URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Iulie 2019, 10:42

Noul guvernator Rotary, orădeanul Marian Neagoe, militează pentru protecţia naturii: "Bolile ne spun cât de mare este poluarea"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timp de un an, Marian Neagoe, doctor specializat în sănătate publică şi dermato-venerologie, este liderul uneia dintre cele mai mari organizaţii nonguvernamentale, adică a Districtului 2241 Rotary, care reuneşte cluburi din România şi Republica Moldova.

Originar din Dâmboviţa, dar orădean de trei decenii, noul guvernator este un ecologist convins, astfel că printre priorităţile sale se numără proiectele pentru protecţia mediului. Mai precis, Neagoe vrea ca rotarienii să planteze un milion de arbori într-un an, învăţându-i totodată pe cei din jurul lor că, poluând şi distrugând natura, îşi fac rău lor.

Mai presus de sine

- Care este misiunea Rotary în România şi Republica Moldova?

- Misiunea este de a servi mai presus de sine, de a ajuta comunitatea şi de a pune la dispoziţia comunităţii, prin proiecte, abilităţile noastre profesionale şi banii pe care îi strângem sau pe care îi primim de la Rotary International.

- Cine poate deveni rotarian?

- O persoană care este un bun profesionist şi un om integru.

- Cum aţi devenit dvs. guvernator?

- Sunt membru Rotary de 18 ani, aproape de la înfiinţarea clubului din Oradea, atras de sloganul "a servi mai presus de sine", pentru că sunt o persoană sensibilă la problemele oamenilor. În plus, consider că am fost norocos în viaţa asta şi am luat decizia să întorc binele. Pentru că este unul dintre cele mai active cluburi, Rotary Club Oradea (RCO) a decis să aibă un candidat la funcţia de guvernator, iar colegii din district m-au ales prin vot.

Rădăcini de la Rotary

- Aţi anunţat că trei domenii sunt prioritare pentru dvs.: educaţia, sănătatea şi ecologia. Concret, ce vă propuneţi pentru protejarea mediului?

- Suntem total neprietenoşi cu natura, contribuim la emisiile de dioxid de carbon, nu reciclăm, aruncăm deşeuri te miri unde, tăiem tot ce prindem, iar natura răspunde la acest abuz. Ne minunăm ca nişte copii proşti, dar noi suntem autorii. RCO are de 16 ani un proiect, "Rotary plantează", prin care toamna sau primăvara plantăm, încercând să influenţăm comunitatea. L-am iniţiat şi l-am finanţat eu personal la început, acum a devenit districtual. Trebuie să fim responsabili şi conştienţi de ce lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri, altfel consecinţele pot fi dramatice. Acum ne propunem să plantăm anual în district un milion de copaci.

- Ce rezultate aţi avut până acum?

- S-au plantat cel puţin 130.000 de copaci în întreg districtul.

- Unul dintre susţinătorii dvs. este Dorin Prunariu, primul cosmonaut român, care le-a şi explicat orădenilor cum poluarea se vede cel mai bine din cosmos. Cum l-aţi cooptat?

- Este membru Rotary de 20 de ani, este prietenul meu şi a avut amabilitatea să vină la Oradea, la lansarea programului meu de guvernare, să punem umărul la conştientizarea faptului că mediul trebuie protejat.

"Corpul reacţionează la poluare"

- Ce alte probleme de mediu aţi identificat în Oradea şi credeţi că ar putea fi soluţionate de voluntari?

- Oradea acordă foarte mare atenţie problemelor de mediu, cred că este unul dintre cele mai verzi oraşe din România. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim din a planta, din a crea spaţii verzi. Chiar am propus Primăriei şi discutăm detalii despre un parc mare, la marginea oraşului, la care Rotary să participe cu sume mari de bani.

- Din perspectiva dvs. de medic, cât de nocivă este poluarea din atmosferă pentru sănătate?

- Raportându-ne la perioada de dinainte de 1989, statisticile ne arată că incidenţa bolilor maligne a crescut extraordinar de mult. Afecţiunile oncologice, bolile respiratorii şi alergiile sunt cele care ne spun nouă cât de mare este poluarea într-o zonă. Aşa cum mediul răspunde la poluarea pe care noi o generăm, corpul uman reacţionează cu boli incurabile. Ne afectează aerul pe care îl respirăm, apa din râuri şi pânza freatică, solul în care cresc plantele...

- Clubul Rotary Oradea Art Nouveau a iniţiat şi un proiect pentru reabilitarea clădirilor dărăpănate din oraş, intitulat "Adoptă o clădire". Are succes acest proiect?

- Primăria trebuie felicitată pentru programul amplu de reabilitare, un efort pe care nu l-am mai întâlnit în oraşele din România. E adevărat, se face din taxele şi impozitele plătite de noi, dar avem satisfacţia că banii sunt utilizaţi cum trebuie. Prin clubul Art Nouveau încercăm să întărim această nevoie şi să participăm, alături de orădeni. Suntem la început, dar ne dorim să strângem bani pentru clădiri care nu sunt pe lista Primăriei, cum e Teatrul de copii, sau pentru curţile interioare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2654 RON
  • 1 EUR = 4.7354 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON