URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Martie 2020, 08:01

Şcoala... de acasă: Elevii orădeni izolaţi la domiciliu se bucură să facă şcoală pe tabletă sau smartphone

Şcoala... de acasă: Elevii orădeni izolaţi la domiciliu se bucură să facă şcoală pe tabletă sau smartphone VIDEO-ŞCOALA. Mulţi dintre învăţătorii şi profesorii din Oradea strigă catalogul clasei online, prin videoconferinţe cu elevii. Printre aplicaţiile pe care le pot folosi se numără Skype, Cisco Webex, Zoom, WhatsApp sau chiar Facebook. Pentru elevii de azi, care au crescut înconjuraţi de dispozitive, utilizarea lor este mult mai uşoară decât pentru profesori ori părinţi...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel puţin până după sărbătorile pascale, preşcolarii şi elevii din România vor sta acasă. Pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, toate grădiniţele şi şcolile româneşti au fost închise din 11 martie, ceea ce i-a adus pe profesori, elevi şi părinţi în faţa unei provocări: cum se pot ţine lecţiile de la distanţă?

Mulţi dintre dascălii bihoreni s-au orientat spre soluţii simple, păstrând legătura cu elevii prin grupuri de Facebook sau WhatsApp, ori prin videoconferinţe. Fireşte, pentru ca aceste lecţii online să funcţioneze, trebuie ca dascălii să aibă abilităţi digitale, iar elevii conexiune la internet, ceea ce, pentru mulţi copii din satele bihorene, este doar un vis...

Nu uitaţi să învăţaţi!

Toate grădiniţele şi şcolile din România s-au închis pe 11 martie, măsură care iniţial era valabilă până pe 22 martie, dar odată cu instaurarea stării de urgenţă în ţară, s-a prelungit până cel puţin pe 21 aprilie, când se va termina vacanţa de primăvară. Cum vacanţa va debuta pe 4 aprilie, în total, elevii pierd trei săptămâni de şcoală, sau două - în cazul celor care în această perioadă aveau programate şi activităţile extracurriculare din "Şcoala altfel".

Sistarea neaşteptată a cursurilor i-a obligat pe profesorii bihoreni să caute soluţii pentru a păstra legătura cu elevii, astfel încât aceştia să nu se simtă în vacanţă, ci să folosească timpul liber şi pentru a învăţa. "Fiecare coleg şi-a găsit modalitatea potrivită pentru a ţine legătura cu elevii în această perioadă, pentru a face activităţi, exerciţii, teme, recapitulări", spune inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas (foto).

În mod evident, sunt mai preocupaţi învăţătorii şi profesorii de la disciplinele unde materia este mai stufoasă şi unde şi recuperarea orelor pierdute, odată ce şcolile se vor redeschide, va fi mai anevoioasă.

Doar dacă vor... 

La oraşe, şcoala se poate face destul de facil de la distanţă. Cum majoritatea elevilor au acces la internet de acasă, profesorii au creat grupuri de Facebook sau de WhatsApp, unde le scriu elevilor lecţii, teme ori exerciţii. De pildă, o clasă de-a II-a de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" se reuneşte pe un grup privat de pe Facebook, unde de fapt intră părinţii copiilor, aceştia fiind prea mici pentru a avea propriile conturi pe reţeaua de socializare. Învăţătorul scrie aici exerciţiile, iar copiii le rezolvă.

Alţi dascăli fac videoconferinţe cu elevii, prin aplicaţii gratuite precum Zoom, Skype, WhatsApp ori Facebook. Şcolarii pot folosi telefoanele, tabletele ori laptopurile pentru a se vedea cu colegii şi profesorii. Nu toţi sunt însă şi atenţi, iar cei care "absentează" de la apelul video nu pot fi sancţionaţi. "Lecţiile în regim de videoconferinţă au efect pentru elevii care vor să înveţe. Cei care şi la clasă sunt, de regulă, dezinteresaţi au aceeaşi atitudine şi acum. Îi vezi că sunt în faţa camerei, dar ei pot, de exemplu, să se joace în acelaşi timp", zice Iulius Timar (foto), directorul Colegiului Naţional "Onisifor Ghibu".

La Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", profesorii scriu lecţiile pe grupurile de Facebook, unde elevii le pot citi când vor şi, desigur, dacă vor. "Urmează să lansăm şi un "Google Classroom" (n.r. o clasă virtuală), unde profesorii de la fiecare clasă vor pune materiale şi vor putea face lecţii video", spune directoarea Livia Muntean. Aşadar, elevii nu trebuie să fie online simultan, ci vor intra în clasa virtuală când au chef...

"Ieşiţi din izoletă!" 

Posibilităţi de digitalizare a lecţiilor "deconspiră" şi Mirela Tanc (foto), profesor de limba română la Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna". Supranumită "profesoara Microsoft", este unul dintre puţinii dascăli din Bihor care foloseşte şi la clasă aplicaţii online, pentru a face orele mai interesante pentru elevii de azi.

"Am ore cu elevii din clasele a VI-a şi a VIII-a şi le ţinem de la distanţă, conform orarului. Folosim cu precădere ASQ, o aplicaţie creată de o profesoară de matematică, care conţine materiale didactice la mai multe materii, făcute tot de profesori. Copiii preferă însă Kahoot, un joc cu întrebări la care elevii trebuie să aleagă răspunsul corect", zice profesoara.

Mirela Tanc şi-a iniţiat şi alţi colegi în aceste programe. "Le-am arătat colegilor cum se folosesc şi ştiu că şi ei acum le utilizează. Dacă vor să îşi predea lecţiile în continuare, pot. Trebuie să iasă din "izoleta" tradiţională", zice profesoara.

Copiii, cel puţin, au făcut-o. Andreea, elevă în clasa a IV-a la aceeaşi şcoală, spune despre experienţa lecţiilor online, ţinute pe Cisco Webex şi ASQ: "Mie felul acesta de a face ore mi se pare interesant deoarece putem şi să învăţăm, şi să folosim internetul. Deşi nu suntem la şcoală, învăţăm multe lucruri noi, iar pe unele platforme putem susţine teste, primim note şi apărem în clasamente. Ce nu îmi place e faptul că nu putem înţelege anumite detalii la fel de bine ca în clasă".

La părinţi e cheia

Sfaturile "profesoarei Microsoft" nu sunt, însă, universal valabile. În primul rând, pentru că nu toţi profesorii au competenţele digitale necesare pentru a folosi aplicaţiile online, iar apoi pentru că nu toţi elevii au acasă conexiune la internet ori dispozitive de pe care să poată folosi aceste programe. "Elevii de gimnaziu au telefoane, dar nu toţi au internet acasă. Ştiu că colegii mei au făcut grupuri de WhatsApp, se filmează şi postează videoclipuri cu lecţii, dar mesajul nu ajunge chiar la toţi elevii", zice Ionel Cordovan, director adjunct la Şcoala Gimnazială "Puiu Sever" din Ineu de Criş.

Cu elevii din clasele primare de la sate, învăţătorii nu pot lua legătura decât dacă îi sună pe părinţi şi îi îndrumă pe aceştia ce teme să facă cu micuţii. "Copilul trebuie ţinut treaz, să conştientizeze că nu este în vacanţă. Le-am recomandat părinţilor să ţină copiii preocupaţi de şcoală măcar 2-3 ore pe zi", mai spune Cordovan. Câţi fac asta, însă, este imposibil de spus...

Teleşcoala

"Pentru cei care locuiesc în zonele rurale, unde nu există semnal la internet sau poate nici la telefon, Ministerul Educaţiei în parteneriat cu TVR au lansat programul Teleşcoala", aminteşte Novac Iuhas. În fiecare zi, de luni până vineri, pe TVR 2, între orele 9 şi 10, respectiv 15 şi 16, se ţin lecţii la disciplinele de examen, pentru elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a.

Cert este că, după ce vor reveni la şcoală, toţi elevii şi profesorii vor trebui să recupereze orele pierdute. "Toate orele se vor recupera, nu sunt motive de îngrijorare", asigură inspectorul şcolar general, garantând că nici nu se pune problema îngheţării anului şcolar ori a amânării examenelor. Important este ca elevii, părinţii şi profesorii deopotrivă să rămână sănătoşi...


STUDENŢIE ONLINE
Pe net, vrând-nevrând

Asemenea şcolilor şi grădiniţelor, şi universităţile şi-au închis porţile. La Universitatea din Oradea, încă din 11 martie s-a decis că sunt sistate toate activităţile didactice "faţă în faţă", iar profesorii şi studenţii păstrează legătura tot prin internet. O veste bună pentru studenţi, pentru că în sfârşit vor avea acces online la cursurile profilor, aşa cum ar fi trebuit să aibă de mult...

"Avem mai multe platforme de comunicare şi de transmitere a materialelor didactice, iar colegii mei folosesc şi alte instrumente disponibile, Sykpe, grupuri de social-media sau chiar e-mail-ul", spune prorectorul Gabriel Bendea (foto).

De săptămâna trecută, Universitatea a pus în funcţiune şi un site dedicat învăţării de la distanţă, e.uoradea.ro, unde fiecare student poate vizualiza cursurile postate de profesori. "Este o platformă Moodle (n.r. un spaţiu virtual de învăţare) pe care o implementăm printr-un proiect ROSE (n.r. Romanian Second Education Project, un proiect derulat de Ministerul Educaţiei, cu finanţare de la Banca Mondială). Proiectul a debutat înainte de această criză, iar acum, din fericire, ne rezolvă o problemă", a precizat Bendea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON