URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Ianuarie 2020, 09:40

Calendarul BIHOREANULUI pentru 2020: Vezi cum arată cele 12 luni ale anului, în stilul lui Bihorel! (FOTO)

Nu începeți anul fără BIHOREANUL! Vă prezentăm și în format online varianta amuzantă a calendarului BIHOREANULUI pentru anul 2020. Vezi cum arată cele 12 luni ale anului, în viziunea lui Bihorel.

IANUARIE

Ca şi cum nu ar fi destul de stresat din pricina doctoratelor duhnind a plagiat, fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog s-a trezit în situaţia lui Liviu Dragnea. Deocamdată numai la faza de acuzaţii. Parchetul l-a acuzat că şi-a angajat ilegal o consilieră, care muncea pentru el de la Oradea şi încasa pentru prestaţie 6.400 lei lunar. Ca norocul, colegii infractori din Parlament nu au permis ridicarea imunităţii distinsului doctor.

FEBRUARIE

Ilie Bolojan a intrat în gura acestei Gabriela Firea de Peţa, care este Delia Ungur. După ce împreună au populat parcurile industriale ale oraşului, iată că s-a rupt lanţul de iubire. Delia a mimat că face parcuri industriale la Consiliul Judeţean, după care s-a oploşit în sectorul privat. Acum, visând la Primărie pe listele USR, vrea să-i bată atâtea cuie-n talpă fostului şef, încât Bolo să ajungă să umble în vârful picioarelor.

MARTIE

La Teatrul Regina Maria a avut loc o lovitură de teatru. Vinovat că l-a schimbat ilegal pe Daniel Vulcu din postul de manager, Pasztor Sandor va trebui să-i plătească 20.000 euro. Preşedintele CJ se apără şi susţine că manevra i-a aparţinut integral vicelui Ioan Mang, el doar a semnat actele. Ca-n bancul acela englezesc în care urina era a grădinarului, numai scrisul al lui Lady. În locul lui Vulcu a tronat ilegal mai bine de un an şi jumătate pupila PSD-istului Ianoş, Elvira Rîmbu.

APRILIE

Prima minune palpabilă după Învierea Domnului Nostru Iisus Christos s-a petrecut la Oradea! Enoriaşa Denisa Chilba s-a îndrăgostit de episcopul reformat Csűry István şi l-a acuzat că a lăsat-o gravidă. Dacă te luai după discuţiile rămase martore peste vremi din SMS-uri, ne puteam pregăti să participăm la botezul celui mic. Iată că s-a împlinit sorocul, dar pruncul nu a mai apărut, probabil din lipsă de Magi şi de stea călăuzitoare.

MAI

O discuţie intimă în care procurorii DNA Oradea stabileau strategia de "cuminţire" a judecătorilor neascultători a făcut ca întreaga conducere a instituţiei să fie decapitată. Cel care a scos înregistrările la iveală a fost avocatul Răzvan Doseanu, care a început un război de uzură cu fostul şef al DNA, Ciprian Man. Gurile rele spun că înregistrările ar fi fost făcute tocmai de procurorii DNA... din cauza puterii obişnuinţei.

IUNIE

Mai marele peste apele din Vestul ţării, Dorel Dume, este un tip nepretenţios. El creşte mii de oi pe tarlaua de la ABA Crişuri, mai are şi nişte oiţe prin birouri care-i behăie-n strună, betonările merg din plin pe maluri de ape, achiziţiile le face exclusiv prin intermediul unor interpuşi... Pe scurt, nu se dă în lături nici de la mici ciubucuri, nici de la tunuri grele.

IULIE

Dacian Foncea şi Ovidiu Burtă au dus o luptă la baionetă şi bisturiu pentru conducerea Spitalului Municipal din Oradea. Primul, în calitate de manager, l-a demis pe celălalt din postul de director medical. Principalul motiv al gâlcevii a fost lipsa de medicamente. Managerul nu a acceptat donaţiile din partea marilor firme producătoare, iar Burtă a replicat că, fără medicamente, mai bine populează spitalul cu vraci.

AUGUST

Cheltuielile de întreţinere ale unui harem sunt foarte mari şi de multe ori, de la o anumită vârstă, această investiţie nu se mai amortizează, indiferent de cantitatea de Viagra utilizată. Prin urmare, e mult mai ieftin sa-ţi angajezi persoanele apropiate în instituţiile de stat. Tu rămâi şi cu banii la jeb, şi cu sufletu’-n rai. În altă ordine de idei, Ianoş Mang a angajat-o pe Valentina Ţoţa, fostă Butişcă, şefă la investiţii la ABA Crişuri, deşi doamna nu avea decât pregătirea sufletească pentru acest post.

SEPTEMBRIE

Statul Român condus de marii specialişti a reuşit performanţa ca, dintr-o datorie de 85 milioane euro stabilită de instanţe, pe care o avea faţă de firmele fraţilor Micula, să fie nevoit să plătească, cu dobânzi şi penalităţi, 400 milioane euro. Guvernul Orban s-a căutat de ultimii bani prin contul de rezervă şi le-a achitat magnaţilor bihoreni o primă tranşă, ameninţând că se va întoarce împotriva celor vinovaţi. Super-miniştrii Vioricăi Dăncilă, cei care ţineau deficitu’-n frâu şi dădeau pensii speciale la tot poporul, sunt buni de plată, dar ce să iei de pe ei? Că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

OCTOMBRIE

Decanul Facultăţii de Medicină, Adrian Maghiar, se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru pământul său, în valoare de 2 milioane euro. Primarul Ilie Bolojan l-a dat în judecată pentru un teren de provenienţă ciudată, pe care urmează să fie amplasat viitorul stadion. Împroprietăriţi de dubiosul colonel Marin Sterian, interpuşi anonimi au vândut terenul clanului Maghiar a doua zi după dobândire, aşa că, în prima instanţă, Justiţia l-a restituit oraşului. Din ceruri, Sterian se întristează, pentru că el a dat mai mult pământ ţăranilor decât reforma agrară de după Primul Război Mondial.

NOIEMBRIE

Scandalul cu Aeroportul "Internaţional" din Oradea a ajuns la faza acuzărilor de înaltă trădare. Înainte să iasă la pensie, fostul director, Ghiţă Pasc, l-a acuzat pe preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, că a sabotat Aeroportul. Mai exact, că i-a cerut să nu mai negocieze cu operatorii aerieni low-cost, pentru ca nu cumva Oradea să facă concurenţă aeroportului din Debreţin.

DECEMBRIE

Cine ar fi crezut că între Regele Ferdinand Întregitorul şi Voievodul Mihai Unificatorul va izbucni un război exact pe malul Crişului Repede? În zorii democraţiei, un grup de generali l-au amplasat pe un Mihai Viteazul îndoielnic taman în Piaţa Unirii. Dacă rolul artistic a fost modest, totuşi Voievodul i-a scăpat de la ciroză pe mulţi apevişti, care au trebuit să-şi tragă de la gură ca să poată plăti monumentala sculptură. Primarul Ilie Bolojan s-a mişcat mai cu talent pe la Ministerul Culturii, aşa că Mihai şi-a luat tălpăşiţa, urmând să stea în faţa Catedralei Ortodoxe, iar Ferdinand a revenit pe locul unde fusese amplasat în perioada interbelică.

Și tu poți să-ți printezi calendarul BIHOREANULUI, din galeria de documente!

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON