URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Distracţii de mai: Evenimente diverse în Oradea, de la târgul de carte Gaudeamus până la o nouă ediţie Street Food Festival

Distracţii de mai: Evenimente diverse în Oradea, de la târgul de carte Gaudeamus până la o nouă ediţie Street Food Festival PIAŢA DELICIILOR. Camionetele cu mâncăruri apetisante vor umple Piaţa Unirii în cadrul unei noi ediţii a Street Food Festival, care se va desfăşura între 17-20 mai şi va include concerte, dar şi proiecţii de filme în aer liber
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luna aceasta, orădenii de toate vârstele sunt aşteptaţi la evenimente pentru toate gusturile.

Seria va fi deschisă cu Târgul Gaudeamus, continuată cu un festival gastronomic stradal, Street Food Festival, şi cu Festivalul de Teatru pentru Copii, care aduce artişti de la teatrele Ţăndărică şi Ion Creangă din Bucureşti.

Caravana cărţilor

În parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) din subordinea Primăriei, Radio România organizează între 9 şi 13 mai o nouă ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus. Piaţa Unirii va găzdui din nou zeci de edituri, care vor aduce cele mai noi apariţii editoriale, serii de autor şi titluri de referinţă pentru copii şi adulţi.

"Mii de volume abia aşteaptă să ajungă la cititori, vor fi lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, dar şi muzică bună, ateliere de creaţie, concursuri cu premii atractive şi un spaţiu dedicat Centenarului", spun organizatorii. Ca de obicei, intrarea la Târgul Gaudeamus va fi liberă.

Tot la început de mai, la Oradea vor sosi două stele ale teatrului românesc, Maia Morgenstern şi Marius Bodochi, cu spectacolul "Elixir", despre doi foşti iubiţi care îşi evocă trecutul comun. Spectacolul e programat pe 11 mai, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, biletele fiind puse în vânzare la preţuri de 60 lei şi respectiv 80 de lei, în funcţie de locul în sală.

Reţete anti-dietă

Între 17-20 mai, Piaţa Unirii se va transforma din nou într-un mic paradis al gurmanzilor. Agenţia clujeană Why Not şi APTOR organizează o nouă ediţie a Street Food Festival, eveniment care în primăvara anului trecut a avut, în doar patru zile, 55.000 de participanţi.

În piaţă vor instala food-truck-uri peste 30 de vendori, cu preparate din bucătăria internaţională, de la burgeri în diverse reţete până la mâncare chinezească şi italienească. Între restaurantele pe roţi care se vor întoarce la Oradea se numără "Stradale", în frunte cu Chef Foa, "Elemozsia", "La nu ştiu cine", cu clătite faimoase botezate după artişti celebri, şi "Mr. Cannoli". Nu vor lipsi baruri cu bere, vin şi cocktailuri.

La fel ca la ediţiile trecute, organizatorii s-au gândit şi la concerte (invitaţii urmează să fie anunţaţi), şi la amenajarea unei zone pentru copii, cu ateliere creative şi jocuri. Ca o noutate, la Street Food Festival va fi amenajat anul acesta şi un cinema outdoor, unde vor fi proiectate filme de Hollywood cu teme culinare.

Festivalul copiilor

Tot în luna mai va începe ediţia a V-a a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, în patru weekenduri urmând să susţină spectacole trupe din ţară şi din Ungaria. Festivalul se va desfăşura în perioada 18 mai-10 iunie, incluzând, la Sala Arcadia, spectacole de animaţie pentru copii, dar şi pentru părinţi. Între trupele invitate sunt cele ale consacratelor teatre bucureştene Ion Creangă şi Ţăndărică.

Pe finalul lunii, în calendarul evenimentelor e programat încă un eveniment în aer liber: între 25 şi 27 mai, Cetatea va găzdui o nouă ediţie a festivalului "Primăvara din grădină", ocazie cu care orădenii vor putea cumpăra bunătăţi tradiţionale de la producători bihoreni, între care legume, dulceţuri şi brânzeturi, dar şi artizanat. La fel ca anul trecut, şi de data aceasta organizatorii pregătesc concerte, aşa că luna lui Cireşar se anunţă bogată...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
perfect
Scopul a fost atins! Păcat de vendori...dar dacă APTOR-ist-ului i se pare cool.... asta e!
Postat 06 Mai 2018, 07:38 de dani-e-let
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON