URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iunie 2019, 07:59

Gata de aventură? Bihorenii, așteptați la ture de via ferrata, rafting, cicloturism, speoturism și ospețe tradiţionale în natură (FOTO)

Gata de aventură? Bihorenii, așteptați la ture de via ferrata, rafting, cicloturism, speoturism și ospețe tradiţionale în natură (FOTO) STÂNCA SUSPINELOR. Traseul de via ferrata din Şuncuiuş îi pune la încercare pe turiştii ceva mai sedentari, dar îi "injectează" cu adrenalină şi cu o senzaţie fantastică la finish, adică în vârful stâncii, unde au o privelişte extraordinară asupra Defileului Crişului Repede   
Gata de aventură? Bihorenii, așteptați la ture de via ferrata, rafting, cicloturism, speoturism și ospețe tradiţionale în natură (FOTO) DUŞI DE VAL(URI). Curenţii Crişului Repede asigură distracţia în turele de rafting care se organizează în zona Şuncuiuş - Vadu Crişului, oferind turiştilor o doză de adrenalină şi dezvăluindu-le frumuseţile zonei
Gata de aventură? Bihorenii, așteptați la ture de via ferrata, rafting, cicloturism, speoturism și ospețe tradiţionale în natură (FOTO) ...DE-ŢI LASĂ GURA APĂ. Mâncărurile cele mai "adevărate", gătite cu ingrediente proaspete, în stil bihorenesc, sunt vedetele unui pachet turistic de o zi oferit de agenţia Aventura Trekking celor care vor să mănânce din nou, la aer curat, bunătăţile copilăriei 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ştiaţi că excursiile la munte făcute de dragul lenevelii lângă nişte beri nu mai sunt la modă? Ar fi şi păcat să fie, dată fiind oferta îmbelşugată de activităţi de aventură cu care sunt ademeniţi turiştii în Bihor, în special în destinaţia ecoturistică Pădurea Craiului.

Aici pot "naviga" pe Crişul Repede în bărci gonflabile, ajungând la poalele spectaculoasei cascade Vadu Crişului, se pot căţăra pe trasee "sculptate" în stânci înalte, să coboare în cea mai mare peşteră din România, dar şi să guste delicii cum parcă doar în Bihor se pot găti.

O parte din aceste activităţi au fost testate recent şi de echipa BIHOREANULUI, care le recomandă, deci, în cunoştinţă de cauză... 

Sus, pe stâncă, sus! 

Una dintre cele mai spectaculoase activităţi de aventură pentru turişti este via ferrata, căţărarea pe trasee stâncoase, prevăzute cu cabluri metalice şi cu scăriţe, menite să-i ajute pe temerari în drumul lor spre cucerirea vârfului. În Bihor sunt amenajate câteva trasee care oferă senzaţii tari. Cel mai nou şi tot mai căutat este cel realizat de clubul de alpinism Cassio Montana, organizaţie cu o istorie de 35 de ani, la Şuncuiuş, pe partea stângă a drumului de acces spre Peştera Unguru Mare. 

Lung de 150 metri şi cu o diferenţă de nivel de 80 metri, traseul Montana Land e prevăzut cu un cablu de oţel, pentru asigurare, şi cu scăriţe metalice pentru escaladarea peretelui de stâncă. La înălţime, într-o grotă, alpiniştii au aşezat câteva hamace pentru ca turiştii să-şi poată trage sufletul şi să admire panorama superbă asupra Defileului Crişului Repede.

"Noi am amenajat mai ales trasee pentru alpinişti profesionişti, dar traseele de via ferrata sunt accesibile şi celor care nu fac asta la nivel profesionist. E păcat ca oamenii să nu se bucure de senzaţiile pe care le oferă căţărarea. Nu demult ne-a spus o doamnă că întotdeauna a vrut să ajungă pe stânci, dar n-a putut prin alpinismul clasic", spune Sebastian Lascu (foto), vicepreşedintele Cassio Montana şi fost vicecampion naţional la alpinism viteză. 

Deasupra tuturor 

Pentru cei care nu sunt în cea mai bună formă fizică, via ferrata poate fi o provocare, dar cu ambiţie, aproape oricine poate ajunge în vârf. În plus, după o asemenea tură, înapoi la pensiune, berea are parcă un gust ceva mai bun, căci are şi aromă de satisfacţie.

E extrem de important de ştiut că această căţărare nu se poate face oricum, ci doar cu echipamente corespunzătoare (încălţări de munte, căşti, hamuri, lonji speciale de amortizare) şi ghizi specializaţi. Turele de via ferrata sunt incluse în oferta agenţiei de turism Aventura Trekking şi costă câte 90 de lei, în preţ fiind incluse accesul pe traseu, echipamentul şi ghidajul. 

Tot în Şuncuiuş există şi un minitraseu pentru copii, Piticot, înalt de 20 de metri, pe care cei mici sunt asiguraţi atât cu ajutorul lonjelor prinse pe cablul de pe stâncă, cât şi în coardă, de un ghid aflat la punctul de pornire. 

Amatorii de senzaţii tari au de ce să se bucure. Cassio Montana investeşte sumele strânse din taxa de acces pe traseele de via ferrata în amenajarea altor atracţii, cum ar fi un nou traseu în Montana Land, ceva mai dificil, prevăzut şi cu un "pod indian", pe care temerarii vor trece călcând pe un cablu şi ţinându-se de altele două, şi o tiroliană la altitudine mare, de 30 de metri. "În plus, avem în plan un nou traseu de via ferrata, în Bălnaca, pe stânca Piatra Roşie, care ar putea deveni cel mai spectaculos din zonă", dezvăluie Sebastian Lascu. 

Temerari prin valuri 

În perimetrul ariei protejate Pădurea Craiului, şi Crişul Repede promite aventuri demne de povestit.

O mână de firme specializate, precum Master Adventure şi Aventura Trekking, oferă ture de rafting (în bărci gonflabile cu mai multe locuri) şi caiac de la Şuncuiuş până la Vadu Crişului, cu o oprire la spectaculoasa cascadă de pe teritoriul comunei din urmă. Aici, vâslaşii îşi fac poze şi se odihnesc la baza cascadei, căci costumele de neopren pe care le îmbracă înainte de pornire le permit să şadă chiar şi-n apa rece a Crişului. 

O tură în care aventurierii se iau "la trântă" cu curenţii cu ajutorul vâslelor costă circa 120 de lei şi include echipamentele şi ghidajul. Preţurile nu sunt mici, dar cei care au încercat depun mărturie că a meritat.

În aceeaşi zonă, curioşii pot descoperi cea mai mare peşteră din România, Peştera Vântului (foto), din Şuncuiuş, în care se poate intra doar cu programare prealabilă, cu cel puţin 10 zile înainte. Traseul turistic, de 2 kilometri dus-întors, poate fi parcurs cu echipamente speciale şi cu ghizi, vizitatorii putând vedea formaţiuni carstice, stalactite şi stalagmite, de o frumuseţe remarcabilă. O tură de speoturism, spune Gabriel Bonaciu (foto), de la Aventura Trekking, costă între 110 lei şi 200 de lei pe persoană. 

Bihorenii obişnuiţi să fie activi pot alege şi ture de cicloturism prin judeţ, inclusiv prin zona Pădurea Craiului, unde participanţii nu doar că pedalează, ci şi descoperă frumuseţile naturii. 

Delicii în natură 

O altă activitate turistică ceva mai puţin solicitantă, dar extrem de apetisantă, este "Brunch-ul tradiţional" organizat tot de Aventura Trekking pentru cei care vor să "reîntâlnească liniştea satului bihorean, gustul mâncărurilor după reţete tradiţionale, cu produse din bătătura harnicilor localnici din Valea Crişului (comuna Bratca) şi să afle istoria bisericii de lemn din sat, dar şi povestea ecodestinaţiei".

Activitatea se întinde pe o zi întreagă şi include ture cu bicicletele (pentru cei care doresc), "plimbări cu cocia", pe fân cosit tradiţional, trasă de cai "învăţaţi" cu oamenii, şi nu mai puţin de 10 feluri de mâncare, între care aperitive cu slănină, şuncă şi ceapă, ciorbă ţărănească la ceaun, sarmale cu pisat şi afumătură, plus prăjituri cu brânză dulce. De asemenea, în timpul vizitei la biserica din sat se pot asculta pricesne. 

Costul pentru o persoană este 150 de lei, copiii sub 5 ani nu plătesc, iar cei până în 14 ani au reducere 50%. Cei care n-au "prins" cea mai recentă ieşire la bunătăţi tradiţionale, care a avut loc pe 1 iunie, pot să-şi programeze propriul brunch privat, pe pagina de Facebook Aventura Trekking. Şi, la o aşa invitaţie, e păcat să nu o facă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON