URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Noiembrie 2018, 13:39

Ban la ban trage! În 4 zile, Primăria Oradea achită 20 milioane euro pe lucrări finanţate de UE

Ban la ban trage! În 4 zile, Primăria Oradea achită 20 milioane euro pe lucrări finanţate de UE BANUL JOS! Pentru a urgenta atragerea de fonduri europene, municipalitatea va plăti săptămâna aceasta constructorilor un avans de 714.000 lei pentru achiziţia materialelor necesare reabilitării zidurilor Cetăţii şi bastioanelor Ciunt şi Bethlen. „Imediat după plata avansului vom trimite Ministerului Dezvoltării actele necesare, astfel încât decontarea sumelor să se facă înainte de sfârşitul anului”, spune directorul economic al Primăriei, Eduard Florea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

„Maşina de facturi” a Primăriei orădene funcţionează la turaţie maximă. Instituţia va cheltui săptămâna aceasta sume record, de 4 milioane euro pe zi, ca să poată cere finanţatorului european decontarea cheltuielilor înainte de sfârşitul lui 2018.

„România are de absorbit fonduri în baza unui calendar stabilit cu Comisia Europeană pe care trebuie să îl respecte. Pentru a ajuta la realizarea acestui lucru, Oradea şi-a asumat un nivel de absorbţie de aproape 20 milioane euro până la sfârşitul anului”, spune primarul Ilie Bolojan.

O săptămână de foc

Funcţionarii Primăriei se pregătesc de o săptămână de foc. Inginerii fac ultimele verificări pe situaţii de lucrări, contabilii calculează liste de plată, iar casierii încheie formalităţile pentru viramente. Municipalitatea are de făcut până vineri plăţi record de aproape 20 milioane euro, pentru a putea deconta banii cu finanţatorul european înainte de sfârşitul anului.

Ilie Bolojan, primarul OradieiSuma reprezintă circa 30% din bugetul de venituri proprii al oraşului pe anul 2018 şi a fost stabilită de primarul Ilie Bolojan (foto). „Este un obiectiv pe care ni l-am asumat singuri. Analizând împreună cu autoritatea de management proiectele pe care le-am început şi lucrările deja executate, am ajuns la concluzia că pentru Oradea o astfel de ţintă ar fi realistă”, spune edilul.

Municipalitatea şi-a asumat pentru actualul ciclu bugetar de finanţare europeană 2014 - 2020 un portofoliu ambiţios de 72 proiecte, în valoare totală de 300 milioane euro. În acest context, deşi provocatoare, ţinta de absorbţie stabilită pentru sfârşitul acestui an reprezintă doar 7% din total. Nu este mult, dar este un bun început...

Goana după bani

Eduard Florea, directorul economic al PrimărieiPentru ca Primăria să poată deconta aproape 20 milioane euro pe proiectele europene, trebuie întâi să facă plăţi de această valoare, dar mai ales să aibă din ce achita! Puşi să facă rost de bani, economiştii municipalităţii au „spart puşculiţa” oraşului, calculând şi ultimul leu. „Vrem să adunăm banii necesari lucrărilor prin relocarea unor sume în interiorul bugetului, fără să apelăm la credite”, explică directorul economic Eduard Florea (foto).

Întrunit săptămâna trecută în şedinţă extraordinară, Consiliul Local a hotărât rectificarea bugetului pe anul în curs prin mutatea sumelor alocate unor lucrări şi încă necheltuite către cofinanţarea unor proiecte europene în curs de derulare sau chiar finalizate.

Economiştii municipalităţii au reuşit să adune 10 milioane lei doar făcând „curăţenie” în lista de investiţii. Direcţia Tehnică şi Direcţia Patrimoniu Imobiliar, conduse de doi apropiaţi ai primarului, Mircea Ghitea şi Lucian Popa, vor bifa anul acesta la „nerealizări” lucrări în valoare de peste 2 milioane euro, amânate pentru anul viitor.

Se amână!

Pe lista lucrărilor de la care au fost tăiate finanţările alocate pentru anul în curs se numără proiecte precum construcţia celor două pasaje supraterane de-a lungul centurii la intrarea în noua Piaţă 100 (500.000 lei), amenajarea pasajului peste Şoseaua Borşului şi a drumurilor colectoare ce duc la viitorul terminal intermodal din Episcopia (90.000 lei), asfaltarea străzii Coriolan Hora (215.000 lei) şi realizarea iluminatului public pentru noile străzi din zona Ceyrat (80.000 lei).

Au mai fost amânate: implementarea proiectelor cu bugetare participativă votate de orădeni astă primăvară, reabilitarea ambulatoriului spitalului CFR (650.000 lei), construirea unor hale în strada Atelierelor (600.000 lei), trecerea cartierului Nufărul I pe încălzire geotermală şi au fost luate sume de la investiţii începute, dar  nefinalizate, precum reabilitarea casei Darvas La Roche (2.000.000 lei).

„Nu se pune problema de lucrări care se anulează. Aceste obiective, care au fost bugetate la începutul anului, au fost amânate pentru anul viitor, când se vor regăsi din nou pe lista de investiţii”, asigură Florea.

„Nu ţin de noi” 

Florin Birta, viceprimarul OradieiÎn ciuda nerealizărilor pe linie, viceprimarul Florin Birta (foto) spune că amânarea acestor investiţii cu finanţare certă nu poate fi imputată angajaţilor municipalităţii. „Nu cred că există an în care Primăria să poată duce la bun sfârşit toate lucrările bugetate. Întotdeauna intervine ceva. Multe proiecte depind de alte instituţii şi nu ai cum influenţa lucrurile”.

Potrivit viceprimarului, cel mai bun exemplu este cel al viitoarelor pasaje menite să elimine ambuteiajele de pe centură lângă Piaţa 100. „Ca să putem construi pasajele, CNAIR trebuie să ne dea în administrare amplasamentul pe durata lucrărilor. Darea în administrare se face prin Hotărâre de Guvern, iar documentele s-au blocat între Companie, care este de acord, şi Ministerul Justiţiei, care are obiecţiuni. Sunt lucruri care nu ţin de noi”, explică Birta. Totuşi, municipalitatea a scos deja lucrarea la licitaţie, astfel încât, până la lămurirea situaţiei juridice, executantul să poată finaliza măcar proiectarea, iar construcţia efectivă să poată demara anul viitor.

Cereri de plată

Cap la cap, efortul financiar pe care oraşul trebuie să îl facă zilele acestea, din relocări de fonduri, din economiile făcute în urma licitaţiilor şi din alte măsuri financiare, se ridică la 62 milioane lei. La această sumă se adaugă alte 26,6 milioane lei cuprinse într-o cerere de plată în baza căreia, săptămâna aceasta, Ministerul Dezvoltării va trimite Primăriei banii pentru plata primului lot de 10 tramvaie noi din cele 20 programate spre achiziţie.

Marius Moş, directorul DMPFI„Noi am vrut să depunem cereri de plată pe toate proiectele şi să nu folosim banii oraşului, dar procedura e mai complicată şi riscam ca formalităţile să se prelungească şi să nu primim banii până la sfârşitul anului”, spune şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş (foto).

Astfel, pentru a atinge ţinta de 20 milioane euro impusă de primarul Bolojan, funcţionarii au cerut finanţatorului european decontarea unor proiecte deja începute sau chiar finalizate pe banii oraşului, cum ar fi construirea Podului Centenarului (7 milioane lei) sau reabilitarea străzii Vasile Alecsandri (4,1 milioane lei), şi vor solicita, de asemenea, şi decontarea unor avansuri către constructorii care au început diferite alte lucrări.

Materiale în avans

„Pentru reabilitarea Pieţei Ferdinand vom plăti constructorilor un avans de 6 milioane lei, iar pentru amenajarea zonei pietonale din străzile Aurel Lazăr şi Libertăţii vom vira 3,4 milioane lei până la sfârşitul lunii, ca să putem deconta banii în acest an”, spune Moş.

Constructorii vor folosi banii primiţi în avans pentru achiziţia materialelor care le vor fi necesare în primăvară la derularea lucrărilor. Avansurile se vor limita la 20% din valoarea lucrărilor şi vor fi acordate doar după ce executantul instituie o garanţie „irevocabilă şi necondiţionată” pentru a acoperi atât suma primită, cât şi eventuale penalităţi pentru imobilizarea fondurilor, dacă nu face lucrarea. Pentru că, în fond, tot efortul financiar este gândit să ajute Oradea să se dezvolte...


RECORD ABSOLUT
Greul abia urmează!

Primăria Oradea a mai trecut prin proba de foc a unor plăţi record şi în decembrie 2015, când în doar patru zile a plătit echivalentul a 40 milioane euro constructorilor care executaseră proiectele europene din precedentul ciclu bugetar. La acea dată, situaţia a fost cu atât mai gravă cu cât, în cazul în care nu închidea proiectele şi plăţile până la sfârşitul anului, oraşul risca să achite sumele din bugetul local în 2016.

„Chiar dacă este vorba tot de implementarea unor proiecte europene, astăzi nu suntem în aceeaşi situaţie. Grosul lucrărilor urmează abia de anul viitor”, spune directorul economic Eduard Florea. Pentru anul 2019 sunt anunţate lucrări de amploare, ce vor cuprinde de la construirea pasajului rutier pe sub Bulevardul Magheru şi reabilitarea Pieţei Ferdinand până la amenajarea tunelurilor în care va fi mutat traficul din Centrul Civic şi reabilitarea Bulevardului Cantemir.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON