URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
În aproape trei decenii scurse de când şi-a schimbat prima oară denumirea, PSD a avut câteva figuri iconice. Între ele, după Ion Iliescu, cel "sărac şi cinstit", la loc de seamă a fost mereu Ecaterina Andronescu, cea "săracă şi citită". Universitar, chimistă pe bune, nu ca Leana, rector al Politehnicii din Bucureşti, de două ori preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor şi de trei ori ministru al Educaţiei (sub Năstase, Boc şi Ponta), Doamna Cati s-a bucurat în partid de o popularitate reală, nu confecţionată.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, secole de-a rândul, şi-au luat-o pe coajă din toate poziţiile de la cotropitorii străini, românii şi-au câştigat libertatea de a fi bătuţi de instituţiile propriului stat: Miliţia, Securitatea, Armata, Poliţia, ocazional şi de forţele para-militare ale minerilor. Ultima intrată în păruiala generală asupra poporului căruia i s-a urcat democraţia la cap este Jandarmeria Română.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.

Mircea Jacan, şeful Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale: "Nu poţi fi mândru că eşti bihorean, dacă nu-ţi plac obiceiurile bihorene"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Obiceiurile de la nunţi ori botezuri, dansurile şi muzica ce animau odinioară satele judeţului, precum şi meşteşugurile, cu ale lor secrete, sunt toate parte din "personalitatea" Bihorului. Toate sunt, însă, pe cale de dispariţie, dacă unele n-au pierit deja.

"În 10-20 de ani vom fi exact ca ţările occidentale, unde e mare ciudăţenie să vezi pe cineva făcând un obiect tradiţional", spune Mircea Jacan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Instituţia are tocmai rolul de a proteja aceste obiceiuri şi tradiţii, însă misiunea este tot mai grea. Meşteşugarii nu-şi mai găsesc nicăieri locul, iar cântecele populare nu mai sunt la modă...

Ne pierdem identitatea

- Care este rostul CJCPCT? În ce constă activitatea instituţiei şi ce buget are?

- În ultimii 30 de ani, populaţia rurală s-a mutat la oraş mai mult decât în anii comunismului şi s-au pierdut meşteşugurile, tradiţiile, cântecele şi jocurile. Odată cu ele, într-o mare de manele şi obiceiuri moderne, ne pierdem o parte din identitate. Aici intervenim noi: oferim o scenă ansamblurilor folclorice şi interpreţilor, care altfel nu au unde cânta, şi un spaţiu la târguri pentru meşterii populari, câţi mai sunt ei. Organizăm spectacole cu intrare gratuită şi ne străduim ca în programele zilelor de comune să facem loc şi pentru artiştii locali. Tot noi organizăm festivalul "Mândru-i cântecu’ în Bihor", care a trecut de 40 de ediţii şi care, pentru un tânăr talentat, poate fi o rampă de lansare. Anul acesta avem un buget de 280.000 lei.

- În trecut, Centrul împărţea finanţări unor asociaţii, însă exclusiv pe criterii politice. Cum procedaţi acum?

- De la venirea mea la conducerea instituţiei nu s-au mai acordat finanţări nerambursabile. Preferăm să ne implicăm direct în organizarea evenimentelor.

- Cine şi ce ar trebui să facă, pentru protejarea tradiţiilor şi obiceiurilor din Bihor?

- Plantele şi animalele pe cale de dispariţie sunt protejate prin lege, dar obiceiurile şi meşteşugurile nu. Ele, când dispar, dispar definitiv, iar acest proces este mai avansat decât credem. Dacă nimeni nu protejează la nivel naţional cultura tradiţională, ar fi de datoria şi interesul autorităţilor locale să o facă. Meşteşugarii, precum olarii, fierarii, trebuie sprijiniţi, pentru că ei nu pot concura cu producţia în serie. Din păcate, nu ne dăm seama ce valoare reprezintă un om care ştie să facă ceva cu mâinile lui, că este un tezaur uman viu.

"Primarii vor să mulţumească alegătorii"

- Mai "prind" tradiţiile şi obiceiurile printre copiii şi tinerii de azi? Dar la publicul larg?

- În unele zone din judeţ avem o pătură puternică de tineri care iubesc muzica şi dansul popular. În schimb, meşteşugurile nu ai cui să le transmiţi. Ce-l poate determina pe un tânăr să facă sculptură în lemn, cojoace sau ii? Nu va trăi din asta.

- În Bihor, între cele mai "gustate" evenimente au tematică culinară. Totuşi, nu avem un festival cu tradiţie, cum au multe localităţi din Ungaria. De ce?

- Pentru că în afară de primărie, nu este cine să facă astfel de evenimente. Noi ajutăm orice primar care are o iniţiativă şi vă dau exemplul din Briheni, unde am organizat cu primăria şi preotul din sat Festivalul Plăcintelor, care a avut mare succes la public.

- Ansamblurile folclorice locale reproduc în mod autentic obiceiurile şi tradiţiile sau mai degrabă au un repertoriu "la modă", denaturat?

- Avem cam 50 de ansambluri în judeţ şi toate sunt autentice, unele chiar excelează. Un exemplu foarte bun este ansamblul din Tilecuş.

- Zilele comunelor nu au în vedere perpetuarea tradiţiilor locale, fiind adesea chefuri de gust îndoielnic. Se poate schimba această situaţie?

- Se poate, dar primarii vor să mulţumească alegătorii, care cer anumiţi interpreţi. Eu cred că edilii ar trebui să forţeze mâna oamenilor şi să includă în aceste programe şi ansambluri sau solişti locali. Nu ai cum să fii mândru că eşti bihorean, dacă nu-ţi plac obiceiurile bihorene.

Autorităţile să dea exemplu!

- Cojocul de Beiuş a ajuns recent în atenţia lumii întregi după ce casa de modă Dior l-a "plagiat" într-o colecţie. De ce nu au reacţionat autorităţile?

- Aici nu vorbim de plagiat, ci de o sursă de inspiraţie. Sigur, nu este fair-play, dar autorităţile nu aveau nicio posibilitate de a indica un autor original...

- Cum evaluaţi evenimentele culturale din Oradea?

- Din păcate, în Oradea nu există o instituţie de cultură care să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber. Nu toată lumea gustă Carla’s Dreams sau Festivalul D’ale Porcului şi oamenii ar trebui să aibă locul acela unde se întâmplă mereu ceva, un fel de casă de cultură. Întotdeauna ne gândim la cultură ca la ceva foarte sofisticat, deşi nu ar trebui. Autorităţile nu ţin cont că educaţia, cultura şi comportamentul sunt strict legate. Dacă eşti needucat, vei arunca hârtii pe jos.

- Cum pot fi determinaţi orădenii să participe la evenimente culturale?

- Trebuie să educi oamenii în această direcţie. Dacă autorităţile ar respecta personalităţile şi oamenii de cultură, ar da un exemplu şi pentru cetăţean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
SARCA
Paraziții-omul din lift
Postat 11 Mai 2018, 00:58 de Sandu1201
am și eu o favorită... care probabil se întreabă " cine e"?
Corina Szatmari! Cântă autentic, poartă COSTUME autentic, își pune "cârpă " tradițională... O apreciez!
Postat 10 Mai 2018, 20:57 de dani-e-let
greu
Mircea e de un bun simț ieșit din comun! Dar nu știu ce se mai poate salva? Ce tradiții promovează "neste" surioare? Ce promovează spaniolul de...Bins? Personal îl apreciez pe Remus Bondar care chiar se străduie! Mai sunt băieții din "Stelele Bihorului" si ....
Postat 10 Mai 2018, 20:17 de dani-e-let
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Preoţii maghiari au binecuvântat pâinile făcute din grâul proaspăt recoltat (FOTO)
  • Festivalul viorii cu goarnă: O orchestră formată din olandezi îndrăgostiţi de folclorul românesc a făcut spectacol la Roşia (FOTO)
  • A început Târgul gusturilor şi produselor din Valea Ierului, în Parcul 1 Decembrie (FOTO)
  • Prima ediţie a Crosului Cetăţii, un succes. Peste 250 de participanţi, cei mai mici dintre ei îmbrăcaţi în supereroi (FOTO/VIDEO)
  • Ziua Diasporei: Loredana şi-a cântat hiturile şi a plusat cu o piesă bihorenească învăţată de la Cornel Borza, pe scena din Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON