URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Ianuarie 2020, 14:59

Casa pasiunilor: Comuniteca, un nou loc de întâlnire pentru orădeni, găzduieşte ateliere gratuite de fotografie, imprimare 3D, biologie şi dans

Casa pasiunilor: Comuniteca, un nou loc de întâlnire pentru orădeni, găzduieşte ateliere gratuite de fotografie, imprimare 3D, biologie şi dans COMUNITECA. Având de ales între o mulţime de ateliere interesante, copiii şi tinerii orădeni sunt chemaţi să-şi descopere noi hobby-uri şi să deprindă cunoştinţe pe care le vor folosi în viaţa de zi cu zi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu e magazin în vogă şi nici cinema, dar atrage sute de copii şi tineri în mall. Oare ce-o fi? Răspunsul la ghicitoare este simplu: Comuniteca! Este vorba despre un loc de întâlnire inedit, inaugurat în toamna anului trecut de Fundaţia Comunitară Oradea în două spaţii aflate la etajele centrului comercial Crişul.

Aici se ţin gratuit o sumedenie de ateliere pentru elevi, iar tematicile sunt de interes: imprimare 3D, gătit sănătos, fotografie, educaţie rutieră şi chiar juridică. Mai mult, pentru că vrea să se adreseze şi seniorilor oraşului, Comuniteca va găzdui pentru aceştia cursuri gratuite de dans!

Pentru toţi

Fundaţia Comunitară Oradea - un ONG local care derulează proiecte de succes în oraş, cum ar fi Swimathon şi Fondul Ştiinţescu - a lansat în toamna anului trecut, mai precis pe 14 octombrie, unul nou: Comuniteca. Este vorba despre un centru comunitar dedicat „celor care vor să schimbe lumea”.

Amenajat în două spaţii diferite de la etajele 1 şi 2 ale Crişul Shopping Center, locul de întâlnire este modern, colorat şi primitor. La etajul 1 a fost deschisă o zonă dedicată atelierelor gratuite. Încă de la început s-au ţinut pentru copii cursuri de creaţie, de ştiinţe, de fotografie, de modă, de gătit sănătos şi altele.

La etajul 2 a fost deschis un spaţiu numit Comuniteca&Co, cu laborator IT şi imprimare 3D, plus o sală de şedinţe. De asemenea, există o aşa numită zonă de co-working, unde freelancerii pot să-şi aducă laptopurile şi să muncească într-un mediu plăcut, contra unei donaţii de 100 lei pe lună pentru ONG.

Creativi şi sănătoşi

Toată investiţia în noul proiect a fost făcută cu ajutorul unor firme locale, care au decis să sprijine astfel comunitatea în care se află. De altfel, atelierele şi diversele activităţi din Comunitecă sunt gratuite, ele fiind susţinute de profesori sau de instructori. Pentru a acoperi costurile lor şi în viitor, Fundaţia Comunitară aşteaptă sprijin din partea companiilor, precum şi a orădenilor care vor să ajute, spune Claudia Abrudan (foto), directorul executiv al FCO.

Încă de la deschidere, Comuniteca găzduieşte întâlnirile săptămânale ale tinerilor din deja cunoscutul club de programare şi robotică numit Coder Dojo.

În noul loc de întâlnire se adună sute de copii şi la atelierele gratuite puse la dispoziţie de organizatori. La jumătatea lunii ianuarie a debutat o nouă serie a celor de gătit sănătos, susţinute de consilierul în nutriţie Cristina Roman, care îi învaţă pe copii şi tineri (6-18 ani) cum să-şi prepare gustări nutritive şi sănătoase. Tot zilele trecute a reînceput şi atelierul de „creaţie, muzică şi dans”, unde micuţii pot să facă mici spectacole, să joace boardgames şi, evident, să danseze.

Dans pentru seniori

Tot luna aceasta reîncep şi cursurile de biologie, unde participanţii află despre corpul uman, despre apă ca „izvor al vieţii” şi învaţă jocuri ecologice, sub motto-ul „Fii mândru că eşti eco-friendly!”. La atelierele de imprimare 3D, pentru copii cu vârste între 8 şi 14 ani, aceştia pot crea, pe baza unor figuri geometrice simple, diverse obiecte: breloc, suport de pixuri, de periuță de dinți sau mici bijuterii.

Alţi curioşi pot încerca atelierele de dans de societate, meteorologie, educaţie juridică (în care învaţă despre respectarea legilor şi despre drepturile şi obligaţiile oamenilor într-o societate) şi atelierele tehnice (în care le sunt explicate metodele prin care se realizează diferite maşinării). Comuniteca găzduieşte şi cursuri de educaţie rutieră realizate de Inspectoratul de Poliţie, învăţătorii putând să-şi înscrie clasele online pe site-ul eventbrite.com. De altfel, înscrierea pentru toate celelalte ateliere se face pe acelaşi portal.

Pe lângă copii şi tineri, Comuniteca vrea să-i scoată din case şi pe seniorii oraşului. „Mulţi dintre ei mai ies doar la cumpărături”, spune Claudia Abrudan. După ce la finalul anului trecut, Teodora Albiter, manager de proiecte la FCO, a ţinut un curs de navigare pe internet pentru ei, persoanele cu vârste între 50 şi 105 ani sunt chemate acum la un curs de dans de societate, care va debuta pe 28 ianuarie. O invitaţie la dans pe care, poate, mulţi dintre seniorii oraşului nu au primit-o de mult...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON