URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Septembrie 2018, 09:53

Distracţie în vecini: Ofertă bogată pentru melomani, în Ungaria: Ed Sheeran, Nicki Minaj, Uriah Heep, Nazareth sau José Carreras

Distracţie în vecini: Ofertă bogată pentru melomani, în Ungaria: Ed Sheeran, Nicki Minaj, Uriah Heep, Nazareth sau José Carreras PARTY PE INSULĂ. Festivalul unguresc preferat de românii din vestul ţării este şi cel mai important eveniment muzical din Ungaria, Sziget Festival, desfăşurat pe o insulă, unde se adună zeci de mii de petrecăreţi din mai toată Europa. Capul de afiş al ediţiei viitoare este Ed Sheeran (foto: szigetfestival.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Melomanii orădeni se pot considera norocoşi. Nu doar că primesc tot mai multe evenimente la ei acasă, ci pot să participe, fără prea multe eforturi, la mega-concertele şi festivalurile organizate în ţara vecină, a cărei graniţă e la câteva minute de oraş.

Mult mai aproape decât Bucureştiul, capitala Ungariei îi atrage pe fanii muzicii din Oradea cu concerte importante, care vor avea loc inclusiv în această toamnă, fiind semnate de Uriah Heep, Smokie, Vangelis şi José Carreras.

Insula libertăţii

Dacă în România de puţini ani au apărut mega-festivaluri cu invitaţi de top din toată lumea, în Ungaria acestea au deja tradiţie. Cel mai cunoscut dintre ele este Sziget Festival, care s-a ţinut prima oară în 1993, pe insula Óbuda din Budapesta, denumită de fani "insula libertăţii".

În timp, evenimentul a crescut în popularitate, devenind un brand internaţional, cu zeci de mii de participanţi anual. În ediţiile trecute, desfăşurate întotdeauna în luna august, pe insulă au cântat, între alte nume mari, Prodigy, Sex Pistols, The Killers, Iron Maiden, Nick Cave, Korn, Outkast, Avicii, David Guetta, Wiz Khalifa, Mumford & Sons, Gorillaz şi Kendrick Lamar.

Ed Sheeran, unul dintre cei mai populari muzicieni ai momentuluiDeşi ediţia cea mai recentă s-a încheiat în urmă cu nici două luni, fanii o aşteaptă deja pe cea din 2019, programată între 7 şi 13 august. Primul nume confirmat este Ed Sheeran (foto), unul dintre cei mai populari muzicieni ai momentului, care va concerta pe 7 august. Pe site-ul oficial al evenimentului, doritorii sunt anunţaţi că pe 1 octombrie îşi vor putea cumpăra abonamente la cel mai mic preţ: 249 euro pentru 5 zile de festival, respectiv 289 euro pentru 7 zile de festival.

Pe malul lacului

În Ungaria se mai ţin, de regulă pe perioada verii, şi alte festivaluri populare, care merită urmărite. Pe malurile lacului Balaton se organizează EFOTT, un festival al studenţilor, Balaton Sound, cu crema muzicienilor EDM (Electronic Dance Music) ca invitaţi, B.My.Lake, cu muzică minimal, house şi techno, Strand Fesztivál, în care se mizează pe atmosfera relaxată, şi Babel Sound, un festival cu world music (muzica popoarelor) şi multă mâncare.

Organizatorii cunoscutului Sziget sunt autorii unui alt festival cu renume în Ungaria şi nu numai. Este vorba despre Volt, care are loc anual, în luna iunie, în Sopron, un oraş aproape de graniţa cu Austria. La fiecare ediţie, invitaţii sunt celebri şi reprezintă mai multe genuri muzicale. Spre exemplu, în 2018, pe scena Volt au urcat Depeche Mode, Iron Maiden, Limp Bizkit, Steve Aoki şi Clean Bandit.

Mai aproape de Oradea, la Debreţin, se ţine în iulie Campus Fesztivál, cu muzică, proiecţii de film şi stand-up comedy, printre invitaţii din anii trecuţi numărându-se Prodigy, Akon şi Scooter.

Oaspeţi de toamnă

 Dajka Attila, om de radio, DJ Radio Transilvania, melomanArtişti cu renume, atât unii care au ajuns recent în fruntea topurilor cât şi alţii cu cariere de zeci de ani, cântă des în Ungaria şi în afara festivalurilor. Multe concerte se organizează la Papp László SportArena din Budapesta, una dintre cele mai moderne săli din Europa, cu 12.500 de locuri. "În aprilie, la concertul Metallica un bilet era valută. S-au vândut toate în câteva ore", spune omul de radio orădean Dajka Attila (foto), care se duce deseori la concerte în ţara vecină.

Că peste graniţă evenimentele mari se ţin lanţ o demonstrează şi cele programate pentru ultimele luni ale acestui an, precum şi pe anul viitor, în diverse săli şi cluburi din Budapesta. Pe 10 octombrie 2018 va concerta cunoscutul violonist David Garrett, în timp ce pe 23 octombrie e programat spectacolul legendarei trupe hard rock Uriah Heep. Pe 9 noiembrie, în capitala Ungariei va veni Vangelis, faimos pentru muzica pe care a compus-o pentru filmele "Chariots of fire" şi "Conquest of paradise".

Pe 20 noiembrie, fanii sunt chemaţi la concertul trupei de metal-simfonic Nightwish, iar pe 28 vor putea fi văzuţi în concert membrii formaţiei Smokie, autorii celebrei "Living next door to Alice". Pe 5 decembrie, într-un turneu aniversar la 50 de ani de la înfiinţare, vor ajunge la Budapesta şi rockerii din Nazareth, în timp ce José Carreras va concerta pe 19 decembrie.

Planuri pentru la anu'

Pe lângă concertul Ed Sheeran, pentru anul viitor, în Ungaria sunt anunţate deja şi alte spectacole importante. Pe 19 ianuarie, la Budapesta va veni Jethro Tull, trupă înfiinţată în urmă cu 50 de ani, iar câteva zile mai târziu, în 23 ianuarie, într-un total alt registru, pe scena maghiară va cânta celebrul compozitor şi dirijor Ennio Morricone, în vârstă de 90 de ani, care semnează muzica originală a peste 500 de filme.

Tot la începutul anului viitor, pe 8 februarie, în Budapesta va concerta Tom Odell, autorul hitului "Another love", precum şi regina muzicii rap din Statele Unite, Nicki Minaj, al cărei show este programat pe 25 februarie, în Arena cu peste 12.000 de locuri din Budapesta. Biletele se vând deja...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asta înseamnă melomania?
Credeam că Uriah Heep spre exemplu dă fiori "melomanilor" ... dar se pare că unele "definiții" devin cu timpul înșelătoare !?!
Postat 30 Septembrie 2018, 13:23 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON