URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
24 Ianuarie 2016, 16:32

Campion în linişte: Deşi lipsit de auz, noul baschetbalist al CSM Oradea a ajuns la un renume mondial

Campion în linişte: Deşi lipsit de auz, noul baschetbalist al CSM Oradea a ajuns la un renume mondial ACASĂ LA ORADEA. Miha Zupan (foto) a ajuns la CSM Oradea la începutul acestui an, dar spune că deja s-a acomodat, ba chiar şi-a făcut şi amici între fanii echipei care au aceeaşi deficienţă de auz. Pe teren poartă mereu o bentiţă, menită să „aspire” transpiraţia în timpul meciurilor, pentru ca aceasta să nu-i oprească aparatul auditiv. „De aceea am acasă cam 1.000 de bentiţe”, râde baschetbalistul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Meciul e intens, iar mingea ajunge la Zupan, care aruncă de trei puncte şi înscrie! Fanii din Arena Antonio Alexe izbucnesc în ovaţii. Acum, baschetbalistul îi aude, dar n-a fost tot timpul aşa...

Povestea lui Miha Zupan ar putea deveni, într-o zi, scenariu de film. Deşi s-a născut cu probleme grave de auz, slovenul a luptat să-şi depăşească deficienţele, reuşind în ciuda obstacolelor să intre între cei mai valoroşi baschetbalişti europeni...

În luptă cu destinul

Mama sa a purtat o sarcină fără probleme, dar Miha Zupan s-a născut totuşi surd. Doctorii nu au putut să-i explice de ce. "Fără aparat auditiv, auzul meu este cam la 5% din nivelul normal. Aş putea auzi doar o bombă atomică", glumeşte sportivul.

În copilărie a purtat un aparat auditiv, care - cu tehnologia de atunci - nu îl ajuta prea mult, dar i-a permis să înveţe să vorbească. "Doctorii le-au spus părinţilor mei să vorbească şi să repete mult cu mine, căci astfel voi reţine cuvintele", povesteşte slovenul.

Vechile aparate nu aveau însă un filtru pentru sunete, ci doar le intensifica. "Nu puteam distinge prea bine ce auzeam. Abia de cinci ani port un aparat digital care are îmi ridică auzul la 70-80% faţă de nivelul normal. Aud maşinile apropiindu-se, aud zgomotele, dar pentru mine cel mai important e că-i aud pe oameni vorbind", spune sportivul.

Most Valuable Player

Miha a fost atras de baschet de mic, dar la început a fost remarcat doar datorită înălţimii, nu talentului. "În doi ani am crescut 20 de centimetri, aşa că la 14 ani aveam 1,95 metri. Am fost selectat în echipa naţională a jucătorilor surzi, iar apoi într-o echipă de surzi care activa în Liga a III-a", îşi aminteşte bărbatul ajuns acum la 2,05 metri.

Talentul şi l-a dovedit ulterior, astfel că antrenorul său s-a zbătut să-l treacă la profesionişti, deşi atât Miha cât şi alţi oameni din lumea baschetului sloven erau sceptici că va putea face faţă. "Antrenorul a scris Federaţiei din Slovenia cerând să fiu chemat la All Star Game, măcar să fiu văzut", povesteşte Zupan. Ei bine, a fost MVP-ul (Most Valuable Player) partidei şi, în scurt timp, la doar 17 ani, a semnat primul contract de profesionist cu echipa Geoplin Slovan Ljubljana.

Provocarea a fost imensă. "Nimeni nu comunica prin semne, a trebuit să-mi dezvolt şi mai mult atenţia şi să mă concentrez atât la ce spunea antrenorul, cât şi la ce se întâmpla în jurul meu", explică Miha.

Între cei mai buni

În peste 15 ani de carieră, Zupan a adunat un palmares impresionant. Deşi nimeni nu credea că va reuşi să se adapteze la o echipă din străinătate, în 2009 a acceptat transferul în puternicul campionat al Greciei, începând să înveţe şi limba engleză, pe care azi o înţelege perfect şi o şi vorbeşte. Ce-i drept, nu prea fluent.

"Pe atunci nu credea nimeni că voi reuşi să joc cu succes în străinătate. I-am contrazis pe toţi", spune baschetbalistul, care a mai concurat şi în campionatele Rusiei şi Turciei, luptând în EuroChallenge, EuroCup şi în Euroligă, cea mai valoroasă competiţie intercluburi de pe continent.

De şase ani, Miha face parte şi din reprezentativa naţională a Sloveniei, cu care a participat în 2010 şi în 2014 la Campionatul Mondial (FIBA World Cup), unde şi-a ajutat echipa să ajungă pe locul 7 şi pe 8. În 2014, a jucat în sferturile de finală chiar împotriva vedetelor din puternica echipă a Statelor Unite. Cum a fost să-i înfrunte pe cei mai buni? "Greu!", răspunde el, scurt.

Omul provocărilor

Miha Zupan promovează integrarea socială a persoanelor cu deficienţe de auz, căci a simţit pe propria piele cum e să nu fii acceptat. "Eu am frecventat o şcoală pentru surzi, unde comunicam prin semne. Într-o zi am ieşit cu colegii la o cafenea şi am văzut că cei de la o altă masă râdeau de noi. Cum vorbeam destul de bine, m-am dus la ei şi le-am cerut să ne respecte", povesteşte el.

În schimb, în cariera sportivă a întâlnit doar oameni deschişi şi înţelegători. "De fiecare dată când ajung la o altă echipă îmi abordez primul colegii. Le spun că pot să-i aud, că pot comunica, doar trebuie să se uite spre mine când îmi spun ceva, căci mi-e mai uşor dacă le şi citesc pe buze", explică sportivul.

Miha este tatăl a două fetiţe şi, cu toate că şi soţia sa are probleme cu auzul, acestea sunt perfect sănătoase. Au învăţat totuşi limbajul semnelor, pentru a comunica mai uşor cu părinţii. Dacă e să se gândească ce-i place cel mai mult să audă, baschetbalistul spune simplu: "Glume!". Căci, până la urmă, râsul face bine întotdeauna şi tuturor.

Cât despre Oradea, Miha spune că aici s-a integrat cel mai repede şi mai uşor. "Echipa are ambiţii, iar mie îmi plac provocările", spune el. Aşa cum a dovedit-o mereu...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2421 RON
  • 1 EUR = 4.756 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON