URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 18 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Martie 2019, 08:04

#Rezistentul Cosmin: Povestea protestatarului cu chipiu de marinar, un antreprenor care plăteşte impozite de milioane de euro

#Rezistentul Cosmin: Povestea protestatarului cu chipiu de marinar, un antreprenor care plăteşte impozite de milioane de euro NU CEDĂM! Cosmin Bursaşiu a fost singurul întreprinzător orădean care a ridicat miza mişcării #şîeu, băgându-şi firma, vinerea trecută, în grevă totală. "Ne-am săturat să tot dăm bani pe care hoţii de la guvernare îi sifonează în loc să facă şosele, şcoli, spitale"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu mustaţă şi barbişon ca de muschetar, doar că mai rotofei, purtând un chipiu de marinar, însemnele Oradea Civică şi ale mişcării #rezist, a ajuns un soi de celebritate. Comuniştii i-ar fi zis "revoluţionar de profesie"...

Pe 10 august, şi-a luat porţia de gaze la Bucureşti, a mers la Chişinău să susţină candidatul proeuropean la Primărie, a organizat "ambuscade" când şefi de la "centru" ai PSD şi ALDE au venit în Oradea, iar vinerea trecută a plusat la provocarea suceveanului Ştefan Mandachi, făcând grevă întreaga zi, cu toţi angajaţii firmei sale.

BIHOREANUL vă povesteşte cum şi de ce a ajuns Cosmin Bursaşiu cel mai tenace protestatar anti-PSD, la mijlocul unei vieţi în care a încercat multe şi în care a luptat pentru tot ce a realizat.

Cu glonţul pe la ureche

Cu o zi înaintea protestului #şîeu din 15 martie, când mii de români s-au oprit pentru 15 minute, cerând ca banii lor să fie cheltuiţi pentru infrastructură, un filmuleţ făcut de orădeanul Cosmin Bursaşiu şi de o mână de prieteni pentru a îndemna, în limbaj neaoş bihorenesc, la grevă generală, aduna pe Facebook nu mai puţin de 1,5 milioane de vizualizări. Cu toate astea, au fost şi deştepţi care, la fel ca-n anii ’90, l-au zorit "la muncă", nu la "întins mâna" şi la proteste "sorosiste". A ignorat răutăţile dintr-un motiv simplu: stă drept pe picioarele lui şi s-a călit prea tare încât să fugă de greutăţi.

Absolvent de Gojdu în 1987, de leat cu actualul primar Ilie Bolojan, Cosmin a iubit mereu libertatea. Pe atunci o găsea în natură, aşa că a vrut să se facă silvicultor. A dat admitere la singura facultate de profil existentă atunci, la Braşov, dar a picat. "N-am putut toci la biologie". Ca să nu fie luat în armată, obligatorie, s-a angajat în agricultură, plănuind să mai încerce o dată. În cele din urmă, a fost încorporat pentru 18 luni în Timişoara, până în noiembrie 1989. "Aşa a vrut Dumnezeu. Dacă mă prindea Revoluţia acolo, poate trebuia să trag în protestatari... Mi-a trecut glonţul pe la ureche".

Săpat şanţuri, făcut cărbune

Imediat după liberare, s-a angajat la Poligrafie în Oradea, muncitor necalificat. În vara lui 1990 a mai încercat o dată la facultate, dar la Seminarul de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Când a ajuns acolo pentru pregătire şi a văzut ce fel de oameni se pregăteau să ocupe altarele, s-a sabotat singur. "Voiam să urc pe scara socială, dar nu era locul meu între ei. Aş fi dus o viaţă mincinoasă. La examen am scris că sărbătorile religioase sunt 1 Mai şi 23 August. Bineînţeles, am fost respins".

În 1991 a decis să plece din ţară. Voia să ajungă în Austria, dar n-a primit viză, aşa că a ales Croaţia. "Împreună cu patru prieteni, cu care locuiam într-o şcoală părăsită, am muncit, din ianuarie până în septembrie 1991, la săpat de şanţuri. Seara picam rupt, dimineaţa abia îmi descleştam degetele. M-am întors acasă cu un fizic de Bruce Lee". Cu banii strânşi, a cumpărat o camionetă şi a încercat să producă, la Dobreşti, cărbune de lemn, pentru grătare. "Abia am făcut prima şarjă, că ne-au furat-o ţiganii pe toată. Şapte prieteni am fost ruinaţi".

Pana decisivă

Demoralizat, şi-a rugat părinţii - tatăl subinginer, mama asistentă medicală - să îi pună o pilă la unchiul Florian Dacin, secretarul Consiliului Local, ca "să-l bage" inspector la Primărie. "În ziua când trebuia să mă rezolve, l-am aşteptat pe tata în faţa Primăriei. Când a coborât, mi-a spus: «Fiule, n-am avut puterea să fac asta»".

În drum spre casă, pe strada Costaforu, bătrâna Dacie a familiei a făcut pană de cauciuc. "A fost ca un semn. În apropiere era o vulcanizare unde lucra doar patronul. Tata l-a întrebat dacă are nevoie de un ajutor, adică eu. Omul mai avusese ucenici, dar toţi au fugit de muncă. Totuşi, a acceptat. Aşa că, într-o singură zi, în loc să ajung un tip «cu mapa», am redevenit un tip «cu sapa»", povesteşte Cosmin. A furat meserie, dar în ’93 l-a apucat iar dorul de ducă. "Am plecat în Germania, la o firmă care colecta anvelope uzate. Ştiam numai două cuvinte: «bitte», vă rog, şi «danke», mulţumesc. La început umblam cu dicţionarul după mine".

Pentru că România era în afara Europei, Cosmin trebuia să revină în ţară tot la trei luni. La a patra întoarcere, în 1994, i-a adus tatălui, cadou, un set de anvelope, dar acesta s-a gândit să le valorifice. "Nici nu s-a apropiat bine de piaţa de vechituri că le-a şi dat, pe bani buni. Mi s-a aprins beculeţul: asta trebuia să fac, să import anvelope din Germania!".

"Poate veni orice control"

Împreună cu un prieten, Cosmin şi-a făcut o nouă firmă, a închiriat 63 metri pătraţi în Casa Tineretului şi s-a pus pe treabă. Treptat, şi-a tot extins afacerea până când, în 2006, a "aterizat" pe Calea Clujului, la ieşirea spre Oşorhei. În prezent, Reifen Trade are în depozite peste 60.000 de anvelope pentru autoturisme şi vehicule grele, pe care 41 angajaţi le distribuie în toată ţara, ajungând la o cifră de afaceri anuală de aproape 10 milioane euro.

Între timp, Cosmin s-a căsătorit cu Delia (foto), o moaţă din Alba Iulia pe care a cunoscut-o la Cluj, când era studentă la Ştiinţe Economice. "Ea ţine toate catastifele, ei îi datorez liniştea că poate veni la firmă orice control, de la Finanţe, ITM, ISU... Toate sunt corecte, nu avem nimic de ascuns, ne considerăm un agent economic responsabil", zice, serios, bărbatul.

Aşa tată, aşa fii

Delia şi Cosmin au doi fii: Andrei, student la Construcţii în Marea Britanie, şi Mihai, care studiază pianul şi violoncelul la Liceul de Artă din Oradea. Amândoi pasionaţi, la fel ca părinţii, de politica din România.

"Andrei vine acasă de Paşti, de Crăciun şi vara. Vede că Oradea s-a schimbat uluitor în bine, dar nu prea se schimbă mentalitatea oamenilor. Se merge la ciupeală, de azi pe mâine, fără planuri pe termen lung", a constatat feciorul, decis să rămână în Marea Britanie. Nu, însă, să se înstrăineze. Anul trecut, pe 10 august, şi-a însoţit tatăl la mitingul Diasporei din Bucureşti. "Ne-am luat porţia de gaze de la Carmen Dan şi de la Pablo Escobar de Teleorman", spune Cosmin.

Riscurile nu l-au făcut pe bărbat să abandoneze lupta în care s-a aruncat încă din ianuarie 2017, de când participă la mai toate protestele anti-PSD din Oradea, ba chiar şi în Capitală, unde merge adesea cu o parte din angajaţii care îi sunt, de fapt, şi prieteni, unii vechi, încă din şcoală. Feciorul cel mic a învăţat şi el să se implice. "Deşi e abia în clasa a VI-a, Mihai este la zi cu tot ce se întâmplă în ţara noastră. Anul trecut a strâns semnături pentru #Fără penali şi #Oameni noi în politică".

Vieţi "paralele"

De când a ajuns PSD la putere, împreună cu ALDE şi cu UDMR, Cosmin trăieşte, practic, două vieţi. În cea personală îşi vede de afaceri, adunând şi "cicatrici". A fost ţepuit de multe ori, dar a transformat eşecurile în lecţii de viaţă. "Unii, la supărare, poate trag o beţie. Eu am decis ca de fiecare dată când sunt păcălit în afaceri să cumpăr câte un tablou". Acum, tot biroul, ba chiar şi holul sunt pline de picturi!

Cândva premiant pe ţară la Cântarea României, e mare fan al teatrului, iar pentru Filarmonica orădeană a devenit un Mecena. Puţini ştiu că el e cel care îl va aduce, în vară, din nou la Oradea pe celebrul violonist Roman Kim.

În paralel, Cosmin nu renunţă la militantismul anti-PSD, iar ca să activeze legal şi organizat a intrat în Asociaţia Oradea Civică şi, mai nou, într-un partid minuscul, Partidul Oamenilor Liberi, pe care îl consideră cel mai autentic de dreapta. "În Germania am văzut ce harnic poate fi un popor. Şi-au reclădit ţara pusă la pământ şi ruptă în două. Dar au avut conducători cinstiţi! Noi de 30 de ani suntem conduşi de comunişti care şi-au schimbat numele, nu şi năravurile. Mint şi fură, cu pensii speciale, cu contracte aranjate, cu alegeri fraudate. Dacă nu-i oprim, ne pun din nou pe ecartament rusesc", spune bărbatul, hotărât să nu cedeze. Pentru el, deviza #rezist nu e o lozincă goală, ci crez şi mod de viaţă.


AMENDAT, NEÎNDUPLECAT
"Ne-am săturat să dăm bani hoţilor!"

"Tipul cu chipiu de marinar", cum este recunoscut Cosmin Bursaşiu, a organizat, alături de Oradea Civică, "deranjarea" unei serii de manifestări PSD şi ALDE, motiv pentru care s-a ales, alături de colegii săi, cu amenzi de aproape 10.000 lei, pe care le-a contestat în instanţa de judecată. "Firma mea a avut zeci de procese, cam trei sferturi le-am pierdut, dar nicio clipă nu m-am gândit să contest Justiţia şi legile", spune Cosmin. Or, adaugă el, exact asta fac politicienii aflaţi acum la putere.

"Vor să-şi supună Justiţia, ca să poată fura. Au rupt contractul social, care spune că eu, cetăţean, îţi dau ţie, stat, taxe şi impozite, iar tu, stat, îmi dai mie, cetăţean, drumuri, mediu curat, şcoli şi spitale. Firma mea a plătit anul trecut taxe şi impozite de 1,967 milioane euro şi nu avem drum de acces, iluminat public, şosele... Colegii mei îşi riscă viaţa zi de zi pe drumurile ţării, pentru că politicienii fură banii în loc să facă autostrăzi", argumentează Cosmin de ce se implică. "Ne-am săturat să dăm bani hoţilor!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Nu uita Române
Daca ar fi taca-tau aici t-ar rupe oasele! Na, satura-te, fir-ati ai dracului sa fiti! Buna ziua domnule comisar! Eee! Oarca, ce faci ba? Nu asa de rau ca dumneavoastra In puscarie daca imi aduc bine aminte, spuneati ca SARACII astia sunt baza tarii si acuma.. Du bocancii femeii aleia! Pai sigur, daca v-ati ajuns Acum Dumnezeu cu MILA si BICIUL pe ei! Asculta, ma, n-am nici timp si nici chef sa-ti explic. Pai ce sa-mi explici, nu se vede si fara binoclu? Ia uite
Postat 21 Martie 2019, 23:02 de Sandu1206
@postaci
De ce nu protesta Cosmin cand a declarat Basescu ca Romania nu are nevoie de autostrazi? E drept ca nici asta nu e opinie. E fapt dovedit. Asa-i cum doare adevarul? Uite ca iar v-am scapat una pe sub centura. Continuati sa atacati persoana. Idei nu aud de la voi.
Postat 21 Martie 2019, 21:50 de testtest
Omul nou
Sa te fereasca Sfantul cand ajunge tiganul birau! Asta e doar varianta moderna a comunistului ajuns de la sapa direct la putere. Cati dintre voi si-ar dori sa fie angajatii lui, just wondering...
Postat 21 Martie 2019, 21:41 de Motanul
Vai si amar
Da ce o făcut Omu ăla rău? Că a ieșit în stradă pt drepturile lui. Unii nu vor autostrăzi și dezvoltare pt că al lor cap nu e dezvoltat. Vor doar sa primească.
Postat 21 Martie 2019, 21:21 de Sandu1206
@testului si @prostacilor psd
baiete, esti chiar penibil. Citeste-ti postarea si spune ce argumente ai tu sa scrii/spui ceea ce ai scris despre acest om, doar pt ca isi exprima niste opinii: nici un argument. Si vorbesti de argumente ? Cun respecti opinia altora, asa cum clamezi? Esti penibil si foarte limitat, dar nu ma mira avand in vedere cercurile in care te invarti.
Postat 21 Martie 2019, 19:51 de oradea_mea_si_a_ta
@postaci
Stiu ca nu ganditi si de aceea nu aveti argumente. De aceea turbati de furie ca nu puteti discuta persoana care comenteaza in loc sa discutati ideile expuse in comentariu, in vazul tuturor. Nu imi ascund opinia si o respect pe a altora. Deci putem discuta civilizat domnilor postaci(da, #rezistenta Udrea a fost prima prinsa cu postaci; uite ca iar v-am scapat una pe sub centura)?
Postat 21 Martie 2019, 18:51 de testtest
@bogdan1, 2, 3 etc
te asteapta draqnea tau sa il tuci undeva, cred ca de-acolo ai expresia asta cu tucatul. Si pe cea cu analfabetii, ca in afara de voi nimeni nu gandeste in acceptiunea voastra. Vai si amar de voi, ca nu faceti doi bani, toti adunati laolalta.
Postat 21 Martie 2019, 15:44 de oradea_mea_si_a_ta
Astia care-l contesta
Sunt curios ce realizari au in viata si ce impozite platesc cei care arunca aici cu noroi in el, relativ anonimi fiind sub un nick. Sau poate ca acesti contestatari sunt asistati social ori slugi la vreun politruc si pusi sa latre pe forumuri? Omul spune clar ca nu-i plac politicienii care au condus 30 de ani tara si are perfecta dreptate. In momentul de fata ne conduc unii care sunt cam cei mai rai dintre cei rai.
Postat 21 Martie 2019, 15:21 de Neutryno
Eu cu cine votez semnat ( cetățeanul turmentat)
Nu știu câte tepe a tras sau daca are datorii treabă lui da 10 ani cât a fost marinarul și trupa lui b.v b Udrea cocos și alți mulți a fost mai bine ? nu v-am văzut protestand sau ludovicul citu sau barna etc de vor veni credeți că ne va fi mai bine adică pleacă ai voștri vin ai noștri problema e că toată clasa politică din România sau sa zic 99% e jalnică ,nenea neamțul de l-am votat cu toții în speranța că va schimba ceva ce-a schimbat nici macar nu e hotărât e aproape hotărât ei și atunci,???? .
Postat 21 Martie 2019, 12:53 de sss
Manele !!Esmeralda-Oradiia mia si a tia
Dragnia ai da vina CaCo-smin bia cfia !! Va tuc Analfabetilor !!
Postat 21 Martie 2019, 12:53 de bogdan1
@testtest & @bogdan1, 2, 3 etc
vad pe-aci unii care repede se grabesc sa arunce cu *, probabil asa cum au invatat la latrina3. Pai, bai testule, probabil omul asta nici nu si-a propus sa te reprezinte pe tine. Tu esti reprezentat de ciordache, nicolicea etc. Nici pe mine nu ma reprezinta draqnea, si cu toate astea el trage toate sforile in tara asta, inclusiv pe ale tale. Cat dspre bogdanel, se vede clar cat il duce capul ... Baietas, nu toata lumea este din psd, tepar sau latrinar.
Postat 21 Martie 2019, 10:58 de oradea_mea_si_a_ta
pt. bogdan
Il cunosti personal? De ce datorii vorbesti? Nu a tepuit si nu are datorii la nimeni.Poti verifica unde vrei.Te-a platit PSD-ul sa scrii minciuni?
Postat 21 Martie 2019, 09:59 de Esmeralda
Un TEPAR !!
Asta are o gramada de datorii, un HOT si un MINCINOS !! Bine ca pe vremea lui Ciolos si a lu Basescu nu o protestat pt autostrazi !! Probabil ca in vremurile alea,s-au construit milioane de km de autostrada ! Locul acestui HOT e la Puscarie !!
Postat 21 Martie 2019, 08:50 de bogdan1
corupt ratat
A incercat si el sa profite de pile dar nu i-a mers. Asta e problema #rezistilor: ca nu sunt cu nimic mai buni decat "penalii". Ar vrea doar sa isi elimine concurenta, nu sa curete sistemul. Vorba lui Panait Istrati: "ridica-te tu sa ma asez eu". Doar am vazut ce fel de "oameni noi" erau si acolitii lui Base. Pe mine acest individ nu ma reprezinta indiferent unde merge la urlat.
Postat 21 Martie 2019, 08:18 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2979 RON
  • 1 EUR = 4.7352 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON