URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Septembrie 2019, 18:20

„Wildlife watch”: Elevi bihoreni au învăţat, alături de Ecotop, cum să fie ecologişti (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia Ecotop a încheiat un nou proiect menit să contribuie la eco-educaţia elevilor bihoreni.

În ultimele cinci luni, elevi din Bihor au participat la diverse activităţi plănuite pentru ei, precum un concurs de ecologie, activităţi de monitorizare a biodiversităţii în arii protejate şi o tabără de junior ranger.

La concursul interşcolar "EcoChallenge" au participat 21 de echipe din şcoli gimnaziale din Oradea şi judeţul Bihorul, adică peste 90 de elevi şi profesori. Competiţia a avut loc în pădurea Betfia, iar echipaje de câtre patru persoane au avut de parcurs mai multe probe practice şi de completat un chestionar teoretic. De asemenea, voluntarii Ecotop au ajutat la organizarea concursului naţional de ecologie "Floare de lotus".

La activităţile de monitorizare au participat elevi din Oradea şi Săcueni, dar şi membrii cercului de ecologie de la Palatul copiilor şi elevilor Oradea. Ei au supravegheat cuiburile de stârci cenuşii din pădurea de stejari seculari Olosig, colonia de prigorii de lângă Lacul Olosig şi populaţia de Ruscus acculeatus din situl Natura 2000 Betfia.

În cadrul aceluiaşi proiect, la centrul Ecotop de la Damiş s-a ţinut a şasea ediţie a taberei Junior Ranger, la care au participat 24 de copii cu vârste între 9 şi 14 ani. Ei au dormit în corturi puse în livada centrului, iar timp de o săptămână au fost implicaţi în activităţi de familiarizare cu biodiversitatea din areal, şi-au însuşit noţiuni elementare despre carstul de suprafaţă, şi-au construit adăposturi în pădure, au învăţat cum se construieşte un cuptor pentru pâine şi au amenajat o grădină de stânci cu plante din zonă.

Proiectul, intitulat "Wildlife watch – implicarea tinerilor voluntari şi copiilor în activităţi de monitorizare a biodiversităţii" a beneficiat de sprijinul financiar al Fundaţiei pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi MOL România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4131 RON
  • 1 EUR = 4.78 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON