"Privatizare" cu handicap: Singurul Centru pentru Recuperarea Copiilor cu Dizabilităţi din Oradea va fi transferat unei fundaţii

La 2 ani, copilul Cristinei, născut cu un grav handicap neuro-locomotor, nu poate articula niciun cuvânt, nu poate apuca o jucărie şi nici măcar să-şi ţină biberonul cu lapte la gură. După ce au încercat tratamente inclusiv în străinătate, dar şi-au epuizat economiile, părinţilor nu le-a mai rămas decât singura unitate din Oradea specializată în tratarea unor astfel de pacienţi: Centrul pentru Recuperarea Copiilor cu Dizabilităţi, aflat în subordinea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.

Numai că, de câteva luni, la fel ca toate celelalte famiilii orădene în situaţii similare, sunt primiţi aici cu ostilitate şi poftiţi să-şi ducă micuţii altundeva. Unde or şti ei. Motivul? DGASPC vrea să externalizeze Centrul transferându-l unei fundaţii care pe viitor va furniza servicii doar pentru copiii internaţi în centrele de plasament, nu şi pentru cei rămaşi în grija părinţilor naturali.

Omul sfinţeşte locul

Centrul pentru Recuperarea Copiilor cu Dizabilităţi din strada Traian Lalescu e singurul de acest fel din Oradea. În judeţ există încă unul la Tinca, dar mai mult cu numele, fiindcă nu are nici pe departe specialiştii care lucrează în oraş. Înfiinţat în 2004, printr-un parteneriat între DGASPC Bihor şi Fundaţia Sera din Baia Mare, scopul e să furnizeze servicii speciale pentru recuperarea copiilor cu handicap grav din întregul judeţ. ONG-ul contribuise la dotarea Centrului cu 200.000 euro, iar aici s-a închegat o echipă din 18 specialişti în psihologie, kinetoterapie, hidroterapie, logopedie, tifloterapie (pentru copii nevăzători), terapie ocupaţională, terapie cognitivă şi, fireşte, asistenţă socială.

Reuşita se datorează în mare parte unui om de excepţie: dr. Pavel Oarcea (foto). "Doctorul Oarcea şi-a dedicat ultimii 23 de ani de viaţă copiilor cu handicap grav. El a fost cel care după Revoluţie a însoţit o televiziune germană la Căminul de la Cighid, ca să dezvăluie ororile din iadul unde autorităţile comuniste eutanasiau lent, departe de ochii lumii, 50-60 de copii în fiecare an. Copii nedoriţi nici de părinţi, nici de societate, lăsaţi în frig, fără medicamente, fără haine, închişi în întuneric, legaţi de paturile de fier fără saltele, înecaţi în excremente, morţi uneori chiar şi de foame. Doctorul Oarcea a transformat locul într-un aşezământ model, iar de la înfiinţare a condus CRCD Oradea", spune una dintre angajate, supărată că o parte din munca de atâţia ani s-ar putea nărui acum. Culmea, pentru că Centrul va fi dat unei fundaţii...

Luptă contracronometru

Spectrul închiderii Centrului pentru copiii cu handicap grav din Oradea s-a conturat imediat după pensionarea doctorului Oarcea. "De la înfiinţare, Centrul a funcţionat pe două fronturi. O echipă mobilă se deplasa cu microbuzul la centrele de plasament pentru a face tratamente copiilor instituţionalizaţi, iar pe de altă parte la sediu se fac şedinţe de terapie pentru copiii cu handicap grav din Oradea neinstituţionalizaţi, din familiile naturale", explică angajata CRCD.

În total, în centrele de plasament sunt 749 de copii cu handicap grav, iar în Oradea 225 de asemenea copii sunt crescuţi de părinţi, dintre care 33 urmează cu regularitate tratamentul la Centru. "Toţi aceşti copii au fost examinaţi de comisia judeţeană de specialitate, iar în anexa certificatelor de handicap li s-au prescris terapii speciale, având aprobarea vechii conduceri a DGASPC ca tratamentele să fie efectuate la CRCD. Iar asta fiindcă doar aici există specialiştii din diferitele domenii de care micii pacienţi au nevoie", spune femeia.

Ce valoare au terapiile? Una extrem de mare, căci începute la o vârstă cât mai fragedă ele pot face în timp diferenţa între un copil care rămâne la stadiul de "legumă" pentru restul vieţii şi unul mai puţin dependent de cei din jur. "Unui pacient îi trebuie luni sau ani de terapii ca să poată ţine în mână un pahar. Cu timpul, poate progresa ca să-şi umple paharul cu apă şi să-l bea singur. Mândria noastră e că jumătate dintre pacienţii ajunşi la vârsta şcolarizării au putut fi cuprinşi într-o formă de învăţământ, evident una specială, aşa încât pe viitor să se descurce cu mai puţin ajutor din partea familiei sau a societăţii", explică angajata Centrului.

Orădenii nu-s bihoreni

Toată strădania poate fi însă periclitată pentru copiii cu handicap grav din Oradea. Anul trecut, după ce în vară doctorul Oarcea a fost pensionat, iar în toamnă a murit, DGASPC a decis externalizarea CRCD, pentru a face economii prin transferarea administrării acestuia către o fundaţie, dar fără a-i fixa obligaţia să presteze în continuare servicii şi pentru copiii din oraş, ci doar pentru cei internaţi în centrele de plasament.

Una dintre orădencele care îşi creşte în familie copilul cu handicap spune că o astfel de măsură ar echivala pentru băieţelul ei cu condamnarea la stagnare şi la o viaţă vegetativă. "După ce am epuizat alte posibilităţi, în ţară şi în străinătate, ne-a rămas doar tratamentul la Centru", zice Cristina, explicând că "aici lucrează cei mai buni terapeuţi din judeţ, unii fiind la curent chiar şi cu cele mai noi terapii, pentru că au urmat cursuri speciale".

În ultimele luni, de fiecare dată când ducea copilul la tratament, atât noua şefă a Centrului, cât şi alţi angajaţi, la indicaţiile acesteia, o avertizau că în curând nu va mai fi primită aici. "În logica conducerii Centrului şi a DGASPC, copilul meu are un dublu handicap: atât pe cel din naştere, cât şi "handicapul" că nu l-am abandonat, ca să fie instituţionalizat şi să primească îngrijiri la fel ca şi cei din orfelinate", zice femeia cu amărăciune. Mai trist e că nici nu are alternativă. "Ne-am putea adresa cabinetelor medicale private, dar am face-o degeaba. Niciun privat nu are specialişti în domeniile de care au nevoie copiii cu handicap grav, iar pe de altă parte, la tarifele privaţilor, CAS ar deconta cel mult vreo 10 şedinţe de kinetoterapie pe an", spune Cristina.

Maria, bunica unui alt băieţel, afirmă că presiunile noii şefe a Centrului, Elena Gligor, s-au intensificat de prin octombrie-noiembrie. "S-a ajuns ca nouă, orădenilor, să ni se spună că "nu ţinem" de DGASPC, care este finanţată de Consiliul Judeţean, şi să fim trimişi să ne plângem la ASCO, să găsească ea şi Primăria o soluţie pentru noi", spune femeia revoltată.

Eroare de comunicare

BIHOREANUL a încercat să afle de la şefa CRCD motivul pentru care copiii cu handicap din oraş nu mai sunt doriţi aici, dar fără rezultat. În ciuda insistenţelor, Elena Gligor a refuzat orice discuţie, motivând că doar conducerea DGASPC poate furniza informaţii.

Directorul general al DGASPC, Călin Puia (foto), susţine în schimb că orădenii nu au niciun motiv să se alarmeze ori să se revolte, întrucât el şi colegii săi nu fac decât să respecte Legea 272/2004, privind funcţionarea serviciilor sociale, ce ar impune ca pentru copiii neinstituţionalizaţi Primăria să înfiinţeze un centru de zi special. "Prin lege nu avem obligaţia să acordăm servicii decât copiilor din centrele de plasament. Până acum s-a lucrat la mica înţelegere, dar anul trecut, când am decis externalizarea Centrului, a devenit clar că trebuie să-l predăm cu o situaţie financiară curată", spune Puia. Motivul invocat de director? Pentru fiecare copil, tratamentul costă 750 lei pe lună, aşa că Primăria Oradea ar fi trebuit şi până acum să cotizeze lunar cu 21.000 lei pentru tratamentul copiilor din oraş.

"Am convenit cu domnul viceprimar Ovidiu Mureşan şi cu conducerea ASCO că până la 31 ianuarie Primăria va găsi o soluţie pentru copiii, iar noi vom demara licitaţia pentru externalizare doar după această dată", a mai spus Puia, convins că, în rest, "agitaţia" părinţilor n-a fost decât rezultatul unei "erori de comunicare", fiindcă "trebuia să le explicăm oamenilor mai bine acest lucru".

Comunicare tardivă

Ce nu spune şeful DGASPC e că discuţia cu conducerea municipalităţii a început abia în al 12-lea ceas, numai după ce părinţii s-au plâns Consiliului Judeţean şi Primăriei. "Familiile spun că nu le-a informat şi nu le-a chemat nimeni la vreo dezbatere despre externalizare, ci doar au fost înştiinţate verbal că de la 1 ianuarie copiii lor nu vor mai fi primiţi la tratamente", spune Dacian Foncea, şeful Comisiei sociale a CJ.

La fel, viceprimarul Ovidiu Mureşan (foto) afirmă că DGASPC a notificat Primăriei intenţia de externalizare abia pe 6 decembrie, printr-o scrisoare în care se spunea că micuţii orădeni nu vor mai fi primiţi la tratamente din 1 ianuarie. "Speriaţi, oamenii au venit în audienţă la noi", spune viceprimarul, precizând că abia pe 15 decembrie a avut loc la sediul CRCD o întâlnire între conducerea DGASPC, şeful Comisiei sociale a CJ, reprezentanţi ai Primăriei şi părinţi.

Municipalitatea a negociat amânarea cu o lună a ultimatumului dat părinţilor orădeni, urmând ca până la 31 ianuarie Primăria să decidă cum să procedeze pe viitor. "Fie vom suporta tratamentul copiilor cu handicap grav din oraş, dar dacă Centrul va fi administrat de o fundaţie controlul costurilor ar fi mai greu de urmărit, fie vom asigura servicii similare într-un alt loc, cum ar fi Centrul pentru bolnavii de scleroză multiplă, recent modernizat", spune vicele, adăugând că "oricare va fi decizia, nu vom lăsa pe nimeni de izbelişte".

Aşa stând lucrurile, s-ar putea spune că totul e bine când se termină cu bine. Numai că alte întrebări rămân ca nişte pete pe obrazul şefilor DGASPC: de ce, luni în şir, au acţionat atât de netransparent, punând o altă instituţie în faţa unui fapt împlinit şi obligând-o să reacţioneze sub presiunea timpului, şi de ce a aruncat în cârca unor oameni oricum loviţi de soartă încă o povară în plus, aceea a spaimei şi nesiguranţei privind propriii copii?...

Aprobată în 2011 de Consiliul Judeţean, externalizarea unor servicii din structura DGASPC a vizat în principal realizarea unor economii în bugetul acestei instituţii, care consumă anual aproape 700 miliarde lei vechi, pe considerentul că ONG-urile pot gospodări mai bine centrele decât o fac angajaţii statului şi pot atrage mai uşor finanţări private.

În 2012 Direcţia a externalizat prin licitaţii, transferând administrarea lor către fundaţii acreditate, 13 structuri cu un total de 330 de locatari: Centrele de recuperare a persoanelor cu handicap din Bratca şi de la Râpa, Căminul pentru persoane vârstnice de la Băiţa, Centrul de plasament nr. 2 din Oradea şi cel pentru copii cu dizabilităţi de la Popeşti, plus 8 aşa-numite locuinţe moderat şi maxim protejate pentru persoane adulte cu handicap din Oradea şi Săcueni. Potrivit directoarei economice a DGASPC, Eliana Cozman, externalizarea a adus insituţiei o economie de circa 10%, pentru că în 2011 bugetul alocat celor 13 centre a fost de 7,9 milioane lei, iar anul trecut a scăzut la 6,43 milioane.