URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
07 Ianuarie 2013, 15:35

Chemarea muzicii: Filarmonica de Stat începe noul an cu două concerte spectaculoase

Chemarea muzicii:  Filarmonica de Stat începe noul an cu două concerte spectaculoase SĂRBĂTOAREA MUZICII. Pe 10 şi 11 ianuarie, Orchestra Filarmonicii de Stat va urca pe scenă pentru tradiţionalul spectacol de Anul Nou, unul în care melomanii vor putea asculta fragmente din "Dunărea albastră", "Spărgătorul de nuci" şi "Polca Şampaniei"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fără îndoială, Filarmonica nu se află printre primele alegeri ale tinerilor atunci când vine vorba de activităţi culurale. Asta deoarece, zice directorul Todor Albert, ei n-au fost nici măcar stimulaţi să "experimenteze" un astfel de concert.

Pentru a-i atrage către muzica clasică, instituţia îi ademeneşte pe tineri cu promoţii şi reduceri la bilete, dar a pus în program şi concerte inedite, atractive, cu compoziţii celebre.

Marketing muzical

18 Todor Albert.jpgCu doar câteva ore de muzică la şcoală, în care învaţă prea puţine despre marii compozitori şi operele lor, nu e de mirare că mulţi tineri nu au făcut nici măcar o vizită Filarmonicii din Oradea. Văzând că publicul, format în marea lui majoritate din persoane de vârsta a doua şi a treia, se împuţinează, directorul Todor Albert (foto) şi-a propus să schimbe situaţia. "Este un fenomen general până şi în străinătate. Generaţiile mai mici de 45 de ani nu au fost motivate şi educate spre muzica clasică", explică el.

Pentru a-i stimula pe tineri ca măcar o dată să asculte un concert al Filarmonicii, managerul a gândit mai multe oferte promoţionale. Ţintele principale: studenţii de la facultăţile cu profil muzical, dar şi cei de la teologie şi elevii de la Liceul de Artă. "Am făcut un calcul şi am observat că sunt peste 500 de tineri care se ocupă cu muzica în Oradea. Măcar câţiva dacă ar vizita Filarmonica...", zice Todor.

Concret, potrivit noii strategii de marketing, cel care reuşeşte să convingă 10 tineri să-şi facă abonament va primi la rândul său unul gratuit, aceeaşi ofertă fiind valabilă şi în cazul biletelor. De asemenea, studenţii şi elevii care vor ajuta la promovarea spectacolelor şi la îmbunătăţirea imaginii Filarmonicii vor avea şi ei gratuitate. Profesorii de specialitate sunt îndemnaţi şi ei să facă "lobby" muzicii clasice, astfel că la 20 de abonamente vândute vor primi unul gratuit. La fel şi în cazul biletelor.

La preţuri mici

Pentru a le comunica strategia gândită, dar şi pentru a le cere părerea, în luna octombrie a anului trecut directorul Filarmonicii a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea, ai Universităţii Partium, ai Universităţii Emanuel şi ai Liceului de Artă. Iar câteva rezultate s-au şi văzut deja, în numărul de tineri spectatori care s-au dus la concertele din sala Enescu-Bartok la finalul anului trecut.

Trebuie spus că, şi în afara ofertelor gândite, studenţii şi elevii orădeni pot intra la Filarmonică în schimbul unui preţ modic. Ei beneficiază de o reducere de 50% în condiţiile în care biletele la preţ întreg sunt vândute la sume ce variază între 15 şi 25 de lei, iar abonamentele pe stagiune costă între 200 şi 380 lei, în funcţie de loc.
Odată ajunşi la un concert de muzică clasică, tinerii vor constata şi că au din ce alege, căci Filarmonica de Stat şi-a diversificat programul, venind cu câteva propuneri tentante...

Serile muzicale

Stagiunea se va relua cu Concertul de Anul Nou, care va avea două reprezentaţii, pe 10 şi 11 ianuarie, ambele de la ora 19. "Cum în perioada Crăciunului au venit la Oradea unele companii private care au cântat Strauss, ne-am gândit să extindem repertoriul şi să-l facem cât mai variat", spune directorul instituţiei.

Aşadar, joi şi vineri, orădenii au ocazia să asiste la un concert de aproximativ două ore, care propune momente muzicale celebre. Din program fac parte "Czardas" de Pedro Iturralde, "Oblivion", pentru saxofon şi orchestră, de Astor Piazolla, marşul n.1 "Pomp and circumstance" de Edward Elgar, trei fragmente din "Spărgătorul de nuci" (Marş, Trepak şi Vals) de Piotr Ilici Ceaikovski, "Dunărea albastră", de Johann Strauss II, "Sunetul muzicii", de Richard Rodgers, "Radetzky marş" de Johann Strauss I, iar pentru "bis" muzicienii orădeni au pregătit şi "Polka şampaniei", de J. Strauss II. Orchestra va fi condusă de dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi, iar la saxofon va interpreta solistul Reman Zoltan.

Şi pentru restul stagiunii, Filarmonica a planificat concerte deosebite. Printre acestea se numără un spectacol în care dirijorul Romeo Rîmbu va urca pe scenă alături de fiul său, violonistul Remus Rîmbu (7 februarie), o Gală de Operă cu arii celebre de Verdi, la împlinirea a 200 de ani de la naşterea marelui compozitor italian (14 februarie), dar şi un nou concert cu muzică din filme celebre (28 februarie), care anul trecut s-a bucurat de mare succes. Aşa cum, speră instituţia, se va întâmpla şi cu cele care vor veni...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON