URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2019, 20:59

Casa tinerilor: Oradea va avea un centru de tineret care va derula cursuri şi proiecte pentru elevi şi studenţi

Casa tinerilor: Oradea va avea un centru de tineret care va derula cursuri şi proiecte pentru elevi şi studenţi IDEE DE SUCCES. În primăvară, elevii de la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna din Oradea şi de la Liceul salontan Arany Janos au fost primii din judeţ care au testat educaţia integrată. În locul orelor de fizică şi chimie, au participat la cursuri de ştiinţe în laboratoarele companiei Celestica, învăţând prin experimentare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din toamnă, tinerii bihoreni vor avea propriul lor „cuibuşor”. La iniţiativa unei asociaţii care derulează proiecte pentru elevi, mai multe companii locale şi-au dat mâna pentru a amenaja primul centru pentru tineret din judeţ.

Copii şi tineri cu vârste între 12 şi 35 de ani vor putea face cursuri de educaţie integrată şi extra-şcolare, vor intra în contact cu firmele, dar şi cu colegi din străinătate, experienţe care îi vor ajuta să devină adulţi mai pricepuţi...

De inspiraţie europeană

Profesoară la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul şi preşedintă a Asociaţiei Pro Time-R, care de câţiva ani derulează proiecte internaţionale pentru elevii bihoreni, Delia Mela visa de mult la un centru dedicat tinerilor. „În străinătate am văzut cât de utile sunt acestea. Prin ele se derulează proiecte şi cursuri pentru tineri”.

În România există un singur centru de acest gen acreditat conform normelor europene, Casa Tineretului din Timişoara, iar acum se amenajează un asemenea loc şi în Oradea. La propunerea Deliei, Asociaţia Parteneriat pentru Educaţie (APPE), înfiinţată de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) şi companiile Celestica, Emsil, Nidec şi Plexus, a înfiinţat Centrul de Educaţie Integrată „The Spot” („Punctul”), care va funcţiona într-o clădire a Primăriei din Piaţa Rahovei (foto), unde pe vremuri învăţau elevii din clasele primare ale Colegiului Naţional Iosif Vulcan. „L-am numit aşa pentru că se doreşte a fi un punct de întâlnire între tineri şi companii şi un punct de dezvoltare în carieră”, spune Delia, care va conduce centrul.

Ore integrate

În centru, trainerii vor preda cursuri prin care îi vor ajuta pe tineri să îşi descopere potenţialul personal. „Va fi axat pe dezvoltarea abilităţilor formale şi non-formale, prin educaţie integrată, cu scopul principal al orientării lor în carieră”, explică directorul ADLO, Alina Silaghi (foto).

Alina Silaghi, ADLOO noutate la noi, nu şi în ţările occidentale, educaţia integrată presupune predarea unei discipline prin combinarea tuturor ştiinţelor care o compun. De pildă, în locul unor ore de chimie şi fizică separate, elevii vor participa la un modul unde vor învaţa noţiuni din ambele discipline. Conceptul a fost testat în primăvară, când elevi de la patru şcoli bihorene au învăţat în laboratoarele companiilor Celestica şi Iberica.

De data aceasta, însă, orele integrate nu se vor ţine doar în companii. „Fiecare modul va avea o durată de o lună, timp în care trainerii vor preda la clasă noţiunile teoretice, respectând curricula, apoi vor duce elevii în centru şi în companii pentru partea practică”, explică Mela.

Firma cere, elevii învaţă!

Participarea la cursuri va fi gratuită, dar condiţionată de acceptul profesorilor, care vor deveni observatori. În plus, dascălii vor trebui să accepte că elevii vor învăţa chiar mai mult decât au în manuale. De pildă, va fi disponibil şi un modul de robotică, la care vor învăţa deopotrivă matematică, fizică, informatică şi limbi străine, dar şi noţiuni despre inteligenţa artificială.

Delia MelaPe lângă predarea integrată, centrul va avea şi o altă misiune: va face design educaţional, un alt concept folosit de multă vreme în Vest. „Înseamnă să creezi programe cerute de firme şi care lipsesc din programa şcolară. Un exemplu este modulul de desen tehnic, o disciplină care nu se mai predă, dar e necesară pentru multe companii”, spune Delia Mela (foto).

Un aspect esenţial e că toate lecţiile organizate de centru vor fi axate pe practică, elevii urmând să participe şi la experimente, folosind dotările companiilor şi ale centrului, asigurate tot de firmele membre APPE.

Va urma...

În viitor, însă, centrul va trebui să se autofinanţeze prin proiecte europene. Fireşte, acestea vor avea şi un alt avantaj: vor pune tinerii din Bihor, elevi şi studenţi, în legătură cu colegi din străinătate. Pentru asta, la „The Spot” se vor ţine şi cursuri de engleză, despre Uniunea Europeană sau de antreprenoriat. „În multe ţări, statutul cetăţeanului european este o disciplină care se predă în şcoală, la noi nu”, spune Delia, precizând că toate modulele şi cursurile sunt doar puncte de pornire, urmând ca varietatea lor să crească în funcţie şi de doleanţele profesorilor. „Ne dorim să colaborăm cu cât mai multe şcoli din Bihor”.

Cel mai probabil, centrul îşi va deschide porţile de la 1 septembrie, înaintea începerii noului an de studii. În primă fază, toţi trainerii vor fi profesori orădeni, care vor lucra voluntar. În viitor, însă, tinerii vor putea deveni ei înşişi formatori. Până la urmă, ei înţeleg cel mai bine ce le trebuie tinerilor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON