URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2012, 07:20

Teatru cu traducere: A început Festivalul Interetnic de Teatru

Teatru cu traducere: A început Festivalul Interetnic de Teatru UPDATE LA SHAKESPEARE. Unul dintre spectacolele aduse la Oradea de Festivalul Interetnic de Teatru este Îmblânzirea Scorpiei, pus în scenă într-o variantă modernă de regizorul Sorin Militaru de la Teatrul Naţional Târgu Mureş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru prima oară, orădenii au în oraşul lor un festival de teatru al minorităţilor etnice. Trupe din mai multe zone ale ţării aduc la Oradea spectacole celebre, dar şi mai puţin cunoscute în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Interetnic de Teatru.

Evenimentul include spectacole în limbile maghiară, germană şi idiş, majoritatea subtitrate în română.

Etnii pe scenă

21 Szabo K Istvan.jpgDuminică, a debutat la Oradea cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Interetnic de Teatru, organizat o dată la doi ani de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului, cu spectacolul Banul Bank, produs de Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe. "Am câştigat dreptul de a organiza festivalul anul acesta şi ne dorim să fie mai mult decât un eveniment cultural. Avem peste 20 de spectacole interesante şi regizori apreciaţi, atât români cât şi maghiari", spune Szabo K. Istvan (foto), directorul artistic al Teatrului Szigligeti. Iniţiat în 2000, evenimentul se desfăşoară în premieră la Oradea, şi va reuni mai multe trupe de teatru maghiare, două germane şi una evreiască. Spectacolele se vor juca în limbile acestor minorităţi, şi aproape toate vor fi subtitrate. "Ne dorim să vină cât mai multă lume, şi de aceea doar două spectacole nu au subtitrare, iar asta din motive tehnice", adaugă directorul.

De la Marele Will la Kafka

Spectacolele se vor desfăşura la Teatru, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Sala Arcadia, dar şi la Moszkva Caffe. Cele jucate în sala mare a Teatrului vor fi subtitrate cu ajutorul unui sistem nou achiziţionat de trupa Szigligeti şi montat deasupra scenei, iar în celelalte săli vor fi folosite proiectoare.

Programul festivalului propune pentru luni seară de la ora 19 o incursiune în lumea dansului şi a muzicii cu spectacolul Peer Gynt de Henrik Ibsen, produs la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara. În aceeaşi seară, de la ora 23, la Arcadia, actorii Teatrului Orăşenesc din Târgu Secuiesc şi ai Teatrului Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe vor juca De veghe în lanul de secară, după romanul lui J.D. Salinger, spectacol fără subtitrare.

Marţi, pe 13 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul de Mişcare M Studio din Sfântu Gheorghe va juca de la ora 17 Procesul, după romanul lui Franz Kafka, iar de la ora 19 la Sala Mare va putea fi urmărită Îmblânzirea Scorpiei. Clasicul spectacol al lui William Shakespeare, în care relaţia dintre un bărbat şi o femeie este prezentată ca un proces de îmblânzire, e transpus într-o variantă modernă de Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklos, în regia lui Sorin Militaru.

Spectacol în idiş

Ziua de miercuri aduce la ora 19, la Sala Mare, un spectacol inedit - Blazonul, de Shalom Ash, jucat de Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, în limba idiş. Prezentat drept "un elogiu adus sensibilităţii umane", piesa tratează relaţiile între vechi şi nou într-o familie care trăieşte din amintiri. Ziua de joi programează, între altele, spectacolul Reformatorii lumii, de Tasnadi Istvan, care "împrumută" structura de bază a poveştii lui Don Quijote (ora 19, la Sala Mare), dar şi spectacolul de dans Midnight Tango, al Universităţii de Arte Târgu Jiu (ora 22, la Moszkva Caffe).

Festivalul continuă vineri cu Scene dintr-o execuţie, în regia lui Theodor Cristian Popescu, dramă jucată de teatrul gazdă, Szigligeti, de la ora 19. Ziua de sâmbătă a programat la CCS (ora 19) spectacolul Ce-ai făcut timp de trei ani?, al Trupei Waiting Room Projekt din Cluj-Napoca, cu un scenariu bazat pe o serie de clişee studenţeşti, precum beţia, viaţa în cămin ori copiatul. Tot de la ora 19, la Sala Mare se va juca Avarul lui Moliere, în interpretarea Teatrului Tomcsa Sandor din Odorheiu Secuiesc.

În ultima zi, duminică, de la ora 17, la CCS, se va juca în limba germană spectacolul Contra Democraţiei, al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, regizat de Alexandru Dabija. Festivalul Interetnic de Teatru se va încheia cu Vicleniile lui Scapin, de Moliere, produs în regia lui Silviu Purcărete la Teatrul Csokonai din Debrecen (spectacol fără subtitrare). Biletele vor costa 20 de lei, cu excepţia celor pentru ultimul spectacol, de gală, la care preţul va fi între 20 şi 50 de lei. Distracţie plăcută! Sok moka! Viel Spaß! האָבן שפּאַס!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
festival
SE INCHIDE CIRCULATIEIPE CEA MAI CIRCULATA STRADA DIN CENTRU PE PERIOADA 10-18.11.2012, MOTIVUL LOC DE PARCARE PT.AUTOBUSELE ,MICROBUZELE ACTORILOR STRAINI PARCA NU AR FI O PARCARE IN SPATELE TEATRULUI SI UNA DE PE STRADA PATRIOTILOR ACEASTA DISPOZITIE INCALCA HCL 909/2009 SI HCL362/2010.
Postat 12 Noiembrie 2012, 08:09 de doru
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON