbos, grotesc, mizerabil.
Postat 05 Iunie 2019, 09:32 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON