URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 20 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
23 Februarie 2011, 15:52

Studenţii orădeni au "liber" la copiat cu telefonul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă de presă care a avut loc miercuri, rectorul Cornel Antal a declarat că Universitatea nu are dreptul să folosească aparate de bruiat telefoanele mobile în timpul examenelor, potrivit unei comunicări trimse de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

"Comunicarea a venit ca un răspuns la cererea pe care am trimis-o anul trecut instituţiei pentru a vedea dacă este legal sau nu să folosim aparatele de bruiaj în timpul examenelor", a afirmat Antal.

"Aparatele de bruiaj pentru telefoanele mobile pot avea ca efect crearea unui număr mare de găuri în aria de acoperire a unei reţele de telefonie mobilă, diminuarea calităţii serviciului, restângerea accesului la serviciile de urgenţă, precum şi anularea în parte a acoperirii legale acordate operatorilor prin licenţe" se precizează în comunicatul trimis de ANCOM, iar practica aceasta este sancţionată cu amendă de la 5.000 la 100.000 lei.

Pentru a elimina eventualele tentative de fraudare a examenelor, Antal a declarat că va "încuraja examinările orale sau va suplimenta numărul de supraveghetori la examene". Rectorul a mai precizat că, după părerea sa, examenele ar trebui înlocuite cu verificări pe parcursul anului universitar.

Laviniu Kovacs

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Management de ”Sorbornica”. Evaluare calitativa și ...cantitativa!
I. Pentru a elimina eventualele tentative de fraudare a examenelor, Antal a declarat că va "încuraja examinările orale sau va suplimenta numărul de supraveghetori la examene". Cornele: Câte subiecte de examen de admitere la facultate rezolvate (1976), ai cunoscut (a se înţelege: ai avut cumparate) înainte de a intra în sala de examen? Aici dacă ai umbla cu ”bruiatul”, nici ANCOM-ul nu te-ar deranja! Eventual unele mămici, unii tătici/"unchi", sau anumite telefoane, cu fir "rosu"! II. ”Rectorul a mai precizat că, după părerea sa, examenele ar trebui înlocuite cu verificări pe parcursul anului universitar.” Examenele parţiale SCRISE, desfăşurate în condiţii conforme, sunt o soluţie viabilă. Se practicau, cu succes şi pe vremea când dl. Antal era student. PS Sistemul: ”PCR&Secu&sons” ştie de ce!
Postat 27 Februarie 2011, 03:31 de stefan
CE DE PROSTII !!
DA ! CE DE PROSTII !! MAI DA PROSTI POT FI UNII !!! DA NU CU TELEFONU SE FURA EXEMENELE !! CU CAIETELE PE CARE PROFII LE LASA LA EXAMENE , BA CHIAR SI LE SPUN "STUDENTILOR" SA LE ADUCA !!!! TEATRU IEFTIN !! PROBLEMA E CA NU STIU DECE TOTI CEI CE INCEP TREBUIE SA SI TERMINE ? CA DAC S-AR REZOLVA PROBLEMA ASTA ATUNCI PROBLEMA COPIATULUI SE REZOLVA RAPID !!! DA F.F.F.F. RAPID ! ASA CUM SE FACE SI LA CLUJ ! L-AI PRINS L-AI EXMATRICULAT ! SI GATA !! DOR 2, 3 EXMATRICULATI SI VA SPUN SE FACE LUMINA !! CE CE VOR SA INVETE VOR FI STIMULATI CEI CE NU VOR ABANDONA SINGURI SI NU VOM MAI AVEA ATATEA NULITATI CU DIPLOMA !!! DAR ASA OMU MERGE CA E VOIE SI DE CE SA NU AIBA SI EL O DIPLOMA DE LA ORADEA , CA DA BINE SI PLATESTE MAMA SI TATA !! VOM FI IN CURAND O NATIE DE PROSTI CU DIPLOME A LA ORADEA !!! RESTUL E FUM SI PRAF IN OCHI !!
Postat 23 Februarie 2011, 19:26 de SCORTOSUL
CE DE PROSTII !!
CE DE PROSTII LE DEBITEAZA CAPU !!! DE CE TREBUIE SA TERMINE O FACULTATE TOTI CEI CE O INCEP ? DE CE ? O TERMINA CINE VREA SI CINE POATE ! CINE NU VREA NU O FACE CINE NU POATE (NU-L DUCE CAPU SI MINTEA) NU TREBUIE LASAT SA PIARDA VREMEA ALTORA !! L-AI PRIN COPIIND ! AFARA , EXMATRICULAT FARA DREPT DE REINSCRIERE SI GATA !! CE ATAT GARGARA ? PRINZI 2 IEPURI DINTR-O LOVITURA : SCAPI DE HOTI, PUTUROSI SI NEAVENITI SI, SI II STIMULEZI PE CEI CE VOR SA STUDIEZE !! II SIMPLU : L-AI PRIN AFARA ! GATA ! PROBLEMA E CA "PROFII" II INDEAMNA PE "STUDENTI" S-AI ADUCA CAIETELE LA EXAMENE SI ATUNCI CE MAI ASTEPTI ? PUTREGAIUL E CAL PROFII CUMPATATI DE PERINTII CELOR CU BANI SI ATUNCI TRECE TOT PROSTU LA ORADEA !! U.O. A AJUNS DE BANC SI GLUME !! PROBLEMA E LA CADRELE DIDACTICE !! NU TRE MULTI SUPRAVEGHETORI ! UNU LA O SALA ! L-A PRIN PE PROSTOVA = AFARA !! FARA COMENTARII SI FARA DISCUTII ! 2, 3 EXCLUSI SI SE FACE CURATENIE , DAR TREBUIE INCEPUT CU PROFII ASTIA FACUTI LA APELU DE SEARA DE CATRE U.O. !! DACA CAPU II IMPUTIT CE MAI CONTEAZA COADA !?
Postat 23 Februarie 2011, 19:21 de SCORTOSUL
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON