URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 20 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 Martie 2013, 16:01

Un "cowboy" romantic: Controlorul de trafic Marian Filip a lansat un album cu piese country, "Lampa lui Aladin" (FOTO)

Un "cowboy" romantic: Controlorul de trafic Marian Filip a lansat un album cu piese country, "Lampa lui Aladin" (FOTO) PENTRU DOAMNA "ALADIN". Marian Filip a dat primul său concert miercurea trecută în clubul Stage, piesa de deschidere fiind "Lampa lui Aladin", dedicată unei doamne misterioase căreia voia să-i transmită că i-a împlinit dorinţele... Galanton, Marian n-a dat însă niciun alt detaliu, lăsând identitatea acesteia în deplin mister
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Are un job stresant, de controlor de trafic aerian, care presupune multă responsabilitate, dar în timpul liber este un boem. Sau, cum spune în versurile sale, un "visător hoinar".

De peste un deceniu, de când sufletul i s-a lipit de muzica country, nu s-a mai despărţit de ritmurile acesteia, ba chiar şi-a pus pe ea, în versuri, propriile experienţe şi sentimentele. Iar pentru ca poveştile să ajungă şi la alţii, a lansat, de o săptămână, şi primul său album. Producţie proprie.

Pasiune americană

De 22 de ani, Marian Filip este controlor de trafic aerian, supervizor şi instructor la Aeroportul Oradea. Chiar dacă încă din liceu a învăţat de unul singur să cânte la chitară, fiind deseori chemat să dea recitaluri la chefuri studenţeşti, stilul country l-a descoperit abia în 1999, în urma unui voiaj făcut în SUA, unde urmase un curs de pregătire la cunoscuta companie Pan-American. Muzica aceasta i-a intrat pur şi simplu în suflet. "Am auzit la radio o melodie de-a lui Faith Hill, "The Secret of Life", care spune că bucuriile mici sunt secretul vieţii. De atunci, cât am stat în State, n-am mai schimbat postul. Melodiile country au armonie şi întotdeauna spun o poveste, veselă sau tristă, în care te regăseşti", lămureşte Marian.

De la experienţa americană, şi-a luat din nou chitara în braţe şi a început să cânte melodiile preferate. Dar n-a putut rămâne doar la atât. A început să compună cântece, primul având ca text o poezie de George Topârceanu, "În drum". Încet-încet, a început să scrie şi versuri. "Toate piesele mele sunt poveşti trăite. Nu-i totuna să scrii despre ce ai simţit tu sau să scrii ce crezi că ar prinde la alţii...", spune pasionatul.

12 Alexandrina Chelu.jpgDespre iubire şi suferinţă

Fire romantică, Marian scrie despre suferinţă, viaţă şi, mai ales, despre "iubiri imposibile". A scris "Cântă cu mine", piesă pe care o interpretează alături de tânăra Alexandrina Chelu (foto), o poveste despre doi iubiţi înstrăinaţi care încearcă să-şi păstreze legătura vie prin muzică. A mai compus şi o "odă" în amintirea unui moment de amor, intitulată "Prima noapte", şi a povestit despre euforia iubirii şi în melodia "Vis". "Am nevoie de o muză, căci eu fac muzica intuitiv. Când mă aşez la lucru curg ideile prin mine", se destăinuie Marian.

Văzându-l atât de pasionat, prietenii l-au încurajat să-şi prezinte cântecele şi celorlalţi. În 2011 a contactat mai multe case de discuri pentru producţia unui album, însă a fost refuzat de fiecare dată. "Mi-au spus clar că ei promovează doar muzică dance", explică bărbatul, dezamăgit de "sistem". Eşecul nu l-a descumpănit, însă, ci doar l-a determinat să-şi finanţeze singur proiectul. La începutul lui 2012 a reuşit să înregistreze un album cu 13 melodii, dintre care 5 creaţie proprie, iar restul cover-uri, unele pe versuri proprii, după melodii celebre. Pentru ca treaba să meargă strună, a colaborat cu un profesionist, clujeanul Sandy Deac, de la Desperado, în studioul căruia a făcut înregistrările.

Poveşti "pe viu"

Piesa care a ajuns să dea titlul albumului a fost compusă astă-vară. "Am vrut să-i mulţumesc unei doamne care m-a ajutat foarte mult cu acest proiect. Am rămas fără complimente, aşa că i-am spus Lampa lui Aladin", se destăinuie bărbatul vorbind despre enigmatica femeie care l-a sprijinit, pare-se, trup şi suflet. "I-am trimis piesa lui Sandy şi mi-a spus că asta ar trebui să fie prima de pe CD", precizează Marian.

Albumul a fost produs în 1.000 de exemplare, cu coperţi atrăgătoare şi o cărticică ce cuprinde toate versurile, la sfârşitul anului trecut. Nu a făcut vreo lansare în sensul propriu al cuvântului, dar le-a scos la vânzare pe site-ul propriu, www.marianfilip.ro. Între timp, melodiile au putut fi ascultate în emisiunea Corinei Chiriac de la Naţional TV, "Să v-amintiţi duminica!", dar şi la Radio Pro Diaspora, un post online unde Marian realizează în fiecare sâmbătă o emisiune dedicată muzicii country.

Numai că, dintr-o dată, bărbatul nu s-a mai răbdat şi a vrut să vadă cu ochii săi reacţia publicului, astfel că miercurea trecută a susţinut primul concert în clubul Stage, plin de prieteni, dar şi de curioşi veniţi să asculte un orădean cântând country. Văzând cât de repede i-au prins piesele la public, care chiar a fredonat alături de el "Lampa lui Aladin", Marian s-a convins: există în oraş şi mulţi alţii pentru care această muzică e o alinare...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
buna idee
M-ar fi interesat sa vad ce stiti pe chitara pentru ca in tot ce am ascultat se aud doar negativele ! Mai sunt care canta country in Oradea,nu sunteti singurul, n-ar strica un concurs, ce ziceti?
Postat 22 Iulie 2013, 13:25 de john doe
Distractie. pur si simplu
A fost o seara placuta pentru mine, intre prieteni. Muzica a fost originala, versurile au fost distractive, localul a fost plin. Imi va fi usor sa tin minte seara aceea.
Postat 03 Martie 2013, 23:16 de Flo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4241 RON
  • 1 EUR = 4.7789 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON