Preşedintele studenţilor din Senatul Universităţii din Oradea, Răducu Şerbănescu, a trimis o scrisoare către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în care prezintă nemulţumirea studenţilor orădeni cu privire la neacordarea biletelor de tabere. Potrivit lui Şerbănescu, biletele erau distribuite deja în această perioadă a anului trecut, astfel încât studenţii puteau merge în vacanţa de iarnă în tabără.
"Considerăm că decizia Ministerului Educaţiei de a tăia şi taberele pentru studenţi este încă o privare de drepturi a studenţilor din România, acesta fiind unul din drepturile fundamentale ale studenţilor pe parcursul ultimelor decenii", a scris Şerbănescu în scrisoarea pe care a făcut-o publică miercuri.
Reprezentantul studenţilor orădeni susţine că prin neacordarea biletelor de tabără "eliminăm orice şansă a studenţilor cu posibilităţi financiare reduse, dar foarte buni la învăţătură, de a merge la munte sau la mare".
"Noi ne manifestăm public împotriva oricărui demers de eliminare a acordării biletelor de tabere pentru studenţii performanţi, precum şi pentru cazurile sociale grave", se mai arată în scrisoarea către ministrul Educaţiei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.