"Tractoristul" de aur: Avem un orădean campion naţional în Motorsport (FOTO)

Oraş al baschetului, handbalului şi poloului, Oradea n-a avut niciodată piloţi de motorsport, necum campioni. Asta până la Andrei Mitraşca, un psiholog cu fire de poet, despre care nici proprii părinţi nu credeau că va răzbi într-un sport dur, periculos şi costisitor.

Tenacitatea l-a făcut însă să depăşească toate piedicile şi, cu Seatul său Ibiza Diesel, să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, făcându-şi loc între campioni şi sperând că într-o bună zi va ajunge la faima unui Titi Aur.

Din braţele mamei

Andrei s-a îndrăgostit de maşini din pruncie, când nici mama, profesoară de română, nici tatăl, antrenor de baschet, nu ghiceau că fiul lor va face din asta o meserie. "O puneam pe mama să-mi deseneze o maşină, încă una şi încă una, până îi adormeam în braţe. Când trecea o maşină pe stradă şi-i auzeam motorul ori claxonul, mă trezeam şi o luam de la capăt", povesteşte Andrei, singurul orădean care, după ce a debutat în raliuri ca navigator copilot, a ajuns pilot şi campion naţional la cursele de viteză în coastă, desfăşurate pe serpentine de munte.

Nici nu ajunsese la şcoală când deja deosebea după zgomotul motorului o Dacie de o Lada sau un Wartburg de un Trabant. Crescând, patima parcă i s-a mai domolit şi o vreme s-a luat cu învăţătura, iar dintre sporturi a practicat schiul, înotul şi atletismul. Microbul i-a rămas însă în suflet şi a reizbucnit în adolescenţă. "După 1990 apăreau puzderie de reviste auto şi ştiam modele, perioade de fabricaţie, motorizări, accesorii...". La televizor urmărea tot ce putea din competiţiile auto: Formula 1, dar mai ales campionatele de turisme, pe care le considera mai spectaculoase decât Marele Circ, unde se repeta monoton turul aceleiaşi piste.

La întrecere cu legea

După liceul terminat la Gojdu, Andrei a urmat Psihologia la Timişoara, unde destinul a făcut ca amicul cel mai bun să aibă un Mitsubishi Galant de 2.500 centimetri cubi, cu 150 cai putere. Aşa a început cursele, ilegal. "Ne dădeam cu 200-250 km/h. La un moment dat, i-am spus lui Oliver că ne-am cam consumat norocul: trecuserăm pe lângă accidente urâte, făcuserăm depăşiri cu 180 la oră cu TIR-uri în faţă", povesteşte Andrei.

Conştient că "aşa n-o mai ducem mult", s-a decis să "o facă" în continuare ca la carte şi în cadru legal. "Voiam o maşină cu roll-barr (n.r. - bare întăritoare în habitaclu), aşa încât chiar dacă intram într-un pom să supravieţuim". N-a fost un scop în sine pe care să-l atingă la o dată anume, ci mai mult o idee aruncată aşa, să dea rod cândva. "Şi o maşină de stradă era scumpă, darămite una de curse! Tot ce se schimbă pe o maşină de serie la 20.000 km, la una de curse se schimbă la 200-500 km, şi încă cu piese mult mai costisitoare", explică Andrei.

Până să-şi permită aşa ceva, şi-a luat permisul de conducere. Ironie, n-a reuşit din prima. "Am făcut chestionarul perfect, dar la traseu am dat-o în bară. Într-o intersecţie nu am cedat trecerea, încât am devenit şofer cu acte în regulă abia la a doua încercare. A fost o lecţie: să fiu atent!". I-a folosit căci şi azi, deşi campion, nu-l deranjează când cineva îl bliţuie din spate cu farurile ori dacă într-o intersecţie îi arată degetul mijlociu că n-a luat-o din loc mai iute.

Omul şi maşina

Andrei şi-a folosit cunoştinţele învăţate la facultate tot în domeniul auto. S-a angajat la Iberica Auto Oradea, în vânzări, şi intuia rapid cine putea cumpăra şi cum să-l ajute să aleagă maşina. De altfel, şi acum, pe blogul său, "Fumurile lui Andrei" ("fumuri" pentru că pilotează un Diesel, ca un "tractorist"), descrie cu talent legătura intimă dintre om şi maşină. Altfel spus, cum e omul, aşa-i e şi maşina: "Din ce vrei să cobori? Dintr-un Golf? Toată lumea ştie că nu ai nimic de povestit. Dintr-un BMW seria 1? Toţi vor şti că îţi doreşti un 330Xi, dar că atât ai putut. Şi nici nu ştii care roţi îţi împing maşina. Împing, nu trag! Sau poţi coborî de la volanul unei Giulietta, iar atunci poţi fi şi gay, că femeile tot or să te vrea alături!".

Cu vreo 6 ani în urmă, dibăcia de a vinde maşini i-a adus lui Andrei un job la Porsche România, în Bucureşti. Prinzând cheag, s-a concentrat atunci asupra visului de a deveni pilot, deoarece "cursele erau pentru mine un ideal care ar fi concentrat toate lucrurile bune: sportul, pasiunea pentru maşini şi mirajul elitismului".

"Fetiţa cu chibriturile"

În 2009 îşi cumpăra maşina mult dorită. Legat de marca Seat, "sportivă" prin excelenţă, a găsit o Ibiza Cupra 1,9 TDI care fusese dată peste cap de vechiul stăpân, dar care era omologată conform regulilor Federaţiei Internaţionale de Automobilism. Nu avusese toţi cei 11.000 euro, aşa că o parte din bani i-a împrumutat. Apoi s-a avântat la curse chiar dacă ajunsese dintr-o dată şomer. "Criza m-a lovit, eram fără job, singur, relaţiile mi se duceau una după alta, dar am vrut să am ceva doar al meu: motorsportul. Toţi prietenii îmi ziceau că-s nebun: "Băi, tu n-ai bani nici să-ţi plăteşti telefonul şi te bagi la curse?". Dar n-am renunţat, chiar dacă eram "fetiţa cu chibriturile" dintr-o poveste scumpă în care părea că n-am ce căuta".

La prima cursă, la Râşnov, s-a dus fără a avea măcar bani pentru înscriere, dar cu nădejdea că va face rost. În timp ce alţii îşi duceau maşinile pe platformă, ca să le cruţe, el a mers la volanul Ibizei, având în portbagaj cauciuri căpătate de la prieteni şi dormind în maşină. Primul sezon l-a costat 2.000 euro, dar a terminat toate cursele, ba la sfârşit a urcat şi pe podium, clasându-se al III-lea la grupa A3 (clasa de maşini cu modificări mici faţă de modelele de serie, şi cu motoare între 1.600-2.000 cmc).

S-a întrecut cu maşini mult mai tari, iar strategia i-a fost dictată de... sărăcie. "Am concurat cu Mitsubishi Lancer, Mitsubishi Lancer, Mitsubishi Lancer... Dar unul ba îşi rupea cutia de viteze, ba o dădea de gard. Ceilalţi făceau azi 10 puncte, mâine 10 puncte, iar poimâine zero. Eu azi 4 puncte, mâine 9 puncte, poimâine 6. La final, s-a dovedit că am fost mai înţelept. Eu am văzut "the big picture", ansamblul. Iar asta pentru că, la cât de sărac eram, ştiam că dacă lovesc maşina nu am bani de reparaţii, deci singura mea şansă să rămân în joc era să nu ies în decor".

"Oligarhul"

Anii următori i-au adus noi trofee: în 2010 locul II la A3 şi un valoros loc III la "două roţi motrice", unde a concurat inclusiv cu maşini de 500 cai putere. După încă un an a devenit campion la A3, iar anul acesta la H4, o grupă în care a concurat cu maşini pentru care regulamentul permite orice îmbunătăţire a motorizării. Niciodată clasarea pe podium n-a însemnat, însă, decât un trofeu, pentru că în acest sport la noi nu se dau premii în bani, singura recompensă pentru piloţi fiind sponsorizarea lor ca să poată "alerga" mai departe.

Andrei şi Ruxi a sa, alintată după numele fostei iubite cu care fusese coleg la Porsche, au ajuns vedete, atingând un record incredibil: 62 de curse consecutiv fără abandon. "Titlul a însemnat pentru mine America. Tot ce mi-am dorit s-a întâmplat", spune Andrei, socotind progresul faţă de ediţiile anterioare. "Nu aveam echipă, nu aveam mecanici, mergeam cu roţile în spate, mă rugam de unul şi de altul să-mi împrumute o cheie sau alte scule, şi priveam cu invidie spre piloţii tolăniţi în şezlonguri care se uitau cum unul le şurubărea la motor, altul le regla suspensia şi altul le curăţa parbrizul. "Oligarhi!", le ziceam noi, sărăntocii".

De anul trecut, Andrei a avut norocul să concureze pentru o echipă, Avia Motors, înfiinţată de un dealer auto, el însuşi fost pilot, căreia i s-au alăturat sponsori puternici - Castrol, Skoda România şi Porsche Finance Group. "Cu un buget de 100.000 euro pe an, nu mi-am mai făcut griji pentru cazare, gume, transport, motorină, piese, antrenamente, curse. Devenisem un "oligarh"!", spune campionul.

"Mi-e dor să-mi fie foame"

Andrei are totuşi nostalgia debutului, simţindu-se prizonier al unui sistem care îl obligă să facă prea mult Public Relations. A organizat, de pildă, evenimente publicitare în care au "pilotat" vedete ca DJ George Vintilă şi Crina Abrudan. N-a putut, însă, să depăşească bugetul pentru a-şi lua "gume" mai bune, care l-ar fi iuţit cu 3 secunde la fiecare kilometru. Aşa a ajuns să viseze la inocenţa debutului, când alerga doar ca să se bată şi să aducă maşina acasă nevătămată.

De altfel, a stârnit comentariile multor alţi piloţi când s-a confesat pe blog: "Vreau înapoi la cursele mele sincere, fără cort de service, dar cu Marco Tempestini spunându-mi "Tu mergi tare cu Ibiza ta!". Am fost cel mai fericit când mi-a spus asta, ca şi cum aş fi luat marele premiu. Acum, Marco mă întreabă doar de ce nu mai scriu. Pentru că nu mai sunt pilot, Marco! Sunt om de marketing, de PR, însărcinat să generez imagine şi notorietate. Dar mi-e dor să fiu ca la început. Nu ca să mă încadrez în bugete, nu ca să apar la TV. Să fiu eu cu mine şi cu o maşină pe care să o cheme Ruxi, Luisa sau Imelda".

Nu credea că o să spună asta vreodată, dar lui Andrei, spirit liber şi poetic, a ajuns "să-mi fie dor să-mi fie foame!". Pentru că, dacă s-ar compara cu o femeie, nu vrea să ajungă ca una care după ce a reuşit să se mărite se îngraşă, ci ca una care rămâne frumoasă şi suplă. Niciodată obosită, mereu atrăgătoare...

Pentru că Oradea nu are o tradiţie în motorsport, cum există la Râşnov, Reşiţa şi Câmpulung, Andrei Mitraşca s-a format autodidact, abia după 30 de ani absolvind la Bucureşti o şcoală de pilotaj, cea patronată de cunoscutul Titi Aur. Şi-ar dori, însă, să facă o şcoală ca în Finlanda ori Franţa, ţări unde motorsportul adună sute de mii de spectatori, iar apoi să concureze în curse celebre, precum cele de la Nurburgring.

În România, la un raliu, pe un traseu de 100-150 km, abia se adună câteva sute de spectatori, doar la probele speciale din interiorul sau imediata apropiere a oraşelor asistând cel mult 5.000. Majoritatea nici nu cunosc diferenţele între raliuri şi cursele de coastă. La raliuri, desfăşurate pe macadam şi asfalt, pilotul e însoţit de un navigator cu care înaintea curselor face o recunoaştere a traseului, pentru a nota fiecare viraj. La cursele în coastă, traseele sunt exclusiv montane, de maxim 5 km, acoperite cu asfalt, în urcare şi virajate. Fiecare pilot le parcurge de câteva ori, iar timpul cel mai bun îi este reţinut la calcularea performanţei.