URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Mai 2011, 17:42

Sindicaliştii din învăţământ se plâng din nou că nu sunt "băgaţi în seamă" de Guvern

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Sindicaliştii bihoreni din învăţământ acuză Guvernul României de faptul că nu le acordă atenţia cuvenită şi aplică legi după după bunul plac, ignorând cerinţele sindicatelor de a dialoga, făcând referire la noul Cod al Muncii sau noua Lege a Învăţământului. "Se spunea că s-a discutat cu sindicatele, dar dialogul nu a existat şi ni s-a pus pumnul în gură", a declarat luni într-o conferinţă de presă preşedintele Sindicatelor Libere din Învăţământ (SLI) Bihor, Ioan Ţenţ.

Sindicatele acuză noul Cod al Muncii ca fiind ca fiind o lege care nu face altceva decât să constrângă salariatul şi să ofere prea multe libertăţi angajatorului în relaţia cu acesta. "Cu toţii am aşteptat o lege favorabilă salariaţilor, dar în urma noului cod relaţia angajat angajator este unilaterală, şi astfel mişcarea sindicală a pierdut mare parte din drepturile dobândite în 21 de ani", a mai spus Ţenţ.

Mai mult, sindicaliştii se declară nemulţumiţi şi de anumite elemente ale noii legi a salarizării cadrelor didactice care spune că persoanele aflate în concediu de maternitate nu vor mai avea această prioadă trecută ca vechime în învăţământ, ci doar în muncă. "Astfel profesorilor le va fi mult mai greu să promoveze în categoriile de vechime în învăţământ", a adăugat Ţenţ.

Liderul sindicaliştilor bihoreni spune că deţine infomaţii neoficiale conform cărora în perioada imediat următoare ar urma o disponibilizare a 6.000 de cadre din învăţământ. Ţenţ mai spune că mişcarea sindicală se află într-o perioadă foarte dificilă şi se teme de o destrămare a ei. "Oamenii să ţină aproape, să fim uniţi şi să încercăm să revigorăm mişcarea sindicatelor", a sunat apelul liderului SLI Bihor, care este totodată prim vicepreşedinte la nivel naţional, către sindicalişti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sa fim seriosi!
oameni buni si rai de la ziar, sa fim seriosi! nu mai puneti poza cu tent ca ma apuca rasul cand stiu care-i treaba cu el de fapt. daca-i arunca vreun secretaras de stat o oferta pentru reabilitarea scolilor bihorene firmei sale ascunse (a lu varu'sau ma rog), sa vezi cum bihorul e celmai cuminte si multumit judet. ba chiar va organiza si defilari cu stegulete cand vine cretinoidul ala de funeriu pe aici!
Postat 23 Mai 2011, 18:31 de gruia clarvazatorul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON