Bienvenido a Coleşti! Două familii tinere, între care una româno-spaniolă, vor să facă dintr-un sat de lângă Vaşcău o destinaţie de ecoturism (FOTO)

Să ajungi în satul bihorean Coleşti este o aventură. Cine se încumetă să se hazardeze pe Drumul Naţional 76 de la Oradea până la Vaşcău, odată ajuns aici află că suferinţa nu s-a terminat. Din centrul orăşelului, un drum şerpuit şi îngust urcă spre ceea ce pare nicăieri...

Niciun indicator nu-i arată călătorului dacă se îndreaptă cu adevărat undeva. Primele case apar după vreo cinci kilometri, dar ce sat formează rămâne un mister pentru cei care nu sunt de-ai locului. "Aci-i Coleşti, zonă urbană. Nu v-aţ’ dat sama?", lămureşte, ironic, un localnic. Sat aparţinător al oraşului Vaşcău, Coleştiul este, evident, zonă urbană doar pe hârtie.

Vraja satului stă tocmai în pitorescul lui, zice Quim Rueda Pilar, un spaniol care de şase ani s-a mutat aici cu soţia lui, Ioana. După ei, în sat au mai venit doi tineri, Larisa şi George Hoţopan, cu aceeaşi convingere că este locul perfect în care să îmbătrânească. Cele două familii şi-au pus în cap să arate lumii întregi cât de frumos este Coleştiul şi să demonstreze cum un sat uitat de lume poate fi destinaţie de vacanţă.

"Ăsta e satul meu!"

În urmă cu zece ani, invitat la nunta unei colege de muncă din Spania, originară din satul Şuştiu, Quim Rueda Pilar a cunoscut-o pe Ioana. S-au îndrăgostit pe loc, câţiva ani au locuit împreună în Girona, oraşul de baştină al bărbatului, dar apoi au decis să vină în Bihor. "În 2007, am făcut nuntă aici şi atunci m-am plimbat prin multe sate. Când am ajuns în Coleşti am spus: «Ăsta e satul meu!»", povesteşte Quim, acum în vârstă de 39 de ani. Satul de formă circulară, aşezat între dealuri şi străjuit de Munţii Codru Moma, care are în centrul un lac mărişor, l-a cucerit la prima vedere, aşa cum păţise şi cu Ioana.

Aşa au decis cei doi să-şi cumpere un teren în Coleşti, deşi nu cunoşteau pe nimeni, cu gândul că, poate, într-o zi vor reveni. Aşa a şi fost! "În Spania câştigam bine, dar nu aveam altceva decât bani. Nu eram fericiţi", zice Quim. În 2011, şi-au făcut bagajele, au lăsat rudele din Spania în spate şi s-au mutat în România. Au cumpărat o casă veche din Coleşti, pe care, cu multă muncă, au transformat-o în cămin.

Brânză ca-n Spania

Când s-au mutat în sat, Quim şi Ioana şi-au cumpărat o turmă de căpriţe, apoi câteva văcuţe, şi au început să prepare brânzeturi tradiţionale. Reţetele au fost cele pe care bărbatul, de profesie bucătar, le învăţase de la bunica lui. "Caşcavaluri maturate, afumate, creme de brânză, chefir, iaurt", înşiră Quim. S-au atestat ca producători tradiţionali şi de atunci brânzeturile Rueda (foto) se găsesc în târguri, pieţe ori prin magazine de produse tradiţionale. Cei doi soţi prepară şi produse la comandă, clienţii lor având ocazia să guste, de pildă, caşcaval cu scorţişoară ori cu ardei iute.

De brânzeturile Rueda au aflat, în urmă cu doi ani, tinerii George şi Larisa Hoţopan, care pe-atunci aveau un magazin de produse tradiţionale în Ştei. Au ţinut să-i cunoască pe producătorii din Coleşti şi, rapid, cele două familii s-au împrietenit. În scurt timp, George şi Larisa au decis să se mute şi ei în Coleşti. "Noi voiam să luăm o căsuţă în zonă. După ce i-am cunoscut pe Quim şi Ioana, am zis că e mai bine să fim aproape", povesteşte George, acum în vârstă de 27 de ani. N-au regretat niciun moment. "Nu puteam alege un loc mai bun", spune şi Larisa, 24 de ani.

Bunătăţi dulci

Soţii Hoţopan au devenit şi ei producători atestaţi de gemuri, siropuri şi sosuri. În borcanele "De la George şi Larisa" (foto), cumpărătorii pot găsi, de pildă, dulceaţă de struguri ori sosuri chutney, adică nişte gemuri murate originare din India. Reţetele le fac chiar ei, iar fructele şi legumele le cumpără de la vecinii din Coleşti.

De când locuiesc la Coleşti, ambele familii trăiesc doar din ceea ce produc şi vând, şi spun că le este suficient. "Dacă munceşti, ai şi bani", rezumă Quim. De asemenea, amândouă familiile s-au mărit acolo: Quim şi Ioana au un băieţel, Felix, de doi ani, iar Larisa şi George sunt părinţii lui Matei, un bebeluş de şapte luni. "Dacă locuiam într-un oraş, nu aveam azi un copil. Am fi zis mereu că n-avem timp, că nu ne permitem... Dar aici suntem împliniţi", zice George.

"Stranierii" din Coleşti nu au parte nici de concedii în ţări exotice, căci vara au mai mult de lucru, şi nici nu merg la mall regulat. Dar nu simt că ar pierde ceva. "Aici socializăm mai mult decât în Spania. Mereu avem vecini cu care facem un grătar sau stăm pe uliţă, la «Radio Şanţ»", spune Quim, într-o română frumoasă, cu accent iberic.

Şi mai neobişnuit este că nici măcar nu este singurul spaniol din sat! După ce a dat un interviu unui ziar din Spania, un conaţional i-a scris un email, rugându-l să-i caute o casă în Coleşti. "I-am trimis poze, omul a venit cu banii în buzunar, a cumpărat-o, şi de atunci de 2-3 ori pe an vine aici", zice Quim.

Restaurant... sătesc

Tinerii mutaţi în Coleşti nu doar că se ajută reciproc, ci vor să se dezvolte împreună. Iar odată cu ei, toată comunitatea! Au înfiinţat Asociaţia pentru dezvoltare comunitară Muma Codrului, prin care vor să atragă fonduri ca să deschidă într-o casă din Coleşti un restaurant în care ingredientele să fie produsele eco pe care consătenii lor le au în bătătură, de la brânzeturi şi ouă la legume şi fructe.

Scopul e dublu. Pe de-o parte, vor să facă din Coleşti o destinaţie de ecoturism, un sat în care turiştii să cunoască viaţa arhaică românească. Primul pas în acest sens l-au făcut chiar în urmă cu două săptămâni, când coleştenii au organizat o drumeţie pe două roţi în zonă, ce a atras peste 50 de biciclişti. Pe de altă parte, odată înfiinţat restaurantul, localnicii, majoritatea bătrâni cu pensii de 400 de lei, vor câştiga nişte bani din ceea ce oricum fac zi de zi.

Puterea exemplului

Quim şi George au mers din casă în casă, explicându-le sătenilor palnurile. Unii i-au înţeles din prima, alţii, mai în vârstă, au căzut pe gânduri, aducându-şi aminte de cooperativele comuniste. "Nu forţăm pe nimeni. Când se vor convinge că ideea e bună, vor veni singuri spre noi", spune George.

De ambiţiile lor au aflat şi membrii clubului Rotary 1113 Oradea, care le-au sărit în ajutor. "Ne-a plăcut că ei vor să rămână în sat, când toate satele sunt lovite de migraţia tinerilor spre urban", spune Békési Csaba (foto), director al AJOFM şi preşedinte al clubului. Rotarienii s-au oferit să strângă banii necesari pentru înfiinţarea restaurantului, circa 20.000 de euro, iar apoi vor chiar să amenajeze mini-pensiuni în casele părăsite din sat.

Dacă "modelul Coleşti" va funcţiona, Rotary se gândeşte să-l aplice şi în alte sate uitate ale Bihorului. Ar fi frumos să găsească şi acolo localnici dornici să participe la schimbare, dacă nu chiar să o provoace, cum sunt cei din Coleşti...

EDUCAŢIA, PE PRIMUL LOC
Viaţă pentru grădiniţă

Printre cele 100 de suflete care trăiesc astăzi în Coleşti sunt şi 16 copii de vârsta grădiniţei. Cu toţii fac naveta la Vaşcău, deoarece şcoala şi grădiniţa din sat au fost închise în urmă cu 15 ani. "E greu pentru copii, se trezesc dimineaţa foarte devreme, ca să prindă microbuzul. În plus, când plouă sau ninge, este chiar riscant, microbuzul poate derapa oricând pe serpentine", spune Quim.

Ajutaţi tot de Rotary, Quim şi George vor să redeschidă grădiniţa din sat. Au solicitat Ministerului Educaţiei să le concesioneze clădirea, garantând că, alături de oamenii din sat, o vor renova, iar apoi vor angaja o educatoare. "Peste 50 de oameni s-au înscris deja pe listă, dornici să contribuie, cu materiale de construcţii, cu sponsorizări, fiecare cu ce poate", arată George.

În prezent, clădirea grădiniţei (foto) este în avansată stare de degradare, dar coleştenii sunt decişi că, dacă primesc acceptul de la Bucureşti, în toamnă copiii din sat vor lua drumul grădiniţei nu spre Vaşcău, ci în sus, pe uliţă...