URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Ianuarie 2020, 10:23

„Bombardier” de Oradea: Bărbatul care a colecţionat în propria casă 1.300 proiectile riscă să rămână orb (FOTO)

„Bombardier” de Oradea: Bărbatul care a colecţionat în propria casă 1.300 proiectile riscă să rămână orb (FOTO) CĂMARA-ARSENAL. Încăperea în care au fost descoperite proiectilele se află la nici 5 metri de locuinţa orădeanului care s-a mutilat. Fără să-i treacă prin cap că și-a pus familia în pericol, Vlad Frijan a strâns o cantitate uriașă de muniție. Sute de bombe, grenade, cartușe și altele, în plin centrul oraşului...
„Bombardier” de Oradea: Bărbatul care a colecţionat în propria casă 1.300 proiectile riscă să rămână orb (FOTO) BOMBĂ CU CEAS. În seara exploziei care l-a mutilat pe Vlad Frijan, urme de sânge se vedeau pe tot palierul. Orădeanul colecționa de ani buni vestigii din al Doilea Război Mondial, iar vecinii îi cunoșteau pasiunea, crezând că se rezumă la găsirea de monede sau a altor piese pe care le preda la Muzeu. „Era un tânăr liniștit. Nu ne-am fi imaginat că face așa ceva”, a spus unul dintre locatarii clădirii. Oamenii au fost șocați de cele întâmplate. Doar norocul a făcut să nu se întâmple o tragedie...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă n-ar fi fost aici, aproape, într-o clădire de locuinţe din centrul Oradiei, ai fi zis că te uiţi la un film. O baltă de sânge şters de mântuială de pe pardoseală, o pată de culoare roşie sub o menghină din camera de scule, picături pe pereţi, pe preşul apartamentului şi pe ţevile de încălzire de pe palier trădau disperare.

Aşa arăta, în urmă cu aproape două săptămâni, locul teribilei explozii care l-a nenorocit pe un orădean de 37 de ani. Ce s-a aflat ulterior depăşeşte imaginaţia: Vlad Frijan, locatar al imobilului, a strâns de-a lungul anilor nu mai puţin de 1.366 materiale de muniţie, dintre care 483 bombe şi alte proiectile provenite din al Doilea Război Mondial, iar în acea zi voia să taie cu bomfaierul un detonator! Care a explodat, l-a lăsat aproape orb şi i-a amputat câteva degete, făcându-l infirm pe viaţă...

Explozia "turnătoare"

Sâmbătă, 4 ianuarie, părea încă o zi "amorţită" după sărbători. În jurul orei 15, liniştea clădirii din strada Vasile Alecsandri nr. 6 a fost zguduită, însă, de două bubuituri. Una mai puternică, alta mai estompată. Vecinii l-au găsit pe Vlad Frijan, fost Epure, speriat şi însângerat, în micul atelier pe care şi-l amenajase într-o cămăruţă aflată la nici 5 metri de apartament. Nimeni nu ştia ce se întâmplase.

"Am ieşit, uşa era deschisă. Laura (soţia - n.r.) era cu Vlad acolo (în faţa apartamentului lor - n.r.). Nu ştiu ce a păţit la mână, ştiu că era plin de sânge din cap până-n picioare. Ne întreba dacă mai are ochi. Asta a fost singura lui întrebare, dacă mai are ochi. Şi-a cerut iertare de la soţia lui că s-a jucat cu o petardă şi a zis că a fost o joacă de copii... Asta a fost replica lui", a povestit, o vecină ulterior, la Antena 1.

Un echipaj SMURD a fost chemat prin 112 să-l ducă la spital pe bărbatul cu răni grave. "Pacientul are plăgi multiple la nivelul mâinii şi feţei şi va rămâne internat la Chirurgie. Rănile sunt de gravitate medie, dar cu prognostic rezervat", declara BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean şi al SMURD Bihor. Soţia le spusese medicilor că bărbatul s-a rănit cu o petardă. Ulterior s-a descoperit, însă, că situaţia era mult mai gravă...

Descoperire de groază

Felul în care s-a produs incidentul era suspect, astfel că, aşa cum se întâmplă în asemenea cazuri, poliţiştii au început verificări la faţa locului. Nu mică le-a fost mirarea când au găsit un adevărat arsenal, atât în apartamentul în care locuia familia Frijan, cât şi într-o cameră asemănătoare cu o uscătorie, amenajată pe acelaşi palier.

"S-a luat legătura şi cu colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, clădirea a fost evacuată până la finalizarea procesului de transportare a muniţiei găsite în anexa respectivă, pentru a nu pune în pericol vieţile oamenilor", a explicat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. Până la ora 20, adică la aproximativ cinci ore după explozie, echipajul pirotehnic al ISU ridicase 16 piese de muniţie, bombe-aruncător, proiectile de 76, 57, 47 mm, grenade defensive şi ofensive.

Câteva ore mai târziu, bilanţul complet al ISU provoca fiori! Cămăruţa orădeanului adăpostea muniţie de război care, dacă ar fi explodat, putea provoca o tragedie de proporţii, ştergând de pe faţa pământului o bună parte din centrul Oradiei. "S-au identificat 1.366 bucăţi de muniţii şi elemente de muniţie (483 bombe aruncător, proiectile de diferite calibre, grenade ofensive şi defensive, cartuşe, respectiv 883 elemente de muniţie) provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, pe care le-a ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, urmând a fi distruse ulterior prin explozie controlată", anunţa purtătorul de cuvânt al ISU, maiorul Camelia Roşca.

Destin nenorocit

La faţa locului, în jurul orei 21, reporterul BIHOREANULUI a găsit un tablou dezolant. În cămăruţa în care s-a produs explozia, unde erau stivuite zeci de scule, cleşti, şurubelniţe şi fel şi fel de aparate, criminaliştii încă luau probe, iar pe hol se mai vedeau doar urmele accidentului, şterse pe fugă. Vizibil afectată, soţia bărbatului rănit, o tânără cu care are împreună o fetiţă mică, de 2-3 ani după cum spun vecinii, a refuzat să vorbească cu jurnaliştii.

"Nu faceţi din acest eveniment ceva mai mare decât e", a spus ea, ca şi când descoperirea, fără precedent în Oradea, n-ar fi fost suficient de "mare". Întrebată dacă nu i-a fost frică de "colecţia" soţului, a replicat: "De ce să-mi fie frică?".

Ulterior, surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că femeia n-ar fi ştiut tot ce făcea soţul ei. "Ştia că el suna la Pompieri când găsea obiecte şi le aducea acasă doar pe cele care nu erau periculoase", arată sursele citate.

Ar putea rămâne orb

Cert e că accidentul a nenorocit familia. De profesie mecanic, Vlad a suferit răni serioase şi e puţin probabil că va mai putea munci curând. Medicii au fost obligaţi să-i amputeze un deget, iar ulterior şi partea superioară a încă două. "A suferit o intervenţie chirurgicală la palmă, i s-au refăcut nervii, tendoanele şi oasele, medicii fac totul ca să recupereze cât mai mult din mână", a explicat dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Judeţean, precizând că rănile la membrul superior "nu prezintă pericol", fiind "reevaluate şi urmărite în timp până la vindecare".

Problemele serioase sunt, însă, la ochi. Obiectul cu care bărbatul s-a rănit i-a aruncat foarte multe schije pe faţă, ochiul stâng fiind aproape compromis, iar medicii se străduiesc să-i salveze vederea. Oftalmologii de la Spitalul Judeţean i-au scos o parte din schije, dar bucăţi din metal i-au ajuns inclusiv în partea posterioară a globului ocular. Pacientul avea nevoie de o operaţie complexă, pentru care a şi fost transportat la Cluj, unde oftalmologii urmau să-i îndepărteze trei "corpi străini metalici din corpul vitros".

Harnic, cu bomfaierul

Cât despre problema penală, surse judiciare spun că, deşi deocamdată nu a putut fi audiat oficial din cauza stării de sănătate, Frijan s-a încurcat în declaraţiile date poliţiştilor. Iniţial, a susţinut că a desfăcut o petardă cu ţigara în gură, iar aceasta ar fi explodat pentru că a căzut scrum peste ea. Ulterior, a pretins că a tăiat cu bomfaierul un obiect puţin mai gros şi mai lung decât un pix. "Din descriere, cel mai probabil a fost un detonator", a mai spus sursa citată.

Cum a reuşit orădeanul să strângă atâta armament în casă? Cum de nu l-a văzut nimeni şi de ce nu l-a reclamat nimeni? Urmează să stabilească ancheta. "Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Bihor au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi deţinerea unor muniţii interzise", a precizat Alina Fărcuţa. Nu de alta, dar, graţie inconştienţei colecţionarului, situaţia putea fi tragic-explozivă...


AVEA AUTORIZAŢIE
Muniţiile la expertiză

Potrivit unor surse judiciare, toate cele peste 1.300 elemente de muniţie ridicate de la Vlad Frijan vor fi expertizate înainte să fie distruse. Acestea nu pot fi neutralizate până când nu se va stabili, concret, care sunt în stare de funcţionare şi care nu. "90% nu sunt în stare de funcţionare", spun sursele BIHOREANULUI.

Maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, a precizat că în această situaţie, deocamdată, pompierii nu pot aprecia câte dintre obiectele găsite sunt în stare de funcţionare. "Multe sunt ruginite şi ar fi periculos să le analizeze", a explicat ofiţerul.

Deţinător al unei autorizaţii pentru detectarea metalelor emisă în 2016, Frijan avea obligaţia să raporteze la ISU Crişana când descoperea muniţie sau elemente de muniţie, pentru depozitarea în siguranţă şi distrugere a acestora. Purtătorul de cuvânt al ISU a mai declarat că, cel puţin în anul trecut, bărbatul nu a anunţat găsirea vreunui obiect explozibil. "Din verificările efectuate, nu avem niciun apel din partea acestei persoane".

ISU Crişana reaminteşte că, în cazul descoperirii unor elemente de muniţie, este obligatoriu ca cetăţenii să sune la 112. Se interzice ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură ori demontarea focoaselor sau a altor componente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON