URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iunie 2018, 17:36

Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)

Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO) ÎN LUCRU! Strada Mihai Eminescu se închide treptat peste vară. "Vom lucra pe porţiuni, pornind din strada Menumorut până în Republicii", spune directorul tehnic al CAO, Gheorghe Popa
Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO) OCOLIŢI! Traficul din municipiu va fi îngreunat de lucrările pentru înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare din Parcul Traian (stânga), pentru relocarea conductelor de canalizare ale podului peste Peţa din strada Armatei Românei (mijloc) şi pentru schimbarea celor din strada George Enescu (dreapta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeni, urmează o vară fierbinte! Investiţii de circa 10 milioane euro, peste 120 de şantiere şi sute de muncitori mobilizaţi. Compania de Apă Oradea derulează în lunile următoare unul dintre cele mai ambiţioase programe de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare.

"Vom încerca să lucrăm fără să oprim alimentarea cu apă a populaţiei, cu excepţia câtorva ore în care se va face conectarea la reţea a noilor conducte", anunţă directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra.

120 de şantiere

Aveţi o bicicletă? Ar fi timpul să o ştergeţi de praf şi să-i ungeţi lanţul şi rotiţele. Traficul auto se va aglomera imediat după începerea vacanţei şcolare, când Compania de Apă va ataca peste 120 de şantiere în Oradea.

Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă Oradea"Anul acesta derulăm unul dintre cele mai mari programe de reabilitări de reţele de apă şi canalizare, extinderi de conducte şi amenajarea unei staţii de pompare a apelor uzate. Va fi dificil, pentru că vrem ca majoritatea lucrărilor să fie finalizate până în toamnă", spune directorul general Ovidiu Gavra (foto).

Săpături sub trafic

directorul tehnic al Companiei de Apă Oradea, Gheorghe PopaLucrările din programul CAO vor afecta inclusiv zona centrală. Luna trecută, constructorii au început înlocuirea conductelor de apă şi canalizare, inclusiv pluvială, din Parcul Traian. "Sunt conducte vechi de 50 de ani, prin care pierdem apă continuu. Vom lucra toată vara, cu închiderea circulaţiei pe diferite porţiuni, pornind din zona Prefecturii până în bulevardul Magheru", spune directorul tehnic al CAO, Gheorghe Popa (foto).

Tot treptat se vor înlocui şi conductele de apă şi canalizare din strada Mihai Eminescu. "Pentru că nu putem închide strada, vom avansa pe tronsoane. Undeva în cursul săptămânii viitoare vom finaliza prima zonă, între străzile Menumorut şi Gheorghe Lazăr, apoi vom ataca alt amplasament şi tot aşa, până în strada Republicii", spune Popa.

O lucrare dificilă se anunţă reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din strada Gheorghe Doja, cu trecere prin faţa Spitalului Judeţean. "Aici se va săpa la o adâncime de 3-4 metri de la ultima casă până în dreptul blocului Z3. Chiar dacă strada nu va fi închisă traficului, se va circula destul de greu", avertizează directorul tehnic. Investiţia a fost deja adjudecată, iar CAO urmează să dea ordinul de începere a lucrărilor.

Reţeaua şantierelor

Noi puncte de lucru au fost deschise pentru racordarea la reţea a viitorului cartier universitar din zona Ceyrat, iar altele urmează să fie lansate în zona străzii Spartacus, pentru racordarea viitorului bloc ANL destinat cadrelor medicale, din curtea Spitalului Municipal, precum şi în strada Balogh István, pentru ANL-urile de lângă şoseaua de centură.

La fel, constructorii CAO vor începe săpăturile pentru înlocuirea reţelei din strada Octavian Goga, de la Grădina Zoologică până în Calea Aradului, vor înlocui conductele din azbociment din strada Thomas Mann cu altele, moderne, şi vor reabilita canalizarea menajeră din strada Samuil Micu Klein şi Aleea Ştrandului.

Canalizare pentru drumul rapid

Lucrări importante vor avea loc şi pe Calea Bihorului, unde va fi montată o staţie de pompare. Pentru a evita inundarea gospodăriilor din zonă, apa scursă de pe dealuri va fi colectată şi pompată în Pârâul Sălbatic, lângă blocul ANL, pentru porţiunea dintre podul Teodor Neş şi strada Ion Bogdan, respectiv dirijată către Crişul Mic din Episcopia, pe porţiunea de dincolo de strada Ion Bogdan.

Lucrările vor fi făcute în pregătirea prelungirii drumului rapid, de-a lungul Căii Bihorului, cu continuare la baza dealurilor până în şoseaua de Satu Mare. "Vom crea condiţii ca Primăria să poată începe modernizarea străzii anul acesta", spune directorul Popa.

În plus, lucrări de înlocuire de reţele, care vor dura cel mult şase săptămâni, se vor mai derula şi pe străzile Teatrului, George Coşbuc, Aleea Gojdu, Spiru Haret ş.a.m.d.

Planul de bătaie

În planul de acţiune al CAO atârnă greu şi pachetul de lucrări abandonat în 2014 de firma Selina. După ce primele două contracte cu aceasta au fost reziliate din cauza lipsei de mobilizare, reprezentanţii Companiei de Apă speră că a treia oară va fi cu noroc. "Licitaţia este în fază de adjudecare. Dacă vom avea contractul semnat cu noul constructor la jumătatea lui iulie, lucrările ar putea începe în a doua parte a lunii august", explică directorul tehnic.

Pachetul de lucrări cuprinde nu mai puţin de 70 de lucrări la reţelele de apă şi canalizare din străzile Sucevei, Făgăraşului, Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Costaforu, din sud-estul oraşului, respectiv Piaţa 1 Decembrie, Episcop Mihai Pavel, Arany Janos, I. L. Caragiale sau George Enescu, din zona centrală

Sub pământ SRL

Înlocuirea reţelelor de canalizare menajeră din strada George Enescu se anunţă dificilă. "E greu de crezut că vom putea lucra fără săpătură, prin cămăşuirea conductelor existente, pentru că sunt vechi şi vor apărea surpări. Constructorul va trebui să sape la adâncimi de 4-5 metri. În mod cert va trebui închisă circulaţia", anticipează directorul general Gavra.

La fel de grea va fi şi înlocuirea conductelor de apă care subtraversează Piaţa Cetăţii în perimetrul aglomerat delimitat de sediul Finanţelor Publice şi blocurile Cicero şi Prima. "Investiţia va trebui executată în pregătirea lucrărilor de asfaltare a străzii Dimitrie Cantemir. Conductele din zonă trebuie înlocuite deoarece se colmatează frecvent", explică managerul CAO.

Nimic fără CAO!

Practic, nu există lucrare de infrastructură edilitară care să nu vizeze reţelele de apă şi canalizare. Pe strada Armatei Române constructorii lucrează de o lună la relocarea conductelor de canalizare de sub podul peste Peţa. "Săptămâna viitoare, după mutarea conductelor, vom trece la demolarea podului, operaţiune care va dura cam cinci zile. Construcţia noului pod va începe cât mai repede, ca să-l putem termina până la redeschiderea anului universitar", spune directorul societăţii Drumuri Bihor, Dumitru Crăciun.

Mircea Mălan, viceprimar OradeaCAO are propria contribuţie la majoritatea proiectelor cu fonduri europene derulate în oraş. "Pe strada Aurel Lazăr se vor monta module termice la nivel de imobil. În perimetrul investiţiei va lucra firma care va câştiga licitaţia, dar CAO va trebui să aducă reţelele până acolo şi să interconecteze conductele noi cu reţeaua existentă", declară viceprimarul Mircea Mălan (foto).

Aşa se va întâmpla şi în Piaţa Ferdinand, care va intra în reabilitare spre sfârşitul verii, în sensul giratoriu din intersecţia bulevardului Decebal cu Calea Aradului, unde va începe înlocuirea liniilor de tramvai, pe amplasamentul coridorului verde Barcăului, unde vor trebui montate instalaţii de irigat, şi multe altele. Pentru că fără apă nu creşte nimic. Nici măcar asfaltul nou ce va fi aşternut...


CU FONDURI UE
100 milioane de euro

În paralel cu lucrările deja începute, CAO pregăteşte noi investiţii prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. "Licitaţia pentru desemnarea consultantului care va scrie aplicaţia de finanţare este în derulare", spune directorul tehnic Gheorghe Popa, despre procedura birocratică obligatorie pentru iniţierea proiectelor cu fonduri nerambursabile.

CAO vizează atragerea de finanţări europene în valoare totală de 108,2 milioane euro pentru cei 18 parteneri din Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Aparegio. Cele mai mari sume sunt vizate de Oradea (37,5 milioane euro), Consiliul Judeţean Bihor (14,9 milioane euro), Nojorid şi Sânmartin (câte 11 milioane euro), urmate de Beiuş (5,1 milioane euro), Ceica (4,3 milioane euro) şi Olcea (3,8 milioane euro).

În majoritatea cazurilor este vorba despre investiţii în reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, dar şi de achiziţia de echipamente pentru identificarea spărturilor din reţele şi pentru contorizarea consumurilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
În sfârșit, Spitalul Judetean Clinic de Urgenta Oradea,va intra în legalitate,din punct de vedere al deversării apelor menajere în rețeaua de canalizare a orașului și nu direct în albia pârâului Paris/Pasteur.
"O lucrate dificilă se anunță reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din str.Gh.Doja,cu trecere prin fața Spitalului Aici se va săpa la o adâncime de 3-4m,de la ultima casă până in dreptul blocului Z3."Deci se adeverește încă o dată, dacă era cazul, că Spitalul Județean funcționează și în ziua de azi,ilegal,penal,cu încălcarea gravă a normelor de mediu, deversând apa menajeră direct în secțiunea intubată a pârâului Paris,iar apoi în Crișul Repede.
Postat 22 Iunie 2018, 14:53 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON