URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2018, 12:23

Bătăuş în libertate: Tânărul acuzat că a bătut un poliţist în misiune a fost eliberat după 10 zile de arest

Bătăuş în libertate: Tânărul acuzat că a bătut un poliţist în misiune a fost eliberat după 10 zile de arest LIBER. Miron Daniel Baran (foto) şi-a petrecut noaptea de Revelion după gratii, dar Sfântul Ion l-a găsit acasă. După doar 10 zile de arest preventiv, procurorii Parchetului Oradea nu au mai cerut prelungirea măsurii, plasându-l sub control judiciar
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După cazul poliţistului sucevean ajuns în comă după ce a fost lovit cu o sabie în cap în timpul unei misiuni, un subofiţer din Poliţia Bihor s-a ales cu capul spart şi piciorul rupt în timp ce încerca să oprească o bătaie într-un restaurant.

Victima este Eugen Szasz, agent principal în cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Biharea, iar agresorul, Miron Daniel Baran, un tânăr de 22 ani din satul Sărsig (comuna Chişlaz), arestat iniţial pentru 10 zile, este cercetat acum doar sub control judiciar. Deşi martorii l-au văzut ciomăgindu-l pe poliţist, bătăuşul susţine, evident, că e nevinovat!

Scandal în Sârbi

Incidentul s-a produs în zorii zilei de 28 decembrie, în jurul orei 4, când agentul principal Eugen Szasz, însoţit de un jandarm, a mers să aplaneze o bătaie într-un restaurant din satul Fegernicu Nou (comuna Sârbi). În local se aflau două grupuri de petrecăreţi care s-au luat la bătaie din pricina unei sticle de whisky plătite de unii şi băute, se pare, de ceilalţi. Speriat de scandal, solistul formaţiei care cânta în local, Ionuț Iuhas, a sunat la 112.

Ajunşi la faţa locului, poliţistul şi jandarmul au găsit cinci bărbați care se băteau și două angajate ale restaurantului care încercau să-i despartă. De altfel, bătăușii nu s-au oprit nici la intervenția oamenilor legii. Dimpotrivă, agentul de Poliţie a devenit victimă, fiind lovit cu o bâtă de baseball în ceafă şi apoi peste picioare. Din fericire, beat fiind, agresorul a scăpat repede bâta din mâini şi a căzut, fiind imobilizat de jandarm, pe care, după ce și-a revenit, polițistul l-a ajutat să-l încătuşeze.

Vin întăriri

Szasz a cerut întăriri, dar împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale la faţa locului au ajuns și „forţele de intervenţie” ale scandalagiilor, cu două maşini de teren în care mascaţii au găsit mai multe cuţite, topoare, o rangă, confiscând totodată și bâta cu care fusese lovit agentul.

Un echipaj SMURD l-a transportat pe subofiţer la spital. „Din fericire, leziunile suferite nu au necesitat internarea. A avut un traumatism cranio-cerebral ușor și leziuni la nivelul membrelor inferioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc. Chiar şi aşa, rănile sunt serioase, medicii legiști stabilind că poliţistul are nevoie între 35 și 40 de zile de îngrijiri.

După gratii

Duşi la Postul din Biharia, dintre cei cinci bătăuşi a fost reţinut în Arestul Poliţiei Bihor doar Miron Daniel Baran, cel care ar fi pornit scandalul şi l-ar fi agresat pe subofiţer. 

Potrivit procurorului Cristian Butaci, purtătorul de cuvânt al Parchetului Oradea, Baran a fost inculpat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice (infracţiune pedepsită cu închisoare între 3 luni şi 2 ani sau amendă), loviri (între 6 luni şi 5 ani sau amendă) fiindcă ar fi rănit şi un petrecăreţ din local, plus ultraj asupra poliţistului în misiune (pedepsit cu închisoare între 9 luni şi 6 ani şi jumătate). Cum faptele au fost comise în concurs, dacă va fi găsit vinovat pedeapsa finală poate fi mai mare.

Pe 29 decembrie, Baran a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. Deşi procurorii au solicitat arestarea sa pentru 30 de zile, instanţa a dispus ca măsura să fie aplicată doar pentru 10 zile, apreciind-o ca „suficientă pentru finalizarea anchetei”, după cum se arată în încheierea de arestare.

Tot mai multe atacuri

Judecătorul a considerat că infracţiunile de ultraj asupra poliţiştilor „au luat o amploare deosebită”, iar lăsarea în libertate a suspecţilor „le-ar crea impresia că pot persista în încălcarea legii fără să li se întâmple aproape nimic”, motiv pentru care a decis arestarea preventivă, confirmată ulterior şi de Tribunalul Bihor, dar tot pentru 10 zile.

Măsura a expirat duminică, 7 ianuarie, reprezentanţii Parchetului nemaicerând prelungirea acesteia, astfel că Baran a intrat sub un comod control judiciar pentru 60 de zile.

Nu e el!

Decizia anchetatorilor e surprinzătoare în condiţiile în care cercetările nu au fost finalizate, iar Baran nici n-a fost sincer: iniţial şi-a cerut iertare de la poliţistul pe care l-a lovit, apoi a pretins că nu-şi mai aminteşte nimic, pentru ca în final să recunoască doar că a lovit un client, nu şi pe subofiţer, în ciuda declaraţiilor date de martori şi de jandarmul care l-a imobilizat.

Avocata lui, Ramona Pleşa, îi justifică atitudinea prin faptul că nu există probe certe împotriva sa.  „Consider că nu s-a probat că inculpatul a avut bâta de baseball cu care a fost lovit agentul de Poliţie. Poliţistul nici nu a văzut cine l-a lovit, ca să poată spune că autorul este clientul meu. Aşteptăm să se administreze probe noi, să se audieze martori, să ni se pună la dispoziţie înregistrările camerelor de supraveghere”, a declarat avocata.

Ancheta va continua în zilele următoare, Baran fiind aşteptat să se prezinte la noi audieri. Cine ştie, poate că între timp îi va reveni memoria...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
solutia
avand in vedere reformele justitiei propuse de psd si acceptate de prietenii din alde si udmr, cetatenii sunt rugati sa apeleze numerele de telefon de la sediile acestor partide in loc sa apeleze politia sau jandarmii. pentru orice urgente sau situatii grave, legile sunt facute si aparate de marlanii de mai sus. va puteti baza pe ei... eventual niste nr directe de telefon mobile ale sefilor, pt cei care sunt mai instariti.
Postat 08 Ianuarie 2018, 20:12 de roger
Asta e dreptate?!
In urma cu vreo luna, absolut fara niciun motiv, doi tineri au fost nenorociti pe viata de 4 jandarmi si 4 politisti. Au fost zdrobiti la propriu, unul si-a pierdut splina. Tinerii au fost pusi cu fata la pamant, incatusati, apoi loviti cu picioarele minute in sir. Bine-nteles ca jigodiile n-au recunoscut nimic, dar ce nu stiau e ca au fost filmati de o camera de supraveghere si procurorii au pus mana pe inregistrare. Pusi in fata dovezilor s-au aparat invocand o ,,confuzie"! Niciunul nu a fost arestat, au primit arest la domiciliu!!! Asta nu putea fi cercetat in arest la domiciliu?!
Postat 08 Ianuarie 2018, 12:33 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON