URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2012, 13:07

Moştenirea Generalului: Muzeul pregăteşte un album cu peste 200 de fotografii nemaivăzute din istoria Bihorului (FOTO)

Moştenirea Generalului: Muzeul pregăteşte un album cu peste 200 de fotografii nemaivăzute din istoria Bihorului (FOTO) FOTOGRAF CU SPADĂ. "Am luat parte la făurirea României Mari, făcută pas cu pas, până la Tisa, cu vârful baionetei", se mândrea Nicolae Mihăilescu (medalion). Ofiţerul a luptat atât cu sabia, cât şi cu aparatul foto, imortalizând sute de imagini, printre care şi intrarea Armatei Române în Oradea (foto), pe care le-a adunat într-o colecţie ce îl aduce în memoria contemporanilor la aproape şase decenii de la moartea sa
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcă aliniate cu rigla, pozele sunt orânduite cu grijă, câte patru pe pagină, lipite din colţ în colţ ca să nu se scorojească. Doar cartonul îngălbenit pe care sunt aşezate le trădează vechimea.

Cele 238 de instantanee sunt moştenirea lăsată de generalul Nicolae Mihăilescu românilor pentru care a luptat cu arma în mână, şi toate vor fi oferite publicului sub forma unei cărţi unice, care va cuprinde cea mai bogată colecţie de imagini adunate de la eliberarea Bihorului şi vizita regală în Oradea, până la cucerirea Budapestei.

Fotograf de front

Născut în Bucureşti, Nicolae Mihăilescu a avut de mic armata în sânge. Rămas orfan, la 12 ani s-a înrolat copil de trupă, urmând mai multe şcoli de infanterie şi cavalerie. Ambiţios, a făcut şi Şcoala Superioară de Război, echivalentul Academiei Militare de acum. În octombrie 1918, ajuns locotenent-colonel, a participat la luptele din Transilvania sub comanda generalului Traian Moşoiu, iar pasiunea sa pentru fotografie s-a concretizat în sute de imagini surprinse în locurile pe unde l-a dus frontul.

cuplul regal.jpgDin primele zile ale lui aprilie 1919, când unitatea sa intra în Bihor, până la cucerirea Budapestei, în august, ofiţerul a adunat poze pe care, meticulos, le-a rânduit în trei albume tematice. Primul conţine 88 de piese şi redă intrarea trupelor româneşti în Oradea, pe 20 aprilie. Cel de-al doilea e consacrat vizitei în oraş a Regelui Ferdinand Întregitorul şi Reginei Maria (foto), în 23 mai, şi are 94 de fotografii. Al treilea, cuprinzând 56 de poze, descrie campania pentru eliberarea Ungariei de sub regimul bolşevic al lui Kun Bela, în august. În total, 238 de fotografii realizate în 124 de zile.

Salvate din întâmplare

Nicolae Mihăilescu s-a retras din armată în 1938 cu gradul de general, după ce a refuzat oferta Regelui Carol al II-lea de a deveni ministru al Siguranţei Naţionale. "Nu am făcut poliţie în viaţa mea, ci armată. În consecinţă, nu primesc!", i-a spus el suveranului.

Vreme de patru decenii, neştiute de nimeni, albumele foto au rămas în colecţia personală, într-un modest apartament din Bucureşti, până în 1956, când, după moartea sa, fiul, tot ofiţer, le-a găsit din întâmplare. Câţiva ani mai târziu, le-a dăruit unui prieten din Oradea, colonelul Mihai Turcu, veteran din al doilea război mondial. Realizând valoarea lor documentară, acesta le-a ţinut ascunse în comunism iar apoi le-a donat Muzeului Ţării Crişurilor, unde au devenit piese de patrimoniu.

19 Iudita Caluser.jpgLansare cu onor

Fiica lui Turcu, muzeograful Iudita Căluşer (foto), spune că întreaga colecţie va fi oferită publicului. "Era păcat să nu ajungă cunoscută, de aceea conducerea Muzeului a decis editarea ei într-un album, păstrând succesiunea evenimentelor şi linia tematică dată de autor".

Aurel Chiriac, directorul Muzeului, afirmă că albumul va fi cea mai amplă cronică în imagini a unei perioade decisive pentru istoria naţională. "Ideea a apărut acum doi ani, dar am amânat tipărirea pentru a completa cartea cu descrieri ale imaginilor şi cu alte fotografii care să creeze o legătură logică între evenimentele surprinse", spune Chiriac, referindu-se la un "supliment" de încă 20 de instantanee primite din alte colecţii private, de la Muzeul Militar Naţional şi de la Arhivele Naţionale.

Albumul va fi lansat anul viitor pe 20 aprilie, de ziua eliberării Oradiei, într-un eveniment pregătit ca la carte. "Vom avea o gardă cu militari în uniforme de epocă şi un mic program artistic, în care actori ai Teatrului Regina Maria vor interpreta câteva dintre personalităţile Oradiei de la începutul secolului trecut, dând citire discursurilor rostite de acestea", spune Chiriac. În acest fel, moştenirea generalului va fi cinstită cum se cuvine de cei cărora le-a lăsat-o. Români liberi, obligaţi la recunoştinţă...


19 Lucian Marcusiu.jpgISTORIE ÎN IMAGINI
"Bihorul, jertfă şi eroism"

Albumul cu fotografiile generalului Nicolae Mihăilescu va avea o calitate tehnică de excepţie. "Fiecare imagine a fost prelucrată digital, astfel încât detaliile să fie cât mai vizibile. În unele se pot distinge chiar şi însemnele de armă de pe uniforme. Lucrarea e deja pregătită pentru tipar, lipsind doar forma finală a coperţilor", spune Lucian Mărcuşiu (foto), graficianul de la Muzeu care s-a ocupat de tehnoredactare. Cartea va fi tipărită la Editura Muzeului, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, şi va fi pusă în vânzare la casa memorială Aurel Lazăr şi în Turnul Primăriei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Romania, Tara in forma de Inima.
De la Nistru pân-la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân-la Mare/ Vin muscalii de-a călare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra-Dornii/ Au umplut omida cornii/ Şi străinul te tot paşte/ De nu te mai poţi cunoaşte;/ Sus la munte, jos pe vale,/ Şi-au făcut duşmanii cale,/ Din Sătmar pân- în Săcele/ Numai vaduri ca acele./..........Curg duşmanii în puhoi/ Şi s-aşează pe la noi;/ Si cum vin cu drum de fier,/ Toate cântecele pier/......
Postat 30 Octombrie 2012, 07:06 de forum
@pinonel
Pt ca eliberarea de sub ocupatia ungureasca, a insemnat si a coincis cu dobindirea primelor drepturi pt romani. Dupa aceea au urmat si celelalte etape din lupta pt eliberare nationala !
Postat 30 Octombrie 2012, 06:29 de Valhalla-Asgard
?!
De ce nu este 20 aprilie ziua Oradiei ?! Atunci, in aprilie 1919 orasul a fost eliberat cu adevarat; in octombrie 1944 am scapat de dreaqu si am dat de ma-sa ! S-a vazut ce ,,eliberare'' a fost, bolsevicii nu au dat voie autoritatilor romane sa preia conducerea Oradiei pana in 1945 (!!!), cand jegurile de comunisti ,,romani'' au luat puterea prin tradatorul petru groza Deci, de ce nu-i 20 aprilie Ziua Oradiei ?!
Postat 30 Octombrie 2012, 05:29 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON