URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...

Inventatoare de viaţă lungă: O orădeancă a descoperit "elixirul tinereţii", un puternic antioxidant multi-premiat şi recomandat de medici chiar şi bolnavilor de cancer

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ultima oară când aţi mâncat un strugure, v-aţi gândit că aveţi în mână secretul tinereţii veşnice? Orădeanca Simona Bişboacă a dovedit-o!

Folosind sâmburii şi pieliţa strugurilor, tânăra a creat Antioxi Vita, un antioxidant cu puternice efecte anti-îmbătrânire şi care ajută la vindecarea unor boli grave. Dornică să ia din natură tot ce e mai bun, Simona a inventat, de fapt, mai multe produse menite să prevină apariţia unor boli sau să le vindece. Şi toate au succes...

In vino veritas

Născută în Zalău, dar stabilită la Oradea de peste 20 de ani, Simona Bişboacă este unul dintre cei mai renumiţi inventatori din România. Are doar 36 de ani, dar a adunat medalii şi premii pentru care mulţi oameni de ştiinţă o invidiază. Mai cu seamă că toată munca i se bazează pe propriile eforturi, nefiind niciodată angajata vreunei universităţi ori a unui institut de cercetare. Lucrează doar pentru Phenalex, firma pe care a înfiinţat-o împreună cu soţul ei, Ioan.

"Evoluţia mea a început în anul III de facultate, când am plecat cu o bursă Erasmus la Bologna", povesteşte Simona. Acolo şi-a ales ca materie de studiu enologia, domeniu care a preocupat-o şi după întoarcerea în România. Când se pregătea pentru absolvirea Facultăţii de Tehnologii Alimentare din Cluj-Napoca, cu gândul la ce a învăţat în Italia, a avut o revelaţie: analizând conţinutul de antioxidanţi din struguri şi din vin, a observat că există o diferenţă semnificativă, produsul final conţinând mult mai puţini antioxidanţi. "Mi-am dat seama că diferenţa era în ce se aruncă", explică Simona.

Pentru o viaţă sănătoasă

A început să caute soluţia pentru a extrage antioxidanţii din seminţele, pieliţa şi rahisul, adică ciorchinele strugurilor. Luni întregi a studiat şi experimentat, iar la final a obţinut Antioxi Vita, o soluţie puternic antioxidantă. Supliment alimentar 100% natural, Antioxi Vita accelerează epurarea colesterolului din sânge, menţine buna funcţionare a sistemului cardio-vascular şi limitează distrugerea fibrelor de colagen.

În 2009, Simona şi-a brevetat invenţia, iar apoi, în laboratorul său din Oradea, a început producţia, extinzându-şi totodată cercetările. Aşa a obţinut al doilea brevet, pentru Propolis Esenţa. "Pe piaţă se găseşte tinctură de propolis, care conţine alcool. Produsul meu este esenţa propolisului diluată în apă, un antibiotic natural pentru adulţi şi copii", explică tânăra.

Premii peste tot

În 2011, la Salonul Internaţional de Inventică de la Varşovia, munca i-a fost recunoscută şi premiată: Simona a obţinut medalia de aur pentru Antioxi Vita şi argint pentru Propolis Esenţa. De asemenea, a primit distincţii speciale din partea asociaţiilor inventatorilor din Asia şi Coreea de Sud, iar Antioxi Vita a căpătat porecla de "elixir al tinereţii".

Un alt produs brevetat de Simona este marmelada crudă. "Procesăm fructul fără fierbere, la temperatura de maximum 42 de grade. Fără adaos de zahăr şi conservanţi, transformăm fructul proaspăt într-o conservă", arată Simona. Marmelada a fost şi ea premiată cu aur, la Salonul de Inventică Mondială Agro Arca din Croaţia, în 2012: "A avut mare succes, toţi cei care au încercat-o au spus că are acelaşi gust ca fructul proaspăt".

Fabrica de sănătate

Producţia marmeladei va începe cel mai probabil la toamnă, când soţii Bişboacă vor pune în funcţiune o hală de 2.000 de metri pătraţi în satul bihorean Livada. "Am vrut să construim hala la Oradea, dar primarul Ilie Bolojan ne-a spus că suntem o fabrică prea mică pentru parcul industrial", zice, nemulţumită, Simona.

Cu o linie automatizată, alcătuită cu utilaje anume concepute în Italia, fabrica nu va avea prea mulţi angajaţi: "Aşa este conceput fluxul tehnologic, pentru că este şi mai sigur, din punct de vedere microbiologic". Valoarea ei este, însă, considerabilă: aproape 800.000 de euro!

În noua fabrică, Simona va continua şi producţia sprayului nazal Sinus Spa, pe care îl face cu apă termală din Băile Felix şi sare de mare purificată, fiind singurul cercetător care foloseşte apa termală în produse terapeutice, nu doar în terapia directă. Sprayul îl vinde deja de câţiva ani, dovedindu-se util celor care suferă de alergii, dar şi pentru banalele răceli.

Atenţie la pesticide!

Tânăra spune că cea mai mare bucurie a ei o simte când e sunată sau îi scriu români pe care i-au ajutat produsele sale. "Nu mi-am dus produsele prin spitale, dar m-au sunat bolnavi de cancer, care mi-au spus că medici de la Institutul Clinic Fundeni le-au dat, pe reţetă, Antioxi Vita, iar ei l-au folosit şi s-au vindecat", mărturiseşte orădeanca.

Tuturor clienţilor, Simona le spune să fie atenţi la fiecare produs pe care îl cumpără, fie că este vorba de un supliment alimentar sau de fructe şi legume. "Le recomand să citească bine etichetele şi să evite produse care vin din afara spaţiului UE. Mai ales pe cele din Turcia, unde nu există limite în folosirea pesticidelor!", recomandă cercetătoarea. Cel mai sănătos, spune ea, este să mâncăm fructe şi legume locale, culese atunci când sunt coapte şi ne pot asigura aportul de vitamine. Altfel spus, să ne folosim de natură. Şi vom trăi mult şi bine...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Felicitari..
Felicitari si cit mai mari realizari! ...
Postat 03 Mai 2016, 08:33 de grigore
antioxibikaver
Ce face totusi aceasta savanta de renume mondial cu " cazatura ",adica cu pulpa bobului de strugure ? Cum se scapa de ea,ca sa nu polueze natura inconjuratoare ?Cui...ii trebuie asa ceva ?
Postat 02 Mai 2016, 18:56 de eS
reclama mascata
Reclama mascata, produsele nu sint bune de nimic, am folosit antioxivita, nu are nici macar efect placebo, frectie la pulan, zero... poate acolo in Asia la galbejitii din Coreea care n-au vazut struguri decit in poze.
Postat 02 Mai 2016, 16:37 de garceamilitianu
FELICITARI!!!
SUCCES ÎN CONTINUARE!!!
Postat 02 Mai 2016, 14:29 de ADINA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON