URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Februarie 2013, 15:31

Filme fără concurenţă! Oradea Shopping City a ajuns să găzduiască singurul cinematograf din oraş

Filme fără concurenţă! Oradea Shopping City a ajuns să găzduiască singurul cinematograf din oraş UITĂ DE HOLLYWOOD! Pentru ca spectatorii cinematografului Hollywood Multiplex, închis definitiv pe 16 ianuarie, să nu creadă că au rămas fără opţiuni, Cortina Digiplex a lansat o campanie publicitară cu schepsis, folosind o imagine ingenioasă care te îndeamnă să "uiţi de Hollywood"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mari cinefili sau doar amatori, pentru mulţi dintre orădeni vizionarea celor mai recente apariţii cinematografice poate fi relaxarea de care au nevoie la finalul unei zile de muncă.

Doritorii au rămas, însă, cu o singură opţiune, căci după 10 ani de proiecţii la Lotus Center, Hollywood Multiplex şi-a închis sălile. Acum, şi cei care preferau să meargă la cinema în mallul din Nufărul trebuie să-şi orienteze paşii, adică maşinile, spre Cortina Digiplex, singurul cinematograf din oraş. Mai exact, de la marginea oraşului...

Singur pe piaţă

Deschis pe 14 octombrie, odată cu centrul Oradea Shopping City, care îl găzduieşte şi îl deţine, cinematograful Cortina Digiplex are şase săli, care pot primi în total 960 de spectatori, două dintre ele rulând pelicule 3D.

Chiar dacă pentru cumpărături şi distracţie marea majoritate a orădenilor continuă să prefere Lotus Center, cel mai mare şi cel mai bine poziţionat mall din oraş, mulţi dintre cinefili s-au îndreptat încă de anul trecut către perifericul OSC, căci sălile şi ecranele de aici sunt noi, spaţiile dintre rânduri sunt mai mari, iar scaunele sensibil mai comode.

Acum, însă, Cortina are şansa să se "înfigă" şi mai mult pe piaţă, căci din 16 ianuarie nu mai are concurenţă. După 10 de ani de proiecţii în Lotus, "vechiul" Hollywood Multiplex a decis să se retragă. Fără alte explicaţii...

Bere şi popcorn, gratuit

Reprezentanţii OSC asigură consumatorii că promoţiile şi proiecţiile inedite vor continua, indiferent de avantajul unicităţii pe care l-au căpătat. Prin urmare, dacă în mod normal, preţurile biletelor de la Cortina se încadrează între 12 şi 17 lei, în funcţie de zi şi oră, spectatorii pot intra la filmul preferat şi cu mai puţin, profitând de diversele programe.

În fiecare luni, doamnele şi domnişoarele îşi pot cumpăra bilet cu doar 8 lei, în cadrul "Lady's Night", iar marţea clienţii care au card la Unicredit pot lua două bilete la preţ de unul. Miercurea, la fel cum se practica şi la Hollywood Multiplex, oricine poate achiziţiona două bilete la preţ de unul dacă trimite un sms cu textul "FILM" la numărul 241 în cadrul promoţiei "Orange Wednesday". Joia, cei care aleg să vadă un film primesc gratuit un popcorn mic, în timp ce vinerea vine rândul bărbaţilor să fie răsfăţaţi cu câte o bere, la fiecare bilet cumpărat. În fine, în zilele lucrătoare, prin promoţia "Vino cu prietenii la film!" trei bilete costă 28 de lei, între orele 10 şi 17.

Mergem înainte!

Încă de anul trecut, OSC a extins utilitatea cinematografului şi a organizat câteva ediţii ale proiectului "Fun Day", în cadrul căruia pe tot parcursul zilei erau proiectate gratuit o serie de filme celebre. Oferta s-a diversificat şi, periodic la Cortina se pot urmări importante spectacole de operă ori muzică clasică, transmise prin satelit ori înregistrate, cum au fost cele oferite de Andre Rieu ori Angela Gheorghiu.

21 Cristina Dinu.jpgPromiţând că ofertele speciale vor continua, reprezentanţii OSC neagă şi zvonurile care apar periodic, cum că mallul s-ar închide din lipsă de chiriaşi şi clienţi. "Am învăţat să nu plecăm urechea la astfel de zvonuri şi să ne urmăm strategia. Într-adevar, OSC nu a ajuns la maturitate ca proiect, dar eforturile noastre se vor materializa în noi spaţii închiriate. Timpul va dovedi că astfel de zvonuri sunt nefondate", spune Cristina Dinu (foto), administratorul centrului, care adaugă că, în curând, complexul va anunţa noi chiriaşi şi va consolida zona de food-court.

Până atunci, piaţa le-a dat un atu. Să vedem cât de mult vor profita de el.


UN NOU ÎNCEPUT
Lotus pregăteşte un comeback

Niciunul dintre vechile cinematografe orădene nu mai rulează de multă vreme. Singurul care fusese "resuscitat" în ultimii ani este "Libertatea", din Pasajul Vulturul Negru, închiriat de la RADEF de firma Chicago Tours. Singura sală renovată, B, a funcţionat în 2010 şi 2011, fiind apoi închisă. Asociaţia Metrion, care organiza aici festivaluri internaţionale de scurt-metraj, a preferat să se mute în alte săli de evenimente.

Chiar şi aşa, se pare că cinematograful din OSC nu va rămâne singur foarte mult timp. Încă din luna noiembrie a anului trecut, Lotus Center a anunţat pentru începutul anului 2013 renovări capitale la cinematograful din incintă, promiţând retehnologizarea sălilor, care vor deveni full digitale, fără să dezvăluie însă cine va administra viitorul cinema.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@Gheorghe
Acum, ca sa fim onesti pana la capat, la OSC ajungi mult mai simplu din Rogerius decat la Lotus. Pur si simplu iei autobuzul 19 de la piata (foarte important e sa stii la ce ora vine, deoarece circula o data/ora) si in 15 minute esti acolo. Pentru a merge in Lotus trebuie sa schimbi tramvaiul. Domnul Czuzi ne-a promis o linie de autobuz Rogerius - Nufarul, dar cu promisiunile am ramas...
Postat 03 Februarie 2013, 01:55 de Andrei
cinema
De parca se compara un film vazut acasa cu unul vazut la cinema.
Postat 02 Februarie 2013, 09:10 de cinema
Reclama asta ...
De ce au nevoie de atata reclama marii OSC?!?! Nu ma duc la cinematograf si gata ... daca au inchis Patria ... o sa ma duc eu asa de alelea pana la naiba-n praznic sa vad un film care pana una alta ... vorba lui Andrei, pirateria fiind extinsa ... oricine poate sta acasa ... Stai pe Stefan cel Mare ... n-ai masina, dute la OSC ... ca da ... ii usor de vorbit ...
Postat 02 Februarie 2013, 08:33 de Gheorghe
Patria, Crisana...
Aici si acum e o paine de mancat de care ar trebui sa profite si altii. Succesul cinematografelor de mall a demonstrat ca, totusi, romanii sunt amatori de cinema, in ciuda extinderii Internetului si a pirateriei. Chiar nu inteleg de ce nu s-ar redeschide Cinema Patria pentru locuitorii din Rogerius, mai ales ca sala poate fi folosita asa cum e amenajata acum. Chiar si in Cinema Crisana, a carui cladire e de vanzare de ani buni, s-ar putea gasi cineva sa investeasca.
Postat 01 Februarie 2013, 18:27 de Andrei
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON