URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul trecut, Zilele întemeietorului oraşului Oradea au fost un succes nesperat. Cifrele privind audienţa au fost ameţitoare, organizatorii estimând chiar 60.000 de participanţi la manifestări. Din start, anul acesta organizatorii au anunţat că ar dori ca sărbătoarea să nu fie una a comunităţii maghiare, ci a tuturor orădenilor. Uşor de zis, dar greu de digerat pentru unii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
10 Iunie 2017, 14:29

Oradea: şi frumoasă, şi curată! Analiza sondajului care arată că Oradea este, după Braşov, al doilea cel mai curat oraş din ţară

Oradea: şi frumoasă, şi curată! Analiza sondajului care arată că Oradea este, după Braşov, al doilea cel mai curat oraş din ţară MODERNIZARE. Responsabilă cu salubrizarea oraşului din 2008, societatea RER Ecologic Service şi-a îmbunătăţit continuu serviciile. Recent, pentru curăţirea Pieţei Unirii, operatorul a achiziţionat un utilaj specific, care nu lasă urme pe dalele albe. Dovadă că pune preţ pe frumuseţea Oradiei...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeni, fiţi mândri de oraşul vostru! Brașov, Oradea și Cluj-Napoca sunt considerate cele mai curate orașe din România, conform unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro. Peste 6.300 orădeni au răspuns unui chestionar privind nivelul de curăţenie din oraşul şi cartierele în care locuiesc, oferind calificative bune urbei.

Topul curăţeniei

Studiul realizat de Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research a analizat percepția cetățenilor asupra nivelului de curățenie din orașele și cartierele în care locuiesc. Din Oradea au fost chestionaţi 6.337 cetăţeni, care au fost solicitaţi să evalueze cu note de la 1 la 5 atât curăţenia din oraş, cât şi din cartierele lor. Astfel, a rezultat un punctaj pentru fiecare cartier, respectiv pentru urbe, iar în funcţie de acesta a fost întocmit clasamentul naţional. În total, la studiu au participat 199.621 de români din toate regiunile ţării.

Orădenii au dat note mari oraşului lor, astfel încât acesta a adunat 65.71 puncte dintr-un maximum posibil de 100. Drept urmare, oraşul s-a clasat pe locul doi din cele 41 cuprinse în sondaj, locul fruntaş fiind ocupat de Braşov, cu 70.08 puncte. După Oradea, în top urmează Cluj-Napoca (63.93 puncte), Sibiu (61.83) şi Sfântu Gheorghe (64.59). La polul opus, cele mai murdare oraşe din ţară s-au dovedit a fi Reşiţa (50.75), Călăraşi (51.07) şi Brăila (51.2). Bucureştiul ocupă locul 23, deloc onorabil pentru o capitală europeană cu pretenţii.

Cele mai cele

Votul online a arătat că, în percepţia orădenilor, cele mai curate cartiere din oraş sunt Cantemir, Ioşia și Dacia. Numeroşi cetăţeni le-au oferit acestora punctaj maxim, în timp ce notele cele mai mici le-au cules Episcopia Bihorului, zona de centură şi Calea Clujului. Rogerius, cel mai populat cartier, se află la mijlocul clasamentului, alături de Calea Aradului şi Nufărul.

La nivel naţional, cele mai curate cartiere din ţară sunt Avantgarden, Răcădău și Centrul Civic, toate trei din Braşov, iar cele mai murdare Floreşti (Cluj), Moldoveni (Călărași), Trei Insule (Arad), Calea Caransebeșului (Reșița) și Ferentari (București). La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de 42.969 români ca fiind zona cu cel mai ridicat nivel al curățeniei, pe când Moldova ocupă ultima poziție.

Spre mai bine!

Zoltán Pálhegyi, director general economic-marketing în cadrul RER Ecologic ServiceDeşi sunt în mod evident subiective, rezultatele studiului au fost studiate de reprezentanţii operatorului licenţiat de salubritate al Oradiei, RER Ecologic Service. „Am analizat şi noi aceste date şi ne-am întrebat de ce sunt considerate cele trei zone drept cele mai puţin curate. Pentru Episcopia, noi credem că explicaţia constă în faptul că acolo se află depozitul ecologic de deşeuri şi vechea groapă de gunoi”, a declarat Zoltán Pálhegyi (foto), director general economic-marketing în cadrul RER. Şoseaua de centură este murdărită de miile de şoferi care tranzitează zilnic drumul ocolitor al oraşului, iar Calea Clujului de comunităţile mari de ţigani care locuiesc în zonă.

Totuşi, RER Ecologic Service le garantează orădenilor că toţi angajaţii societăţii se străduie în fiecare zi ca Oradea să fie un oraş cât mai curat şi plăcut, atât pentru locuitorii săi, cât şi pentru turişti. Nu este însă suficient ca muncitorii să adune gunoaiele de pe străzi ori din parcuri, fiind nevoie şi ca trecătorii să păstreze curăţenia. Nu degeaba sloganul operatorului este „Împreună pentru un oraş curat”...


CEL MAI SIGUR ORAŞ
Oradea, tot pe podium

Storia.ro a făcut sondaje similare referitoare şi la alte aspecte care caracterizează aşezările urbane din ţară. La capitolele „Siguranţă” şi „Facilităţi medicale”, Oradea a ieşit fruntaşă, iar la „Costul general al vieţii” s-a clasat pe locul trei. Singurul criteriu la care Oradea nu ocupă un loc pe podium este „Calitatea aerului”, clasament în care se situează abia pe locul 14 din cele 41 de oraşe. Un motiv este, cel mai probabil, duhoarea pe care o împrăştie peste oraş ferma de porci Nutrientul din cartierul Ioşia.


VOCEA STRĂZII:

Ce părere aveţi despre sondajul care arată că Oradea este al doilea cel mai curat oraş din ţară?

Sunt multe locuri cu mizerii în Oradea. De exemplu, în faţa Grădinii Zoologice, bucăţica aia de parc arată jalnic, murdară, neîngrijită, învechită.

Adri Ana

Eu cred că Oradea nu este doar cel mai curat oraş din ţară, ci şi cel mai frumos, mai ordonat, mai aranjat. Şi oamenii sunt mai buni!

Elena Pop

Am văzut că Braşovul e pe primul loc, dar din punctul meu de vedere Oradea este mult mai curată. Meritam primul loc, nu al doilea.

Daniela Codău

Eu cred că nu e adevărat sondajul. Nu doar de centrul oraşului ar trebui să ţinem cont, ci şi de spaţiile dintre blocuri, care nu sunt curate.

Aranka

S-au făcut mari schimbări în ultimii cinci ani în Oradea. Într-adevăr, oraşul este mult mai curat. Din păcate, oamenii nu păstrează curăţenia.

Aron Lup

Nu ştiu cât e de adevărat, că eu văd pungi aruncate pe străzi, oameni care nu aruncă chiştoacele la gunoi şi saci cu mizerie abandonaţi.

Larisa Marinescu

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
nu
mai curat decat altele poate, dar cu oameni mai murdari pt ca nu au apa calda sa se spele...
Postat 12 Iunie 2017, 11:11 de Dana876
street food fest
........... nu va mai comparati cu Barcelona sau Viena ? parca asa era!!!!!!!!!!!
Postat 11 Iunie 2017, 09:41 de Lenny
focus pe piata unirii si subiectivism
se da exemplu piata unirii dar nimeni nu explica de ce cosurile de gunoi de pe corso sunt degradate iar mizeria dospita ajunge direct pe pavaj, semn ca nimeni nu-si mai bate capul cu aceea zona.. dar hei! aia e ctitorita de filip si nu mai conteaza..
Postat 10 Iunie 2017, 17:14 de bihoreanoradean
Ia ramai cu bine,hai ramai cu mama
Mai avem putin de suferit, doar pina la toamna, cand trebe reinnoita autorizatia de mediu ptr. ferma aia nesuferita. Sper ca n-o le -o dea, in caz contrar trebe sa plec din oras , eu suport, da copilu nu, are greturi si varsaturi fest cand simte putoarea aia. Alta solutie realista nu vad. Rusine !
Postat 10 Iunie 2017, 17:00 de SM
??
e brasov, oradea si sfantu gheorghe.. pana si voi ziceti ca sf gheorghe are punctaj de 64.59 dar il puneti dupa sibiu si clujnapoca
Postat 10 Iunie 2017, 15:13 de leclick
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)
  • Bucurie în Piața Unirii! CSM Oradea este din nou campioana României la baschet! (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON