URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2018, 18:30

La mulți ani, Șerban Borda!

La mulți ani, Șerban Borda! AVALANŞA. Cel mai recent rol al lui Șerban Borda la Teatrul „Regina Maria” este în spectacolul „Avalanșa”
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu l-a jucat pe Hamlet, dar i-a jucat pe Regele Lear și pe Macbeth. Îi place să lucreze cu copiii, dar știe și să ridice case. Peste toate, are un simț al umorului extrem de rafinat. Actorul Șerban Borda și-a aniversat săptămâna trecută ziua de naștere. Și ni s-a confesat amuza(n)t.

- Ai jucat teatru la grădiniță, gimnaziu, liceu sau ți-ai descoperit pasiunea artistică mai târziu?

- Am jucat teatru și la grădiniță, dar plângeam; ca orice copil, cred, care se trezește în fața unor străini cărora trebuie să le spună cu voce tare, răspicat, o poezioară. Trauma a fost destul de puternică, așa că pe scenă am mai urcat doar în liceu, tot cu poezii. Voiam să dau la medicină, dar când văd sânge, leșin. Așa că m-am gândit sincer că un actor, oricum ar fi el, e mai bun decât un medic leșinat. În mine doarme un medic, l-am lăsat să doarmă.

- Ai și alte aptitudini, hobby-uri, îndeletniciri gospodărești, să zicem?

- Îmi place să construiesc, și nu Lego, ci chiar știu să construiesc mansarde, case, să pun gresie, să fac instalații. În vacanțe aveam obiceiul să îmi desfac singur bicicleta și să o montez la loc. De fiecare dată mai rămâneau piese.

- Lucrezi cu copiii, dar nu neapărat ca să-i „faci actori”. Ce urmărești prin cursurile tale?

- La Teatrul de copii facem un curs de dezvoltare personală prin joc, prin teatru, și nu e o „școală a vedetelor”. E un loc de dat cu capul... cu teatru.

- Ai jucat multe roluri în teatru. Ce rol ți-ar fi plăcut să joci și nu l-ai „prins”?

- Cred că actorul care nu vrea să joace Hamlet... joacă teatru. Dar nu am jucat niciodată. Încerc să joc Hamlet și când duc tava și chiar mă pricep.

- Știu că ai o importantă implicare comunitară în Oradea. Vezi actorul ca pe o persoană publică exemplară?

- Și actorii sunt oameni, nu putem să fim exemplari tot timpul, dar e important să încercăm. Câteodată iese, câteodată nu. Ca rolurile. Chiar dacă nu îți iese unul, mergi mai departe, mai iei un pic la pilă și poate-poate iese ceva.

Claudiu Groza

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON