URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La grădiniţă, visăm la bulinele colorate - alea negre sunt rele, cele colorate viu sunt bune, semn de apreciere. După ce mai creştem, apar diplomele. Şi primim câte nu putem duce - pentru că am participat la un curs de 3 ore, pentru că am ieşit penultimii la un concurs de atletism, pentru că la o seară de dans n-am călcat pe nimeni pe picioare sau pentru că am terminat facultatea, chiar dacă n-am susţinut licenţa. E o aşa inflaţie de diplome, încât, la 14 ani, dacă nu ai cel puţin 50 de bucăţi pe etajeră te poţi considera pierdut definitiv pe calea ratării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată pe site-ul Curții Constituţionale a României decizia nr. 250/2019, prin care s-a stabilit că este obligatoriu ca orice schimbare de încadrare juridică într-un proces penal să nu se realizeze direct prin sentința finală, ci înaintea acesteia, pentru a garanta dreptul inculpatului la apărare în raport cu acuzația concretă ce i s-a adus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
31 Ianuarie 2019, 16:11

"Oradea va avea încă 12 hectare de parcuri noi": Florin Birta anunţă investiţii de 25 milioane lei în spaţii verzi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe lunga listă a proiectelor din fonduri europene pe care Primăria Oradea le demarează în acest an se numără şi investiţii de 25 milioane lei în amenajarea de spaţii verzi. Viceprimarul Florin Birta afirmă că, datorită acestor investiţii, în cel mult doi ani, oraşul va avea 12 hectare noi de parcuri.

Totodată, edilul garantează că în Oradea copacii se taie numai dacă există motive argumentate şi numai după ce specialişti consultaţi de Primărie îşi dau acordul, aşa încât oraşul să rămână cât mai verde...

Cinci parcuri mari

- Ce investiţii va face Primăria în acest an pentru îmbunătăţirea sau extinderea spaţiilor verzi?

- Avem în lucru, în diferite faze, proiecte pentru cinci coridoare verzi, adică spaţii degradate care vor fi transformate în parcuri, toate depuse spre finanţare europeană. Primul este coridorul verde din strada Barcăului, pentru care evaluăm ofertele şi în cel mult o săptămână vom încheia contractul de proiectare şi execuţie. Valoarea estimativă a lucrărilor este de 8,2 milioane lei, contractul va dura 8 luni, iar suprafaţa este de aproximativ 38.000 metri pătraţi. Un alt coridor verde va fi în cartierul Grigorescu, pe 12.000 metri pătraţi, proiect în valoare de 6,2 milioane lei, cu durată de execuţie de 12 luni.

Pentru alte trei coridoare verzi, Primăria a transmis documentaţia spre validare în sistemul electronic de licitaţii, cel târziu în luna mai vom avea firmele câştigătoare. Este vorba de un coridor pe strada Ion Bogdan, pe 14.700 mp, cu o valoare de 3,8 milioane lei şi o durată de proiectare şi execuţie de 12 luni, despre unul în cartierul Veteranilor, pe strada Coriolan Pop, lucrări pe 8.654 mp, estimate la 1,6 milioane lei, cu o durată de 8 luni, şi despre un coridor pe strada Aurel Covaci, în cartierul Soarelui, proiect de 4,8 milioane lei, pe 31.000 mp şi cu o durată de 7 luni. Însumând aceste cinci proiecte, avem lucrări de aproximativ 25 milioane lei, adică 5,3 milioane de euro, în spaţii verzi. Până la finalul anului 2020, Oradea va avea aproximativ 12 hectare de parcuri noi.

- Primăria are în plan să reabiliteze Parcul 1 Decembrie. Ce lucrări vă doriţi?

- Ne dorim ca aleile din parc să nu mai fie din dale, ci din asfalt, ca să fie bune pentru role şi biciclete, vrem instalaţii de irigare în tot parcul şi să schimbăm mobilierul urban. Vom face şi plantări, dacă va fi nevoie. Lucrările, finanţate din bugetul local, vor începe anul acesta şi se vor finaliza în 2020. Vrem ca în fiecare an să reabilităm un parc vechi al oraşului, pentru că astfel de lucrări nu pot fi făcute din fonduri europene. Anul viitor vom lucra la Parcul Brătianu.

Arborii, tăiaţi doar cu consultare

- Primăria are în lucru şi proiecte pentru înfiinţarea unor piaţete în cartiere. În ce fază sunt ele?

- Toate licitaţiile sunt acum în procedura de evaluare. Lucrările vor începe anul acesta şi vor fi finalizate anul viitor.

- Anul trecut, municipalitatea a fost criticată pentru lejeritatea cu care aproba tăieri de arbori în oraş. Care e acum abordarea Primăriei?

- De anul trecut, toate tăierile de arbori se fac doar cu avizul comisiei consultative care funcţionează pe lângă Primărie. Am tăiat doar arbori care erau în pericol de prăbuşire sau în calea unor lucrări. La fel vom face şi în acest an.

- Cine ia aceste decizii?

- Comisia consultativă a Primăriei, din care fac parte reprezentanţi ai Direcţiei Tehnice şi specialişti din afara instituţiei: Orlando Balaş, Gheorghe Sarca şi Ildiko Smit. Deciziile se iau doar dacă cel puţin unul dintre ei este prezent la întâlnire.

Colectarea selectivă, încotro?

- Va plăti oraşul amenzi pentru că orădenii n-au reciclat suficient? La cât se ridică suma?

- Oradea va plăti acea contribuţie pentru că nu ne-am încadrat în ţintele privind depozitarea pe haldă. Încă nu avem calculul exact, dar va fi o taxă de aproximativ 700.000 lei.

- Care e viitorul colectării selective în Oradea? Cum se va face?

- Având în vedere că este ultimul an de contract între operatorul de salubritate şi Primărie, am decis că doar începând din anul 2020 să introducem reguli noi. Viitorul înseamnă colectarea în patru sau cinci fracţii. În afară de deşeul rezidual, nu ar trebui să mai depunem nimic pe haldă.

- Până la urmă, cine va organiza licitaţia pentru Oradea în cadrul SMID? Iese municipiul din această asociere?

- Poziţia noastră e foarte clară: nu vrem ca în 2020 să rămânem fără operator de salubritate. Noi am atenţionat Consiliul Judeţean să găsească o soluţie, pentru a se evita acest scenariu. Oradea nu va ieşi din asociere dacă se face o licitaţie distinctă pentru oraş, indiferent cine o organizează, dar să fie în timp util.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
?!
Lasati naibii parcurile, ele ar duce-o bine-mersi daca nu ati intra cu drujbele in ele! De ce nu rezolvati bombele alea ecologice, gropile unde au depus deseuri alumina si sinteza, care deseuri ne imbolnavesc pe toti, dar mai ales pe copii si pe batrani! Cata nesimtire poti sa ai sa vii si sa-i dai cu ,,parcuri noi", cand tu, de zece ani, nu scapi niciun prilej sa tai arbori in putere, sanatosi? Cei pe care ii ,,gratiezi" ii toaletezi de raman fara crengi si mor in doi, trei ani.
Postat 01 Februarie 2019, 11:37 de pinonel
Platona
De boscheții aia unde se pisau bețivii de la Astoria vorbești??
Postat 31 Ianuarie 2019, 23:18 de Sandu1206
Doamne ajuta ! Asa sa va ajute Dumnezeu !!!!
Asa sa-i ajute Dumnezeu pe toti cei ce au hotarat, sustinut sau promovat relocarea tiselor din Piata Ferdinand in Piata 1 Decembrie...... reabilitari, spatii verzi,..."totul sub controlul si cu avizul comisiei consultative care funcţionează pe lângă Primărie. Am tăiat doar arbori care erau în pericol de prăbuşire sau în calea unor lucrări"... bla,bla, bla....tisele relocate sau uscat ! Oare de ce ? Mai intereseaza pe cineva ? Cine este raspunzator de aceasta crima ecologica ? Asas-zisa dezvoltare urbana oradeana,initiata de birtinezul Dorel Ilie Bolojan ? Atunci, sa-si asume si plateasca !
Postat 31 Ianuarie 2019, 20:38 de platona
Tisele relocate sau.....uscat ! Cine-i de vina,Doame ajuta ?
Doamne ajuta,...!Doamne ajuta,...!Doamne ajuta....!,Doamne ajuta.......!Pe cine sa ajute de fapt ....Doamne ajuta ! Tot pe aia care ne fura banii publici....... Eu nu cred....Vom trai si vom vedea !Tisele relocate sau uscat.Doamne ajuta-ti don'Bolojan.
Postat 31 Ianuarie 2019, 20:07 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1795 RON
  • 1 EUR = 4.7233 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON