URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ordonanţa 114 pare a fi cu dedicaţie. Împotriva băncilor lacome şi implicit a Băncii Naţionale. În plus, e vizat trustul RDS&RCS, care are o televiziune ce deranjează puterea. Altfel nu se explică de ce în telecomunicaţii se bagă un impozit pe cifra de afaceri de 3% şi la jocuri de noroc, de exemplu, de 2%.
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
19 Octombrie 2018, 13:33

Deocamdată, abilitat: Ordinul prin care Bodog a rămas fără dreptul de a conduce doctorate este definitiv suspendat. Procesul pe fond continuă

Senatorul PSD şi ex-ministrul Sănătăţii Florian Bodog îşi păstrează, deocamdată, titlul de abilitat şi dreptul să conducă doctoranzi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, definitiv, suspendarea Ordinului 5.567/2016 al Ministerului Educaţiei, prin care ministrul tehnocrat Mircea Dumitru i-a retras lui Bodog titlul cu pricina şi, implicit, dreptul de a coordona doctoranzi. Hotărârea confirmă, astfel, sentinţa de suspendare dată de Curtea de Apel Oradea în ianuarie 2017.

În acelaşi timp, însă, procesul pe fond privind anularea ordinului cu pricina continuă. În septembrie 2017, Curtea de Apel Oradea a decis să admită acţiunea lui Bodog privind anularea documentului, hotărâre atacată de Ministerul Educaţiei, la Înalta Curte, unde încă se află în procedură de filtru.

Autor, dar nu principal

În urmă cu doi ani, BIHOREANUL a dezvăluit că, în anul 2013, Florian Bodog şi-a obţinut gradul didactic de profesor şi titlul de abilitat deşi nu a îndeplinit condiţiile minime prevăzute de lege, mai precis nu a semnat, ca autor principal, măcar şase articole indexate în baza de date internaţională ISI.

În urma dezvăluirilor BIHOREANULUI, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare (CNATDCU) a făcut propria verificare, însă doar pentru titlul de abilitat, şi a confirmat cele relatate de ziar, arătând că Bodog a avansat în carieră cu doar două articole semnate ca autor principal.

Specialiştii Comisiei de Medicină din cadrul CNATDCU au dat verdictul după ce au verificat pe site-ul ISI fiecare din cele 12 articole semnate de Bodog şi au constatat că acesta nu a îndeplinit criteriile. Concluzia specialiştilor a fost confirmată de consiliul general al CNATDCU, iar apoi hotărârea a fost comunicată ministrului Educaţiei de atunci, Mircea Dumitru, care, în consecinţă, a emis Ordinul 5.567 privind retragerea abilitării lui Bodog. Nemulţumit, acesta a cerut în instanţă, prin două procese distincte, suspendarea şi anularea documentului.

Adeverinţele contează!

Curtea de Apel Oradea a decis admiterea ambelor acţiuni introduse de Bodog. Suspendarea a fost hotărâtă pe 27 ianuarie 2017, în timp ce pe 25 septembrie 2017 a fost admisă anularea Ordinului Ministrului Educaţiei şi a hotărârii CNATDCU.

În luarea acestei decizii pe fond a contat că Bodog a depus la dosar mai multe adeverinţe din partea co-autorilor săi, care susţin că, deşi nu s-au semnat ca atare în articolele ştiinţifice, Bodog ar fi de fapt autor principal.

"Pornind de la definiţia noţiunii de autor principal dată de textul legal menţionat mai sus, instanţa constată că în cadrul dosarului depus există 5 adeverinţe din partea prim autorilor articolelor, care atestă că reclamantul a avut aceeaşi contribuţie la elaborarea lucrării cu cea a prim autorului, încadrându-se astfel în această categorie de autor principal", se arată în Hotărârea Curţii de Apel Oradea, pronunţată de judecătorul Ovidiu Blaga.

De asemenea, judecătorul a consemnat şi faptul că revista "Chirurgia", în care erau publicate câteva din articolele cu pricina, a publicat o erată prin care arată că Bodog şi co-autorii săi au avut contribuţii egale în elaborarea articolelor, chiar dacă n-au fost notaţi ca atare.

Deşi Ministerul Educaţiei a arătat că îndeplinirea standardelor minime prevăzute de lege nu poate fi atestată prin nişte adeverinţe, ci prin regăsirea în bazele de date ISI Web of Sciene, judecătorul orădean a respins acest argument, pe motiv că "nu are la bază nicio fundamentare legală, dovada contribuţiei egale a unui autor cu cea a primului autor putându-se realiza, în lipsa unei prevederi legale în acest sens, prin orice mijloc de probă".

Metoda preferată

Pe lângă procesul pe fond privind titlul său de abilitat, Florian Bodog mai are pe cap şi alte probleme de integritate academică. În urma unei dezvăluiri a jurnalistei Emilia Şercan, Comisia de Etică a Universităţii de Vest din Timişoara, unde PSD-istul şi-a obţinut un doctorat în economie, a constatat că se face vinovat de plagiat. Decizia Comisiei a fost transmisă CNATDCU, care trebuie să decidă dacă îi retrage sau nu titlul de doctor.

Cert este, însă, că şi în această chestiune Bodog s-a apărat tot cu o adeverinţă! Directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea, Lucia Daina, pe care jurnalista Şercan arăta că PSD-istul a plagiat-o cu tupeu în doctorat, i-a dat lui Bodog o declaraţie scrisă în care arată că ea a scris manualul împreună cu Bodog, dar acesta n-ar fi vrut să fie trecut co-autor. Adeverinţa a ajuns la Comisia de Etică a UVT, dar, fireşte, n-a contat pentru membrii forului. Rămâne de văzut dacă va conta la CNATDCU...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
  • Incendiu în centrul Oradiei: O casă a luat foc, pe strada Ady Endre (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON