URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2016, 07:41

Alţii la rând! În goana după voturi, partidele încearcă să se primenească, aducând oameni noi, din afara lumii politice

Alţii la rând! În goana după voturi, partidele încearcă să se primenească, aducând oameni noi, din afara lumii politice PRIMII LA CANDIDATURI. ALDE a fost primul partid înscris, încă de miercurea trecută, în cursa electorală. Formaţiunea care i-a rezervat al doilea loc pe lista pentru Consiliul Local medicului Petru Chitulea vrea să preia conducerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean prin intermediul avocatului Ştefan Herchi şi a omului de afaceri Traian Bodea
Alţii la rând! În goana după voturi, partidele încearcă să se primenească, aducând oameni noi, din afara lumii politice START FURAT. Conştienţi că legea impune o campanie mai austeră, fără panouri publicitare, candidatul PSD la Primărie, Adelina Coste, şi respectiv cel al UDMR la Consiliul Judeţean, Pasztor Sandor, profită de lacunele legii făcându-şi o astfel de reclamă în precampanie. Până mai pot...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adaptarea e cheia supravieţurii. Politicienii bihoreni au "mirosit" pericolul ca partidele să fie sancţionate la urne de alegătorii nemulţumiţi, aşa că încearcă să le facă pe plac. Sau măcar să mimeze...

La alegerile din 5 iunie nu va mai conta atât ce le spui oamenilor, cât ceea ce le arăţi că ai făcut, cred unii politicieni. Iar cum prea puţine formaţiuni au ce arăta, au preferat să aducă oameni din afară...

Mandatul al treilea

Lansat vinerea trecută în cursa pentru cel de al treilea mandat, primarul Ilie Bolojan ţinteşte o majoritate absolută de 18 mandate în Consiliul Local Oradea, astfel că pentru a-şi putea promova fără probleme proiectele s-a gândit la o trupă în mare parte înnoită. "Echipa este formată din actuali consilieri, din membri PNL care nu au mai deţinut funcţii, dar şi din oameni care nu au mai făcut politică şi care au demonstrat ceva în domeniul în care activează", spune liderul PNL Oradea.

Chirurgul Adrian Duşe, candidat PNL la Consiliul Local OradeaAstfel, deschisă de Bolojan, lista e continuată de viceprimarul Mircea Mălan, de reputatul chirurg Adrian Duşe (foto), aflat la prima candidatură, şi de consilierul judeţean Florin Birta. Pe locurile eligibile se mai află Dacian Palladi (consultant în afaceri), Camelia Dulcă (administrator Fulger Taxi), Mihai Maci (lector universitar), Daniel Negrean (director adjunct la Colegiul Economic Partenie Cosma), Grigore Morar (pensionar, fost comandant al Garnizoanei Oradea), Camelia Buhaş (medic), Marcel Dragoş (şef serviciu Cadastru), Adrian Revnic (inginer), Liviu Marinău (avocat), Teofil Filimon (şef serviciu RCS&RDS), Ioan Lezeu (administrator Congips), Adrian Felea (lector universitar), Corina Fonoage (medic), Ionel Zdrîncă (administrator Donatiro), Romeo Ionescu (administratorul hotelului Ramada) şi Dan Octavian (consilier juridic).

Cu cântec, înainte!

Cornel Borza, interpret de muzică populară, candidat PNL la Consiliul Judeţean BihorLa fel ca Bolojan, viceprimarul Mălan s-a lansat sâmbătă în bătălia pentru Consiliul Judeţean mizând pe câţiva veterani, alături de care a atras vedete precum solistul de muzică populară Cornel Borza (foto) şi multe alte feţe noi.

Liberalul ţinteşte o majoritate simplă de 18 locuri din cele 35 scoase la "concurs", urmând să fie secondat de actualul vicepreşedintele al CJ, Ionel Avrigeanu, de Ancuţa Şchiop (viceprimar Auşeu), Ioan Câmpan (fost şef al Poliţiei Bihor), Alin Peti (fost şef ARR), Sebastian Lascu (medic), Ioan Suciu (inginer), Kiss Ianos (avocat), Romulus Motoca (şef CEM Aleşd), Mihai Toderici (inginer), Dacian Foncea (economist), Gheorghe Neag (director de firmă), Lidia Popa (supervizor vânzări), Tudorel Madear (inginer), Nicolae Bodea (viceprimar Remetea), Constantin Neniu, Ovidiu Bezi şi Călin-Graţian Gal (toţi trei afacerişti, ultimul fost şef al Gărzii Financiare), Crăciun Dorel (director la Drumuri Bihor). Practic, mai mult de trei sferturi din lista liberală pentru CJ este alcătuită din oameni noi...

PSD "pe stil nou"

Conştienţi că ar fi riscant să atace alegerile cu aceeaşi ofertă de cadre ca până acum, şefii PSD Bihor vor prezenta săptămâna aceasta tot o garnitură schimbată. Social-democraţii ţintesc să-şi majoreze cu încă 2 cele 7 mandate deţinute în Consiliul Local Oradea, avansând o listă deschisă de candidatul pentru funcţia de primar, fosta PDL-istă Adelina Coste, urmată de Liviu Sabău Popa (preşedintele PSD Oradea), de chirurgul Aurel Mohan, aflat la al doilea mandat, de Adrian Negrea (asistent universitar), Nicolae Avram (inspector şcolar), Mariana Blaga (avocat), Vasile Petruţ (om de afaceri), Mihai Togor (ecologist) şi Ioan Ianceu (administrator de firmă).

Bujor Chirilă, primar al comunei Ţeţchea, candidat PSD pentru Consiliul Judeţean BihorLista pentru CJ este, însă, în lucru. "Ideea este să asigurăm reprezentantivitate fiecărei zone din judeţ", spune şeful organizaţiei, Ioan Mang, care va deschide lista urmat de fostul primar al comunei Ţeţchea, Bujor Chirilă (foto), de Gheorghe Ţară (fost şef al Camerei de Conturi) şi de Stela Babău (şefa organizaţiei de femei Beiuş). Oferta va fi completată, într-o ordine încă nestabilită, de Sergiu David (şeful organizaţiei de tineret), Adrian Szatmari (director Liceul Tehnologic 1 Salonta) şi Cosmin Durnea (întreprinzător din Marghita).

Vremea femeilor

Cele mai radicale schimbări le promite grupul UDMR. Viceprimarul Huszar Istvan, care vrea să sporească la 8 zestrea mandatelor deţinute până acum în CL, şi-a făcut o echipă formată în cea mai mare parte din femei, toate la primul mandat. "Vrem să venim în faţa orădenilor nu doar pentru comunitatea maghiară, ci şi pentru electoratul feminin", motivează Huszar, care va fi secondat de Kecse Gabriella (director adjunct la Şcoala Szacsvay Imre), Kirei Melinda (fizician la PET-CT), Kiss Gabor (director economic la Teatrul Szigligeti), Kecsekes Iren (funcţionară la CJ), Peto Dalma (economist) şi Vegh Margareta (profesor).

În ceea ce priveşte lista pentru Consiliul Judeţean, Pasztor Sandor, care se vrea preşedinte, a stabilit deocamdată doar principiul de alcătuire a acesteia. "Vom avea o echipă înnoită în proproţie de 70%, în care vor fi reprezentate toate domeniile. Bisericile, tinerii, comunităţile izolate, profesorii, zona civică, rromii, sistemul sanitar, fermierii şi sportivii îşi vor desemna fiecare câte un reprezentant".

UDMR ţinteşte cu un mandat peste cele 7 din prezent, fapt pentru care a invitat celelalte formaţiuni maghiare, PPMT şi CNMT, să-şi desemneze un reprezentant pe lista sa. E greu de crezut însă că din partea PPMT va primi un răspuns pozitiv de vreme ce Zatyko Gyula, preşedintele organizaţiei din Partium, şi liderul filialei Bihor, Csomortanyi Istvan, şi-au anunţat intenţia de a candida în numele acestei formaţiuni la CJ şi respectiv la Primărie.

Avocaţi, medici, afacerişti...

Dr. Petru Chitulea, medic ginecolog - obstetrician, candidat ALDE la Consiliul Local OradeaOfertele noi ale partidelor deja reprezentate la nivel judeţean şi local sunt completate de cele ale formaţiunilor aflate la prima campanie. ALDE va ataca Primăria şi Consiliul Local avându-l ca vârf de lance pe avocatul Ştefan Herchi, secondat de medicul Petru Chitulea (foto), de Ioan Mintaş (om de afaceri), de Rareş Gherai (medic) şi de Adrian Tunduc (şef de lucrări la Universitate). Pentru CJ, ALDE va avea o listă deschisă de Traian Bodea (economist), Dorin Corcheş (arhitect), Julien Mateaş (fostul consilier parlamentar al PPDD-istului Ioan Hulea) şi fostul primar PDL-ist din Ştei, Ioan Lucaciu.

Deşi vocal, PMP, rămas fără candidat de primar după ce afaceristul Horea Vuşcan a fost obligat să se retragă din cursă din cauza trecutului tumultuos din care face parte inclusiv un accident rutier în care a ucis trei oameni, îşi va face lista abia săptămâna aceasta. Vuşcan se doreşte, totuşi, cel puţin consilier local, dacă nu cumva va reveni în postura de candidat la Primărie, iar liderul filialei Bihor, Daniel Meze (fost jurnalist la Gazeta de Oradea), speră la un scaun de consilier judeţean, deşi îl ţinteşte pe cel de şef al CJ.

Oricum, de la dorinţă la putinţă distanţa e lungă, şi nu ajunge să fii pur şi simplu nou în politică - sau doar necunoscut – pentru a obţine voturile oamenilor...


GOANA DUPĂ SEMNĂTURI
Un independent pentru Oradea

Pentru a se putea înscrie în cursa pentru Primărie şi Consiliul Local Oradea, un candidat are nevoie să strângă 1.899 semnături, reprezentând 1% din totalul alegătorilor trecuţi în listele electorale, iar candidatura pentru Consiliul Judeţean trebuie însoţită de 5.054 semnături. La finele săptămânii trecute, M10 - formaţiunea Monicăi Macovei - căuta să strângă încă 500 de semnături pentru a se putea înscrie în competiţie.

Nadia Pal, candidat independent la Primăria OradeaÎn schimb, orădeanca Nadia Pal (foto), care s-a remarcat prin campania dusă anul trecut împotriva duhorii răspândite de firma Nutripork în Ioşia şi Rogerius, şi-a depus fără probleme dosarul. "Am strâns peste 2.700 de semnături şi l-am înregistrat". Mamă a doi copii, Nadia vrea să candideze ca independent pentru CL. "Eu nu cred în liste, ci în oameni", spune Nadia, care pentru a fi aleasă are nevoie de circa 4.500 voturi.

Conform calendarului alegerilor, candidaturile se pot depune până pe 26 aprilie şi rămân definitive pe 4 mai, după soluţionarea eventualelor contestaţii. Campania electorală va începe pe 6 mai şi se va încheia în 4 iunie la ora 7, scrutinul fiind programat pe 5 iunie, între orele 7-21.

UPDATE:

Între timp şi-au anunţat candidaturile şi alte partide. Citiţi pe această temă articolele:

Horea Vuşcan şi-a depus hoţeşte candidatura la Primăria Oradiei

PSD şi-a depus candidaturile pentru Consiliul Judeţean. Mang deschide lista, urmat de primarul din Ţeţchea şi prorectorul Ţara (FOTO/VIDEO)

Propuneri PSD la Consiliul Local Oradea: fosta PDL-istă Adelina Coste, doctorul Mohan jr., profesorul Nicolae Avram, ecologistul Togor şi fostul şef de la FC Bihor Fodor (FOTO)

UDMR şi-a prezentat „selecţionata comunităţii maghiare pentru Bihor”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
CURAT MURDAR
80 % DIN SEMNATURI SUNT FACUTE IN SPATELE USILOR INCHISE, DIN SURSE EXTREM DE SIGURE,LA CEL MAI MARE PARTID DIN ROMANIA,DAR SI LA ALTII....
Postat 26 Aprilie 2016, 08:31 de CURAT
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON