URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 August 2019, 11:11

Seri ca-n filme: Oradea Summer Film aduce în Cetate pelicule de la Festivalurile Cannes, Veneţia şi Berlin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timp de 10 zile, Parcul Cetăţii se va transforma în cinematograf în aer liber, unde orădenii se vor bucura, gratuit, de filme bune, alături de familie şi prieteni.

Ediţia a treia a Oradea Summer Film se va desfăşura în perioada 9-18 august şi cuprinde producţii interesante, bine primite la festivaluri prestigioase, precum cele de la Cannes, Veneţia şi Berlin.

California Dreamin’

La fel ca în anii trecuţi, evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (Visit Oradea). În acest weekend, orădenii sunt chemaţi să vadă filme româneşti: "California Dreamin’ (Nesfârşit)" de Cristian Nemescu, "Sieranevada", cel mai recent film al lui Cristi Puiu, şi "Croaziera" al lui Mircea Daneliuc, realizat în anii comunismului.

Organizatorii au precizat că filmul de deschidere se vrea şi un omagiu adus regizorului Cristian Nemescu, "California Dreamin’" fiind singurul lungmetraj al acestuia. Nemescu a decedat într-un tragic accident de maşină în 2006, înainte ca filmul să intre în montaj. Cu toate acestea, casa de producţie MediaPro Studios a finalizat producţia, recompensată cu premiul "Un certain regard" la Cannes în 2007.

Weekend românesc

În "California Dreamin’", în timpul războiului din Kosovo, un tren care transportă echipamente militare trimise de NATO a primit aprobarea verbală a Guvernului României de a traversa ţara în direcţia frontierei cu Serbia. Convoiul este plasat sub protecţia unor soldaţi americani şi români. La Căpâlniţa, însă, un sat uitat de lume din Câmpia Bărăganului, şeful staţiei CFR refuză să lase trenul să treacă mai departe. În rolul principal apare Armand Assante.

În drama "Sieranevada", la trei zile după atentatul din redacţia ziarului parizian Charlie Hebdo şi la 40 de zile de la moartea tatălui său, Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să-şi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite pentru a-l comemora pe cel dispărut. Întâlnirea nu iese, însă, tocmai cum era plănuită.

Cel de-al treilea film românesc, comedia "Croaziera", a fost realizat în 1981. Tineri din întreaga ţară care au câştigat diferite concursuri sunt răsplătiţi cu o croazieră pe Dunăre. Dar, în loc să fie premiaţi, în timpul croazierei aceştia sunt supuşi unor presiuni "educative", din care evadează prin ironie şi inteligenţă. În film au jucat, între alţii, Tora Vasilescu şi Nicolae Albani.

Filme cu atmosferă

Tot la Oradea Summer Film, cinefilii vor avea ocazia să descopere filme prezentate la festivaluri prestigioase şi realizate în ţări precum Franţa, Islanda, Norvegia, Germania, Turcia, Statele Unite ale Americii şi Columbia.

Drama "Amanda" (Franţa) spune povestea lui David, de 24 ani, care duce o viaţă boemă în Paris, dar în urma unui atac terorist care îi ucide sora este nevoit să o ia în grijă pe nepoata lui, Amanda, rămasă orfană la doar 7 ani. Din Islanda va fi prezentată o comedie, "Copacul vrajbei noastre", despre două familii care ajung la cuţite din cauza unui copac care umbreşte o curte.

Producţia americană care va fi proiectată la Oradea este "First reformed", film regizat de Paul Schrader. Viaţa unui pastor care slujeşte într-o biserică din New York scapă de sub control după o întâlnire cu un activist de mediu şi soţia sa însărcinată. Rolul pastorului este interpretat de Ethan Hawke, iar filmul a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu.

Proiecţiile vor fi făcute pe un ecran gonflabil de dimensiuni mari, în fiecare seară, de la ora 21. Atmosfera din serile de la Oradea Summer Film va fi întregită de hamace, beculeţe, beanbags şi baloţi de paie, iar orădenii vor putea să-şi cumpere şi gustări, de la popcorn şi nachos până la îngheţată. Partea şi mai bună: intrarea la eveniment este gratuită.


PROGRAM

Vineri, 9 august - CALIFORNIA DREAMIN’ (NESFÂRŞIT), România, 2007 

Sâmbătă, 10 august - SIERANEVADA, România, 2016 

Duminică, 11 august - CROAZIERA, România, 1981 

Luni, 12 august - AMANDA, Franţa, 2018 

Marţi, 13 august - COPACUL VRAJBEI NOASTRE, Islanda, 2018

Miercuri, 14 august - UTOYA: 22 iulie, Norvergia, 2018

Joi, 15 august - WESTERN, Germania, 2017

Vineri, 16 august - SUB UMBRA PĂRULUI SĂLBATIC, Turcia, 2018

Sâmbătă, 17 august - FIRST REFORMED, S.U.A, 2018

Duminică, 18 august - PĂSĂRI CĂLĂTOARE, Columbia, 2018

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON