URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iunie 2019, 17:02

Cu bani de la Minister: Cinci proiecte noi, la Universitatea din Oradea

Cu bani de la Minister: Cinci proiecte noi, la Universitatea din Oradea Radu Brejea şi Bittenbinder Maria, doi dintre universitarii orădeni implicaţi în cele cinci proiecte
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea a dat startul la cinci proiecte noi, finanţate printr-un fond de dezvoltare instituţională (FDI) anume lansat de Ministerul Educaţiei, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, rectorul Constantin Bungău.

Două din aceste proiecte vizează promovarea instituţiei. Mai precis, sub coordonarea prorectorului Ligia Burtă, universitarii orădeni vor merge în licee din patru judeţe vecine Bihorului, pentru a le prezenta elevilor facultăţile orădene şi facilităţile pe care le vor avea, dacă vor deveni studenţi aici. În plus, în cadrul proiectului, zece cadre didactice vor participa la traininguri anume concepute, pentru a deveni nişte promotori avizaţi ai instituţiei.

Universitatea a derulat un proiect similar şi în acest an universitar, iar 3.000 de elevi din judeţele Satu Mare, Sălaj, şi Maramureş au aflat despre oferta şcolii din Oradea. În noul proiect, cu un buget de 233.000 de lei, universitarii orădeni vor încerca să ajungă la cât mai mulţi adolescenţi din medii defavorizate, tocmai pentru a le oferi şi acestora şansa de a se informa despre învăţământul universitar.

Un al doilea proiect îl completează pe acesta, în sensul că, sub coordonarea prorectorului Eugen Macocian, se vor realiza materiale de promovare ale Universităţii. Multe din acestea vor fi dedicate însă tinerilor din străinătate. De asemenea, proiectul prevede şi stabilirea unor relaţii cu agenţi de marketing de la nivel internaţional, care să recruteze studenţi pentru Oradea, dar şi participarea la târguri şi alte evenimente din străinătate, bugetul alocat de Ministerul Educaţiei fiind de 260.000 de lei.

Tot cu bani de la Bucureşti, Universitatea din Oradea va investi în dotarea staţiunii pomicole cu echipamente şi aparate necesare analizelor de sol. Acest proiect, coordonat de conferenţiarul Radu Brejea, are o valoare de 280.000 de lei.

Al patrulea proiect pentru care Universitatea a obţinut finanţare, "Networking antreprenorial", are menirea să dezvolte spiritul antreprenorial al studenţilor şi, totodată, să conecteze societăţile antreprenoriale studenţeşti (SAS) din ţară. SAS au fost înfiinţate în mai multe universităţi din ţară, inclusiv la Oradea, dar nu sunt în legătură şi, de altfel, nu derulează foarte multe activităţi. Potrivit conferenţiarului Vasile Aurel Căuş (foto), coordonatorul acestui proiect în valoare de 256.000 de lei, studenţii orădeni vor avea ocazia să asculte antreprenori de succes şi, astfel, ar putea prinde curaj să deschidă la rândul lor o afacere.

În fine, cel de-al cincilea proiect câştigat de Universitatate asigură o finanţare de 240.000 de lei pentru continuarea cercetărilor în domeniul nanotehnologiilor. Acest proiect este coordonat de profesorul Simona Bungău.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Management de ”Sorbornica”. Ep.: Despre un marketing necesar. Si eficient. - Completare
II. ...2. Oare câte cărți și REVISTE de specialitate, respectiv periodice, extrem de necesare unui act educațional de calitate, se pot achiziționa cu 260,000 lei?
Postat 10 Iunie 2019, 12:14 de stefan
Management de ”Sorbornica”. Ep.: Despre un marketing necesar. Si eficient.
I. ”Două din aceste proiecte vizează promovarea instituției. Mai precis, sub coordonarea prorectorului Ligia Burtă, universitarii orădeni vor merge în licee din patru județe vecine Bihorului, pentru a le prezenta elevilor facultățile orădene și facilitățile pe care le vor avea, dacă vor deveni studenți aici. În plus, în cadrul proiectului, zece cadre didactice vor participa la traininguri anume concepute, pentru a deveni niște promotori avizați ai instituției.” 1. O calitate superioara a actului educațional = cea mai buna reclama. Si pentru UO. Totodată si cea mai economica. O afirma cineva care, atunci când nu a fost sabotat/împiedecat, a reușit sa asigure în mod curent o desfacere de minim 100% din capacitatea de producție a unității la care lucra. Elementul principal de marketing folosit, de regula si singurul: calitatea si modul de prezentare/etichetare al produselor; 2. Oare ce ar răspunde dona Burta, dacă ar fi întrebată de unii dintre potențialii candidați: a) Cate mașini tip CNC, model HAAS, sau similar, au in dotare atelierele scoală ale UO?; b) Câți studenți de la FPM au putut efectua, de facto si in scop didactic, determinări cu spectrofotometrul Odyssey DR/2500, aparat adus in 2002 la Laboratorul ”Apa, aer, sol” de atunci, al facultății? Evident, în cadru orelor de laborator; 3. Oare ce ar răspunde dl. Radu Brejea dacă ar fi întrebat: Cate utilaje agricole (performante) are în dotare FPM (ex: tractor romanesc TAGRO, sau similar), pe care studentul sa învețe sa le conducă, respectiv sa facă practica agricola EFECTIVA? II. ” Un al doilea proiect îl completează pe acesta, în sensul că, sub coordonarea prorectorului Eugen Macocian, se vor realiza materiale de promovare ale Universității. Multe din acestea vor fi dedicate însă tinerilor din străinătate. De asemenea, proiectul prevede și stabilirea unor relații cu agenți de marketing de la nivel internațional, care să recruteze studenți pentru Oradea, dar și participarea la târguri și alte evenimente din străinătate, bugetul alocat de Ministerul Educației fiind de 260.000 de lei.” 1. Un alt ”material de promovare” extrem de eficient: O biblioteca universitara dotata conform. Un copy-paste după bibliotecile universităților de top, ar fi unul extrem de benefic și d.p.d.v. al ...marketingului. Poate ca unii nu știu ca trăim în "Epoca internetului". Poate mă contrazice dona Ujoc Florica, martor mincinos. 2. Oare câte cărți de specialitate, extrem de necesare unui act educațional de calitate, se pot achiziționa cu 260,000 lei?
Postat 10 Iunie 2019, 00:42 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON