URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2019, 13:40

Prietenii ambroziei: Primarii din Bihor ignoră legea care îi obligă să stârpească ambrozia, cea mai alergenă buruiană

Prietenii ambroziei: Primarii din Bihor ignoră legea care îi obligă să stârpească ambrozia, cea mai alergenă buruiană PESTE TOT. Orădenii pot da de ambrozie mai peste tot pe unde obişnuiesc să zăbovească: în parcurile dintre blocuri, cum se întâmplă în cartierul Luceafărul, dar şi în Cimitirul Municipal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primul an în care România are o lege clară care obligă cetăţenii şi instituţiile la stârpirea ambroziei, e ca şi cum n-ar fi...

Primarii din Bihor nu şi-au respectat obligaţiile de inventariere a terenurilor infestate şi de sancţionare a proprietarilor neglijenţi, astfel că buruiana care provoacă alergii grave poate înflori în voie. Iar în curând asta se va şi întâmpla, spre disperarea celor alergici.

Buruiană mortală

După numeroase presiuni din partea societăţii civile, anul trecut Parlamentul a votat Legea 68/2018, care obligă  toţi proprietarii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă şi lacurilor „să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia”, adică fie să cosească, fie să ierbicideze sau, varianta ideală, să smulgă buruiana cu tot cu rădăcini.

Plantă de talie semiînaltă (între 50 şi 100 cm), cu tulpina ramificată şi aspectul unei tufe, cu frunzele penat-sectate, adică dispuse ca într-un penaj şi crestate adânc, ambrozia creşte pe orice teren necultivat sau neîngrijit de la câmpie şi deal. Buruiana dezvoltă inflorescenţe de formă alungită şi compactă, asemănătoare unui spic, iar polenul adunat o face dăunătoare: acesta e un alergen puternic, cauzând rinoconjuctivită (strănut, prurit nazal şi ocular, tuse, secreţii nazale), urticarie, astm şi, în cazurile cele mai grave, chiar şoc anafilactic.

Cel mai important motiv pentru stârpirea ambroziei este că numărul persoanelor alergice creşte an de an. Specialiştii spun că în mod uzual alergia la polenul de ambrozie apare după expunerea pe parcursul a 3-4 ani. Asta înseamnă că anual apar noi cazuri de îmbolnăvire a unor oameni care în anii anteriori au fost sănătoşi.

1 din 101

Deşi obligaţi prin lege să contribuie la combaterea ambroziei prin amendarea proprietarilor de terenuri neîngrijite, pe care planta proliferează, primarii din Bihor dovedesc nepăsare maximă faţă de această îndatorire.

Până la sfârşitul lunii mai, edilii erau obligaţi să transmită Direcţiei pentru Agricultură inventarul terenurilor invadate de ambrozie, însă numai unul singur a respectat termenul! „Am primit doar două adrese, una de la Primăria Salonta şi alta de la Sânnicolau Român. Dar Salonta nu a comunicat terenurile identificabile, ci doar ce suprafaţă contaminată are pe raza localităţii”, spune şeful Direcţiei Agricole, Nicolae Hodişan (foto).

Dacă nu au făcut nici măcar inventarul terenurilor infestate, este greu de crezut că primarii au trimis somaţii sau amenzi proprietarilor care, conform legii, variază între 750 şi 20.000 lei. În schimb, actul normativ nu prevede sancţiuni pentru edilii dezinteresaţi, astfel că Direcţia Agricolă nu are ce să le facă.

Urmează chinul!

Culmea, nici măcar Primăria Oradea, un model de administraţie publică, nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, pentru că funcţionarii pur şi simplu au omis să facă raportarea. În schimb, reprezentanţii municipalităţii dau asigurări că iau măsuri reale pentru combaterea ambroziei.

„În acest an, poliţiştii locali au dat 307 sancţiuni contravenţionale pentru terenuri neîntreţinute, în cuantum total de 25.400 lei. Din aceste sancţiuni, 45 au fost pentru proprietarii terenurilor infestate cu ambrozie”, spune Monica Pintea (foto), purtător de cuvânt al Poliţiei Locale.

De altfel, municipalitatea orădeană a început lupta cu această buruiană încă dinainte să existe legea, având de câţiva ani un regulament propriu care îi obligă pe cetăţeni să o stârpească, în caz contrar aceştia fiind sancţionaţi. Adesea, însă, chiar Primăria şi companiile locale îl încalcă. De pildă, săptămâna trecută Cimitirul Municipal era plin cu tufe de ambrozie...

Efectele se vor vedea chiar din această săptămână. „Ţinând cont de condiţiile meteo, după 15 iulie, ambrozia va înflori şi ar putea face ravagii până la sfârşitul lunii septembrie”, zice Hodişan. Dar oare cui îi pasă, în afara celor afectaţi de alergii?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Pur si simplu? episodul 2
Pregatind materialul scris din primul comentariu, am inceput sa stranut. Eu, nu am avut niciodata alergie la plantele din grupa ambroziei, insa imaginandu-mi "efectele" acesteia am intrat pe "alergii". Histamina, si rolul ei. "Celulele albe, sunt divizate in: Eozinofile - au funcțiunea de apărare a organismului de paraziți. Numărul lor crește mai ales în bolile alergice (astm, rinită alergică, urticaria, etc.) și pot fi responsabile de anumite simptome caracteristice acestor boli. Bazofile - funcția acestora nu e foarte bine cunoscută, chiar dacă numărul acestora crește în cazul alergiilor; conțin HISTAMINA care, eliberată în exces în sînge sau în țesut, provoacă DISCONFORT." Sursa, Wikipedia. Histamina, se declanseaza in cazul unor atacuri reale sau imaginare. Imaginare? Da, imaginare, adica atunci cand ne inducem stari in minte si corp, ce pot fi "periculoase" dar care nu exista neaparat in realitate. Astmaticii, alergicii in general, au si o problema pe fond psihic, uneori crizele lor fiind declansate fara stimulii reali. Ma intreb si va intreb, cati dintre noi, prima data nu am fost "stimulati" de stiri alarmiste sau de provocari (psihosomatic, studiu), care pregatesc "campul" sensibilizarilor? Chimia, nu este la indemana oricui, dar informatii despre unele efecte in organism, sunt destule. Succes!
Postat 17 Iulie 2019, 11:06 de Maricel
Pur si simplu?
"Ambrozia (Ambrosia) este un gen de plante erbacee, sau de arbuști, aparținând familiei Asteracee provenind din America de Nord și America de Sud, de unde s-a răspândit prin Europa. Genul acesta cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene, care cresc în special în regiunile plate, sărace în apă și nisipoase. Varii specii de Ambrosia produc cantități mari de polen, care, prin diseminare anemocorică, este unul dintre principalii declanșatori ai rinitei alegice („febra fânului”)." Sursa, Wikipedia. "Anemocorie:Diseminare cu ajutorul vântului." Sursa, Dex.
Postat 17 Iulie 2019, 10:31 de Maricel
Hortist
Am avut 5 la botanica pentru ca am stiut sa copiez!! In plus, nu am absolvit hoticultuta, deci nu sunt hortist!! Deci daca am buruiana asta in batatura casei da' nu sm stiinta de ea, sunt pasibil de amenda??!!
Postat 17 Iulie 2019, 09:09 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON