URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Aprilie 2011, 11:56

Vremea pelerinajelor

Vremea pelerinajelor CĂLĂTORI SMERIŢI. Creştinii care vor să se rupă de cotidian se refugiază în pelerinaje cu durata de câteva zile. Unul dintre ele, iniţiat de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România - filiala Bihor, a avut loc la Mănăstirea Sfântul Ilie, din judeţul Harghita, ctitorită de primul Patriarh al ţării, Miron Cristea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La începuturile creştinismului, pelerinii erau acei oameni care se angajau la o călătorie ce putea dura ani de zile, bazându-se pe bunătatea celor pe care-i întâlneau în cale şi care le puteau oferi găzduire şi de-ale gurii.

Astăzi, pelerinajele păstrează prea puţin vechile canoane, călătorii vizitând în special mănăstiri şi biserici cu însemnătate nu doar religioasă, ci mai ales istorică şi turistică. Scopul e însă acelaşi: curăţirea sufletului şi obţinerea păcii lăuntrice.

Precum călugării

Anual, sute de tineri, oameni de vârstă mijlocie sau chiar bătrâni din Oradea pleacă în pelerinaj la mănăstirile din ţară, pentru a se reculege în rugăciune. Dacă în Bihor cele mai vizitate sunt mănăstirea de la Izbuc şi schitul Huta, în ţară călătorii preferă, între altele, aşezămintele de la Oaşa (judeţul Alba), Nicula (Cluj), Rohia şi Cavnic (Maramureş).

Printre organizatorii unor asemenea pelerinaje se află filiala locală a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, care duce la mănăstiri în special elevi şi studenţi. Aceştia dorm în incinta mănăstirilor, respectând programul de somn şi rugăciune al monahilor, care de cele mai multe ori îi găzduiesc gratuit şi le oferă şi masă, cheltuielile drumeţilor fiind astfel minime.

ASCOR nu e, însă, singura. Şi Asociaţia Astradrom iniţiază periodic asemenea acţiuni. "În timpul pelerinajelor participăm la rugăciuni şi stăm de vorbă cu părinţii duhovniceşti pentru a ne curăţi sufleteşte şi a fi mai aproape de Dumnezeu", spune Anca Avram, preşedinta asociaţiei.

Anul acesta, de Florii, Astradrom organizează un pelerinaj de trei zile, cu opriri la Mănăstirea Nicula, la Rarău (judeţul Suceava), mănăstire ce găzduieşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum şi la Sihăstria (judeţul Neamţ). "Mulţi oameni merg în aceste pelerinaje să se spovedească, dar şi să se roage şi să-şi găsească liniştea", spune Anca Avram.

Pelerini la pas

Şi Biserica Greco-Catolică organizează asemenea vizite, în special în Maramureş, dar şi în străinătate, în locuri importante de rugăciune precum Roma, în Italia, sau Lourdes, în Franţa.

Un pelerinaj care păstrează o parte din riturile vechi este cel organizat de preotul Florian Gui, Vicar General al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, pe traseul Şimleul Silvaniei - Sighetu-Marmaţiei, parcurs în întregime pe jos. "Din 2000, în fiecare an, organizăm acest pelerinaj în luna august, iar anul trecut au participat 130 de persoane din mai multe judeţe. Parcurgem un traseu de 165 de kilometri în şapte zile şi vizităm, spre exemplu, satul Bădăcin, unde s-a născut Iuliu Maniu, dar şi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet", spune părintele Gui, care adaugă că pelerinii sunt în special tineri. "Peste noapte rămânem în case de credincioşi, dar bătălia se dă pe şuri, căci tuturor le place să doarmă în fân", spune preotul.

Regăsire în Ţara Sfântă

Orădenii cu mai multă dare de mână pot vizita însă Israelul, cea mai căutată destinaţie de pelerinaj anul acesta, în afara hotarelor. Rodica Rimer, proprietara agenţiei Paradis Travel, spune că majoritatea clienţilor interesaţi de turismul religios optează pentru Ţara Sfântă, în timp ce pentru Egipt, Iordania, Crimeea sau Ucraina cererile sunt nesemnificative.

"În Israel, un pachet pentru 5 zile costă 275 de euro şi cuprinde biletele de avion, cazarea, intrarea la obiectivele turistice, ghidajul cu un preot local, dar şi demipensiune. Turiştii mai trebuie să plătească, însă, taxele de aeroport, plus alte costuri la destinaţie, care se ridică la încă 195 de euro", arată patroana agenţiei.

Pelerinajul include vizitarea unor locuri precum Ierusalim, Bethleem, Muntele Măslinilor, dar există şi opţiunea parcurgerii Drumului Crucii. Pentru Paşti, preţul pachetelor creşte până la 675 de euro pentru 8 zile. "De Paşti, Ierusalimul este foarte aglomerat, se stă la cozi imense, iar ghizii povestesc că uneori durează chiar şi o zi întreagă până să se intre în Mormântul Sfânt", mai spune Rodica Rimer.

Dacă unii, puţini, se vor încumeta aşa departe, ceilalţi, care nu îşi permit asemenea cheltuieli, se vor mulţumi cu lăcaşurile din ţară. Înconjuraţi de linişte, aici vor putea să-şi găseacă pacea, măcar pentru câteva zile...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Initiativa crestina
Monseniorul Florian Gui si parintele Florian Fecheta au initiat pelerinajul la Sighet, la locurile sfinte si mormintele - multe fara cruce - ale eroilor ucisi in timpul comunismului in urma cu cativa ani. La inceput au fost ei doi, apoi li s-au alaturat tot mai multi crestini, ultima oara au fost peste 130. Felicitari pentru fapta de credinta si de respect fata de istoria neamului!
Postat 17 Aprilie 2011, 14:50 de Gheorghe
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON