URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2019, 08:07

Carie la FMF: Clinica dentară a Facultăţii de Medicină din Oradea nu-i ajută nici măcar pe studenţi

Carie la FMF: Clinica dentară a Facultăţii de Medicină din Oradea nu-i ajută nici măcar pe studenţi RESUSCITARE EŞUATĂ. În 2016, Primăria Oradea a încercat să salveze clinica dentară a FMF cumpărându-i, cu 15.000 euro, un aparat de inhalosedare şi oferindu-se să achite tratamentele pentru copiii cu dizabilităţi. Facultatea n-a decontat însă nici măcar un singur tratament, aşa că, un an mai târziu, Primăria şi-a luat aparatul înapoi...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca un dinte cariat care se strică de tot dacă nu e tratat la timp, clinica stomatologică a Facultăţii de Medicină pare să aibă nevoie de o extracţie.

Amenajată în urmă cu un deceniu, aproape integral din donaţii, clinica nu doar că nu deserveşte orădenii, aşa cum trebuia, dar nici nu funcţionează la parametri normali măcar pentru practica studenţilor. Aşa că, în loc să folosească aparatele pentru a învăţa cum să vindece dantura, tinerii nu pot decât să se uite la ele, întrebându-se de ce plătesc taxe anuale de mii de lei...

Planuri măreţe

Gheorghe Bumbu, urolog OradeaClinica de stomatologie a fost inaugurată în octombrie 2009, când decanul FMF era urologul Gheorghe Bumbu (foto). Amenajată la parterul facultăţii după o investiţie de peste un milion de euro, a fost dotată cu 34 unituri, adică scaune cu echipamente pentru tratamentele dentare, toate cumpărate la preţuri simbolice, graţie unor prieteni din străinătate ai profesorului Bumbu. De altfel, clinica a fost făcută aproape exclusiv din donaţii şi sponsorizări de la diverse firme şi ONG-uri. Datorită ei, la acea vreme, facultatea măcinată de scandalurile diplomelor false a primit acreditarea necesară funcţionării...

Clinica trebuia să fie deopotrivă un loc de practică pentru studenţi şi o soluţie pentru problemele dentare ale orădenilor. Conform planurilor decanului Bumbu, trebuia să fie deschisă non-stop, iar profesorii şi studenţii să asigure tratamente gratuite, în regim de urgenţă. Tocmai pentru că făcea un serviciu comunităţii, Primăria s-a obligat să achite o parte din costurile acestora, ceea ce a şi făcut, timp de un an şi jumătate.

În afară de banii de la municipalitate, FMF n-a găsit alte surse de finanţare, aşa că la începutul anului 2011 clinica a fost închisă pentru public, rămânând doar un loc de practică studenţească.

Şansă ratată

medicul dentist Sebastian LascuÎn 2016, Primăria a încercat să resusciteze activitatea clinicii, iar medicul dentist Sebastian Lascu (foto), pe atunci consilier local PNL (acum consilier judeţean), a iniţiat un parteneriat între Primărie şi FMF. Potrivit înţelegerii, mediciniştii ar fi trebuit să ofere consultaţii şi tratamente pentru elevi, studenţi, pensionari cu venituri mici şi persoane cu handicap, iar Primăria să deconteze lunar tratamente în cuantum de cel mult 1.000 euro. În plus, a cumpărat şi un aparat de inhalosedare, menit să-i liniştească pe copiii cu dizabilităţi, înainte de tratamente.

"Ar fi fost un punct de pornire bun pentru clinică, puteau primi bani din care să cumpere materialele necesare", explică Lascu. Graţie acestui parteneriat, clinica a fost şi autorizată de Colegiul Medicilor Dentişti, astfel că putea să facă şi tratamente contra cost.

Din nepăsare sau pentru că ar fi concurat cabinetele private ale profesorilor, FMF n-a profitat de oportunitate şi n-a decontat nici măcar un singur tratament, timp de un an de zile. Drept urmare, Primăria a reziliat parteneriatul şi a luat aparatul, donându-l SMURD, care nu îl ţine pe post de bibelou, ci îl foloseşte la sedarea copiilor victime ale accidentelor rutiere. De atunci, pragul clinicii îl mai trec doar profesorii şi studenţii.

Medicină cu... scotch

Culmea e, însă, că clinica FMF nu este funcţională nici pentru studenţi! Tinerii se plâng că nu pot face practică cu uniturile acesteia, deoarece aparatele sunt defecte fie parţial, fie integral. Recent, cu prilejul unui sondaj pe care studenţii din Senatul Universităţii l-au făcut în toate facultăţile pentru a afla care le sunt nemulţumirile, studenţii de la Medicină Dentară s-au dezlănţuit în reclamaţii.

"Clinica de medicină dentară este într-o stare extrem de precară, în care cele mai multe unituri dentare nu funcţionează, iar la cele care funcţionează sunt active doar unele funcţii", s-a plâns un tânăr. "În clinică funcţionează numai câteva unituri, din care unele sunt lipite cu scotch", a descris o studentă situaţia. O alta a adăugat că la stagiile practice studenţii stau la coadă exact din acelaşi motiv: prea puţine scaune funcţionează.

Scump, doamnă, scump!

Ca şi cum n-ar fi de ajuns că se chinuie să facă tratamente cu echipamente nefuncţionale, tinerii reclamă, de asemenea, şi că practica îi arde la buzunare, fiind obligaţi să-şi cumpere singuri materialele necesare, care nu sunt deloc ieftine.

"Trebuie să cumpărăm dinţi, care costă 11 lei bucata, şi avem nevoie de 36. În plus, mai avem nevoie şi de alte lucruri, cum ar fi o turbină, care costă 200 lei", s-a plâns o studentă. Un tânăr arată că, pe lângă 220 lei plătiţi pe cărţi, semestrul acesta a mai cheltuit 500 lei pe turbine şi freze. Şi încă n-a epuizat lista de cumpărături! "Arcadele dentare (n.r. - modele dentare folosite pentru simularea bolilor) pe care ni le cer profesorii costă 970 lei", spune tânărul.

Colac peste pupăză, de fiecare dată când intră în clinică, studenţii trebuie să-şi ia botoşei de unică folosinţă, cu 1 leu perechea, deşi distribuitorii de accesorii medicale vând un bax cu 50 de perechi la 15 lei.

Studenţii sunt cu atât mai revoltaţi cu cât taxa anuală de şcolarizare la Medicină Dentară nu este defel simbolică: 6.800 lei pentru studenţii români şi 4.500 euro pentru străini!

Vise de decan

Adrian Maghiar, decanul Facultății de Medicină OradeaDecanul FMF, Adrian Maghiar (foto), le dă dreptate studenţilor, dar recunoaşte că nu are soluţii. "E adevărat, avem unituri care nu funcţionează, încercăm să le punem la punct pe toate şi an de an să mai cumpărăm câteva. De asemenea, încercăm să găsim un spital partener, ca să putem încheia şi un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că altfel nu se poate". De ce de aproape patru ani, de când este decan, n-a integrat clinica într-un spital public, pentru a rezolva problema fondurilor, Maghiar nu mai explică.

Decanul dezvăluie însă că visează ca această clinică să renască într-o clădire nouă. "Sediul actual este cam mic. Specializarea de Medicină Dentară ar avea nevoie de unul nou, poate chiar ca facultate distinctă, ideal în campus, pentru că spre deosebire de studenţii de la Medicină Generală, cei de la Stomatologie nu trebuie să meargă în spitale. Trebuie să vedem dacă se poate face în cadrul parteneriatului cu Primăria", zice Maghiar. Altfel spus, după ce a dat cu piciorul de două ori acordurilor cu municipalitatea, FMF aşteaptă în continuare ajutor de la oraş...

În schimb, Maghiar se declară revoltat de plângerile studenţilor legate de materialele pe care trebuie să le cumpere. "I-am spus deja directorului de departament că nu mai vreau să aud aşa ceva. Orice au nevoie, să facă referat de necesitate, iar eu mă zbat ca Universitatea să cumpere, pentru că Medicina este o facultate pe plus", zice decanul. Chiar dacă, după cum se vede, studenţii ies pe minus...


ŞI PLUSURI
"E mai bine ca la alţii"

Deşi colegii săi se plâng de starea clinicii dentare a FMF, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Stomatologi din Oradea, Vlad Puşcaş, susţine că situaţia nu e cu totul neagră. "În acest moment toate uniturile funcţionează", zice tânărul. Cel mai probabil, aflând despre reclamaţiile studenţilor, şefii facultăţii au băgat între timp aparatele în revizie.

În schimb, Puşcaş confirmă că tinerii trebuie să-şi cumpere din banii proprii materialele pentru lucrările practice. "Avem asigurate doar materialele de bază, dar pentru orice lucrare mai complexă trebuie să cumpărăm diferite accesorii. Din păcate, dotările facultăţilor sunt o problemă naţională. Colegii de la Cluj îmi spun că, spre deosebire de noi, lor nu li se asigură absolut nimic", spune preşedintele ASSO. Ca şi cum ar trebui să fie o consolare că la alţii e şi mai rău...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON