URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2020, 19:01

Colegiul Mihai Eminescu, în sărbătoare: Elevii merituoşi au fost premiaţi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De ziua Culturii Naţionale şi în care se celebrează naşterea poetului Mihai Eminescu, şcoala orădenă care îi poartă numele a fost în sărbătoare.

Elevii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" cu premii câştigate la olimpiade şi cu 10 pe linie la învăţătură în anul şcolar precedent au fost premiaţi, în cadrul unei festivităţi conduse de directoarea Livia Muntean. Zeci de elevi şi-au ridicat diplomele de merit şi au fost aplaudaţi de colegii şi de profesorii lor. Printre ei s-a numărat şi Octavia Blaga, olimpică la limba latină şi care s-a calificat la etapa internaţională a concursului de profil Ovidianum, recunoscut de Ministerul Educaţiei.

În cadrul aceleiaşi festivităţi, elevii şcolii au avut ocazia să-l asculte pe filosoful orădean Mihai Maci. Într-un discurs destul de scurt, acesta le-a spus adolescenţilor cum orice om îşi doreşte doar ceea ce nu are, iar problema şcolii româneşti este tocmai că le dă elevilor cultură "mai înainte sau diferit de felul în care dumneavostră vă doriţi". Altfel spus, nu este defel centrată pe elevi, aşa cum politicienii se laudă de ani de zile că vor să facă...

Tot miercuri, la Colegiul "Mihai Eminescu" a fost lansat un volum cu articole ştiinţifice scrise de dascălii colegiului, "Convergenţe, educaţie şi cercetare", şi noul număr al revistei şcolii, care a revenit la numele de odinioară, "Ritmuri incandescente" şi în care semnează elevi şi profesori deopotrivă.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol pus în scenă de elevi şi cu un recital la pian al elevului Mihnea Chişbora. La festivitate au luat parte, ca invitaţi, deputatul Florica Cherecheş şi inspectorul şcolar adjunct Laura Pintea.

Evenimentul de miercuri nu a fost singurul din agenda festivă a Colegiului Mihai Eminescu. Întreaga săptămână, elevii au avut parte de lecţii de educaţie financiară ţinute de un specialist al domeniului, iar joi vor avea loc mai multe concursuri, la diferite discipline. Tot joi, judecătorul Cristi Danileţ le va vorbi elevilor despre justiţie, iar un specialist de la Universitatea din Budapesta - despre cultură şi civilizaţie contemporană. Vineri, elevii vor face o incursiune în universul culturii maghiare, vor avea ateliere ştiinţifice distractive şi vor merge la teatru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON