URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2012, 11:56

Bradul lui Moş Tomi: Frumosul brad din faţa Primăriei a fost donat de un orădean din grădina casei părinteşti (FOTO)

Bradul lui Moş Tomi: Frumosul brad din faţa Primăriei a fost donat de un orădean din grădina casei părinteşti (FOTO) DE-AL CASEI. Înalt de peste 17 metri, bradul donat Primăriei devenise un membru al familiei Gyongyosi. "Am fost să-l văd în centru şi numai că nu s-a rupt sufletul în mine. După atâţia ani în care l-am ştiut în faţa casei, acuma îi simt lipsa", zice Tomi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când angajaţii RER Ecologic au băgat drujba în brad şi-a pus mâna la ochi. Spre deosebire de macaragiul care legase pomul în chingi, bărbatul nu se gândea că acesta va cădea pe casă, ci că se va prăbuşi cerul pe el.

"Bradul ăsta l-a plantat tata când m-am născut eu. Doamne fereşte să se întâmple ceva cu mine acum, că l-am tăiat!", spune Tamas Gyongyosi. Până să-l ofere oraşului, omul a crescut pomul 41 de ani în grădina casei părinteşti din strada Ursului...

Cadou pentru Oradea

22 Tamas.jpgBradul din faţa Primăriei este orădean get-beget! A fost donat oraşului de orădeanul Tamas Gyongyosi (foto), de teamă că pomul îi va distruge casa. Plantat în primăvara anului 1971 în grădina unei case din strada Ursului, coniferul ajunsese la o înălţime de peste 17 metri. "Nu l-aş fi tăiat, dar deja era de două ori cât casa şi mă temeam că se va aprinde de la vreo scânteie ieşită pe horn", spune bărbatul.

Zidar de profesie, Tomi voia să doboare bradul încă de anul trecut, la insistenţele vecinilor speriaţi că le va cădea pe case. Căsătorit, dar fără copii, bărbatul a hotărât să doneze bradul Primăriei. "Mi-am zis că decât să-l bag pe foc mai bine îl dau oraşului, să se bucure copiii de el", zice bărbatul.

La masă de brad...

"Anul trecut, în noiembrie, am făcut o adresă la Primărie, în decembrie a venit cineva să-l vadă, iar în ianuarie m-am prins şi eu că n-o să se mai întâmple nimic", glumeşte bărbatul. Angajaţii Primăriei s-au ferit să taie bradul de teamă că va cădea pe casă.

Tamas şi-a reînnoit cererea luna trecută, iar pe 23 noiembrie, când Poliţia Locală a blocat strada pentru ca angajaţii RER şi ai Deme Macarale să lucreze în linişte, nu şi-a crezut ochilor. Muncitorii au lucrat chirurgical. "Locul rămas între case, pomi şi reţele de cabluri a fost strâmt, dar n-au apărut probleme", explică macaragiul.

Tomi i-a rugat pe muncitori să-i lase o parte din trunchi. "La primăvară o să pun pe el un blat şi-l fac masă, ca să nu-mi pară locul aşa gol", a plănuit bărbatul.

La nuiele doar cu licitaţie

Bradul lui Tomi nu e singurul care va împodobi oraşul. Municipalitatea a cumpărat din zona Sudrigiu alţi şase, cu 700 lei bucata, şi i-a amplasat în zonele importante din oraş. "Anul acesta, am amplasat pentru prima dată unul şi în Parcul Liniştii", spune Emil Benţan, director adjunct în cadrul Primăriei.

Tot în premieră, ca să scape de bârfele că dă locurile pe şpagă, Administraţia Imobiliară Oradea a hotărât să atribuie doar prin licitaţie toate cele 264 de amplasamente pentru vânzarea de nuieluşe de Moş Nicolae, dulciuri şi cadouri. Licitaţia a pornit de la 3 lei pe metrul pătrat, cu un pas de strigare de 50 de bani. Deşi s-au adjudecat doar 98 de locuri, încasările sunt peste aşteptări. "Cele mai scumpe au fost nu amplasamentele din centru, ci cele de lângă Piaţa Rogerius, unde s-a ajuns şi la 30 lei metrul pătrat pe zi", spune Bela Porsztner, directorul adjunct al AIO. Marele câştig este că au dispărut certurile pe locuri, iar oraşul va avea parte de un comerţ civilizat.

O mare de lumină...

Tot pentru a da oraşului o atmosferă festivă, Luxten va extinde cu circa 3 kilometri lungimea ghirlandelor luminoase, acestea urmând să ajungă la un total de aproape 16 kilometri. "Până la sărbători vom monta ornamente luminoase în tot oraşul. În majoritatea cazurilor am folosit corpuri de iluminat cu un consum de energie mai mic cu 20%", spune Coriolan Rus, directorul Luxten Oradea.

În zona centrală vor fi montate figurine, panouri şi fântâni luminoase, iar în cartiere şi pe şoseaua de centură ghirlande multicolore. Aşa că nu doar orădenii vor avea un plus de culoare, ci şi cei care vor trece prin oraş. Măcar de sărbători...


O, BRAD FRUMOS!
Brazi mai scumpi

La fel ca în anii trecuţi, primii brazi de Crăciun vor fi puşi în vânzare imediat după Sfântul Nicolae, Administraţia Domeniului Public pregătind amplasamente în jurul pieţelor Cetate, Rogerius, Decebal, Ioşia şi Nufărul.

După toate probabilităţile, anul acesta brazii vor fi mai scumpi decât în 2011, pentru că Direcţia Silvică Bihor a hotărât să taie doar 2.000 de bucăţi. La această cifră se vor mai adăuga pomii adunaţi din confiscările făcute în urma tăierilor ilegale şi cei aduşi din alte judeţe. "Noi vom scoate la licitaţie brazii până la 2 metri pornind de la un preţ de 25 lei, iar molizii de la 15 lei, aşa că e de aşteptat ca în pieţe să coste de la 40 lei în sus", spune şeful Direcţiei Silvice, Cristian Florescu. Tăierile au fost amânate pentru această săptămână din cauza vremii prea calde, care ar fi făcut ca brazii să se scuture înainte de a fi împodobiţi pentru sărbători.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Dubla impozitare
Bravo Tomi ca ai facut un cadou consistent lui Tarzan, se zice printre cei de la RER că de vreo 7.000 lei pe piaţa brazilor. Păcat că ai uitat să-l întrebi pe primar cât ar trebui să plăteşti impozitul pe 2013 la casă şi dacă nu cumva, la schimb, îţi dublează cuantumul.
Postat 08 Decembrie 2012, 21:30 de Carp III
Felicitari !!! gesturi frumoase de la oameni simpli cu suflet mare. Felicitari !!!
Postat 08 Decembrie 2012, 18:56 de ana
Numai 1 an?!
La ce "matahala" de brad, un an de scutire de impozit e cam putin ..... dar macar un an ar fi putut primaria sa il scuteasca pe om de impozit. Dar dupa mine putea sa il scuteasca macar vreo 10 ani
Postat 08 Decembrie 2012, 17:04 de Gabi
frumos
felicitari pentru acest gest fumos domnului Tamas!
Postat 08 Decembrie 2012, 15:02 de peti
brad
macar o scutire de impozit pe anul viitor donatorului
Postat 08 Decembrie 2012, 14:25 de cristi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON