Al doilea tur pentru alegerea studenţilor în Senatul Universităţii din Oradea s-a încheiat vineri, după ce doar 650 de tineri s-au prezentat la urnele pregătite în Biblioteca din campus.
Primul tur fusese organizat miercuri, când 391 de studenţi au venit să îşi aleagă reprezentanţii. Cum nu s-a întrunit cvorumul, vineri, tinerii au fost chemaţi din nou la urne, însă nici de data aceasta interesul nu a fost foarte ridicat. Totuși, au votat 650 de studenți dintre cei 14.869 ai instituţiei de învăţământ.
Dat fiind că, de data aceasta, asigurarea cvorumului nu a mai fost obligatorie, candidaţii care au strâns cele mai multe voturi și-au asigurat un loc în Senatul universitar.
În total au fost 37 de candidaţi, care au concurat pentru 16 locuri în forul legislativ, câte unul pentru fiecare din cele 15 facultăţi şi unul pentru Consiliul Universitar de Studii Doctorale.
"Votul s-a desfăşurat între orele 10 şi 16, iar în jurul orei 17.30 am încheiat numărarea voturilor şi procesele verbale", a declarat BIHOREANULUI preşedinta Biroului Electoral Universitar, Claudia Timofte.
Potrivit acesteia, noii reprezentanți ai studenților orădeni în Senat sunt:
Facultatea de Arte – Radu Vasile Herţe
Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură - Emanuel George Alec
Facultatea de Drept - Raul Alex Ardelean
Facultatea de Geografie, Turism şi Sport - Ionuţ Vlăduţ Crăciun
Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei - Cristian Alin Cândea
Facultatea de Inginerie Energetică şi Managementul Industrial – Antonia Dume
Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică - Andreea Borzescu
Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării – Ada Făgărăşean
Facultatea de Litere – Ana-Maria Pletoianu
Facultatea de Medicină şi Farmacie – Georgiana Goia
Facultatea de Protecţia Mediului – Natalia Cuc
Facultatea de Informatică şi Ştiinţe – Bogdan Creţ
Facultatea de Ştiinţe Economice – Anca Emanuela Purda
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane – Şerban Pop
Facultatea de Teologie – Gabriel Mircea Ţoţa
Reprezentatul studenţilor doctoranzi – Sorin Furdui
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.